2,101 matches
-
încep să mi se lipească automat. Dar încruntarea, gravitatea și închistarea lui Ion! S-ar părea că are în fiecare clipă de rezolvat nu se știe ce probleme de importanță mondială... și toate acestea în aburul dens al unei călduri insuportabile! Dacă ești vesel, băiatul meu, atunci te sărut și eu. 15 august 1954 Petulică dragă! Numai din cartea ta poștală de astăzi am aflat câte ceva despre sănătatea ta și despre regimul tău medical. și, drept să-ți spun, am rămas
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
uneori ne oglindim în ea. Cineva participă la înmormântarea unei rude apropiate: „A privit atunci în fundul gropii în care zace acum” (130). Apăsarea morții se poate suprapune apăsării istoriei. Valeriu Cristea enumeră lungul șir de scriitori uciși de „atmosfera apăsătoare, insuportabilă, terorizantă a anilor ’80” (170). Se simte el însuși cumplit de apăsat, cu atât mai mult cu cât sensibilitatea lui e afectată și de moartea „neînsemnată”. O ședere la Paris îi e umbrită „din cauza unui porumbel mort, sfârtecat” (151). Un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
să se proiecteze pe fundalul unui plâns de femeie. Mai grav, mai tulburător, chipul unui medic omenos, devotat pacienților săi, se suprapune pe aderența lui la nazism. Luată în întregul ei, viața trăită în totalitarism a fost o vreme a insuportabilului, dar și a marilor speranțe. Din ea n-a lipsit fericirea, numai că, potrivit reflecției melancolice a autorului, „orice fericire se plătește” (105). Ceea ce pare numai o sonoră apoftegmă devine realitate în viața lui Valeriu Cristea, iar aceasta tocmai atunci când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
vecina noastră de la etaj, o femeie în vârstă, micuță cât un copil, venită să dea și ea un sfat, să mă ajute cumva și pe care, în lumina euforiei aceleia de animal egoist ce ne încearcă de câte ori o suferință fizică insuportabilă ia sfârșit, o vedeam ca pe o zână, ca pe o ființă benefică, salvatoare. Înțelegând că „mi-a trecut”, deși încă slăbit, abia ținându-mă pe picioare, am hotărât să mă duc la înmormântarea care avea loc chiar în acea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
mine aproape o abstracțiune. Cât de puțină milă am cheltuit pentru propriul meu copil, pentru singurul meu fiu, născut mort. O singură dată, la mult timp după aceea, am fost zguduit de o violentă criză de vinovăție, am simțit o insuportabilă remușcare, o stare vecină cu teroarea, de parcă eu însumi l-aș fi ucis, ceea ce într-un fel putea fi adevărat. Era târziu, ne culcasem deja și nu știu cum am început să vorbim - ca niciodată - despre el. Fără să-și dea seama
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
ca în Dostoievski (autorul Fraților Karamazov are un asemenea pasaj undeva, poate chiar în Frații Karamazov), unghiile micuțe ale copilașului nostru uitat, perfect desenate, formate. Și abia atunci l-am văzut (abstracțiunea se transformase brusc într-o imagine de o insuportabilă concretețe), și văzându-l m-a cuprins o milă infinită față de soarta acestei ființe fără noroc, care n-a izbutit să înghită nici măcar o gură de aer, care n-a avut răgazul să cunoască afecțiunea nimănui, în afară de cea a mamei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
contribuit din plin, în fiecare caz, la tragicul deznodământ. Și totuși, o cauză supraindividuală „leagă” parcă aceste morți. Respingând excesiva politizare ce bântuie după revoluție, îmi este cu neputință totuși să ignor, evocând șirul colegilor dispăruți, factorul politic, atmosfera apăsătoare, insuportabilă, terorizantă a anilor ’80. Victime ale destinului, ale bolilor, ale altor oameni, uneori chiar din preajma lor, ale diverselor presiuni, încă neelucidate, Nichita Stănescu, Virgil Mazilescu, Sorin Titel, Ioana Creangă, Dana Dumitriu, Marcel Mihalaș și chiar George Ivașcu pot fi considerați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
așa măsură viață, o formă de viață, uitată și retrăită acum cu un soi de cutremur al întregii ființe, doar în aparență disproporționat. Frumusețea lumii mă izbește dureros cu una din fețele ei înșelător banale, intensitatea viului mi se pare insuportabilă, de parcă aș fi într-adevăr un înviat, iar groapa învierii mele - stadionul. Senzația pe care o am e că, după un stagiu de moarte, aflându-mă într-un fel de permisie, nimeresc pe neașteptate în mijlocul șuvoiului vieții care, evident, a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Acum, mă gândesc cu melancolie la vremea Căinței lui Tenghiz Abuladze. Sunt, recunosc, un nostalgic al ultimilor ani prerevoluționari. Când încercam, în același timp, sentimentul că dictatura e de neclintit și că totuși nu poate să nu cadă. Era vremea insuportabilului chiar de nesuportat, a cuțitului ajuns la os; era, în paralel, vremea marilor speranțe, întruchipate și de temerarul film al lui Abuladze care, în sfârșit, spunea - și în ce mod superb - tot adevărul despre stalinism, totalitarism, dictatură. Ce departe mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
