14,807 matches
-
aștepta de la un copil de vârsta lui), să arunce cu cărțile de pereți și să iasă afară la zbenguială. Pe fața Antoniei se citea, în sfârșit, satisfacție: fiul nostru dispărea din fața blocului, apărea câteva ore mai târziu cu răni în genunchi și în coate, refuza să facă băiță și uda patul. Seara îl legam pe Alexandru de canapea și ne uitam împreună la filme de animație Disney. Pe scurt, eram o familie fericită, cu un copil cât de cât normal. Însă
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
o celebritate. Apoi a dispărut dintr odată, așa cum apăruse în toamna aceea neverosimil de lungă și caldă. Mă întreb dacă a existat cu adevărat sau a fost doar în imaginația mea. Uneori însă îi mai simt poalele rochiei atingându-mi genunchii și șoaptele ei tulburându-mă: Nu te lăsa învinsă de eșec, nici nu-ți trece prin cap ce potențial ai. Sabina Yamamoto Contorsionism Ajung o dată la trei-patru luni pe acasă. Prin anul întâi de facultate, se întâmpla în fiecare weekend
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
mai știu cum era cu vița-de-vie. Se tăia, se lega, se săpa? Sau invers? Zâmbetele din spatele sticlei îngălbenite de vreme nu-mi răspund, dar îmi șterg lacrimile de pe față la fel ca atunci când eram mică și veneam înaintea lor cu genunchii zdreliți și obrajii plânși și prăfuiți. Mi le șterg și pun în locul lor un zâmbet. Mirela-Ionela Petcu La Ostrov Motanu își șterge transpirația de pe frunte și înjură cu sete, luând la rând dumnezei, mame, viticultori și cosoare. După ce se răcorește
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
nu mă gândesc, dar nu am cum să n-o fac pentru că nu văd vreo scăpare. Din oraș, muntele pare un deal cărunt. Turiști îmbrăcați în salopete de schi cochete mă privesc ca pe un ciudat. Tremur tot. Îmi tremură genunchii. Îmi tremură bărbia. Îmi clănțăne dinții. Efectul adrenalinei s-a stins și mă simt extenuat. În gară, mă așez mecanic la una din casele de bilete și îmi dau seama că actele mele și banii și altele s-au dus
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
mâna pe mort, că așa se cade!“ Bunicul meu nu cădea niciodată, chiar dacă nu avea picioare. „Hai pune mâna pe-un picior să nu plece mortul singur“, îmi spune o babă, dar bunicul meu nu are picioare. Mi se înmoaie genunchii, îmi dau seama ca el n-avea genunchi care să se înmoaie și vomit. Mă urcă lângă el în dric, să nu mi se facă rău, și mă liniștesc: de-aproa pe e doar bunicul meu, nu contează picioarele. Nu pot
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
meu nu cădea niciodată, chiar dacă nu avea picioare. „Hai pune mâna pe-un picior să nu plece mortul singur“, îmi spune o babă, dar bunicul meu nu are picioare. Mi se înmoaie genunchii, îmi dau seama ca el n-avea genunchi care să se înmoaie și vomit. Mă urcă lângă el în dric, să nu mi se facă rău, și mă liniștesc: de-aproa pe e doar bunicul meu, nu contează picioarele. Nu pot să stau în biserică. Îmi zice o babă
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
-s două pete de ketchup. Oamenii din jurul meu îl strigă Lucian. Și balonașul cu pantaloni de trening are cartonașe, doar că pe ale mele sunt oameni. Marionete frumoase și prostuțe. Dar nu știu dacă seara trebuie să mă așez în genunchi pe podea și cu mâinile împreunate sau pot să stau să mă uit la cartonașe ore-n șir. Balonașul e ca mine, disperat după ele. Poate lumea mea seamănă puțin cu a lui. Mă ntreb unde îi sunt chestiile alea
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
o distanță cam de o sută de metri. Cădere liberă. Nu simt nimic. Nici o durere. Vocea pilotului mă trezește la realitate. Mă întreabă dacă pot să îmi mișc picioarele. Primul gând: mi-am rupt coloana. Îmi mișc degetele. Apoi îndoi genunchii. Mi-am desfăcut repede prinderile seletei, m-am ridicat în picioare și am început să râd în hohote, aproa pe un râs isteric. Spre deosebire de mine pilotul era alb la față și nu părea deloc amuzat. Mi-a zis: Nu-mi
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
