7,948 matches
-
n-a reușit să-l definească. Pentru că noi, Oamenii, cunoaștem sau încercăm să cunoaștem legile materiei, dar nu și ale spiritului. Dumnezeu înseamnă credință. Frorum nota: “Individul este în mod esențial receptiv în relația lui cu Dumnezeu. O dată ce omul primește grația lui Dumnezeu în experiența credinței, natura lui se schimbă, deoarece, în actul credinței, el se unește cu Hristos”. Autoarea ne împărtășește experiența credinței, ce implică revelația, epifania, care poate fi posibilă diferit, în funcție de axul moral, spiritual al cititorului. Dar, să
Întâlniri cu Maica Domnului by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1227_a_2213]
-
ci lățite în mod grotesc.40 Uneori poetul întoarce spatele realului cu atâta franchețe, încât schelăria iluziilor lui, lipsită de orice pregătire, de orice suport, se clatină din temelii: Existența mea era o amară alegorie de carton, un spectacol fără grație. (Meridian) Școlarul Durerii încearcă să trăiască dincolo de memorie (= oglindă), el vrea să se sustragă unei realități violente: Sunt eu, insul premeditat, uniform, palidul ucigaș al vârstei mele, sau încep să trăiesc acum, aici, fără tradiție, dincolo de memorie, o realitate violentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
Atena, ci în Evul Mediu, când Dumnezeu umbla din casă în casă. Eu definesc strălucirea epocilor istorice în funcție de geniul religios al epocii, nu în funcție de isprăvi politice. CRISTOS Isus Cristos este eternitatea care punctează istoria. CUNOAȘTERE Dacă nu cunoști revelat — prin grație divină — sau inspirat, nu cunoști nimic. De pildă povestea cu mărul lui Newton, care a căzut. Nu știu unde am citit eu stupiditatea asta: „Il tomba dans une méditation profonde qui l’a conduit jusqu’à la loi de la gravitation universelle.“ Și
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
mea. Fantasme și gesturi suspendate își așteaptă împlinirea dincolo; și mintea așteaptă o stare adâncă. Caii albi și negri, brocarturi, haine de mătase, poleite cu aur și argint stau la porțile raiului, cu speranța că vor intra în starea de grație; poate trebuia să trăiesc în alt veac -. Câtă neputință în mușcata de la geam pe care nimeni nu o atinge decât cu privirea, deși ea arde ca o flacără. Proiect Ce despletire în poemele mele, nu mai sunt cele strânse, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
memoriei stă adânc năluca strigoiului? Versul dansa fără grai, râu ce curgea leșios și negru, greu de pești așteptând doi ochi ai luminii oare mai trăiești? * * * Răcoare și larmă de vânt coboară aerul pe pământ. Mișcarea clatină miere și patimă. Grație, miraculoasă făptură culori peste sâni și gură. S-a răsfrânt crinul la picior și mirosul mă-ngroapă ușor. Muzica de sfere leagănă iarbă și flori. Niciodată nu te-ai gândit c-ai să mori?! La treizeci de ani, tot liniștea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
dat viață, eliberându-le în personajele sale feminine. Cu siguranță Hortensia Papadat-Bengescu a fost condusă de o luciditate excepțională, ce a salvat recunoașterea reflectării feminității într-o lume a dominării masculinității. “De la iubirea paradisiacă la orgie, de la amorul stare de grație al Biancăi Porporotă și amorul-transă al Manuelei din la Rădăcinile subterane, e o adevărată resurecție de viziune. Până la 1920 romanul românesc nu avusese timp să parvină, nici să se îmbuibe cu prejudecăți estete.”¹ Hortensia Papadat-Bengescu renunță din vreme la tipul
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
romanul românesc nu avusese timp să parvină, nici să se îmbuibe cu prejudecăți estete.”¹ Hortensia Papadat-Bengescu renunță din vreme la tipul de samariteancă al Laurei din Balaurul. În cele din urmă romanciera abandonează ceremonia egolatră și se dedică lumii, cu toate că grația și suspinul își trag rădăcinile din „cuibul fatal” al subconștientului. Cum sar putea reflecta socialul fără de indivizi, și cum am putea observa indivizii Ăindiferent de calitățile sau noncalitățile lor) fără de introspecția prin care se evidențiază caracterele. Plăcerea prozatoarei este să
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
suntem din cei cu-auzul fin/ Și pricepurăm șoapta misterului divin.../ Sublimul adevăr...noi l-avem din cer afirmă Eminescu (Preot și filozof). În aceste versuri este exprimată esența originii și fenomenologiei creației poetice. Opera geniului este o stare de grație a conștiinței axiologice-martor. Astfel, a doua Facere a ființării se înfăptuiește tot de Natură prin intermediul chematului său poetul, artistul. Poezia este Teotihuacan-ul* sacru unde omul devine zeu. Dicteul este prepersonal, el este primit de conștiința transcendentală a unei misiuni cosmice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
