2,818 matches
-
loațe, mumă, nastur, suf. -oiu, a se screme, stinghie, strung, a se zgribuli, unele dintre ele propuse și de Loewe și întărite de Giuglea (I, 352). Prețuirea pe care Philippide o arată germanismelor provine din credința lui inițială că vechii germanici, în special goții, au fost singurul neam în stare să opună rezistență romanizării și să influențeze limba latină înaintea sau în procesul trecerii acesteia la română. Nu poate fi trecut cu vederea faptul că în alt loc el vorbește de
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
latină, iuțeala se transformă în proces de durată. El nominalizează în acest scop „zece neamuri străine imigrante peste populația din teritoriul de limbă latină” în perioada cât a durat procesul de romanizare (I, 285 urm.). Enumerarea începe cu trei neamuri germanice: marcomanii, germanii și germanii astigi (= vandalii), continuă cu cinci neamuri trace: besi, costoboci (= daci), carpi, bastarni, sarmați, după care urmează neamul germanic al goților, lista fiind încheiată de slavi pe care are tendința să-i eșaloneze atât de-a lungul
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
limbă latină” în perioada cât a durat procesul de romanizare (I, 285 urm.). Enumerarea începe cu trei neamuri germanice: marcomanii, germanii și germanii astigi (= vandalii), continuă cu cinci neamuri trace: besi, costoboci (= daci), carpi, bastarni, sarmați, după care urmează neamul germanic al goților, lista fiind încheiată de slavi pe care are tendința să-i eșaloneze atât de-a lungul perioadei latine din Moesia Superior cât și pe parcursul perioadei de răspândire a românilor în stânga Dunării și în Balcani. Astfel se asigura teoretic
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
are tendința să-i eșaloneze atât de-a lungul perioadei latine din Moesia Superior cât și pe parcursul perioadei de răspândire a românilor în stânga Dunării și în Balcani. Astfel se asigura teoretic preluarea latinei de două baze rasate de articulație: baza germanică și baza tracă, înnobilată prin grecizare, cum s-a putut vedea mai sus. Slavii sunt nominalizați aici nu ca bază de articulație, ci ca donatori de cuvinte, dintre care unele au aspect arhaic și pot fi duse în perioada latinei
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
să-și afirme existența în limba românească: nici un element vechiu german, afirmat de unii și de alții ca atare, nu-i sigur” (II, 350). În consecință, pentru perioada oferită de autor latinei dunărene (secolele II-V și chiar VI) suportul germanic nu mai poate fi invocat, iar pentru cele șapte secole acorde dacoromânilor pentru a se extinde din sudul Dunării pe aria lor actuală acest suport este imposibil de probat cu elemente lexicale certe. Prin imposibilitatea de a identifica germanisme în
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
populația nelatină infiltrată peste latini în Moesia Superior a creat națiunea română prin baza ei de articulație. Toată istoria românilor ca postlatini, începând din secolul al VII-lea, se derulează până în prezent sub imperiul bazei de articulație mediteraneanogreco-tracă, posibila componentă germanică fiind, cum s-a văzut, exclusă în cele din urmă. Astfel apărut în istorie, fenomenul etnolingvistic românesc este pus de Philippide să „sufere amestecuri cu neamuri străine” (II, 346) în toate teritoriile pe care s-a răspândit. De cea mai
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
formula lingvistică aglutinantă a autohtonilor din jumătatea de est a Europei. Toate limbile din acest spațiu sunt evoluții noi sub toate aspectele - fonetic, lexical, gramatical. Ele au comun doar continuitatea materialului lingvistic în plan zonal, european și euro-afro-asiatic. Problema elementelor germanice are aceeași premisă falsă a originii comune a limbilor i.-e., în timp ce limbile germanice sunt și ele rezultatul specific al evoluției locale a materialului lingvistic prin formulele silabică, aglutinantă și flexionară de limbă. „Începând cu a doua jumătate a secolului
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
acest spațiu sunt evoluții noi sub toate aspectele - fonetic, lexical, gramatical. Ele au comun doar continuitatea materialului lingvistic în plan zonal, european și euro-afro-asiatic. Problema elementelor germanice are aceeași premisă falsă a originii comune a limbilor i.-e., în timp ce limbile germanice sunt și ele rezultatul specific al evoluției locale a materialului lingvistic prin formulele silabică, aglutinantă și flexionară de limbă. „Începând cu a doua jumătate a secolului al II-lea d. Hr., spune S. Pușcariu, apar în Dacia seminții germane. După
