949 matches
-
Charles Miller, "The Conference on Faith and History: Reminiscenses about Origins and Identiy", în Fides et Historia, 9, 1976, p. 60. 72 Miller, art. cit., p. 63. 73 Richard B. Gaffin, Jr., "The New Testament as Canon", în Inerrancy and Hermeneutic, A Traditon: A Challenge, A Debate, Harvie M. Conn (ed.), Baker Book House, Grand Rapids, 1988, cap. 10. 74 J.W. von Goethe, Goethes Gesprache, F. Von Biedermann (ed.), Leipzig, 1909, I, 434 ff. apud Karl Löwith, op. cit., p. 53
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
a povestirii lucrările esențiale sînt Propp (1968) și Barthes (1977). Pentru o critică riguroasă a formalismului, vezi Jameson (1972). Mai tîrziu, Barthes s-a depărtat de analiza structurală, sedus fiind de conținut - a postulat cinci „coduri” surprinse în construcția istoriei (hermeneutic, semic, proaieretic sau acțional, referențial sau cultural, simbolic); S/Z constă într-o aplicare a codurilor la analiza unei povestiri balzaciene, Sarrasine (vezi Fowler, 1981 pentru comentarii). Chatman (1969) este un recenzent favorabil al primelor lucrări de Barthes și Todorov
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
registrul înalt, al comparațiilor directe, având drept rezultat o deformare inutilă a limitelor interpretării. Când nu e considerat realizare minoră, un fel de creație colaterală marii opere ce poate fi, prin urmare, ignorată, poemul despre Apolodor e racordat la voltajul hermeneutic al exegezelor docte ce aproape-l așează lângă Ulise al lui Joyce. O abordare mai temperată trebuie să noteze că, asemeni basmului, literatura pentru copii conține versiuni simplificate, intenționat diluate ale marilor pattern-uri culturale universale. În Cartea cu Apolodor
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
pe ton înalt, academic aș zice, de n-ar fi distonanțele ieșirii de la paginile 77 și 162), rostul trimiterilor devine obscur atunci când nu comunică nimic semnificativ (v. capitolul IX, nota 43 ș.a.). Eminescu Dialectica stilului este expresia unui remarcabil efort hermeneutic. Plecând de la ideea că nimic din ce a scris poetul nu e întâmplător, că fiecare gest și însemnare manuscrisă, chiar cele suspectate de exegeți a fi rodul bolii, îl reprezintă, mai mult că toate contradicțiile personalității și ale operei sunt
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
învățământ, teatru ș.a. (al treilea cerc). Ideea degradării limbajului și fascinația recompunerii/regăsirii esențelor acestuia consună cu teoria "tcheng ming" (Confucius), "dezbrăcare de formă" și acces la esențe (cercul IV) prin care se face trecerea la cele mai eficient conturate (hermeneutic) cercuri ale cărții, V și VI, Estetica oglinzii și Labirintul de oglinzi. Aici (poetul fiind, după Dante, "oglinda rostirii"), mitul lui Narcis, simultaneitatea subiectivă, relativistă și stilistică, dedublarea, simetriile spațio-temporale, labirintica speculară reflectată în toate zonele trăirii și rostirii poetice
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
gol, identificare integrală cu natura, reintrare în punctul simetriei totale de dinaintea creației". Cercetătorul simte mereu nevoia să-și susțină angajările de semnificație cu raportări de rezonanță, uneori derutante sau inadecvate ("dezbrăcarea de formă are un sens existențial și, am spune, hermeneutic, având drept punct de sosire tot forma, dar o formă care tinde a fi arhi-forma, acea hiperliteralitate despre care vorbea Sollers la Dante" ultimul concept fiind cu totul nepotrivit și superfluu). Remarcabile în această carte foarte stufoasă, în care observații
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Th. Codreanu temperează, măcar în parte, entuziasmul tehnico-științific al magistrului său, față de care are și avantajul lecturii unor lucrări științifice necesare în construirea modelului critic. De la G. Munteanu preia ideea "cercurilor dialectice", pe care le interpretează însă, prudent, ca cercuri hermeneutice, interesând deopotrivă obiectul comentat și comentatorul. Grație unei fascinații pitagoreice a numărului, opera eminesciană va fi descifrată prin parcurgerea a 9 cercuri dialectice, în replică la cele 9 cercuri dantești. Primul cerc pune în relație opera cu personalitatea poetului; refuzând
