KorAP: Find »[drukola/base=ghici & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...29 30 31 ...211 >

5,266 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307

îi tot plimba pe prietenii lui cu bărcuța prin cada de baie, arbitra partidele lor de polo jucate cu mingile mele de ping-pong, se scufunda cu nasul strâns între degete pentru a-i înveseli și a le da prilejul să ghicească cât își va ține respirația, le înlesnea prin intermediul dușului orice legătură telefonică, îi implica în lupte deloc sângeroase între soldăței de plastic, se folosea de aptitudinile lor de mecanici auto la demontarea mașinuțelor de fier, îi lăsa să asculte discurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
toată copilăria, ca elevă într-o școală de muzică, stătuse aplecată deasupra harpei. Ar fi ușor, în schimb, să vă duc de nas și să vă spun că eu, Filipul mare, am îndeplinit cealaltă jumătate de dorință. Nimeni nu va ghici ce-i aia gebul, așa că m-aș putea lăuda în liniște cu o asemenea ocupație. Citind biletul sub sfârâitul cartofilor din tigaie, bilet care e posibil să fi supraviețuit într-unul din sertarele ei pline de hârtii și hârtiuțe, nici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
ochi de șprițar și creier micuț, nu stătea la discuții cu mine. Îi plăcea să mă vadă stacojiu la față, leoarcă de transpirație, sufocat ca-n pragul crizelor de astm, cu picioarele împleticite și cu sufletul pilaf. Parc-ar fi ghicit că țin cu Dinamo. Pe urmă, după ce ne încălzea bine, ne împărțea în două, în trei sau în patru echipe, ne arunca niște mingi tocite, cu șiret, și ne lăsa să jucăm. Era ca la ping-pong, învingătorii rămâneau la masă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
la înmugurirea crizei economice din ’30, intra în odaia mătușii imediat după plecarea ei în oraș, se strecura sub pat, după draperii, în lada pentru așternuturi ori printre hainele puse la naftalină, îi auzea pașii la întoarcere, o simțea foșnind, ghicea după sunete unde era ascuns pachetul lucitor, o aștepta să termine și să încuie, să se îndepărteze, apoi ieșea din cotlonul lui și căuta tăcut, desfăcea fundele și hârtia cerată, își umplea gura cu două-trei trufe deodată, își trecea degetele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301

cu titlul pe buze ori se uitau În jur părînd că nu știu exact ce anume caută, Norman remarca imediat și știa de fiecare dată să-i ghideze În direcția corectă. Era un adevărat Sherlock Holmes cînd era vorba să ghicească exact caracterul cuiva după cum arată. Își dădea seama, dintr-o singură privire - după Îmbrăcăminte, accent, tunsoare, chiar și după mers - ce fel de cărți Îi plac unuia sau altuia și n-a greșit niciodată, n-a oferit niciodată Peyton Place

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
că s-a măritat săptămîna trecută ?”) și pline de semne de exclamare, pe care mama le citea răspicat, de parcă ar fi fost niște cuvinte separate („Și Carl, soțul lui Sissy, a fost oprit de poliție pentru depășirea vitezei regulamentare și ghici cine era În mașină, era Ellen Brunson semn de exclamare semn de exclamare”). Și, curînd, plîngeau de mama focului cu toții, pînă și Regele, cu colțurile gurii mari lăsate În jos. Arăta ca un clovn trist. Și mama continua să citească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310

numeros de admiratori. O doamnă le explica: — A trebuit să punem mînă de la mînă rațiile de unt. Stafidele le-a procurat domnul Tatham. Cucoana se Întoarse spre Arthur Rowe și-i spuse: Nu doriți să cumpărați un bilet și să ghiciți greutatea cozonacului? — Trei funți și cinci uncii, zise el la Întîmplare, după ce ridică o clipă cozonacul. — Se vede că vă pricepeți. Pesemne că ați Învățat de la soția dumneavoastră. Arthur Rowe tresări și spuse, depărtîndu-se de grup: — A, nu, nu sînt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
rămînea decît ghicitoarea - era Într-adevăr taraba unei ghicitoare, și nu un closet improvizat. Deasupra intrării atîrna o perdea dintr-o țesătură algeriană. O femeie Îl apucă de braț, spunîndu-i: — Trebuie neapărat să intrați. Doamna Bellairs e uluitoare... Mi-a ghicit că fiul meu... Nu-și sfîrși vorba, căci se agăță de o cucoană, care tocmai trecea pe acolo, și-i spuse pe nerăsuflate: — Tocmai Îi povesteam dumnealui despre senzaționala prorocire a doamnei Bellairs În legătură cu fiul meu... — Care? Ăl mic? — Da

