1,026 matches
-
imprudenții ce pătrundeau În ele, pentru ca nimeni să nu-i mai vadă vreodată. Ne-am oprit În fața intrării principale, asigurată cu lanțuri și cu un lacăt de mărimea unui pumn. Ferestrele de la primul nivel erau astupate cu scînduri acoperite de iederă. Aerul mirosea a bălării moarte și a pămînt reavăn. Piatra, Întunecată și cleioasă sub ploaie, lucea asemenea scheletului unei reptile mari. Am vrut să-l Întreb cum avea de gînd să deschidă poarta aceea din stejar, o poartă de bazilică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
distanță respectuoasă. — Vitruvius, arhitectul meu, recomandă ca în grădini să fie semănate și plante din care se fac ghirlande, rostește pe neașteptate bătrânul principe. — Da, stăpâne, se grăbește să aprobe Fulcinius. Peristilul este într-adevăr decorat cu verdeață, cu o iederă ce nu moare niciodată. — Bănuiești de ce? Amărâtul clatină mai întâi din cap. Îi vine însă o idee salva toare: — Datorită gingășiei florilor... Împăratul se întoarce spre el și-l privește cu uimire. A ni merit-o! Trio Fulcinius prinde curaj
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
tinere. O recunoaște după mirosul de transpirație pe cea de lângă ea. E Asinia Galla. Locul ei n-ar trebui să fie printre profesoare, dar așa s-a obișnuit, să-i stea tot timpul în preajmă. Se agață de ea precum iedera de casă. O bate liniștitor cu palma peste braț. Încearcă să o recon forteze și să-i insufle curaj să reziste. Știe cât îi e de greu să ră mână mult timp nemișcată. Sărmana! Ce încet s-a dezvoltat! Mult
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Ei, aș! răspunde prima voce. Tu nu vezi câți poeți, altădată cărturari cu renume, au ajuns franzelari sau patroni de băi? Nu-i adevărat! se indignează Vipsania. Împăratul îi privește cu ochi plini de bunătate pe cei ce așteaptă ca iedera să le încununeze bustul. — Numai bogații pot face risipă de cuvinte găunoase... Femeia riscă o privire în spate. Cei doi necunoscuți. Se înfioară. Discuția e artificială și fără rost. Se poate spune, ce-i drept, că literatura și arta au
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
mă interesez de el, ba chiar mă Întreabă dacă nu cumva, pentru dumnezeu, știu ceva despre tatăl ei... Vă spuneam eu că dedesubt era un mister. Mă duc grabnic la Auxerre, domnișoara Ingolf locuiește Într-o căsuță acoperită toată de iederă, cu o portiță de lemn Închisă cu o frânghioară și un cui. O domnișoară din alte vremuri, dichisită, amabilă, cu puțină cultură. Mă Întreabă imediat ce știu despre tatăl ei, iar eu Îi spun că știu numai că Într-o zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
era dificil să mergi fără să fii auzit, din cauza scîndurilor scării care scîrțîiau și trosneau. Se duse la spălător, apoi stătu acolo cîteva minute În baie, spălîndu-se pe față și pe dinți. Fața Îi era verzuie datorită luminii filtrate prin iedera care Înăbușea fereastra. Apa bufnea și bolborosea prin țevi. LÎngă boiler era o cheie, pentru că apa se oprea uneori de tot - și atunci trebuia să lovești țevile puțin, și să-l faci să se reaprindă. LÎngă baie era camera de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
pe masă și Începu să scotocească prin el. Bucătăria era una de modă veche, victoriană, cu blaturi lungi de lemn și chiuvetă ciobită din piatră. La fereastră erau bare metalice, la fel ca la celălalte, și Între acestea se Încolăcea iedera. Era o lumină verzuie, foarte blîndă. — Ți-o imaginezi pe bucătăreasă și pe servitoare umblînd prin cămară, zise Helen Învîrtindu-se prin jur. — Da, așa-i. Și pe polițistul de zonă, strecurîndu-se la mijlocul rondului să bea o ceașcă de ceai. Fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
m-a făcut să-mi doresc din suflet să-i aparțin, să fiu legată de acei oameni. Era genul de casă la care visasem dintotdeauna. Mare, dar nu de dimensiuni exagerate, impunătoare fără să fie peste măsură de grandioasă, cu iederă drapată pe zidul de cărămidă roșie, Întinzîndu-se aproape pînă la cele trei frontoane. Ferestrele aveau geamuri fixate În plumb, iar aleea din față era o fîșie imensă acoperită cu pietriș În mijlocul căreia, foarte inspirat, se găseau un stejar uriaș și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