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
necesitatea unei permanente scormoniri prin același zăcământ. Theodor Codreanu nu este un nume nou în ansamblul exegezelor eminesciene. A dat dovezi peremptorii în deslușirea tainițelor eminesciene. Lucrarea sa din 1985, Eminescu Dialectica stilului, a devenit din capul locului un reper hermeneutic pentru orice cercetător al fenomenologiei eminesciene. Deși a fost scrisă înainte de decembrie 1989, noua exegeză [Modelul ontologic eminescian, Editura Porto-Franco, Galați, 1992] a lui Theodor Codreanu a căpătat între timp, fără intenția expresă a autorului, alura unui veritabil manifest pro-eminescian
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
cuvinte bune de spus, de la Edgar Papu și AI.Piru, la Adrian Marino și George Munteanu, de la Zoe Dumitrescu-Bușulenga la Mihai Cimpoi, de la Solomon Marcus la Dan C. Mihăilescu (cei mai mulți, cum se vede, eminescologi). Cartea este rezultatul unui remarcabil efort hermeneutic, o exegeză bine articulată despre modernitatea poetului, o "lectura sincronică, simultană, totalizantă" (Adrian Marino). Modelul ontologic eminescian vine să susțină perspectiva ontologică în interpretarea modernă a operei lui Eminescu, într-adevăr un mare poet al Ființei. E o noua etapă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
panouri. Complexul Bacovia e un scenariu de idei complet referitor la viața și opera poetului. Summa și summus. Autorul e sistematic și tenace. Se pricepe să depășească obstacolele, să facă slalom printre paradoxuri, să treacă fără dificultăți de la un orizont hermeneutic la altul. Practică pluralismul critic, dar privilegiază ontologia. Pentru opiniile sale caută puncte de sprijin în toate domeniile și în toate orizonturile, antrenându-se într-un comparatism multiplu, surprinzător, și, nu o dată, extins pe mari suprafețe. Sute de cărți (de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
prezenta carte ne sunt familiare din studiile sale precedente: Eminescu Dialectica stilului (Ed. Cartea Românească, București, 1984), sau Modelul ontologic eminescian (Ed. Porto Franco, Galați, 1992), două piese cu greutate în bibliografia eminesciană a ultimelor decenii. Ca și acolo, demersul hermeneutic îl conduce spre reconstituirea modelului ontologic bacovian, din convingerea că această cale de apropiere (de structura intimă a vieții și operei lui G. Bacovia) este cea mai profitabilă: "La noi constată Th. Codreanu critica ontologică a fost sufocată de inflația
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
fiecare întoarcere asupra problematicii discutate se simte progresia înregistrată în paginile eseului. Introducere: la judecata criticii sau "Complexul Cenușăresei", Narcisul bacovian, "Complexul Bacovia", Negativul stilistic și Bacovianismul. George Bacovia este singular în istoria literaturii, afirmația se sustrage truismului prin demersul hermeneutic din paginile cărții lui Theodor Codreanu, demonstrație riguroasă a ipotezei lansată în Introducere, cu atât mai fundamentată științific, cu cât ea a plecat, se vede, dintr-o pasiune autentică pentru lirica bacoviană. "Mai greu e de stabilit de ce este Bacovia
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
acest risc și vom constata, însoțind ideea în pagini, până la ultima, că nu s-a hazardat. E drept, instrumentele sunt moderne, mai pătrunzătoare. Tehnica observației se pretează unui studiu din interior, ceea ce lipsea analizei dinainte. Are loc, așadar, adecvarea instrumentelor hermeneutice la obiectul interpretării: Bacovia este un poet modern, dincolo de simbolism și alte isme, singular. Autorul cărții despre Complexul bacovian și-a pornit demonstrația de la aceste premize esențiale. În punctul zero, echilibrul e maxim, deci și ambiguitatea arheală care se transmite
