KorAP: Find »[drukola/base=hun & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...29 30 31 ...58 >

1,441 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555

exterior de cel puțin un sfert de milă, înconjurate de un val de pământ și de un șanț adânc. Dar nu avu timp să se concentreze asupra observării dușmanului, căci atenția îi fu imediat atrasă de o hoardă de cavaleri huni - poate un întreg mingan - ce suia colina. Ajunseseră deja la circa două sute de pași și-și dăduseră seama acum că romanii ocupaseră creasta, dar nu păreau nicidecum să aibă intenția să se oprească. Dimpotrivă, își biciuiau caii cu furie și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
arcurile pregătite și cu săgețile pregătite în coardă. Fără să mai aștepte ordinul lui și strigând ceva către oamenii săi, Maliban își întinse arcul și slobozi prima săgeată. Alte o sută o urmară în doar o clipă, prăvălindu-se peste hunii ajunși în pozițiile mai înaintate și doborând o bună parte din ei. Ceilalți însă continuară să înainteze și ajunseseră deja la circa treizeci de pași când o altă ploaie de săgeți se abătu asupra lor, doborând și mai mulți. Se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
cheremul romanilor. Sebastianus înțelese că acela era momentul. — Javelinele! strigă, iar salva ucigătoare abia fusese lansată, când, el trăgând sabia se avântă pe coastă în jos. — A Cincisprezecea înainte! Toți după mine! La sunetul trâmbițelor, cavalerii romani se năpustiră asupra hunilor, îi ajunseră din urmă în câteva secunde și îi spulberară, întâmpinând doar o rezistență slabă și fără convingere. în timp ce dușmanul fugea mâncând pământul, Sebastianus trebui să strige din răsputeri pentru a domoli avântul alor săi și a-i aduce înapoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
prielnic manevrelor de cavalerie, astfel că, până la urmă, consimți să-și dea jos oamenii de pe cai și să ia latura din dreapta a dispozitivului, urmărind, înainte de toate, să creeze un aliniament cât mai larg și astfel - foarte important - să le îngreuneze hunilor încercuirea. Realinierea unităților încă nu se încheiase când se auiră primele strigăte de alarmă, iar Datianus anunță că dușmanul pornise la asalt. Sebastianus se duse de îndată, împreună cu el, pe un mic pinten ce constituia punctul ce mai înalt a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Realinierea unităților încă nu se încheiase când se auiră primele strigăte de alarmă, iar Datianus anunță că dușmanul pornise la asalt. Sebastianus se duse de îndată, împreună cu el, pe un mic pinten ce constituia punctul ce mai înalt a colinei. Hunii înaintau, dar de această dată cu mai mare precauție, precedați de zeci de arcași pedeștri, care începură curând să trimită săgeți spre liniile adversarilor. Pentru moment, Maliban își ținea încă pe loc alanii, așteptând ca dușmanul să se apropie. în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
ei și se întreba dacă nu cumva și pentru Atila era la fel, chiar dacă vedea mereu curieri și ștafete galopând în ambele direcții. Singurul lucru cert era că nici de data aceasta nu cuceriseră colina. într-adevăr, îi vedea pe huni coborând din nou coasta într-o masă dezordonată. Nemaiputând să suporte căldura, îl chemă la sine pe Vlaszo, servitorul său panonic, ca să-l ușureze măcar în parte de armură. Nu se simți prea vinovat, de vreme ce Atila, după câte putea vedea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
de luptă pe un front larg, la aproape două sute pași în fața bagauzilor săi. Unități limitanei și castrensis, dar și auxiliare, venite să se alăture armatei din diverse puncte cardinale, după eliberarea cetății Cenabum Aureliana: trupe care, practic, îi vedeau pe huni pentru prima oară, de vreme ce, timp de două luni, nu făcuseră altceva decât să se retragă din fața mareei invadatorilor. Până în momentul de față, tot ceea ce avuseseră de făcut soldații aceia fusese să înfrunte atacul firav al câtorva mii de heruli și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
ci ca o succesiune de vârfuri și intrânduri, cauzate de rezistența mai mare sau mai mică pe care diferitele unități o manifestau sub presiunea dușmanului. Cu siguranță, colina era poziția cea mai avansată, pivotul întregului front, și era inevitabil ca hunii să caute cu îndârjire să pună mâna pe ea. După câte reușise să înțeleagă, însă, se dădeau lupte peste tot; sau mai exact peste tot, mai puțin în locul în care se găsea el. Privind blana de pisică ce unduia leneș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
