99,031 matches
-
se gîndească vreodată care este prețul plătit de autorii cu pricina și că manualele nu cresc după ploaie, ca ciupercile, că nu se fac cu un simplu hocus-pocus, că nu se înmulțesc prin diviziune, ca amoeba. De aceea m-am gîndit să povestesc, în variantă soft și mult abreviată, povestea unui manual de limba și literatura română. Există și o variantă hard a acestei povești. De dragul elevilor, pe aceasta din urmă nu o voi spune. Un manual bun se face de
Prețul manualelor by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/15187_a_16512]
-
iar fragmentele alese ca să faci notele lexicale. Cum în România instrumentele de lucru sînt puține și pline de lacune, verificarea celui mai banal detaliu înghite un timp enorm. Cauți, de pildă, lapislazuli în DEX. îl găsești echivalat prin "lazurit". Te gîndești că unui elev explicația aceasta îi spune chiar mai puțin decît cuvîntul necunoscut. Așa că mai consulți cîteva dicționare străine ca să încropești o notă lexicală coerentă și care reprezintă o bucățică microscopică din manual. Dar nu ai voie să lași nimic
Prețul manualelor by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/15187_a_16512]
-
își abandonează trecutul? Lavastine nu numai nu pare preocupată de a fi necontradictorie în demersul său, dar pare, din contra, atît de fascinată de propriile revelații, încît forțează nota pînă la absurd. Identifică, de exemplu, în istoria religiilor, așa cum o gîndește savantul Eliade, trei motive, pe care le silește să explice întreg comportamentul omului Eliade, speriat cum ar fi de dezvăluirea trecutului său. Primul este motivul hierofaniei, prin care sensul se manifestă și se ascunde deopotrivă: universul laicizat al modernilor freamătă
Istoria ca proces politic by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15164_a_16489]
-
de dinainte de Revoluție reprezintă regretul după rația egală de sărăcie de care aveau parte cei mai mulți dintre români. Dar, mai constată editorialista, nostalgiile unora au, desigur, undeva, o zonă de adevăr. Și nu le poți cere oamenilor să nu se mai gîndească la acel strop de adevăr, pentru că, oricum, e vorba despre o generație care nu mai poate modifica mersul actual al României." Iulia Roșca e de părere că întrebarea din titlul editorialului ei ar trebui să și-o pună "distinșii politicieni
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15184_a_16509]
-
în acest moment se abate sfredelul electric neîndurător, dar nici brațul nu cedează. Rogojinele, în acest caz... totul e ca o pudoare a distrugerii... ele încercând să ascundă ceea ce, de fapt, toată lumea ar dori să vadă. Și tocmai când mă gândeam la asta, deodată rogojinele, sub presiunea vijeliei, cedează, se rup, cad în lături, se desfac asemeni unei cortine, iar trupul decapitat, cu un singur braț, tocmai cel ce arăta viitorul radios al omenirii, anevoie de smuls, ca orice iluzie, se
Carnetul roșu by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15197_a_16522]
-
un singur braț, tocmai cel ce arăta viitorul radios al omenirii, anevoie de smuls, ca orice iluzie, se arată... de fapt mi se arată, doar mie, numai mie, singurul narator posibil de pe scena măturată de vântul turbat... Stau și mă gândesc cu ce-o fi semănând ce văd... ce sens are tot ce contemplu eu, ce operă ar fi în stare să exprime... să ofere vreun înțeles... și, în loc de asta, îmi șoptesc, eu însumi uluit: Guliver în țara piticilor. În același
Carnetul roșu by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15197_a_16522]
-