pace. Treizeci de metri, douăzeci de metri. Inspir, expir, nu mai existăm decât noi doi pe lume. Zece metri, cinci metri, doi metri, contact. Uni versul s-a oprit din curgere. Simt o înțepătură în piept și mi se înmoaie genunchii. Nu e durere, dar știu că e amorțeala pe care nu credeam că o voi simți niciodată. Nu pot vorbi, mă prăbușesc lent pe alee și mă uit în urma ei. Și-a întors ușor capul și zâmbește spre mine. Știe
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
băuturi tari și de stări fine. Am avut parte și de lucruri negre, dar încă nu simt nevoia să le rememorez. Eu și pisica, singuri, călătorind. Viețile de pisică și sufletele mele dialogând. Solitudine. O poveste de crescut copii pe genunchi, la căldura focului. Am ajuns în Sibiu într-o seară de iarnă. Ploua ușor. Am luat-o pe jos de la gară, cu pisica în rucsac. Am intrat într-un bar din Piața Mică, am comandat o vodcă. Am rămas în
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
pentru „prima dată“. Am zis însă da. Îmi venea să mă pocnesc peste gură și să sar dracului afară din lift când mi-am dat seama ce zisesem. M a sărutat. Cu limba. Și apoi mi-a pus mâna pe genunchi, mi i-a depărtat, iar degetele lui au pornit încet în sus, până a ajuns la chiloți. Paralizasem. De spaimă și plăcere. — Doar nu ți-e frică de mine. — Mmmm. Îmmm. Nu. Mi-a dat chiloții la o parte și
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
și proful de sport, nea Pamfil, suflă din fluierul lui galben, care e pe zi ce trece mai murdar. Hai, la mijlocul terenului toți. Încălzirea. Încălzire. Pff, mai durează. Mă fac că-mi rotesc corpul, că îndoi câteva genuflexiuni, sar cu genunchii la piept. Eu sunt gata, zic. Taci, mă, acolo și mișcă-te, mă ia nea Pamfil. După cinci minute și câteva boabe de transpirație terminăm. Perfect. Mă duc să iau mingea de fotbal, îi strig profului. Un’ te duci, mă
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
slobodă, scăpată din țarc, apoi porni înainte spre foșnetele grele ale colinei ce urca sub apăsarea metalică a cerului către pădurea din deal. Mergea liniștită, atentă, cu pas egal, mai domoală-n mișcări ca vântul care-o cuprindea înfășurându-i genunchii, o împingea din spate și-ncerca, în unele momente, punându-și toată puterea, s-o oprească sau s-o dea peste cap, lăsând-o pe neașteptate, capricios și luându-i-o sprințar înainte, într-o goană buimacă de flăcău îndrăgostit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
14 minute seara sau dimineața, nu se mai putea ști. Tresări pe neașteptate zărind o umbră în cămașă. Avea capul gol și șoșoni în picioare. Căra o căldare de apă. Zgâlțâită în mers, căldarea se vărsase, udând pantalonii omului de la genunchi în jos. Venea spre el, aplecat într-o parte, legănându-și capul alb, înconjurat de un roi de muște, ca un nimb. Păzea, puștiule. Unde naiba te duci? E razie în oraș! Fii atent! Mulțumesc! îi spuse Miluță și-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
Sssst! se rugă Miluță. Parcă ești beat, sau vii de la femei! continuă fata, fără să se sinchisească, nepăsătoare chiar, c-un fel de bruschețe în glas, lipindu-se de ușă să-i facă loc. Chicotind nerușinat, mărunt, îl lovi cu genunchiul în spate. Spune-ne, nene, și nouă ce se întâmplă? Lasă-l în pace, tu! N-o asculta! îi luă apărarea cealaltă fată. Jenat de stânjeneala lui caraghioasă, ameți descoperind mirosul parșiv-languros pe care acum îl sorbea parcă pentru prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
pe fața rotundă de copil, coama zburlită se scutură peste el îngropându-l în miresme. Irina! șopti, strângând-o nestăpânit, și, înfundându-și fața-n mătasea caldă a părului ei, aspiră adânc. Fii cuminte! îl potoli Irina, răsucindu-se cu genunchii goi rezemați de genunchii lui. Îi înfipse mîinile în păr, împingându-i capul pe spate. Tata știe? L-ai anunțat? Unde să-l anunț? Tu n-auzi de unde vin eu? Cred că douăzeci de kilometri am făcut pe jos. Înțelegi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
copil, coama zburlită se scutură peste el îngropându-l în miresme. Irina! șopti, strângând-o nestăpânit, și, înfundându-și fața-n mătasea caldă a părului ei, aspiră adânc. Fii cuminte! îl potoli Irina, răsucindu-se cu genunchii goi rezemați de genunchii lui. Îi înfipse mîinile în păr, împingându-i capul pe spate. Tata știe? L-ai anunțat? Unde să-l anunț? Tu n-auzi de unde vin eu? Cred că douăzeci de kilometri am făcut pe jos. Înțelegi ce-i asta? Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