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
gepizii, care stăpânesc mai mult de o sută de ani o parte a Ardealului și Olteniei. Gepizii, ca și ostrogoții înaintea lor, au trecut și Dunărea, stabilindu-se în nordul Peninsulei Balcanice” (p. 269). În pofida contactului cu atâtea neamuri, considerate germanice, nici strămoșii autohtoni ai românilor și nici latinii > românii nu au lăsat în limba română urme lexicale certe. Pornind de la ideea că „n-ar fi nici o mirare dacă conviețuirea strămoșilor noștri cu popoare vechi germanice ar fi lăsat urme în
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
contactului cu atâtea neamuri, considerate germanice, nici strămoșii autohtoni ai românilor și nici latinii > românii nu au lăsat în limba română urme lexicale certe. Pornind de la ideea că „n-ar fi nici o mirare dacă conviețuirea strămoșilor noștri cu popoare vechi germanice ar fi lăsat urme în limba noastră”, S. Pușcariu citează forma brutis „noră” pentru Dalmația, nasture, a cotropi și alte câteva cuvinte pentru română, fără ca vreunul din ele să poată fi confirmat ca atare. El însuși ajunge la concluzia că
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
influențe dinaintea secolului al IX-lea și 2) substratul autohton dacic. La primul punct autorii subcapitolelor întâmpină greutăți insurmontabile. Problemele rămân nerezolvate întrucât cuvintele vechi grecești au venit prin latină și „sunt de fapt cuvinte latinești” (p. 366), influența veche germanică (până în secolul al VIII-lea) este viu contestată și chiar negată (p. 368), influența avară „nu poate fi dovedită” (p. 371), iar despre influența slavă se afirmă că „existența împrumuturilor slave înainte de secolele al VIII-lea și al IX-lea
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
traco-latină, prezintă identități, afinități și consonanțe cu întreg peisajul lingvistic care s-a dezvoltat în vastul spațiu euro-afro asiatic: 1) cu italiana și cu limbile albaneză, slavă, maghiară; 2) cu romanitatea franceză și iberică; 3) cu spațiul indoeuropean neromanic: celtic, germanic, baltic, caucazian, indoiranian; 4) cu spațiul neindoeuropenizat: ugro-finic, mongolo-turcotătar, arab, basc etc. Toate coincidențele cu limbile acestui spațiu, apreciate de știința tradițională ca împrumuturi în limba română, sunt în realitate reflexe ale integrării acestei limbi în devenirea globală a fenomenului
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
înfige rădăcinile limbii române în unitatea preindoeuropeană, silabică și aglutinantă, a spațiului euro-afro-asiatic, iar latina aduce în limba română indoeuropenizarea vechiului substrat comun, astfel că această limbă este romanică (alături de italiană, franceză, spaniolă etc.), este indoeuropeană (alături de limbile indo iraniene, germanice etc.), având în același timp relații istorice cu limbile ugro-finice, mongolo-turco tătare, cu limba bască etc. LISTĂ DE CUVINTE RAPORTATE ETIMOLOGIC * a se abține, 222 a se aburca, 69 a ademeni, 135 afară, 98 agale, 45 alac, 131 alandala, 56
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
de Nord și Sudul Europei. Occidentul a cunoscut-o prin contactele creștine misionare, prin arabii care o preluaseră și ajunseseră cu ea, pentru multe secole în Spania, iar după secolul al XI-lea, prin Cruciade. Occidentul, de la căderea Romei sub germanicii vizigoți, (476) a fost confruntat cu alte valuri migratoare: burgunzi, alamani, franci, avari, lombarzi, normanzi, unguri, ș.a., cărora a trebuit să le facă față, pe unii asimilându-i, pe alții stăvilindu-i. În acest amestec de popoare și limbi, creștinismului
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
îi revine misiunea de a le înfrăți și lumina. Limba latină era un mijloc de comunicare oarecum în declin, spre deosebire de limba greacă în ascensiune prin strălucirea Bizanțului. în revigorarea limbii latine, clericii au avut un rol major. De exemplu, popoarele germanice prezente în Nordul Europei și țărmurile Mării Baltice încă din începutul primului mileniu înainte de Christos, în confruntarea cu romanii, dar și prin vecinătate, s-au arătat receptivi la limba latină prin care s-au desprins de zei, trecând alături de Iisus. Sf.