textul se lasă analizat, cercetat, interogat și, de ce nu, posedat. Nu de mult, am văzut la Teatrul Maghiar din Timișoara consecința tipului de înțelegere mai sus evocat: Lecția în direcția de scenă a lui Victor Ioan Frunză, în spațiul scenografic gîndit memorabil de Adriana Grand. Doar după cîteva luni, am plecat într-o seară, din nou, către o altă întîlnire cu Ionesco, intermediată de aceeași echipă de artiști. Este vorba despre Regele moare, în traducerea lui Dan C. Mihăilescu, una dintre
Sala tronului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15179_a_16504]
-
Franța. Topica, filosofia ce circulă în voie prin spatele replicilor, tipul de imagini pe care acestea le adună abrupt sau elaborat, frazarea sînt dificile. Nici experiență de scenă nu prea există în sensul acesta, avînd în vedere că artiștii (mă gîndesc în primul rînd la regizori) nu se dau în vînt după piesele dramaturgului. Tipologiile clare din piesă - Béranger și Marguerite - au fost urmărite cu precădere de Victor Ioan Frunză în spectacol. Marius Bodochi și Florina Cercel acoperă schema personajelor. Lipsesc
Sala tronului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15179_a_16504]
-
de regulă da. Se creează astfel un circuit care primenește mentalitățile artiștilor, tentația confortului sau mai degrabă a comodității este îndepărtată. Spectacolele născute astfel constituie nu doar un exercițiu pentru psihic, trup, expresivitatea mijloacelor și curățarea instrumentelor de lucru - mă gîndesc în primul rînd la actori - ci și o modalitate de a te menține în formă pentru performanță. De a nu lăsa să adoarmă curiozitatea căutărilor și spiritul aventurii creatoare. Nu de mult am coborît iarăși treptele ce conduc în subteranul
Sala tronului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15179_a_16504]
-
angoasele, frustrările, invidiile, orgoliile se adună și macină. Ora în care ai siguranța că ești cel mai bun, inegalabil, incomparabil sau, dimpotrivă, suma nereușitelor tuturor actorilor din lume. Este un interval chinuitor, la care prea puțini dintre noi, spectatorii ne gîndim. Așa cum poate nu ne gîndim la truda și spaimele scriitorului care însoțesc nașterea operei. Mi se pare însă că în cazul acestui spectacol contribuția regizorului este minimă, că textul este lăsat să curgă de la sine, ca la o lectură și
Sala tronului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15179_a_16504]
-
adună și macină. Ora în care ai siguranța că ești cel mai bun, inegalabil, incomparabil sau, dimpotrivă, suma nereușitelor tuturor actorilor din lume. Este un interval chinuitor, la care prea puțini dintre noi, spectatorii ne gîndim. Așa cum poate nu ne gîndim la truda și spaimele scriitorului care însoțesc nașterea operei. Mi se pare însă că în cazul acestui spectacol contribuția regizorului este minimă, că textul este lăsat să curgă de la sine, ca la o lectură și că patetismele (structurale) ale actriței
Sala tronului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15179_a_16504]
-
galeria Orizont, confirmă fără dubii capacitatea pictorului de a-și sistematiza gîndirea, de a-și identifica formele și de a-și comunica mesajele. Unul dintre puținii artiști români, și raportarea nu trebuie făcută doar la generația tînără, în măsură să gîndească în perspectivă amplă și să lucreze în spațiul unor proiecte mari, Ciprian Paleologu se înscrie în acel segment al neoantropocentrismului care ar putea fi numit al preapocalipsei; acolo unde sentimentul eroziunii este aproape paroxistic și unde angajarea morală este și
Artistul de mîine și lumea de astăzi by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15201_a_16526]
-
presupuse, cu un "surîs mic, estompat așa fel ca să nu devieze gura de la tiparul ei perfect, sau un alt surîs cu buzele întredeschsie în sus și în jos pe dinții mici. Surîsul nu era în legătură cu nimic din ce vorbeau sau gîndeau cei trei ci numai cu exigențele probabile ale publicului privitor. Deși studiat în oglindă, surîsul, printr-o intuiție a cochetăriei, reușea să fie grațios și nesilit". Coerent ca personaj, dandy-ul presupune așadar public spectator, iar existența și-o regăsește
