763 matches
-
sicriul lui Donald, urcăm scări Întortocheate, extrem de Înguste, ne frecăm umerii de ziduri, apoi trecem din sală-n sală, privim documente și săbii ruginite, și, pe măsură ce ne apropiem de apartamentele nobililor stăpîni, se fac auzite tot mai limpede sunetele unei harpe, mă gîndesc că n-au fost tocmai inspirați să ascundă casetofoane aici, Însă nu-i nici un casetofon, Într-o sală rece descoperim, Într-un colț, un muzician Îmbrăcat În costum de epocă ciupind corzile unei harpe, fără să acorde cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
mai limpede sunetele unei harpe, mă gîndesc că n-au fost tocmai inspirați să ascundă casetofoane aici, Însă nu-i nici un casetofon, Într-o sală rece descoperim, Într-un colț, un muzician Îmbrăcat În costum de epocă ciupind corzile unei harpe, fără să acorde cea mai mică importanță vizitatorilor, e o senzație bizară, cîntă fragmente din Rameau, Croft și din Încă cineva, mă opresc și-l ascult așezat pe o treaptă de piatră. Ajungem În Încăperea contesei, strîmtă și foarte Înaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
a liricii lui B., generează viziuni coșmarești, apocaliptice, în care singurătatea și moartea covârșesc sufletul pribeag: „Aici cresc baobabi. Aici cresc șerpi./ Aici cresc țipete care se-neacă-n tăcere, [...] Aici cresc liane pești sicrie nevăzute / unghiile când trec peste harpă, cad...” (Coșmar). Poemele, elegiace sau senzuale, descriu cel mai adesea peisaje exotice (porturi, mări, țărmuri, orașe), iar România este prezentă ca peisaj interior, ținut de taină care se suprapune dureros spațiilor exterioare. Starea de dor este „radiografiată” tulburător, convingând prin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285525_a_286854]
-
din urmă), Schumann, Strauss, Hübsch, elegii, serenade, barcarole, gavote, piese de café-concert, cîntece nemțești, spaniole, franțuzești, italiene și, inevitabil, cîntecele de pe stradă sau de la ușa cafenelelor ale unor emigranți polonezi, galițieni etc. 3.Reclamă a „Magazinului general de muzică «La Harpa»”, în Calendarul Minervei, pe anul 1905, hors texte. „La Harpa” (București, strada Colței, nr. 5) se prezenta drept „cel mai mare depozit de instrumente muzicale”, ceea ce înseamnă că nu era singurul. Dovadă e și faptul că își vindea produsele „cu
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
de café-concert, cîntece nemțești, spaniole, franțuzești, italiene și, inevitabil, cîntecele de pe stradă sau de la ușa cafenelelor ale unor emigranți polonezi, galițieni etc. 3.Reclamă a „Magazinului general de muzică «La Harpa»”, în Calendarul Minervei, pe anul 1905, hors texte. „La Harpa” (București, strada Colței, nr. 5) se prezenta drept „cel mai mare depozit de instrumente muzicale”, ceea ce înseamnă că nu era singurul. Dovadă e și faptul că își vindea produsele „cu prețuri de concurență”. O idee despre „cîntecele naționale” se poate
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
vorbitor despre asemenea plângeri înainte de a adăuga alte motive pentru a le primi. Un geniu își face propriile sale reguli, dar un articol despre "cum să" este scris de un muritor de rând pentru folosul unui semen al său. Pe Harpo Marx, unul din cei mai mari harpiști ai tuturor timpurilor, nu l-a învățat nimeni cum să cânte; conform învățământului standard, tot ce a făcut el era "greșit". Cea mai mare parte a lucrurilor pe care un articol cum este
by VIOREL BARBU [Corola-publishinghouse/Science/1112_a_2620]
-