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
referențiale, totodată. Cu raportare la "complex", "Complexele, ca realități psihice abisale, se supun legii oglinzii (cvasi-exhaustiv studiată, cu aplicație la expresia biografică și literară bacoviană). Aceste imagini arhetipale au un dublu conținut: unul manifest, accesibil conștiinței, altul latent, destinat descifrării hermeneutice (...). Metoda dublului referențial se află în elementul ei." Și autorul studiului hermeneutic nu mai puțin. Pentru că simte că stăpânește obiectul analizei, că-l înțelege și poate da formă comprehensiunii. Fără îndoială, structurile imaginarului bacovian și cele mai ascunse subtilități nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
supun legii oglinzii (cvasi-exhaustiv studiată, cu aplicație la expresia biografică și literară bacoviană). Aceste imagini arhetipale au un dublu conținut: unul manifest, accesibil conștiinței, altul latent, destinat descifrării hermeneutice (...). Metoda dublului referențial se află în elementul ei." Și autorul studiului hermeneutic nu mai puțin. Pentru că simte că stăpânește obiectul analizei, că-l înțelege și poate da formă comprehensiunii. Fără îndoială, structurile imaginarului bacovian și cele mai ascunse subtilități nu au fost străine intuiției criticilor anteriori acestei recente etape a receptării, dar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
spuneam că fiecare capitol este o carte în sine, era vorba și de interpretarea pe care această lucrare o reclamă, dacă ar fi spațiu tipografic, pentru fiecare capitol. Negativismul stilistic și Bacovianismul constituie partea cea mai "grea" (plumb) a demersului hermeneutic. Cartea de față susține unicitatea lui Bacovia, astfel încât noțiuni ca "prebacovieni" sau "urmașii lui Bacovia" trebuie înțelese în liniile axiomaticei aprecieri anunțate de Theodor Codreanu chiar din început. Inclusiv taxinomia bacovienilor trebuie percepută ca atare. În contextul Resurecției bacovianismului, sunt
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
visul unirii teritoriilor românești într-o singură țară, admirându-i pe Coșbuc și Goga. Capacitatea de analiză ontologică, de a așeza structural pe Caragiale într-un univers, pornindu-se de la aprecierea că "prezenta încercare e un studiu postbiografic de tip hermeneutic al cercetării" este evidențiată în capitolul Cronotopia. Nu mă voi folosi de terminologia autorului pentru că este prea "tehnică", dar, mai simplu spus, pe cercetător l-a interesat lumea în care s-a născut și a trăit Caragiale, ea este determinantă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ucraineni, georgieni, ruși în temeiul unei solidarități intelectuale și literare. Theodor Codreanu face un periplu exegetic destul de lung, urmărind în oglinzi paralele ce au scris alți critici spre a determina propriile obiective ale analizei spre a-și găsi astfel "declicul" hermeneutic, cheia deschizătoare a căilor de acces, spre a polemiza din mers și a contura în consens sau în disensiune cu alții portretul paradigmatic al poetului. După ce ne inventariază cele două cărți cu multă atenție la nuanțe și alte repere critice
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
el a reușit să pună mantia de sărbătoare a Duminicii Mari". Expeditiv în prima parte a periplului critic, eseul devine dens în cea de-a doua parte, unde grila bacoviană, esențialmente psihanalitică, asociată celei bachelardiene a elementelor materiale, permite descifrări hermeneutice (ținându-se cont și de simbolistica biblică) memorabile: "Peste toate, dimineața e ora lacrimii cerești roua. Astfel, între elementele imaginarului poetic vierean, apa dobândește cea mai înaltă demnitate ontologică. Vieru este neîndoielnic, un excepțional poet al apei divine, în pura
