1,373 matches
-
cu IA-2 (40% identitate și 57,1% similaritate în ceea ce privește secvență aminoacidică). Mai recent a fost izolată o nouă moleculă din familia PTP și care a fost codificata IA-2?. Proteină IA-2? s-a dovedit a fi și ea unul din autoantigenele insulare majore (Notkins et al., 1997). Ea prezintă, de asemenea, similitudini în ceea ce privește secvență aminoacidică cu IA-2, în special în ceea ce privește regiunea intracelulara (identitate 74%). În total, 35-50% dintre pacienții cu DZ tip 1 au autoanticorpi anti- IA-2? dar trebuie menționat că 95
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91978_a_92473]
-
și la pacienții HLA DR4(+) purtători ai haplotipului HLA DQA1*0301/DQB1*0302 și scade cu înaintarea în vârstă (Leslie et al., 1999). De asemenea, se pare că IA-2A persistă în ser un timp mai scurt față de alți autoanticorpi anti- insulari, titrul scăzând semnificativ după un an de la debut (Hawa et al., 1997). Actual IA-2A pot fi determinați relativ ușor prin tehnici RIA, ca de altfel și GADA. Anticorpii anti GAD și anti IA-2 se suprapun doar parțial peste autoreactivitatea ICĂ
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91978_a_92473]
-
antigene citoplasmatice ?-celulare responsabile de autoimunitatea din DZ. Dintre acestea, mai mult studiate au fost ICA69, Carboxipeptidaza H, Gangliozidul GM2-1, Imogen 38, Glima 38, Periferina, Hsp 60 (Heat Shock Protein 60) etc. Dintre acestea, mai mult studiat a fost antigenul insular de 69 kDa (Islet Cell Autoantigen 69 - ICA69). ICA69 a fost identificat prin reactivitatea serului de la subiecți prediabetici cu o proteină exprimată de către celulele insulare (Pietropaolo et al., 1993). Secvențializarea ADN-ului care o codifică a arătat că aceasta proteină
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91978_a_92473]
-
Hsp 60 (Heat Shock Protein 60) etc. Dintre acestea, mai mult studiat a fost antigenul insular de 69 kDa (Islet Cell Autoantigen 69 - ICA69). ICA69 a fost identificat prin reactivitatea serului de la subiecți prediabetici cu o proteină exprimată de către celulele insulare (Pietropaolo et al., 1993). Secvențializarea ADN-ului care o codifică a arătat că aceasta proteină prezintă puține omologii structurale cu alte proteine cunoscute, cu excepția a doua scurte regiuni din serumalbumina bovina. ARN mesager pentru ICA69 a putut fi detectat în
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91978_a_92473]
-
et al., 1993). Secvențializarea ADN-ului care o codifică a arătat că aceasta proteină prezintă puține omologii structurale cu alte proteine cunoscute, cu excepția a doua scurte regiuni din serumalbumina bovina. ARN mesager pentru ICA69 a putut fi detectat în celulele insulare și în creier, anumite secvențe fiind identificate și în miocard, tiroidă și rinichi (Lieberman și DiLorenzo, 2003). Autoanticorpi anti- ICA69 au putut fi evidențiați la 43% dintre rudele de gradul 1 ale pacienților DZ tip 1, care au progresat și
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91978_a_92473]
-
că până la 30% dintre pacienții DZ tip 1 nou descoperiți prezintă anticorpi circulanți anti ICA69 (Roep et al., 1996). Date foarte recente (Lieberman et al., 2003) identifica un alt autoantigen β-celular important în proteină asemănătoare cu subunitatea catalitica a glucozo-6-fosfatazei insulare (Islet-specific glucose-6-phosphatase catalytic subunit-related protein - IGRP). IGRP este exprimată specific la nivelul celulelor β-pancreatice și pare să fie cantonata în membrana reticulului endoplasmic (Hutton et al., 2003). Deși prezintă omologie structurală cu subunitatea catalitica a glucozo-6-fosfatazei, proteină IGRP nu are
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91978_a_92473]
-