clasamentelor, se sustrage analizei. Definirea Parizienei a fost întotdeauna un lucru dificil, constată Taxile Delord în studiul fiziologic La Parisienne (1869): "car la Parisienne est un mythe, une fiction, un symbole: où trouver cet être idéal, cette sensitive habillée, cette harpe éolienne qui marche, cette personnification des Trois Grâces ressuscitées qu'on appelle la Parisienne? (...) Une littérature qui s'épuise en efforts pour inventer ce qui n'existe pas, car la Parisienne est un mythe" [ p.2]. Esență enigmatica a Parizienei
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Sitot qu'on le touche îl resonne"43 "[Inima lui este o lăuta suspendată; Deândată ce o atingi, răsună]- , un act teurgic, prin care poetul recuperează esență transcendență, retrasând semnăturile Absolutului, prin diferitele nivele ale existenței - , este înlesnit de acordurile harpei (ghitara, în apologul poesc), pe care anticii o înțelegeau ca parte a ordinii cosmice, o punte între cer și pământ, expresie a uniunii armonioase a forțelor ce le controlau existența 44. Enunțul barbian nu este departe, nici de meditațiile mallarméene
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
meritate, dar, de cele mai multe ori, laudele sînt slujitori fideli ai vanității noastre. Aceeași vanitate ne face să ne simțim prost atunci cînd ne vedem slăbiciunile descoperite de alții: „Nu-i iertăm pe cei care ne fac să roșim” (J.L. de La Harpe). * „Dacă doi oameni călăresc același cal, unul trebuie să călărească În spatele calului.” (G.B. Shaw) Avînd „orgoliu” În măsură egală unul dintre cei doi trebuie să predea inițiativa celuilalt, dacă doresc să facă o afacere rentabilă Împreună. * „Așa-i orgoliul omului
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
structura canava a ritmurilor primordiale, comune fiecăruia în incantația tragică, se pot broda la nesfârșit kilimuri sonore unice, neobișnuite, dar consecvent armonice între ele, indiferent de structurile din care provin inițial? Dar că poți cânta la pian ca la o harpă - cu mâna stângă îmblânzind, stenic, fundalul ritmic, cu volute aspre în timp ce, în picioare fiind, mângâi cu buricele degetelor, tandru sau ciupit, repezit viril, corzile prelungi ale unui pian cu coadă disecat în văzul publicului, cu capacul ridicat? Cum e posibil
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
și străine, tălmăciri în și din limba română. A colaborat la „Albina Carpaților”, „Familia”, „Amicul familiei”, „România liberă”, „Universul” și, cu totul întâmplător, la „Convorbiri literare”. Cu mediocritate pretențioasă, versificatorul, prolific, imită și amalgamează, în Ciarda albă (1879) și în Harpă și caval (1880), orientări și motive diverse, curente în epocă. Același mixtum compositum și în romanele cu intrigă foiletonistică: Viața lui Onufriu, Ai carte, ai parte (1878), Babeta (1883), Bei, Vodă, Domn ș.a. Lucrările dramatice, foarte numeroase, apărute într-un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285249_a_286578]
-
rămase în paginile foilor editate de el, antologii de versuri (Blütenlese deutscher Lyrik aus Siebenbürgen, 1877, Parnasul român, 1892) accentuează caracterul industrios al scrisului lui A. SCRIERI: Karpaten-Röschen, București, 1868; Ai carte, ai parte, Sibiu, 1878; Ciarda albă, București, 1879; Harpă și caval, Brașov, 1880; Moartea lui Mihai Viteazul, Brașov, 1881; Babeta, Brașov, 1883; Sus pe Tâmpa, Brașov, f.a; Domnul de Ghiavahazi Măria Sa, Brașov, 1888; Bei, Vodă, Domn, Brașov, f.a.; Junii, Brașov, 1889; Unul scapă, altul piere, Brașov, [1891]; Strada
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285249_a_286578]
-