în zbor arzător/ Vom sui fără hotare,/ Pân'ce-n veșnica iubire/ Ne vom soarbe, vom dispare." Există și o justiție a unicității în poezie. Poemul este un act unic al unei sensibilități metafizice unice surprinsă într-un moment al grației unic de un dicteu unic, exprimând o deschidere ontopoetică unică. Și fiind o experiență solitară, absolut singulară, ea este irepetabilă și astfel, intransmisibilă, incomunicabilă în adevărul ei originar. Așa fiind, aceste multiple unicități sunt chemate să instituie un nou prim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
puritate de ton, neștiind de unde vine, dar despre care ai sentimentul că tu erai cel căutat, cel chemat să dai o nouă față lucrurilor, o nouă deschidere ontică. Este o transă, o bucurie inexprimabilă ce te vizitează, o stare de grație care te uimește prin lumina orbitoare și firescul, simplitatea cu care are loc miracolul. Este expresia supremă a justiției poetice care vine de undeva de dincolo de noi. Opera de artă autentică nu este autofania autorului, ci epifania unei voci care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
adevăr finit, ci tinde mereu către acel adevăr care nu este comprehensibil." A fost ziua celei de a doua nașteri: o transmutare fulgurantă într-un niciunde invadat de o lumină de o frumusețe și liniște inexprimabile. În acel moment de grație unic am trăit efectiv sentimentul desprinderii nelimitate, urmarea firească a acelei îndelungi perioade de meditație ce parcursese progresiv etapele eliberării ultime depășirea oricărei determinări, depășirea ideii de sine eliberat, și încheind cu depășirea conștiinței eliberării, a ideii de libertate. Atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Ea, mama mea. Mama mea fermecată. Ma-ma. Care-și găsea, săptămânal, alt talent. În perioada aceea s-a apucat de dans. Echipată cu un chignon auster, legat cu panglică roz-pal. Era desăvârșită. În luni de zile a căpătat o grație, o siguranță a mișcării, o ținută eterică, ireală parcă... era ca și cum ar fi dansat dintotdeauna. O femeie care născuse doi copii. Abdomen plat. Linii adolescentine. S-a lăsat. Nu știu de ce. Nu am știut niciodată. Așa a fost cu toate
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
eternul frate al lui Alex, al acestui antipatic alx, omniprezent și omnivalabil, ca să nu spunem omnipotent, nu pentru că nu o gândim, ci pentru că nu vrem să o spunem și (Dumnezeule Doamne, vorbesc ca el, vorbesc ca ăsta...) acum lovitura de grație, pentru că vocea lui, vocea lui, vocea lui, vocea lui... ...seamănă cu a lui tata. 34. Galatee la oglindă De-asta îl urăște Tariq pe Musa. Pentru că-i omoară, indirect, copilul, nu? De-asta. Și de-asta... frații se urăsc întotdeauna
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
cum sînt toți nou-născuții, în ceasul cel dintîi. Acolo și atunci a venit pe lume Lupino. CAPITOLUL 6 La drum A tîta întuneric îl înconjura, încît Lupino trebui să-și ghideze pașii numai după auz. Se furișă printre copaci cu grația unui lynx. Cunoștea locurile și cu ochii închiși, și asta nu putea decît să-i ușureze înaintarea. Era exact ceasul acela din noapte către dimineață, cînd liniștea domnește, atoatesuverană; era ca și cum un duh pus pe șotii încuiase undeva, pentru cîteva
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
calci pe inimă și să aștepți la masa ta, cuminte și obedient, ca zeul să-și întoarcă fața lui ca un soare către tine, semn că te-a recunoscut și că nu mai e mult până ce îi vei intra în grații. Pleci lăsându-i toți banii, rușinat de hârtiile alea boțite și scămoșate pe care le-ai scos de pe fundul buzunarelor. Impresia este că tot nu i ai lăsat suficient. Chiar înainte însă de a părăsi birtul, darul divin îți pogoară
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
spune un altul" (s.tr.). Putem înțelege bine cât de mult se înșeală cei care consideră că intriga poate face parte din fondul meseriei de diplomați. "Veritabila finețe, spunea Choiseul 10, este adevărul rostit uneori cu putere, dar mereu cu grație". Ce spuneți despre acest ultim cuvânt? În el regăsim "parfumul" secolului al XVIII-lea: este un termen care transmite mai mult decât lasă să se înțeleagă la prima vedere. El indică faptul că un ambasador care vrea să reușească în
Micaela Catargi by Jules Martin Cambon [Corola-publishinghouse/Imaginative/1407_a_2649]
-
Constituția civilă a clerului. De aceea, a trebuit să se retragă, și a rămas sărac. Cu toate acestea, sfârșitul acestui cardinal, care debutase cu rime și versulețe, nu a fost lipsit de noblețe. La minister i-a succedat Choiseul, prin grația doamnei de Pompadour. Acesta nu era construit din același aluat ca Fleury și Bernis. Pe cât s-a arătat opinia publică de răuvoitoare cu acești doi cardinali, pe atât de favorabilă i-a fost lui Choiseul. Partidul filozofilor îi lăuda talentele