de insulița și corelația acestora cu apariția DZ tip 1 clinic manifest. În urma acestor studii, s-a cristalizat ipoteza că leziunile de insulița distructiva apar când citokinele de tip 1 (ÎL-2, ÎL-12, IFN?, TNF?) produse de către limfocitele din infiltratul inflamator insular domină asupra citokinelor de tip 2 (ÎL-4, IL6 și ÎL-10). Alte citokine a caror expresie este crescută la nivelul leziunilor de insulița distructiva sunt citokinele proinflamatorii produse de către macrofage: ÎL-1, ÎL-1? și TNF (Chung et al., 1997). Prin contrast, în
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91978_a_92473]
-
dificultatea obținerii materialului bioptic la om. În plus, la pacienții cu DZ tip 1 recent apărut, leziunile de insulița sunt deja în stadiul final, împiedicând evaluarea unor citokine care ar fi putut fi exprimate în primele stadii ale procesului inflamator insular. Astfel, până în prezent, doar IFN? și IFN? au fost asociate cu insulița destructiva la om (Rabinovitch, 1998). Efectul citokinelor asupra insulelor pancreatice in vitro. Numeroase studii au arătat că anumite citokine au efecte „toxice” asupra celulelor β-pancreatice (atât murine cât
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91978_a_92473]
-
induc afectarea insulinosecreției și apoi destrucția β-celulară ar fi legate de producerea de oxid nitric (NO) și radicali liberi de oxigen chiar de către celulele β expuse la citokine (Mandrup-Poulsen, 1996). Astfel de exemplu, tratarea insulelor cu TNF? determina eliberarea intra-insulară de ÎL-1, care antrenează creșterea expresiei de iNOS (Sintetaza Inductibilă a NO) în celulele β și consecutiv inhibarea insulinosecreției (Corbett și McDaniel, 1995). În afară de efectul direct al citokinelor asupra insulelor, acestea pot crește susceptibilitatea celulelor ?-pancreatice la distrugerea de către limfocitele
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91978_a_92473]
-
protector pentru TNF?, ÎL-4 și ÎL-6. Studiul influenței deficitului unor citokine asupra apariției DZ tip 1. O limitare a studiilor în care citokinele au fost adăugate peste insulele pancreatice in vitro și a celor în care concentrația acestora la nivel insular a fost crescută în vivo (animale transgenice) este faptul că în aceste modele citokinele prezintă o concentrație excesivă, nefiziologică, care nu se suprapune peste rolul lor real în patogeneza DZ tip 1. De aceea, unii cercetători s-au axat pe
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91978_a_92473]
-
acceptă că ÎL-18 intervine în patogeneza DZ tip 1 la om prin stimularea producției de IFN? de către limfocitele Ț (Nicoletti et al., 2001). Distrugerea celulelor β în DZ tip 1 este masivă și specifică, ea neafectând celelalte populații de celule insulare (Gepts, 1965). Primele dovezi în acest sens au fost oferite de examenul histologic al pancreasului pacienților decedați în comă diabetica inaugurală care a arătat că limfocitele Ț infiltrează doar acele insule care conțin celule β (Gepts, 1965). Distrugerea celulelor β
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91978_a_92473]
-
de somatostatin) și celulele C (secretoare de polipeptid pancreatic) sunt prezente. Totuși, arhitectura insulelor este profund modificată, datorită proceselor de fibroza care se extind și la țesutul acinar, dispariției celulelor ? (care reprezintă în mod normal, 70% din toate celulele insulare) și depunerilor de amiloid care uneori sunt impresionante. Până în urmă cu două decenii, DZ de tip 1 era considerat o boală cu instalare rapidă, de ordinul săptămânilor. Studiile epidemiologice arată că perioada „prediagnostică clinică” înregistrată la acești pacienți este în
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91978_a_92473]
-