se simte furat de-o visare... Spre Meka se duce cu gândul mereu, Și-n fața dorinței - ce este dispare - Iar el e emirul, și toate le are. Spre bătrânețe poetul vede lumea descărnată, redusă la esențe și sunete. Elogiază harpele, nestematele, candizii nenufari și în general florile. Sufletul lui cântă ca duhurile din Paradis: Clar azur și soare de-aur este inima mea toată, Și pe când rămâne corpul sub destinul cunoscut Peste sufletu-n urcare este greu ca să mai poată
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
în poezia lui G. Dumitrescu, dedicată cu statornicie petrarchiană unei unice femei moarte, pe care poetul o evoacă în mediul casnic, până și în bibliotecă: Biblioteca mă-nconjoară, stearpă De-nvățătură - pentru ce mă doare. Păianjenii descântă, ca pe-o harpă, Pe fire lungi, tăcerea fără soare Și plictiseala, umedă, coclită, Apasă peste viața-mbătrînită. Capitolul XXVI TRADIȚIONALIȘTII ION PILLAT Ion Pillat (1891-1945) a început cu poeme de un parnasianism exuberant, țipător, sub direcția lui Al. Macedonski, însă cu reminiscențe din mai
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
starea lor ușure totală, barierele au căzut, privirea a ajuns departe: „Înalt, mai sus de ceruri, la locul nemuririi.” În cîmpiile cerești se „Înmărgărită” speciile rare, munții sînt de aur, stîncile de adamante, la umbra cedrilor-eterii Înfloresc „virtuțile - florale” și harpele Înstrună un mare „pan-himn”. Este cîntecul ce precede Întruparea prototipurilor din care am citat mai Înainte: „Cerești, eterii trombe În spațiuri răsună, Puteri, tării de angeli svol răpezi, lin se pun; În giuru-Omnipotenței miniștrii toți s-adună, Atenți În tot
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
acumulări de făpturi grațioase se constituie o figură a imaginarului: aceea a extazului („sufletul cu voluptate În estaz adînc plutește”). Extazul atinge și pe Îngerii din rai („și se pare că s-aude prin a raiului cîntare / Pe-ale Îngerilor harpe lunecînd mărgăritare”), dar se Înțelege fără dificultate că extazul nu asociază nici aici cosmicul, metafizicul. Voluptatea rămîne atașată de bunurile raiului pămîntesc. Ele Întrețin buna dispoziție a sufletului, Întineresc spiritul, stimulează reveria. O reverie, trebuie să spunem, molatică, dezmierdătoare. O
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
o să tăcem?” CÎntecul de iubovște și de petrecere nu poate fi provocat și slujit mai bine decît de sunetul coardei atinse de o mînă fină. Tot „ghitara” este și mesagerul lui Cătina. Prin Sihleanu și Grandea, vine, În fine, rîndul harpei: „Pe harpa mea, copilă, de viscole zdrobită, O mînă tremurîndă abia mai pot să las...”. 19. Există timpuri și anotimpuri În iubire. Timp gramatical și timp (anotimp) cosmic. Le coup de foudre se spune totdeauna la perfectul simplu: căci el
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
CÎntecul de iubovște și de petrecere nu poate fi provocat și slujit mai bine decît de sunetul coardei atinse de o mînă fină. Tot „ghitara” este și mesagerul lui Cătina. Prin Sihleanu și Grandea, vine, În fine, rîndul harpei: „Pe harpa mea, copilă, de viscole zdrobită, O mînă tremurîndă abia mai pot să las...”. 19. Există timpuri și anotimpuri În iubire. Timp gramatical și timp (anotimp) cosmic. Le coup de foudre se spune totdeauna la perfectul simplu: căci el este, totodată
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
fugii. Exilul amoros. Peisajul erotic. Spațiile securizante: iatacul și locul tainic. „Copaciul cel mare”. 15. Un obiect metonimic: umbreluța. 16. Un univers erotizat. Soarele și alte stele... Demersul conachian: ceremonia apropierii. 17. Obiectele erotice. 18. Instrumentele muzicale: scripca, chitara și harpa. 19. Timpuri și anotimpuri În iubire. CÎnd iubesc primii noștri poeți? Lunga „noapte a privegherii”. 20. Carnavalul numelor. Un spirit prevăzător și un invariabil pățit: Anton Pann. Îngerul iatacului și Îngerul demon. 21. Anton Pann și critica erosului. Cum se