Despre Hortensia Papadat-Bengescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15195_a_16520]
-
umbroase treceai pragul către odinioară și te împiedicai de cuvântul ca un manșon al unei vizitatoare din viitor. "Acum știu să merg, dar nu mai știu să învăț să merg". Covoare bătute în ritmuri neeuropene cuibăreau timpul îmbătrânind. (M-am gândit de multe ori că alungarea covoarelor din casele noastre, de pe noile parchete laminate, șterse rapid cu mopul, marchează adevărata trecere dintre Europa încă legată de Orient și Europa rațiunii, clara, "întinerita" prin distrugere Europă. Am scris, cândva, o poezie despre
A citi, în ciuda ... by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15204_a_16529]
-
să dea contra. Asta o spunea și musafirilor importanți, prima dată când mă vedeau, de pildă lui Gogu Rădulescu; dar nu zicea, țigănește, că dau contra, zicea că aș fi fost un dialectician de forță... Dar, dacă stau și mă gândesc bine, nu fiindcă aș fi fost un dialectician mă luase el la ochi, ci datorită unei întâmplări, cred, de care am mai pomenit, și pe care mă văd nevoit s-o repet. Într-o vară, la Miron se strânsese tot
Culegătorii de omizi by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15223_a_16548]
-
început este să-l faci să-și dea seama de însemnătatea acestui material și, mai ales, de necesitatea de a-l explora. * Nu-mi place stanislavskianismul ca estetică, nu-mi plac spectacolele lui, dar îmi place felul lui de a gândi teatrul, nu ca pe o artă, ci ca pe un meșteșug al artei. * Punctul de plecare nu poate fi decât concretul. Să pornim de aici, dinspre cunoscut spre necunoscut. Adevărul nu poate fi decât concret. Să nu ne înșelăm, însă
Radu Penciulescu - O confesiune by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/15202_a_16527]
-
reînnoire efectuată de scriitorii pe care i-am reunit la Les Editions de Minuit în anii, '50, '60, '70 etc. Dar mulți alți scriitori francezi ar putea aparține acestei mișcări, scriitori care nu au fost incluși în această listă. Mă gîndesc la Raymond Queneau, de pildă. El este din punctul meu de vedere un "nou romancier" (iarăși același surîs). R.B.: Da, este foarte adevărat, dar "Noul Roman" ca atare a intrat în istoria literaturii ca un curent autonom... A.R-G.:...în
Cît de viu este încă Noul Roman? by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/15180_a_16505]
-
urmăresc poate și să se amuze pe seama cititorului, nu neapărat cu malițiozitate, să-l facă să se îndoiască, să resimtă unele incertitudini... să se rătăcească în labirintul structurii narative. Toate acestea și încă multe altele m-au făcut să mă gîndesc și la Borges... A.R.-G. (vădit satisfăcut): Așa este! Iată o influență pe care o accept întru totul... (regretînd parcă această adeziune spontană și deplină la opinia celuilalt, adaugă) numai că Borges nu a scris niciodată romane (reapare rîsul
Cît de viu este încă Noul Roman? by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/15180_a_16505]
-
editori de acest fel, în Franța dar și în Germania cum era de pildă bătrînul Fischer. Un ziarist l-a întrebat pe Fischer ce însemna pentru el meseria de editor. Asta se petrecea în anii '20. Și după ce s-a gîndit a dat următorul răspuns: să publice cărți pe care publicul nu le dorea. Ceea ce este minunat, nu-i așa? Pe cînd acum, există un fel de supunere față de imperativele pieții. Există chiar scriitori la care țin mult, Paul Auster de
Cît de viu este încă Noul Roman? by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/15180_a_16505]