cenușie și rece, făcând-o să clipească mărunt. Bătrâna se întoarse oftând și-și strânse părul la spate. Se uită cum doarme nora, cu fața-n sus, c-o mână sub cap, dezvelită și transpirată, c-un picior afară, cu genunchiul gol și rotund deasupra cearșafului. Ce-i pasă! Doarme ca pietrele! Nu-i mai ieșea din minte cum plecase Toma și i-o lăsase ca pe-o oaie-n păstrare. Ca pe-o oaie năzdrăvană. Ușernică. Cum își lăsase costumele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
-mă! scânci Cerboaica buimacă și se răsuci pe partea cealaltă, gata să adoarmă din nou. Bătrâna n-o slăbi. Tu i le-ai dat? Cerboaica se ridică în capul oaselor, încolăcindu-și brațele lungi și subțirele ca de copil în jurul genunchilor. Da, eu! spuse, și aruncă o privire scurtă spre salteaua unde dormea Miluță. Rămase în așteptare cu capul plecat, cu gâtul subțire, legănându-și umerii rotunzi și delicați. Eu! șopti cu vocea îndulcită de somn. Se legănă mai departe, făcând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
sau din șiretenie poate, să înșele soarta, să se creadă că-i gata să primească tot răul ca să se poată bucura mai mult de nădejdile împlinite. Murim de foame, măicuță! își aminti scrisoarea lui Alexandru din lagăr. Târându-se în genunchi printre mese începu să frece dușumelele. Murim de foame, măicuță! Suntem obligați să muncim douăsprezece ore pe zi și câștigăm abia 140 de mărci pe lună, din care se fac următoarele rețineri... Învățase totul pe dinafară, știa cuvânt cu cuvânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
lumea, sălbăticită și-nnebunită de propria sa neputință și furie, coborâse în matca ei liniștită de pace și ordine, și ea, mama întregii lumi, putea surâde împăcată cu ea însăși și cu viitorul care o aștepta. Mâinile ei lucrau, și genunchii se târau pe podele, și fața aspră, slăbită, se încorda de efort, dar nu simțea efortul, numai încordarea și nerăbdarea urcând în ea, apăsându-i pieptul. Lucra ca și cum Tom aștepta pe-aproape, poate chiar la barieră, gata să primească și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
cum iese pe coșul fabricii morții ca un porumbel, ce-a mai rămas din sufletul ei, ca o păpușă îmbrăcată în rochia care-mi plăcea mie, de mătase, de culoarea piersicii crude, cu nasturi de sidef, decoltată, cu brațele și genunchii goi." Zăpăcită și speriată, cum era, bătrâna nici n-o recunoscu în prima clipă. Ce faci? Ce-i cu tine? Mi-a dat Invalidu să-i pregătesc o omletă, spuse Cerboaica, liniștită, și-i arătă farfuria pe care-o ținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
avea nisip fierbinte sub pleoape. Gura-i era uscată, buzele arse. Simțea înțepături mici urzicându-i pielea pe spate. Sângele îi zvâcnea în tâmple. Îi vâjâiau urechile. Lângă ea, bătrâna făcea același lucru, dar mai spornic. Se târa aproape în genunchi și-nainta pe nesimțite, stăruitor și fără grabă, cu spinarea-n grâu, lăsând două dâre de țărână răscolită în urmă și mănunchiurile dese din miriște. Era uimitoare cât de repede i se mișcau mâinile și cât de vioaie se făcuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
oraș, ce mai stai? Adă un doctor... De unde să-l scot, mamă? Cine vine? Cu ce să-l plătesc? Și chiar dac-aș avea, știi bine că nu vine nimeni până aici... Moare! Nu sta! strigă bătrâna și, căzând cu genunchii în țărână, prinse să fluture cruci mari, grăbită, deasupra muribundului. Abia mai respirând, fără gânduri, fără voință, cu aerul vâjâindu-i în urechi, Cerboaica se întoarse năucă, neștiind ce să facă. Așteptă să termine soacra, deși știa că chiar dacă omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
putea fi auzit, nici zărit de jos căci, norocul lui, nu era lună. Încă nu răsărise luna, motiv în plus să se grăbească. Greutatea mare și grija care-l stăpâneau era cum, cu ce va deschide ușa!? Se chirci cu genunchii la ușă, crispat de încordare, și-ncepu să gâfâie. Doamne-dumnezeule, dar mult mai durează! De unde să găsească un cârlig lung, o sârmă? Ceva cu care, aplecându-se, să poată nimeri ciocul de metal și să-l salte? Tâmpit că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]