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
harpistă. Toate bune, pînă cînd îngerașul lor de copilă moare. Moare de durere și mama Berta. Rudolf, neconsolat, începe să se cam deranjeze la cap și, de fiecare aniversare a moartei Berta, umple camera de flori și cîntă. Flautului răspunzîndu-i harpa Bertei, înfiorată de fantoma ei. O aniversare, două, trei. La a treia, Rudolf este găsit mort, cu flautul lîngă el, amuțit, în timp ce harpa Bertei continuă să cînte. Cam asta-i cu Iadul casnic. Alte rubrici ale ziarului de pe Brezoianu 19
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
la cap și, de fiecare aniversare a moartei Berta, umple camera de flori și cîntă. Flautului răspunzîndu-i harpa Bertei, înfiorată de fantoma ei. O aniversare, două, trei. La a treia, Rudolf este găsit mort, cu flautul lîngă el, amuțit, în timp ce harpa Bertei continuă să cînte. Cam asta-i cu Iadul casnic. Alte rubrici ale ziarului de pe Brezoianu 19 ("casă proprie"). La Întîmplări din Capitală, Cal rătăcit: "A fost dus la secția 7". Copil lepădat: "S-a predat spitalului de copii un
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
din cărți vechi și numele câte unui muzician renumit; astfel am aflat despre Orfeu, un cântăreț grec, al cărui legendă spune că avea o voce atât de frumoasă, Încât cântecul lui, pe care-l acompania la un instrument asemănător cu harpa, mișca adânc pe toți oamenii, ba Îmblânzea chiar și animalele sălbatice și oprea râurile din curgerea lor. Putem trage de aici concluzia că Înaintașii noștri iubeau și apreciau foarte mult muzica. Există cărți vechi de o mie de ani care
SIMPOZIONUL JUDEŢEAN REPERE ÎN ISTORIE by Juncă Ciprian () [Corola-publishinghouse/Science/91758_a_93535]
-
că zeul Brahma Însuși a dăruit strămoșilor lor instrumentul numit vina, pe care-l folosesc și azi. Biblia conține și ea multe indicii interesante cu privire la muzică. Aflăm de aici despre trâmbițele Ierihonului sau despre regele David care cânta minunat din harpă. Punctul culminant al acestei lumi antice l-a format Grecia. Acolo s-a concentrat poate tot ce era mai bun În cultura asiatică, luând astfel naștere o țară cu instituții admirabile. Din păcate nimeni nu ar putea cânta ceva din
SIMPOZIONUL JUDEŢEAN REPERE ÎN ISTORIE by Juncă Ciprian () [Corola-publishinghouse/Science/91758_a_93535]
-
se poate observa în mâinile împreunate și în desenul mâinilor care pictează, gândesc și se roagă, după ce au muncit și au purtat divinitatea, de pildă, la Albrecht Dürer (1471-1528). Aproape nu există domeniu în care să nu observăm degetele pe harpă, la pian sau pe corzile și arcușul viorii: mâna vorbește și cântă, mâna meditează, ca în Gânditorul lui A. Rodin (1846-1917), mâna binecuvântează: mâna divină în contrast cu mâna diavolului, sau în numeroasele imagini ale sportivilor ce năzuiesc la victorie și glorie
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
un sonet despre el, pentru a mi-l apropia din nou. Pentru o vreme măcar. În loc să mă apropii de Crane (și Walt Whitman a scris despre pod), am decis să sfâșii tot și am comparat cablurile de susținere cu o harpă. Construcția podului a fost supravegheată zice motto-ul poemului de Emily Roebling (al cărei tată l-a poiectat) de la ultimul etaj al casei din Brooklyn Heights, unde locuia cu soțul ei invalid. 1 iulie 2005 4.14. Fiona Sampson: "Știu
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]