partea sa. Mandzuk, nemișcat lângă cai, îl observa în tăcere, impasibil ca întotdeauna. După o așteptare enervantă, veni, însă, și momentul său. O ștafetă a lui Valamir sosi în galop de la Atila, aducând o veste care se răspândi fulgerător printre huni: Theodoric fusese ucis, iar în jurul cadavrului său se stârnise o învălmășeală furibundă, căci vizigoții, care până atunci păreau a fi în superioritate, se adunaseră acum în dispozitiv de apărare și nu aveau de gând să lase rămășițele sale pământești în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
privirea. După cum avea obiceiul, nici măcar în ziua aceea regele nu îmbrăcase veșminte somptuoase: sub splendida armură din plăci, fabricată cu siguranță în Orient, Balamber ghici o tunică dalmatica, ă simplă, cu mâneci lungi, dar cu tiv și broderie cu specific hun. înconjurat fiind de mai multe persoane, își dădu seama de prezența lui doar într-un târziu. — Ah! exclamă, măsurându-l cu o privire scurtă, dar pătrunzătoare, acea privire care, după cum bine știau toți cei din neamul hiung-nu, era capabilă să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
privirea plecată, ca niște câini bătuți, iar când cineva le cerea explicații cu privire la fuga lor dezastruoasă, plecau de acolo scuturând din cap cu o expresie rănită și umilită. Ici și colo însă se formau mici grupuri pestrițe, în care între huni și goți se încingeau certuri furibunde. Cei mai mulți dintre războinicii ce veneau în tabără erau totuși prea extenuați pentru a se implica în asemenea altercații inutile și se îngrijeau mai degrabă de ei înșiși și de vreunui loc mai liniștit pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
vină dinspre câmpul de luptă, acum însă, într-un mod mai ordonat. Dinspre câmpie se auzea încă, din când în când, ecoul ciocnirilor îndepărtate ale ariergărzii, iar în perimetrul taberei se făceau, cu eficiență și cu sângele rece pe care hunii și-l regăsiseră, pregătiri pentru înfruntarea altor atacuri. Se înnopta, iar Balamber, care fusese profund mișcat de cuvintele înflăcărate ale lui Atila, se îndepărtă împreună cu Mandzuk pentru a se alătura restului mingan-ului său. O mică siluetă cu părul răvășit îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
stâlp al apărării în acel sector de front; în ultima fază a luptei, rănit de mai multe săgeți, în loc să se retragă sub presiunea dușmanilor, se înfipsese cu picioarele desfăcute în primul rând și, rotind prin aer o secure, se opusese hunilor ca un stăvilar în furtună, ca un turn de apărare, ce se prăbușise doar când se aruncaseră asupra lui câte patru, câte cinci, câte zece, poate. Toți cei de pe colina aceea dăduseră tot ce putuseră, cu o incredibilă abnegație. Chiar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
i se alătură și Flavius Etius. îi urmau într-un cortegiu tăcut cele mai însemnate căpetenii aliate și generalii armatei. Armata aștepta în câmpie, dispusă practic în semicerc în jurul taberei fortificate a lui Atila: a doua zi după uriașul măcel, hunii și aliații lor erau încă acolo cu toții. Asaltul furibund al goților asupra taberei lor fusese respins cu o furtună de săgeți; Thorismund însuși căzuse de pe cal și, rănit la cap, riscase să fie terminat ori capturat de dușman. încă din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
astfel că reușiseră să-l găsească numai la lumina zilei. îl duseseră pe brațe pe un catafalc, într-un lung și îndurerat cortegiu, care defilase și prin fața liniilor dușmane, intercalând corurile de doliu cu frenetice amenințări de răzbunare, la care hunii răspunseseră cu coruri provocatoare. în sfârșit, în mijlocul câmpiei fusese aprins rugul funerar. Sebastianus, care făcea parte din suita lui Etius, se afla, împreună cu Chilperic, imediat după personalități eminente ca Egidius, Ricimerus și unii nobili goți care îl escortau pe Torrisomndo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
scăpare. Va fi de ajuns să-i asediem. îi avem în mână, ai înțeles? Thorismund, ce avea pe frunte rana căpătată cu o zi înainte, îl privi ironic: — în mână, zici? Dacă ieri catafracții tăi i-ar fi urmărit pe huni cum am făcut noi, la ora asta hunii ar fi fost distruși. Dar, firește, sângele lor e prea prețios pentru tine. Deși scandalizat de acele cuvinte dure, Sebastianus nu putu să nu aprecieze sinceritatea tânărului principe got, care, abia devenit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