-
și gesturi mărunte. Universul căpătase dimensiuni incredibile, concretețe, importanță, conta pentru ei. Acum s-a strîns, s-a uscat, s-a mărginit la prea bine cunoscutele-i linii, trasee, spații cît bobul de mazăre în raport cu lumea întreagă. Continuu să mă gîndesc însă la profundele nuanțe descoperite de George Mihăiță și Virginia Mirea împreună cu regizorul Horațiu Mălăele, iarăși, în altă cheie, cu alte prim-planuri. Vă invit și pe dumneavoastră să descoperiți acest neobișnuit fenomen meteorologic și să vă bucurați văzîndu-i pe
Cad bani din cer by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15226_a_16551]
-
biblioteci. Acestea alcătuiesc arhive imense, formate din fragmente din biblioteca imaginară a filosofului Foucault care își petrecea, după cum se știe, toate săptămânile la Biblioteca Națională, iar atunci când mergea în străinătate, mai ales în America de Nord, frecventa asiduu bibliotecile de acolo (ne gândim în principal la New York Public Library). Spre sfârșitul vieții, deoarece nu mai putea suporta cozile de la Biblioteca Națională, și-a stabilit cartierul general la prietenul său, Michel Albaric, de la Biblioteca Saulchoir. De altfel, acolo au fost constituite arhivele Foucault începând
Philippe Artière - Michel Foucault - arhiva râsului by Raluca Arsenie () [Corola-journal/Journalistic/15203_a_16528]
-
punct doar colectivă, ci capătă o nouă dimensiune, aceea de a fi arhiva celuilalt: autorul nu mai este producător al arhivelor, ci receptor al acestora. Foucault a adoptat, începând cu anii '70, o poziție mai retrasă în raport cu contemporanii; să ne gândim la evoluția prezenței sale în lucrări ca Moi, Pierre Rivière, Herculine Barbin, La vie des hommes infames, și în fine Le Désordre des familles. Autorul Foucault dispare din aceste lucrări progresiv, arhiva celuilalt dobândind întâietate. Totul se petrece ca și cum s-
Philippe Artière - Michel Foucault - arhiva râsului by Raluca Arsenie () [Corola-journal/Journalistic/15203_a_16528]
-
Rareori am întîlnit coperți care să spună mai mult despre ceea ce se ascunde dincolo de ele. Dacă ar fi să interpretăm acest lucru, concluzia ar fi optimistă: avem de-a face cu scriitori care au învățat în acești ani să-și gîndească produsul artistic nu doar din punctul de vedere al conținutului. Mitul scriitorului adîncit în textul abisal, indiferent la problemele lumești ale aspectului sau vînzării cărții s-a risipit de mult. Cei care încă nu cred asta să se uite la
Istorie literară și istorie personală by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15215_a_16540]
-
vorba de o personalitate de tip Tartagă, Justiția devine gânditoare și înțelegătoare și iertătoare. Astfel că o viață de om îl costă pe Tartagă numai 21 de luni de pușcărie. Ca la second hand. Poate că judecătorii s-ar fi gîndit că cei doi bătrîni pe care i-a ucis Tartagă cu automobilul, beat de nici n-a apucat să frîneze, nu mai aveau mult de trăit și or fi fost și săraci. Așa că omul de afaceri brașovean a făcut un
O viață de om la ultima strigare by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/15256_a_16581]
-
îl păstoresc. Directorii culturali succesivi din Primăria Capitalei (aparținînd de partide diferite) au fost scriitori sau oameni de teatru ratați (și asta în cel mai bun caz, unii neratîndu-și decît lipsa de talent). Cum te poți aștepta de la ei să gîndească ori să acționeze altfel decît o fac? Altora nu le pasă nici cît negru sub unghie de un patrimoniu, în definitiv, irecuperabil dacă e neglijat la nesfîrșit. Preferă să construiască Dracula Land (ce stupiditate!) în loc să refacă Sighișoara ori Sibiul, cu
Etică și profesionalism by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15234_a_16559]