2 (9). Pentru a confirma însă rolul UCP2 în cadrul interacțiunii dintre obezitate și diabet zaharat trebuie să se clarifice mai multe probleme (9): - capacitatea acizilor grași liberi de a stimula expresia UCP2 nu este încă pe deplin demonstrată în celulele insulare provenite de la șoarecii ob/ob sau alte tipuri de șoareci obezi predispuși la diabet; - deși a fost raportat un număr important de dereglări ale genelor în insulele beta-celulare în condiții de diabet, trebuie evaluată contribuția relativă a genelor UCP2 în
Tratat de diabet Paulescu by Octavian Savu, Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92250_a_92745]
-
principala cauză de hipoglicemie documentată rămâne tot diabetul zaharat (în special insulino-tratat). Urmează ca frecvență administrarea accidentală sau mai ales voită (dar „în secret”) a insulinei sau sulfonilureicelor (12). Ocazional hipoglicemia poate fi indusă de unele tumori, incluzând tumori pancreatice insulare, secretoare de insulină, dar și tumori non-insulare care secretă factori de creștere insulin-like (15). 4. Fiziopatologie Glucoza asigură în mod normal circa 50% din cheltuielile energetice globale ale organismului. Pentru celula nervoasă ea reprezintă de regulă singurul substrat energetic. Homeostazia
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte, Ovidiu Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/92236_a_92731]
-
1261, să fondeze un nou centru comercial la Caffa (Feodosia), iar venețienii primesc de la Uzbek hanul (1312-1340) loc pentru un nou oraș la Tana, unde construiesc o cetate chiar în gura Donului, pe lângă cele mai vechi, existente la Vicina, Chilia insulară și Cetatea Albă de la gurile Dunării. Comerțul se desfășura în liniște în Crimeea și în anul 1342, Gianibek confirmă privilegiul venețienilor din Tana, din Chilia și Vicina. Mersul normal al lucrurilor a fost întrerupt deodată de o ceartă iscată în
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
al țărilor lui Dobrotici și stăpân al Silistrei” și în 27 decembrie 1391, voievod al Valahiei „începând de la Alpi și până la marginile Tartariei (voyvoda totius regni Vallachiae incipiendo ab Alpisbus usque ad confinia Tartariae)”, adică până pe linia Dunării, inclusiv Chilia insulară. O extindere a stăpânirii lui Mircea la nordul marelui fluviu în sudul Moldovei era exclusă, deoarece teritoriul respectiv, numit Paratalasia fusese alipit la Valahia Minoră de Jurg Coriat în 1374, a fost stăpânit de Petru și apoi de Roman, care
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
căutam și cred că am văzut treizeci, patruzeci de pânze de acest pictor. Pentru prospețimea de culoare, ceva cam din familia lui Luchian. La mormântul lui Napoleon, de la Invalizi, mulți vizitatori englezi. Ce atracție ciudată mai exercită numele acestuia asupra insularilor! I-am văzut stând îndelung cu evlavie și visând, bătrâni și tineri. Cei mai numeroși ei erau, și cei mai impresionați tot ei erau. Dacă mi-au plăcut vinurile franțuzești? Și clima Parisului? Dar cerul? La ei, în luna august
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
în SM B. Actualități în epidemiologia SM A. Istoric al cercetării epidemiologice în SM În 1838 a fost descris în clinica neurologică primul caz cu substrat anatomo-morfologic de SM de către englezul Robert CRASWELL. Primul care a constatat modificările de tip insular în sistemul nervos central, în special măduvă a fost CRUVEILHIEL, în lucrările lui dintre anii 1835-1842. Au urmat apoi multiplele cercetări clinice și morfologice asupra cazurilor descrise ca scleroză în insule sau pete. În 1849 FREDERICS a fost primul care
Scleroza multiplă by Petru Mihancea () [Corola-publishinghouse/Science/92062_a_92557]
-
În 1856 GOLDSCHMIDT și VALENTINIER au descris primii tabloul semiologic al SM și au arătat că boala este de durată, atingând în special vârstele tinere. O serie de cercetători ca ROKITANSKY (1857), RINDFISCH (1863) descriu diferitele modificări histomorfologice din focarele insulare, apărute în sistemul nervos central al bolnavilor cu SM. Școlala franceză de neurologie a adus numeroase contribuții la cercetarea SM atât din punct de vedere histomorfologic cât și clinic. Cel care a folosit pentru prima dată denumirea de „scleroză în