Micaela Catargi by Jules Martin Cambon [Corola-publishinghouse/Imaginative/1407_a_2649]
-
este oarecum îndoielnică, uneori chiar fără rost. Nimic nu se repetă identic în scurgerea vremurilor. Richelieu și Mazarin se străduiau, fiecare, să câștige favoarea stăpânului lor. Prințul cu 1000 de capete, al cărui politicieni caută azi să-i intre în grații, poate fi sedus de alte procedee față de cele folosite de ei. Majoritatea parlamentară a lui Walpole 135, a lui Palmerston 136 sau a lui Villèle137 asculta de o cu totul altă regulă , de o altă disciplină, diferită radical de aceea
Micaela Catargi by Jules Martin Cambon [Corola-publishinghouse/Imaginative/1407_a_2649]
-
îndepărta măcar o parte din lichidul care lăsase o pată mare, maro, pe roșul acesteia. Un fluture alb se așeză pe marginea căniței din mâna ei. Se opri din scuturatul bluzei privind mica vietate care își mișca aripile cu atâta grație și finețe încât rămase mută de uimire. Uitase și de cafea, și de pată, și de leagăn, și de valsul care fusese întrerupt de curiozitatea ei, când descoperise masca. Timpul parcă se oprise pe acea gingașă ființă care se așezase
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
deci Apolodoro? Apolodorul nostru? Băiatul se sufocă și sufocatul îi amintește de bietul iepuraș de odinioară; această imagine îl tulbură în ce are mai intim. Dar, omule, spune ceva! Și ca un ecou, Apolodoro repetă: Ceva! Drac de băiat, ai grație! Și maestrul surâde. Copilul răspunde ceva, privește la Simia sapiens. Dar nu ți se întâmplă mai nimic, copile? Și ce doriți Dumneavoastră să mi se întâmple, don Fulgencio? Omule, cum vrei.... Tatăl meu... Păi bine, da, să atacăm lucrurile frontal
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
Egist, fie ca un turn de pază (ca la Eschil, deși primele sale piese nu cer un decor de fundală, fie ca o tribună celestă de unde zeii contemplau treburile pământești (ca în Electra lui Euripideă. Spectacolul era și mai vivace grație elaboratelor picturi scenice (skenograficaă despre care vorbește Aristotel în Poetica sa1 (1449 a 18Ă, introduse în teatru de către Sofocle. În sfârșit, Vitruviu ne mai informează că în partea opusă prosceniumului, în jurul orchestrei, se ridica amfiteatrul, unde stătea publicul. Locurile de lângă
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
erau rezervate notabilităților cetății, preoților etc. Partea cea mai înaltă a amfiteatrului era închisă printr un zid în care existau firide conținând vase de bronz, cu rolul unor megafoane ce amplificau sunetele. bă Mașinăriile Spuneam că spectacolul era mai vivace grație picturilor scenice, dar și unei serii de mașinării cu ajutorul cărora se produc efecte speciale. Așa este de pildă „mechané”. Pe acoperișul scenei se poate ajunge pe o scară interioară, folosită de personajele obișnuite ale tragediei (coriști, figuranți etc.Ă. Zeii
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
omul blond - un erou etc. Printr-un dispozitiv special, masca amplifica vocea actorului. Astfel, chiar și spectatorii din ultimele rânduri puteau împărtăși aspectele vizuale, ca și pe cele vorbite ale piesei. Costumele erau și ele convenționale și sugerau măreția sau grația; din aceleași considerente, actorii purtau sandale cu talpă foarte groasă, numită „coturn”. Se cunosc numele unor actori care s-au bucurat de mare faimă în timpul vieții. Astfel, se cunoaște numele lui Calipide care, în a doua jumătate a secolului al
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
cântate de cor au o mare importanță, egalând și depășind uneori dialogul actorilor. Intervențiile acestuia sunt pline de lamentații, de meditații filozofice, adoptând cu ușurință tonul liric și pe cel epic. Corul are mișcări și gesturi solemne, dansuri pline de grație, cu efect puternic asupra spectatorilor 1. Autorul introduce al doilea, apoi, după exemplul lui Sofocle, mai tânărul său rival, al treilea actor. Personajele sale sunt încarnarea unei mari idei, a unor pasiuni ce pot umple singure întreaga piesă. Linia alcătuirii
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
lipsite de rigiditate, nu urmăresc grandiosul. „Admirabil cunoscător al sufletului feminin, Euripide arată că femeia în sălbăticia ei este mai capabilă de eroism decât bărbatul învestit cu toate puterile”, scria Liviu Rusu1. Autorului grec nu i se poate contesta lirismul, grația cu care eroinele sale împărtășesc publicului revolta, durerea, dragostea, duioșia sufletului lor. La Sofocle, Electra rămâne singură; disperarea ei este încă și mai mare din cauza vicleșugului lui Oreste, care răspândește vestea că a murit. Recunoașterea fratelui și a surorii sale
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]