același timp, am considerat că am meritat-o din plin. Că am plătit îndelung, din greu pentru ea. Nu puteam bănui atunci că pentru extraordinarul, miraculosul 22 decembrie 1989 va trebui să plătesc și în continuare, cu alți ani grei, insuportabili. Să plătesc îndurând alte nedreptăți, alte persecuții, alte încercări (și mai agresive) de marginalizare literară. Dacă trebuie, voi plăti, n-am încotro. Probabil că am „furat” și mi-am însușit prea mult din fericirea generală provocată de Revoluție. Am „furat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
cerșetori!), sufăr din pricina pisicilor și a câinilor fără stăpân și adăpost. Alteori, mă bate, cu un soi de disperare liniștită, gândul că această caznă nu va avea leac și nu va putea lua sfârșit altfel decât iau sfârșit toate tortúrile insuportabile: prin sucombare, murind. Sau cel puțin, găsesc, de curând, o soluție mai bună: orbind. Să nu-i mai văd! În această stare maladivă am scris, de-abia deghizându-mă, „nuvela” de mai jos, publicată în Literatorul și intitulată Zi de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
anume citea din el, închid volumul și îl depun înapoi pe bancă, fără nici un comentariu. — Cât mai rămâi în spital? — Nu știu. Boala mea... Apropo, ți-au spus de ce anume suferi, ți-au pus un diagnostic? — Sufăr de boala milei insuportabile, o boală, în cazul meu, se pare, incurabilă. — Mila e o boală? — În lumea noastră, da. — În lumea noastră? — În lumea noastră, așa cum a fost ea zidită, din vecii vecilor... Peste câteva minute mi-am luat rămas bun de la sărmanul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
suna chiar astfel (din cinism), dar poate că nu e vorba decât de o halucinație auditivă a condamnaților la moarte, de prelucrarea inflexiunilor printr-un filtru al fricii. Cum se explică această alterare a vocilor? Revelația morții iminente, a vidului insuportabil pe care certitudinea ei o creează, îi transformă pe călăi în oamenii cei mai apropiați, singurii care îi mai pot ajuta pe proscriși în fața acelei amenințări, teribile, inumane, care e moartea. Printr-un ricoșeu al sentimentelor, călăii devin pentru victime
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
care au măcinat-o și pulverizat-o, cât și pentru regiunile învecinate, în primul rând Moldova și Țara Românească, în care năvăleau adeseori, pe cont propriu sau ca trupe auxiliare, de șoc ale turcilor. Din cauza tătarilor viața populației simple devenise insuportabilă; nu numai vite, ci și oameni, înhămați tot ca vitele, luau calea Bugeacului, pentru popularea stepelor sale pustii. Necontenitele harțe și lupte, războaielor ruso-turce, în fine timpul necruțător i-au zdrobit și împuținat însă până la urmă și pe tătarii din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
s-o luăm în seamă. Este o chestiune de gelozie. Dacă lumea este aceea care cere asemenea lucruri și chiar mai mult, atunci totul este logic, frumos, eroic, superb; dacă Dumnezeu este Cel care o cere, atunci sunt niște cerințe insuportabile, inumane. Ce este disciplina militară dacă nu o supunere sută la sută și, în plus, impusă zilnic? Ce devine uneori disciplina de partid dacă nu ceva asemănător? (Să crezi, să asculți, să lupți). Ce nu ni se cere în numele fidelității
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
chiar dacă n-am izbutit să deosebesc cu precizie diferitele variații cromatice pe care le înregistrez. Poate că nici nu vreau asta, pentru că nu-mi plac schimbările imprevizibile. Neputință Sunt foarte neliniștit. Azi-dimineață, când m-am deșteptat, am simțit o stare insuportabilă; articulațiile corpului înțepenit mi se puneau în mișcare cu mare greutate. Efectiv, oricât efort am făcut, nu am izbutit să mă ridic din pat. Trupul meu, ud de transpirație, părea că se sfărâmă neputincios, de parcă nu mai alcătuia un întreg
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
Condiția era să nu mai revin niciodată la Roma. Alge În timp ce merg singur pe plajă, dimineața, sunt doborât de mirosul de stârv al algelor vii, abandonate de mare, ca un cadavru inform depus pe țărm în timpul nopții. Dar duhoarea aceasta insuportabilă nu mă oprește totuși s-o inhalez în fiecare zi, ca și cum mi-ar înteți, în mod secret, ritmul vital. Calc cu piciorul gol pe mormanele acestea mișcătoare, amestecate cu pești străvezii și cochilii spongioase, ce se degradează instantaneu, degajând o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