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
latină, prin care a tradus germanilor în limba lor Noul Testament (Göttische Bibel). După acest manuscris vor face copii ostrogoții, dintre care Codex Argentus, scris cu litere argintii și majuscule aurii pe pergament purpuriu, a rămas ca un monument de limbă germanică. Prin creația alfabetului și după Göttische Bibel popoarele germanice vor da vestitele cântece eroice și experiența lor „medicală“ primară: vrăjitorii, descântece, preziceri, oracole, dar și plante medicinale etc. Medicina germanică se va decanta și forma prin călugării enciclopediști ai mânăstirilor
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
Noul Testament (Göttische Bibel). După acest manuscris vor face copii ostrogoții, dintre care Codex Argentus, scris cu litere argintii și majuscule aurii pe pergament purpuriu, a rămas ca un monument de limbă germanică. Prin creația alfabetului și după Göttische Bibel popoarele germanice vor da vestitele cântece eroice și experiența lor „medicală“ primară: vrăjitorii, descântece, preziceri, oracole, dar și plante medicinale etc. Medicina germanică se va decanta și forma prin călugării enciclopediști ai mânăstirilor creștine prin care și limba germană veche va evolua
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
pe pergament purpuriu, a rămas ca un monument de limbă germanică. Prin creația alfabetului și după Göttische Bibel popoarele germanice vor da vestitele cântece eroice și experiența lor „medicală“ primară: vrăjitorii, descântece, preziceri, oracole, dar și plante medicinale etc. Medicina germanică se va decanta și forma prin călugării enciclopediști ai mânăstirilor creștine prin care și limba germană veche va evolua în germana medie și din secolul XIV, în germana modernă. Creștinismul, prin mânăstiri și biserici a alinat, vindecat și i-a
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
încât mâinile Împăratului în agonie erau scufundate în el. Și în timp ce zăcea cu fața în jos, ochii i se fixară o clipă asupra unei ultime imagini: veneau mulți oameni alergând, iar în fața lui văzu încălțările greoaie ale puternicelor, incoruptibilelor gărzi germanice. „Ați ajuns târziu“, gândi el. Pentru prima oară în cei douăzeci și nouă de ani ai lui, știu că nu se mai teme de nimic. Nu mai văzu nimic, toate senzațiile fizice se descompuseră. I CASTRA STATIVA DE PE MALURILE RHENUS
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
striviți de pietre, se iviseră în vale. După acea povestire, băiețelul își urmă în liniște paznicul până în praetorium. Erau zile de iarnă petrecute într-o inerție liniștită, oamenii se îngrijeau de arme și de cai și se antrenau. Nepotolita revoltă germanică părea să se fi liniștit. Ca să nu fie recunoscut de urmăritorii săi, sălbaticul Arminius, învins, își mânjise fața cu sângele curs din propriile răni. Mulți dintre oamenii lui îl părăsiseră, alții îl trădaseră. Tânăra lui soție căzuse în mâinile romanilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
tăcere a istoricilor. Într-o zi însă, de pe epave s-au recuperat câteva bucăți de plumb. După îndepărtarea mâlului, pe metalul moale s-a observat, imprimat clar și perfect lizibil, intact, sigiliul constructorului. Era un nume imperial: „Gajus Caesaris Aug Germanic...“ Pe neaștepate, legenda lacului se lega de tânărul împărat. Dar o istoriografie potrivnică și o literatură în chip romanesc morbidă creaseră o imagine negativă a lui „Caligula“, ajungând chiar să sugereze că ar fi fost nebun. De aceea, nimănui nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
se aflau pe mal. Burnița însă, și șantierul era închis; muncitorii își pregăteau masa de prânz în barăci. În ciuda ploii, o delegație de senatori, aleși dintre oratorii cei mai convingători, urcă până la vilă, se prezentă la poarta păzită de gărzile germanice și află cu ușurare că Împăratul accepta să-i primească. Cu o ușurare la fel de mare primise și el vestea sosirii senatorilor. I-au explicat că domnia lui Tiberius însemnase pentru ei toți o spaimă continuă, că le fusese imposibil să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
legenda oracolului care-i interzisese o asemenea călătorie. „Acesta însă locuiește la Roma, apare în fața oamenilor, călătorește...“ Alții răspunseră că un atac în public, ca în cazul lui Julius Caesar, avea să se termine cu un masacru, din cauza puternicelor gărzi germanice. — Tiberius a ales o insulă de unde n-a mai plecat; el, în schimb, a ales un zid de săbii și merge oriunde vrea. Unii sugerară că, pentru a ajunge la el, trebuia să ajungi la cei care-i stăteau alături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
în mintea lui Lepidus“, gândi el, „și apoi le-a inoculat, zi de zi, în sărmanul ei creier“. Noaptea, liniștea din camera lui și din celelalte încăperi imense ale noii domus era halucinantă. Departe, se auzeau încălțările grele ale gărzilor germanice care, la intervale precise, se schimbau în fața apartamentelor lui inaccesibile. Singurătatea lui era înarmată, inumană. Își spuse că avea douăzeci și opt de ani și că adevăratele iubiri ale vieții sale fuseseră frumusețea mândră a mamei lui, pe care o văzuse plângând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
istoric este convins că imperiul reprezintă o pradă pentru care trebuie să pornești la vânătoare“, își spuse Împăratul sarcastic. Simțea însă că-i vine să verse. Apoi își puse gândurile în ordine: în Roma controlată de pretorieni și de gărzile germanice, nimeni nu putea face vreo mișcare; singurul risc, un război civil care putea izbucni numai acolo, printre soldații aflați la graniță. În dimineața aceea nu vru să vadă pe nimeni. Din spatele ușii închise porunci să i se lase mâncare în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]