2,290 matches
-
ochii. Nu putea fi adevărat. Îi Închise la loc. Trecu alt timp. Alți ani. Aceleași flăcări pe pereți. Aceeași liniște În jur. Deasupra lui, același chip. Frumos, blând și Înlăcrimat. - Erina... șopti. Buzele se mișcau greu. Era real? Era altă halucinație? - Dragostea mea... se auzi vocea Erinei. Trăiești... Ești cu mine... Nu te mai las să pleci nicăieri... - Nicăieri... șopti rănitul, căzând Într-un somn care nu mai era un abis. Era o lumină. Ușa se deschise lăsând să intre o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
de Hârlău și coboară mai jos de Cetatea Neamțului. E singurul drum rămas Încă liber. Mă vei găsi, căci acolo, pe malul apei ce se cheamă Valea Albă, voi Încerca să dau ultima bătălie. Ștefan Nu era o câmpie, era halucinația unei câmpii. Era visul rău al unei câmpii care se pierdea spre Răsărit, dincolo de Nistru, În stepele unde tătarii Crimeii mureau striviți de furia nebună a unui comandant de oști numit Amir Baian. Un mesager umil și zdrențuit sosise, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Întrebă tânărul, cu un zâmbet care nu avea nici o ironie. - Nu chiar... spuse voievodul, fâcând câțiva pași prin iarba moale și Înaltă a poienii. O nouă lecție de umilință, se pare... Alexandru, tu vezi locul ăsta? - Dacă n-am cumva halucinații și nu sunt Într-o cârciumă marinărească de pe malul Bosforului, ne aflăm chiar În ținuturile Voronețului, Într-o poiană largă, mărginită de brazi, În fața unei chilii de lemn În care se află un călugăr deloc impresionat de sosirea domnitorului Moldovei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
culcat. Îmi era frică. . . o frică amorțită, o frică misterioasă, mai rea ca cea care fuge, strigă. . . o frică fără obiect pipăit, căci arătarea părea că se dizolvă de câte ori vroiam să mi-o precizez. . . Frică, pe care mi-o da halucinația celuilalt sau a mea, nebunia celuilalt și mintea mea turburată de ea. . . Frica aceea nu mă cuprindea totuși deplin. Aveam o conștiință vagă că am sosit în porturi bune și că nu am de ce mă teme. Nu mă gândeam la
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
desigur pe jumătate cu semivisări turburi, pricinuite de impresia avută. . . Când m-am uitat afară: încă îmbrobodită, apărea porțiunea din Cetatea vie. . . asfaltul lucea ghețos și brâul Palatului regal era mohorât. . . Dar sus, pe coperiș, se desfășura seninul acelei dimineți!... Halucinația pierise. Mi-era acum frig puțin și puțină frică de realitatea mea și a orașului sacru. . . Mini tăcu timp de o secundă sau cine știe cât tăcu, la altă măsură a timpului. Vorbise cu un glas somnambul, ca și cum ar fi citit. Reluă
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
lassi special capătă un rol permanent în viața lui. Este forțat să-l bea de trei ori pe zi, cel puțin, și, după aceea, nu-și mai poate da seama dacă lucrurile care i se întâmplă sunt reale sau are halucinații.Cele mai multe sunt atât de neplăcute, că nu-i mai pasă defel. Când se trezește prima dată cu dureri, palid, după o noapte confuză, descoperă c-a fost mutat într-o încăpere mică, murdară, în care se află doar un charpai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
-l asculte, ignorând piciorul lui Malcolm care o tatona, sorbea vorbele pastorului cu nesaț, chiar înainte de avea ocazia să-i adreseze vreun cuvânt. Andrew. Acesta zăcuse trei săptămâni în coliba unor sălbatici, rugându-se la Dumnezeu să-l scape de halucinațiile provocate de malarie. Andrew văzuse femeile tribului expunându-și trupurile cu nerușinare și le ceruse să se acopere. Andrew le vindecase bolnavii, făcându-și-l dușman de moarte pe vrăjitorul local care strângea venin de șarpe, scuturându-și lanțul făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
sunt pe moarte. Trupul plin de praf îi este scăldat de sudoare. Răcoarea se insinuează ca o undă sinusoidală de răceală ce se propagă spre brațele și picioarele care-l dor, îndreptându-se într-un vârtej amețitor spre mijloc. Are halucinații. Acolo sus pe povârniș, un bătrân se agață de peretele stâncii; poartă cizme și pălărie roșie. Vederea lui Jonathan capătă intensitatea unei lupe și-l vede pe bărbat ghemuit ca un păianjen, coborând spre el cu capul în jos. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