brațele somnului. Sunt asemenea unui șarpe care se bucură, nemișcat, de căldura soarelui, așteptând să i se încălzească sângele. Și sângele meu încetinit are nevoie de o nouă căldură. Când soarele atinge înălțimea cea mai mare și căldura lui devine insuportabilă, mă întorc acasă. Totul, în jurul meu, pare să se fi pietrificat de zăduf. Nu aud nici măcar zgomotul acela iritant al insectelor. Aerul încins se lichefiază în tentativa de a se răci, curgând opărit în apa mării. Unul în doi Numai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
ea cunoaște un scurt moment luminos în compania unui tânăr cu care va petrece un timp pictând și conversând despre artă. Momentul devine paradigma unei dorite existențe, pe când căsătoria silită cu un bărbat necunoscut, de cea mai ternă esență, este insuportabilă, ca o condamnare nedreaptă, fără drept de apel. Șocată, derutată de insuficiența și falsitatea vieții, de un permanent sentiment de ultragiere, i se pare că trăiește „un vis urât” care se va termina doar în moarte. Este drama incompatibilității dintre
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288039_a_289368]
-
fără voia noastră din noi nu îi dădeau pace. Pe drumul spre spital i se rupsese apa și nu făcuse altceva decât să îi adauge mai multă tensiune. Dar pe măsură ce ajungeau la destinație agitația îi mai scăzu. Când durerea devenise insuportabilă intră direct în sala de naștere. Valentin rămase dincolo de ușa sălii, neputând fi o companie utilă, deși voia să se implice mai mult ca prima oară, nu avea nici o șansă. Ea se simțea prinsă ca într-o buclă de timp
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
mă duc. M-au dus la sediul securității din Roman unde m-au ținut câteva ceasuri în duba securității, ca pe la ora 5 după amiază să mă lase într-o celulă a securității din Bacău. În celulă era un miros insuportabil deoarece în aceeași încăpere era și un wc turcesc necurățat. În prealabil mi-au luat ochelarii, m-au lăsat în sacou, în care m-au ținut toată iarna în celula neîncălzită și mi-au tăiat curelușele lungi de la sandalele cu
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
lumea asta grea de păcate. Nu-l țin minte pe unchiul Salustiu decât la ultima masă ce s-a dat în strada Coșbuc de ziua lui (pentru salvarea aparențelor), când i s-a făcut deodată rău; a fost cuprins de insuportabile dureri abdominale, a venit salvarea și l-a transportat la clinică, unde și-a dat sfârșitul după operația de peritonită. S-a spus deci că s-a prăpădit, de fapt, de „inimă rea“. Legătura celor doi n-a încetat, a
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
minoritatea romă, care menține o fertilitate ridicată și este în continuare puternic (auto)marginalizată. Pe de altă parte, aș aminti necesitatea de a face față accentuării inegalităților sociale și a disparităților locale ori inrerregionale a căror intensitate conduce la tensiuni insuportabile care se opun dinamicilor de coeziune și de integrare europeană. Această problematică, care descrie însăși esența dezvoltării, este foarte dependentă de contextul temporal (prosperitate economică sau criză) și nu are soluții clare, deoarece este încadrată de teorii contradictorii. Ar trebui
1989-2009. Incredibila aventură a democraţiei după comunism by Lavinia Stan, Lucian Turcescu [Corola-publishinghouse/Administrative/882_a_2390]
-
sută. Viața spiritului e făcută în mare proporție din asemenea pierderi, iar „realizările” doar din resturi. De cele mai multe ori o pagină poate însemna reziduul, „restul” unor ani întregi de reverie, de reflecție, de acumulări. În momentul în care lucrurile ajung insuportabile și impun actul material de a le pune pe hârtie, sau când o întâmplare accidentală, de obicei una minoră în aparență, dar decisivă în acest proces complicat, declanșează actul acesta, abia atunci se produce adevărata transmutație, sau, cu un termen
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
lui Mynheer Peeperkorn, fiindcă sfida un vădit handicap natural. În improvizațiile lui strălucitoare și de regulă scurte, Nichita rămânea captivul câte unei silabe prelungite, din care se libera cu un efort (poate și jucat, dar totdeauna, în ultima clipă aproape insuportabilă, biruitor în chip nesperat și eclatant) ; era momentul când cel mai adesea se producea efectul marii inspirații. Marea inspirație, firește cu hiatusurile inerente, era regimul lui natural. Va fi liniște va fi seară Un vers de Virgil Mazilescu : „vorbește limpede
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]