rămas până când următorul nostru protagonist va simți sărutul groazei... - Mamă... Tânăra stătea așezată lângă patul pe care mama ei era întinsă. Pe fereastră, putea vedea în mijlocul grădinii îngrijite un stejar înalt cu o coroană impresionantă, pe al cărui trunchi crescuse iedera în forme extrem de ciudate, pe care încercase să le interpreteze de nenumărate ori în ultimele luni. Astăzi, nu vedea nici dragoni, nici stoluri de păsări și nici soldați; era doar o plantă de oraș care încerca să supraviețuiască. - Deci, mam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
ne-am cunoaște de undeva? Sau: Am auzit cuvântul „tu” mai demult, dar nu știu ce înseamnă și mi-e prea rușine să întreb. E important, știu, dar nu îmi aduc aminte. Tu, tu, tu... Apoi, mama ei privi pe fereastră, la iedera ce se zărea, și spuse: - Totul a mers cum trebuia. Am trecut cu bine. Kara știa că ar fi fost prea frustrant pentru ea să încerce să poarte o conversație când mama ei era în această stare. Propozițiile ei nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
cunoscut, energicul boier Callimachi, din ramura Frânculeștilor, vine aici în 1848 cu gânduri mari, dar pleacă scârbit în aceeași zi când descoperă în biblioteca din aripa dinspre eleșteu, printre cazanii și octoihuri, o adevărată colonie de nutrii. Cresc bălăriile, urcă iedera, șindrila putrezește și-n timpul crizei dinastice din 1866, cu un trosnet memorabil, conacul se prăbușește. De aceea nu vom insista asupra descrierii lui, mărginindu-ne a spune că în momentul când Barzovie-Vodă, spătarul Vulture, țigăncușa Cosette și tăcutul rapsod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
aduce la Sibiu, în perioada 9-22 iulie, câte ceva din frumusețea Franței. În Piața Mare, francezii au făcut o demonstrație de artă topiară (arta născută în epoca Romei antice, care se înrudește cu sculptura pe plante vegetale vii), construind animale din iederă: doi urși și o barză, înconjurate de flori. Programul francezilor mai include o expoziție foto despre tinerețe și una despre gastronomie, precum și recitaluri de cântece franțuzești din secolul XX. Festivalul Internațional al Artei Lirice se desfășoară în perioada 20 iulie
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2171_a_3496]
-
de la Bagdasar și melodia primului lor dans... Vârful Toaca și răsăritul de soare de pe Panaghia... Rochia largă în carouri bleu, rochia largă pe care o purta când era însărcinată... Leagănul din lemn găsit în podul bunicilor în care dormise Dorina... Iedera de pe casa din marginea pădurii... Micul dejun luat în tihnă pe terasă... Tufele de liliac pe care Dora le-a răsădit și care au înflorit pentru prima oară în anul ăsta... Și iasomia, desigur că o să înflorească la primăvară... Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Dorei care se mișcă și citește pe ele : Nu pot încă vorbi... Mai povestește-mi..." Inima lui Victor a pornit-o într-un galop incontrolabil și după ce își înghite cu greu saliva, litania se repornește de acolo de unde se oprise :" Iedera de pe casa noastră este încă roșie... Va fi târziu anul ăsta, dar la primăvară o să luăm din nou micul dejun, în tihnă, pe terasă... Tufele de liliac pe care le-ai răsădit au înflorit pentru prima oară în anul ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
frumoase, în armonie cu statura sveltă, bine proporționată, care nu poate fi disimulată de îmbrăcămintea grosolană. Cu atât mai puțin poate fi descifrat chipul micuț al fetiței. Se pare că este frig, foarte frig, pare a fi toamnă târzie, căci iedera de care este năpădită casa este aproape văduvită de frunze. Dora este cuprinsă de o stranie emoție, care devine din ce în ce mai intensă, pe măsură ce realizează ce asemănare izbitoare există între casa din fotografie și casa lor de la marginea pădurii. Și mai ales
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
și pe nas o spumă roșiatică, să spui că nu știi nimic când mama te întreabă unde este zahărul vanilat, să mănânci cireșe din pomul vecinului, fără să-i ceri voie. Înainte de a fugi din pragul lăcașului sfânt, fetele priveau iedera fără frunze ce învăluia clădirea, ca o plasă cafenie, întunecată, niște tentacule posibile, prevăzute la capete cu ventuze și cili, era mai sigur să se îndepărteze în goană, sărind într-un picior pe trotuarul umed să dispară cât mai rapid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