gărzi. Mai întâi îmi obosesc brațele, apoi picioarele. În timp ce trupul îmi este aruncat la pământ, rochia mi se rupe și acele din părul meu cad. — Opriți! străpunge aerul o voce de copil. Vorbește împăratul Tung Chih! Sunt sigură că am halucinații. Fiul meu pășeșete în mijlocul încăperii ca un bărbat matur. Manierele sale îmi amintesc de tatăl său. — Doamna Yehonala nu e mai puțin îndreptățită să vorbească în această Curte decât tine, Su Shun, spune copilul meu. Voi ordona gărzilor să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
bucătărie. Eu stăteam în picioare lângă chiuvetă, Luke se sprijinea cu spatele de masa de vizavi, cu brațele încrucișate pe piept. Se presupunea că ne pregătim să bem o cafea. în schimb, în cazul în care nu începusem să am halucinații auditive, Luke tocmai îmi spusese să-mi dau rochia jos. Am bolborosit: —Ce-ai zis? Luke mi-a întors un zâmbet leneș și sexy care m-a băgat în sperieți. —Ce-ai auzit, mi-a răspuns el. Luke Costello tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
a zis. Pe la ora două - deși timpul încetase să mai însemne ceva pentru mine după trauma suferită și coniacul pe care-l dădusem pe gât - Tiernan s-a întors. Aproape că nu-l mai așteptam, așa că am crezut că am halucinații. Eram așa de fericită încât mai că-mi venea să-l pup. Fericită și destul de beată. —Ai adus...? l-am întrebat nerăbdătoare. Când Tiernan a început să-mi fluture pe sub nas o punguță cu un praf alburiu, mi s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
binoclul și ieși pe terasă ca să-i regleze lentilele. Dar între timp fenomenul ceresc dispăruse. Părintele paroh St John Froude clătină din cap amărât. Lucrurile - și în special ficatul lui - se cam stricaseră în ultima vreme dacă ajunsese să aibă halucinații atât de devreme dimineața. Se întoarse în casă și încercă să-și concentreze atenția asupra unui caz în care fusese implicat un arhidiacon din Ongar: omul își făcuse o operație de schimbare de sex înainte de a fugi cu iubitul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
mai întremă cu niște whisky. Ar fi putut să jure că atunci când plecase, acolo fuseseră niște fire de iederă. în momentul în care termină ce-i mai rămăsese în sticla de whisky, mintea i se umplu cu cele mai stranii halucinații. Casa parohială devenise ciudat de zgomotoasă. Pe casa scărilor se auzeau scârțâituri stranii, iar de la etajul de sus veneau sunete inexplicabile, ca și cum cineva sau ceva s-ar fi deplasat pe furiș prin casă, dar când parohul se duse să verifice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
Vancea reține chipul de porțelan alb, privirea rănită, genele lungi, zbatere de fluturi negri. Ar vrea să se miște, s-o vadă, să întregească imaginea, să-i vadă brațele, bustul, gâtul, dar nu i se oferă decât acest medalion irizat, halucinație. Uită să coboare, se lasă strâns, strivit, dus oriunde, anihilat în marele trup comun, din care se trezește, cândva, aruncat, năuc, pe trotuar. Se dezmeticește, caută chipul adolescentei. Nu vede decât pălării mototolite, sacoșe rupte, ciorchini de nasturi împrăștiați pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
și tâmpa seriozitate, impuse celebrei comedii. Despre frumoasa doamnă de la cafenea nu mai vorbiseră. Tolea o uitase, o vreme. Și-a reamintit-o, cândva. O seară când primăvara părea toamnă și în umbrele ferestrei se zbătea iarăși șarpele de foc, halucinația, dorința fără nume și obiect. O și revăzu, de altfel, între pietonii zăpăciți, în deruta și mareea de afrodiziace a zilei. Cobora treptele de la Universitate. Pelerina albă, pufoasă. Uriașă, zveltă, cu părul negru, lucios, vedeta vedetelor filmului mut. Se oprise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ezita Între aceste excitante proiecte și teama că tata ar putea să observe tentativele ei disperate de ultimă oră, ceea ce l-ar determina să devină pe loc acel om străin și antipatic pe care ea Îl Întâlnește tot timpul În halucinațiile ei cele mai rele și i-ar auzi vocea insuportabilă strigându-i: — Ți-am interzis să-i ceri orice! Ți-am interzis să ne umilești, cerându-i! Ți-am interzis să ceri ceva, orice, orice, orice! Pe loc, tata ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
un cal la altul. Un zâmbet, o mângâiere, o întrebare ca între prieteni. Și caii răspundeau, dădeau din cap, își scuturau coamele, nechezau, își afundau nările în palma sau sub haina bărbatului, în căutarea căldurii. Asista la o minune? Avea halucinații? Omul scăpase cu viață. Nu-l vătămase nici glonțul anume pregătit pentru el, nici herghelia dezlănțuită. Doar un om ocrotit de un cerc de vrajă ar fi putut să scape de două ori la rând într-o singură dimineață. Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