Scleroza multiplă by Petru Mihancea () [Corola-publishinghouse/Science/92062_a_92557]
-
desființat. Dimpotrivă, față de greci, ocupanții romani au manifestat multă reverență, fiind dominați de un complex de inferioritate, și, de aceea, deși unele zone vechi grecești (precum sudul Italiei și Sicilia) au fost romanizate după cîteva secole, Grecia propriu-zisă, peninsulară și insulară, nu a suferit procesul romanizării. Pe lîngă elementele culturale preluate și revalorificate mereu de europeni și pe lîngă sursa lingvistică oferită acestora pentru a-și perfecționa limbile de cultură, vechii greci au indus Europei un model de a face cultură
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
statul Luisiana), Antilele franceze, Guyana franceză; Africa: Benin, Burundi, Camerun, Republica Centrafricană, Ciad, Coasta de Fildeș, Congo, Ga-bon, Guineea, Madagascar, Mali, Niger, Rwanda, Senegal, Togo, Volta Superioară, Zair. Este limbă uzuală în Algeria, Kampuchia, Laos, Liban, Maroc, Tunisia și alte state (insulare) mici. Franceza are evoluția cea mai divergentă în raport cu situațiile din latină și multe caracteristici care nu merg în comun cu ale celorlalte limbi romanice. Substratul este celtic, reprezentat de limba triburilor galilor, iar, după romanizare, pe teritoriul actual al Franței
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
iberice (neindoeuropene), între care și lusitanii, și de triburi celtice. În secolul al VI-lea, acest teritoriu a fost înglobat în regatul vizigoților, iar în secolul al VIII-lea a fost ocupat de arabi. Portugheza are cîteva dialecte peninsulare și insulare și un dialect iudeo-portughez, vorbit de unii dintre evreii din Olanda. Această limbă a fost influențată, mult mai mult decît spaniola, de dialectul mozarab, vorbit de creștinii care locuiau în teritoriile ocupate de arabi, încît s-a păstrat diferența dintre
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
Republica Guyana), gullah (în Florida și Carolina de Sud din S.U.A.), krio (în statul african Gambia), liberiana (în statul Liberia), porto (în Guineea Ecuatorială). Un al treilea grup de limbi creole cu bază engleză este constituit din variante vorbite în state insulare din zona oceanului Pacific: neomelaneziana (în statul Pa-pua-Noua Guinee), norfolkeza (în Insulele Norfolk [΄n(:fək]) și pitcairneza (în Arhipelagul Pitcairn [΄pitkεən]). Limbile creole cu bază spaniolă sînt vorbite în zona americană, papiamentu sau negro-spaniola (în Antilele Olandeze, Columbia, Venezuela), și în
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
Prin europenism se înțelege "trăsătura de a fi european", iar european este ceea ce aparține Europei sau caracterizează Europa și pe locuitorii ei. În consecință, cineva este european dacă locuiește în Europa și, ca atare, întrucît Europa reprezintă zona continentală și insulară de la vest de Urali, românii sînt europeni prin situarea lor pe Pămînt, dar această trăsătură nu este suficientă pentru a-i considera europeni autentici, căci în spațiul european există de fapt mai multe tipuri culturale și de civilizație, încît trebuie
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
40-'60, perioadă în care numărul de state independente s-a dublat. Acestea s-au format mai ales în sudul și sud-estul Asiei, Orientul Mijlociu, nordul Africii și Africa Subsahariană. După o acalmie în timpul căreia doar un număr mic de state insulare au devenit independente, mai cu seamă în Pacific și Caraibe, un val ulterior de state independente au apărut la sfârșitul anilor '80 ca rezultat al destrămării Uniunii Sovietice și Iugoslaviei. Astfel, la jumătatea anilor '90 erau peste 170 de state
Guvernarea comparată by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]