și acolo, cu siguranță ne-am fi întâlnit altă dată, în altă parte. Nu aveam nici un motiv să gândesc astfel, dar așa simțeam în clipa respectivă. Ne-am așezat pe o bancă, în parc, și priveam clădirea fostei ei școli. Iedera împânzise toată clădirea școlii, iar porumbeii se odihneau pe coama clădirii. Era o construcție veche, impunătoare. În curtea școlii se înălța un stejar bătrân, iar în dreptul lui se vedea o dâră de fum alb. Lumina palidă a verii dădea fumului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
s-a adâncit În singurătatea ei și a Încetat să mai vorbească, rămânând surdă și mută față de ceilalți. De asemenea a Încetat să mai facă duș, să se mai pieptene, până și să se uite la telenovela ei preferată, Blestemul Iederii Nebune - o dramă braziliană În care un top model bun la suflet suferă tot felul de trădări din partea celor pe care Îi iubea cel mai mult. Dar șocul cel mai mare s-a produs când mătușa Banu, care fusese Întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
frecat cu Îndârjire o pată Întărită de muștar din colțul plitei. Când s-a Întors În cele din urmă În living, le-a găsit pe cele două fele stând Încă la masă, bătându-și joc de fiecare scenă din Blestemul Iederii Dragostei Nebune - cea mai difuzată telenovelă din Întreaga istorie a televiziunii turcești. Însă În loc să le poarte pică pentru că Își băteau joc de un lucru pe care ea Îl aprecia, mătușa Banu a fost surprinsă - surprinsă să-și dea seama că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
că pierduse programul ei preferat pentru prima oară În atâția ani de zile. Singura dată când Îl mai pierduse era cu ani În urmă, În timpul perioadei de penitență. Însă chiar și atunci, Allah s-o ierte, se gândise la Blestemul Iederii Dragostei Nebune, Întrebându-se ce se mai petrecea În telenovelă În timp ce ea se pocăia. Însă cum putuse s-o rateze acum, când nu avea nici un motiv? Mintea ei era chiar atât de preocupată? N-ar trebui să-și dea seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Mai mult nimeni nu-i putea oferi. Dar el nu putea să nu verifice. Acesta era blestemul slujbei la Mihai Mihail. A coborît la Medgidia într-o noapte atît de luminoasă, încît gara părea o căsuță din poveste. Năpădită de iederă și trandafiri cățărători, reușea să acopere mirosul de fier încins și păcură al liniilor. Era singurul călător, era un tren de plăcere, care se descărca cu totul pe malul mării. Nu fusese niciodată la mare și nici nu-l atrăgea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Leonard Bîlbîie, se ridica de la masă, se apropia de fereastră și se uita la colțul de zid care se vedea printre crengile copacului. Atît mai rămăsese dintr-o aripă a Curții Domnești, arsă de cîteva ori, părăsită și acoperită cu iederă aproape neagră de bătrînă ce era. Era un zid de piatră pe care ploaia și zăpada nu aveau cum să-l surpe, Tot ce fusese din cărămidă se măcinase ori fusese furat, folosit la alte construcții, nimeni nu putea ști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
care ploaia și zăpada nu aveau cum să-l surpe, Tot ce fusese din cărămidă se măcinase ori fusese furat, folosit la alte construcții, nimeni nu putea ști adevărul. Rămăsese doar piatra, atît de aspră și de încăpățînată, încît nici iedera n-o putea acoperi cu totul. Așa se făcea că el o putea zări de fiecare dată cînd simțea că se pierde în hățișul amănuntelor contradictorii a tot felul ele rapoarte și știri. Ușa s-a deschis fără zgomot și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
zavistnice, stăpâne iubite, și te poftesc să nu mă lași singură în iatacul meu. Sunt plină de îndoieli și frică. Sultanul a încercat s-o liniștească; ea i-a zâmbit cu mâhnire și s-a lipit de el ca o iederă. — Am avut un vis urât, mărite doamne. Visul s-a împlinit într-adevăr. Cei doi vraci, care aduseseră de la Amasia știre la împărăție, au plecat din Stambul cu o epistolă binecuvântată de la tatăl cătră fiul său. În ziua ce a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
zăpadă rară, apoasă, provincială. Asta e tot. Cum spun crupierii, rien ne va plus. 6 ianuarie Mă gândesc că Dumnezeu n-a murit decât pentru cei deciși să-l socotească astfel. 9 ianuarie O clădire veche cu fațada acoperită de iederă. Urc la etaj. Ajung în fața doctorului B. care mă întreabă dacă n-am purtat niciodată barbă. "Nu, n-am purtat. " Și mă așed pe scaunul din fața biroului, în timp ce el ridică telefonul care are un fir lung ca să poată fi utilizat
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]