plece, cu totul magnetizat de imagine. Undeva, la capătul unui șir de odăi, o femeie tocmai se pregătea să iasă dintr-un bazin. Învăluită în aburii băii, cu părul ud, cu mișcări lente, avea ceva dintr-un vis, dintr-o halucinație. Și totuși, pe măsură ce o privea, i se părea că recunoaște trăsăturile Marioritzei. Cel puțin asta crezu în primele momente. Poate că se înșela. Poate că era doar cineva care avea trăsături asemănătoare. Oricum, îl stăpânea deja certitudinea că acea femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
totală neutralitate. Și planul împăratului eșuase. Deocamdată prințul nu vedea nici o ieșire. Era condamnat la așteptare. Departe de Mariam, de familie, de iubita lui, micuța Gaiané. Dormea prost, avea coșmaruri. Noaptea imaginile luau locul gândurilor. Totul devenea sentiment, senzație imediată, halucinație. Trăia cu intesitate violentele evenimente din timpul revoltei ienicerilor. Alerga pe străzi pline de sânge... Fugea îngrozit de strigătele urmăritorilor... Vedea palatul vizirului arzând ca o torță uriașă pe cerul nopții și reflectarea înspăimântătoare a incendiului pe oglinda întunecată a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
nervilor și să pună ordine cu chiu, cu vai în fluxul circulației, încercând să se convingă pe sine că nimic din ceea ce se întâmplase nu avea sens și că era vorba de o glumă de prost gust-sau de o halucinație datorată muncii excesive. Dar în siguranța cu care vorbise acel nebun era ceva ce continua să-l neliniștească, așa cum îl neliniștea și faptul că pomenise de Abdul-el-Kebir și de eliberarea sa, acum, când toată lumea știa că președintele reușise să scape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
ar fi dat să-l înghită, și el, la rându-i, adulmecându-i gesturile, formele; de un ceas stăteau față-n față în picioare, în mijlocul drumului, apropiindu-se imperceptibil până să se atingă și până ea păru să-i împărtășească halucinația pe cale de a se înfăptui. De astă dată nu se mai grăbea și întorcea capul nu ca să nu vadă, ci tocmai pentru a vedea, iar mila și plânsul deveniseră altceva. Se vedea pe ea și sub ea, se vedea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
deoparte și să se retragă În sine, neinfluentați de ce se petrecea În jurul lor. Rachel părea a fi mult mai departe de mine decât simpla distanță care ne despărțea, anume lățimea mesei din plastic laminat. Am avut o viziune, ca o halucinație provocată de droguri, În care masa se Întindea brusc până la peretele cel mai Îndepărtat al Încăperii, iar vocea lui Rachel, acum o siluetă minusculă la orizont, Încă mai ajungea la mine cu o stranie claritate. — Ai venit ca să Încerci să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
face. Știi cum e poliția franceză. Prima chestie pe care a trebuit să o facă a fost să-și arate carte d’identité și să Încerce să le demonstreze că nu-i o escroacă internațională și că nu suferă de halucinații și că era sigură că Într-adevăr avea cu ea o valiză În care erau niște hîrtii foarte importante și, În afară de asta, madame, desigur că există niște copii după hîrtiile alea. Au ținut-o așa toată noaptea, iar În ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
asta înseamnă că nu mai e în măsură să-mi dea sfaturi imparțiale despre cum să uit pe altcineva. Se uită la mine în tot timpul cât vorbește, de parcă abia acum poate să mă privească în voie. Probabil că am halucinații, dar mi se pare că e înconjurat de o lumină aurie și că arată mai real decât orice altceva din această cameră; că peretele din spatele lui, ca și canapeaua și lampa, se scufundă în obscuritate, și doar el rămâne în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
expuse evlaviei vizitatorilor, vegheat la stânga de o statuie a Libertății, model redus al celei pe care Bartholdi o proiectase pentru altă lume, iar la dreapta de o statuie a lui Pascal, se deschide corul, unde oscilațiile Pendulului sunt Încoronate de halucinațiile unui entomolog bolnav - clești, mandibule, antene, fragmente inelare, aripi, gheare -, un cimitir de cadavre mecanice care ar putea să reînceapă să funcționeze toate În același timp - magnetouri, transformatoare monofazate, turbine, grupuri convertoare, mașini cu abur, dinamuri, iar În fund, dincolo de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]