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
mic? — Da. Jack. Pe Rowe Îl uitase. Soarele asfințea: parcul se golea Încet de oameni, era timpul să se dezgroape comoara și să plece lumea acasă, Înainte de ora camuflajului și a alarmei aeriene. Indiferent de cîte ori ni s-ar ghici norocul, fie În spatele unor uluci, fie În sala de mese a unui pachebot, Întotdeauna rămînem fascinați cînd ne auzim viitorul, chiar și din gura unei ghicitoare de bîlci. SÎntem mereu dispuși să credem, pentru o clipă, În călătoria făgăduită peste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
după cît se pare, numărul copiilor și durata vieții... — V-ați modernizat, zise el. Lampa asta electrică... Fără a lua În seamă niște vorbe atît de ușuratice, femeia rosti: — Întîi caracterul, pe urmă trecutul. Legea nu-mi permite să-ți ghicesc viitorul. Ai o fire hotărîtă, cu multă imaginație și ești destul de sensibil - la suferință, dar uneori ai sentimentul că nu ți s-a dat prilejul să-ți folosești aptitudinile. Ești dornic să Îndeplinești fapte mari, nu doar să visezi la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
dar nu tocmai din gura lui. Deodată, o femeie voinică, din marginea grupului de privitori, spuse, rîzÎnd cu poftă: — Aiurea! Se vede cît de colo că-i burlac! — De fapt, domnul a cîștigat, Îi replică tăios femeia de la tarabă. A ghicit aproape exact, cu o diferență de cîteva grame. E ca și cum ar fi nimerit drept la țintă! adăugă ea, cu o exaltare nervoasă. — Patru funți și opt uncii! exclamă grăsana. Ei bine, ai grijă, domnule, un cozonac ca ăsta cade greu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
și se repezise spre ghereta doamnei Bellairs. Acum stătea În umbra tarabei unde fusese expus cozonacul și se lăsa apărat de femei. Nu cumva doamna Bellairs Îi dăduse o informație și mai exactă? — Foarte ciudat, zise Rowe. Spuneți că a ghicit greutatea exactă? Cucoana păru să șovăie, ca un martor Încolțit cu o Întrebare la care nu i se spusese ce să răspundă: Nu chiar exact, dar cu o diferență de numai trei grame. Trei funți și zece grame, preciză ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
se spusese ce să răspundă: Nu chiar exact, dar cu o diferență de numai trei grame. Trei funți și zece grame, preciză ea, părînd să-și recapete aplombul. În cazul acesta, răspunse Rowe, voi păstra cozonacul, pentru că prima oară am ghicit trei funți și cinci uncii. Poftim o liră pentru cauză. Bună seara. De data asta, Îi luase prin surprindere: rămăseseră muți de uimire și nici măcar nu-i mulțumiră pentru bancnota oferită. CÎnd ajunse pe trotuar, Rowe se uită Înapoi și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
zîmbet mieros, artificial. — Da, sînt, dacă a fi criminal de profesie Înseamnă a-ți premedita crima vreme de doi ani, visînd-o aproape În fiecare noapte, pînă-n clipa cînd scoți din sertar otrava... Iar o dată ajuns În boxa acuzaților, cauți să ghicești gîndurile judecătorului, observînd fiecare jurat, Întrebîndu-te ce gîndește... Asta-mi amintește că printre jurați se afla și o femeie cu pince-nez, care nu voia să se despartă de umbrela ei... Și da, stai și aștepți ore Întregi ca jurații să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
Și ce rol joacă doamna Bellairs În toată povestea asta? Rowe regreta acum că se dusese la domnul Rennit - nu tenebrosul Jones și scepticul său patron, ci acești doi tineri erau aliații de care avea el nevoie. — După ce mi-a ghicit norocul, doamna Bellairs mi-a indicat greutatea cozonacului - de altfel nu chiar greutatea corectă. — Extraordinar! exclamă tînărul, cu Însuflețire. — Mi se pare absurd, zise fata, și adăugă, folosind aproape aceleași cuvinte ca și domnul Rennit: A fost probabil o simplă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
că pentru el nu existau alte voci feminine, cu care s-o poată confunda pe-a ei. — Caută să părăsești casa aceea cît mai repede cu putință! — Ești domnișoara Hilfe, nu-i așa? — Da, da, răspunse vocea, ușor enervată. Ai ghicit, eu sînt! — Vrei să vorbești cu fratele dumitale? — Nu, și nici să nu-i spui că ți-am telefonat. Dar ai grijă, pleacă. Pleacă de-acolo imediat! Lui Rowe Îi veni să rîdă. Ideea că ar fi fost În pericol