îi avem în mână, ai înțeles? Thorismund, ce avea pe frunte rana căpătată cu o zi înainte, îl privi ironic: — în mână, zici? Dacă ieri catafracții tăi i-ar fi urmărit pe huni cum am făcut noi, la ora asta hunii ar fi fost distruși. Dar, firește, sângele lor e prea prețios pentru tine. Deși scandalizat de acele cuvinte dure, Sebastianus nu putu să nu aprecieze sinceritatea tânărului principe got, care, abia devenit rege al poporului său, se arăta deja întru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
acum plecăm. La cuvintele, acelea Etius se îndreptă în șa, ca și cum l-ar fi biciuit peste față. — Ce? Dar... e absurd! întinse mâna către tabăra dușmană. — îl avem pe Atila în mână, ți-o spun! Putem să-i zdrobim pe huni o dată pentru totdeauna, să-i spulberăm de pe fața pământului, și tu te gândești la recoltă! — De acum, Atila e problema ta, nu a mea! replică scurt noul rege a goților. Apoi, pentru a fi limpede că discuția se încheiase și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
drumului până la tabăra lui Ambarrus, Sebastianus trecu printre multe grupuri de soldați ce porniseră să sape mari gropi comune, în care urmau să fie azvârlite pur și simplu, toate la un loc, cadavrele, de acum înțepenite, ale celor căzuți: romani, huni, alani, vizigoți, ostrogoți, turingieni, burgunzi. întinderea aceea desțelenită era toată o înșiruire de cratere, umplute cu o rapiditate impresionantă și imediat acoperite sumar cu câteva lopeți de pământ. Grămezi de trupuri erau încontinuu stivuite în apropierea gropilor, în așteptarea acelei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
ei serioasă, o întrebă care era motivul. Sprijinindu-se cu mâna de marginea carului din cauza unei zguduituri mai puternice, îl privi cu ochii ei mari și negri și ridică din umeri. — O să stau mereu în car? Balamber ridică din umeri. — Hunii nu au case adevărate, trăiesc în câmpie și se mută mereu. Sunt... ca vântul. — Eu știu că nu dormiți mereu sub cerul liber. Mandzuk mi-a spus că ai un cort mare, o yurta plină de blănuri și covoare, vase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
pe toți turingienii. Și mi-a mai spus că nu ai soție și că el, în schimb, a avut trei. Balamber scutură din cap. — Nu-mi place se mi se încurce femeile printre picioare. Dar el a spus că un hun de vârsta ta... — Mandzuk vorbește prea mult, i-o tăie Balamber, dând pinteni calului. Și tu la fel! Parcurse repede coloana și se duse până în fruntea ei, reproșându-și încă o dată prea marea atenție pe care i-o dădea fetei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
după ce traversase în mare grabă cetatea Andematunum - sau mai bine zis, ruinele ei -, armata coborî în câmpie, intrând în bazinul râului Saône. Peisajul se schimbase, iar pădurile lăsau acum tot mai mult locul pășunilor întinse și terenurilor cultivate. La apropierea hunilor, ca și cu o lună mai înainte, la sosirea gepizilor, țăranii își părăsiseră gospodăriile fără să încheie recoltatul, astfel că o mare parte din grâne se afla încă pe câmp, uscându-se sub soarele arzător de iulie. Era foarte cald

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
apoi imediat vocea precipitată a unui burgund: — Trebuie să mergem: le vin întăriri! După o clipă de tăcere, Balamber auzi scrâșnetul metalic al unei săbii ce intra în teacă și, puțin după aceea, vocea Fredianei: — Te las cu destinul tău, hunule. După câte se pare, e cineva căruia i-ai făcut un bine. Pentru mine, e destul atât. O pauză scurtă, apoi: Dacă vrei, poți să vii cu noi, micuțo. Te ducem în satul tău și... — Nu! Eu rămân cu el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Desigur, martirologiul creștin numără printre cetățile jefuite de războinicii lui Atila multe cetăți-reședință din Franța centrală și de răsărit, chiar dacă în multe dintre cazuri nu e limpede dacă acestea au fost prădate în faza inițială a invaziei sau pe parcursul retragerii hunilor spre Rin. De fapt, chiar lăsând la o parte aceste mărturii, larg răspândite, deși neacceptate unanim, precum și opiniile autorizate ale unor experți, pare greu de crezut ca Atila, în momentul în care își purta armata eterogenă spre o confruntare decisivă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
care hoardele hune nu au fost nimicite pe de-a-ntregul. în ceea ce privește motivațiile pe care el le aduce vorbind despre decizia lui Thorismund îcare ar fi fost „manipulat“ și convins să abandoneze tabăra chiar de către Etius, dornic să-i salveze pe huni, care ar fi urmat să contrabalanseze puterea vizigoțiloră, ele nu m-au convins. Interpretarea pe care o ofer nu este, bineînțeles, mai autorizată decât altele, dar are, după părerea mea, sprijinul logicii. în mod particular, mi se pare totuși de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]