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Este o critică a persuasiunii, directă, fermă, polemică, implicit și explicit, structurată nu o dată în enunțuri apodictice, cvasiaforistice. Judecățile nu îngăduie replici ori nuanțări, fiind articulate de așa manieră încât să descurajeze controversa. Theodor Codreanu și-a construit un stil hermeneutic ușor de recunoscut ca atare, numai al său, definit prin angajament moral (patos reținut, tensiune a ideilor) și intelectual (informație pe cât posibil exhaustivă, siguranța judecăților de valoare, veștejirea clișeelor culturale). Spiritului combativ îi corespunde, cumulativ, o viziune totalizantă, discursul nefiind
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
și incitante lucrări care propun cititorului o imagine critică asupra poetului basarabean pe cât de multiaspectuală, pe atât și de substanțializată. Autorul surprinde și sistematizează diferite atitudini critice cu privire la opera lui Vieru, operând cu categorii ontologice și estetice largi. Încercările sale hermeneutice îl apropie de estetica și aparatul critic al lui Mihail Dolgan, dar și de cele ale lui Mihai Cimpoi. De fapt, prin acești doi mari cărturari ai Basarabiei, Theodor Codreanu aprofundează, în primă fază, opera lui Vieru, ca apoi, să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
fenomenologia istorică eminesciană decât hegeliană. Eminescu a eliminat, în spirit prelupascian, credința în antitezele salvate prin sinteză, el pariind pe conceptul împăcării antitezelor, iar nu pe anularea lor reciprocă în sinteză.". Fenomenologia epică a istoriei românești e unul dintre comentariile hermeneutice remarcabile ale criticului și monografistului, el neuitând să alcătuiască, și o minuțioasă biografie, în prima parte a volumului, a reputatului romancier nefiind ignorat în caz nici momentul înființării revistei "Astra"); îi va lista, apoi, scriitorului și universitarului titlurile, referințele critice
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
universală, și sfârșind cu literatura Noului Roman Francez sau literatura română a anilor 60-70. Surprind observațiile de fond pe care le face criticul în devenire, legate fie de stil, fie de construcție și chiar încercări ale viitoarei sale metode structuralist hermeneutice care vor căpăta amploare în studiile de mai târziu. Pare surprinzător pentru un cititor de vârsta tânărului Codreanu să facă notări de genul "deși nu se ridică la valoarea Fraților Karamazov, Demonii este o capodoperă. Personajele cele mai adevărate sunt
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
și Cărtărescu în paradigme diferite, întrucât primul vizează esențializarea prin reducție în vreme ce al doilea este "un risipitor de cuvinte", un logocentric. Pentru o hermeneutică a transdisciplinarității După o adevărată "sinteză generală în atac", Theodor Codreanu trece la construcția unui edificiu hermeneutic propriu, având în centru ideea trandisciplinarității și conceptul de "ermetism canonic", preluat dintr-o scrisoare semnată de Barbu: "Mă face emulul lui Mallarmé, neobservând că ermetismul lui Mallarmé e filologic, iar al meu canonic." Prima prejudecată pe care Codreanu trebuie
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
autorităților statale. În constrast cu ideația istoriografică a avangardei intelectuale, caracterizată prin natura sa de elemente heterodoxe (inovația se definește necesarmente prin depărtarea de interpretările consacrate), manualele de istorie constituie ortodoxia cu privire la interpretarea trecutului. Manualele excelează în practicarea unei "precauții hermeneutice", în sensul că interpretările furnizate de către acestea se feresc să se aventureze dincolo de cadranul consensului oficial. Expresii ale consensului oficial, manualele sunt așadar caracterizate de un retard temporal față de interpretările inovative ale cercetătorilor istorici, un retard care poate fi chiar
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]