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
să moară decît să-și tîrască zilele În felul ăsta. Mai tîrziu, Însăși răbdarea și curajul ei aveau să i se pară insuportabile. Încercase, așadar, să scape de propria lui suferință, nu de a ei, iar ea sfîrșise prin a ghici, poate numai pe jumătate, soluția la care se gîndea el. Se temuse, Însă, să-l Întrebe ceva: cum ar fi putut trăi alături de un bărbat după ce l-ar fi Întrebat dacă-i pusese sau nu otravă În lapte? Pentru o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
În sala de licitație de pe Chancery Lane. — Lumea-i mică, zise celălalt, ațintindu-și asupră-i doi ochi blajini. — Obișnuiți să cumpărați cărți? Îl Întrebă Rowe și se uită la hainele cam jerpelite ale individului. — Cumpăr și vînd, răspunse acesta, ghicindu-i gîndul. SÎnt Îmbrăcat În haine de lucru. Știți, cărțile sînt pline de praf. — Vă interesează cărțile vechi? — Specialitatea mea e literatura horticolă. Mai ales arhitecții peisagiști din veacul al XVIII-lea. Mă numesc Fullove și locuiesc În Battersea, pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
cine sînt și ce anume mă pricep să fac. N-am fost bogat; familia mea n-a avut niciodată prea mulți bani. În definitiv, există un număr limitat de profesii, adăugă el, privindu-i cu atenție chipul, În timp ce Încerca să ghicească - armata... marina... biserica... Dar hainele mele - dacă ar fi cu adevărat ale mele - nu sînt haine preoțești, nici militare. Magistratura, poate? Am fost cumva magistrat, Anna? Nu prea cred. Nu mă văd cu perucă pe cap, condamnînd la spînzurătoare vreun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
răspunse Digby. — Ai fost acolo? Îl Întrebă maiorul, arătînd cu capul spre insuliță. — Nu, la Londra... o bombă... — Ce fel de război e ăsta? mormăi maiorul. Au ajuns să bombardeze pînă și populația civilă! După tonul lui era greu de ghicit ce anume-l scîrbea - civilii, sau bombele? Părul lui blond și aspru Încărunțise la tîmple, iar ochii, de un albastru senin, te priveau parcă de sub un smoc de paie galbene - sprîncenele. Albul ochilor lui avea o limpezime uluitoare. Maiorul Își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
era, după părerea dumitale, profesia acestui om? Creionul din buzunarul de la piept; costumul mototolit; expresia aceea caracteristică unui om obișnuit să i se dea peste nas; cutele din jurul ochilor blazați - toate astea Îi risipiră Îndoielile. — Detectiv particular, exclamă el. — Ai ghicit de la prima vedere. Totuși, omulețul ăsta anonim avea un nume... — Jones, presupun, zise Rowe zîmbind. — Orice-ai spune, domnule Rowe, Între dumneata și omul acesta - să-i zicem Jones - există o asemănare. Amîndoi ați dispărut. Numai că dumneata te-ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
ușoară În felul acesta. Întocmai cum un scriitor Își dezvoltă o anumită tehnică, inspectorul Își confecționase o atitudine fizică. — Spune-mi, te duceai des la Regal Court? — E un hotel? — Bine că-ți amintești măcar asta! — Nu-i greu de ghicit. (Domnul Prentice Închise ochii: era poate un gest afectat, dar cine izbutește să fie tot timpul firesc?) De ce mă Întrebați de Regal Court? — Așa, la Întîmplare... Avem atît de puțin timp la dispoziție! — Timp? Pentru ce anume? — Pentru a găsi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
la Înălțimea situației fu domnul Prentice, care, ocolind masa, Îi dădu doamnei Bellairs cîțiva pumni În spate: — Tușește tare, cucoană! O să-ți treacă! — Nu l-am văzut În viața mea pe omul ăsta, gemu doamna Bellairs. — Bine, dar i-ai ghicit, nu-ți amintești? zise domnul Prentice. O rază de speranță se aprinse În ochii congestionați ai bătrînei. — Ghicesc și eu acolo, un pic, și vă legați de mine!... Fac și eu cîte un bine oamenilor. — Lasă-lasă, știm noi, spuse domnul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
tare, cucoană! O să-ți treacă! — Nu l-am văzut În viața mea pe omul ăsta, gemu doamna Bellairs. — Bine, dar i-ai ghicit, nu-ți amintești? zise domnul Prentice. O rază de speranță se aprinse În ochii congestionați ai bătrînei. — Ghicesc și eu acolo, un pic, și vă legați de mine!... Fac și eu cîte un bine oamenilor. — Lasă-lasă, știm noi, spuse domnul Prentice. — Și-apoi, nu ghicesc niciodată viitorul. — O, de-am putea prevedea viitorul!... — Ghicesc doar caracterul... — Și greutatea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
domnul Prentice. O rază de speranță se aprinse În ochii congestionați ai bătrînei. — Ghicesc și eu acolo, un pic, și vă legați de mine!... Fac și eu cîte un bine oamenilor. — Lasă-lasă, știm noi, spuse domnul Prentice. — Și-apoi, nu ghicesc niciodată viitorul. — O, de-am putea prevedea viitorul!... — Ghicesc doar caracterul... — Și greutatea cozonacilor, completă domnul Prentice, spulberîndu-i speranța aia abia Înfiripată: acum nu mai avea nici un rost să tacă. Dar micile ședințe de spiritism? urmă el, amuzat ca de-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]