1,200 matches
-
preferă, în chiar momentul insinuării perfide a lamentației, o schimbare de registru și de tonalitate a se vedea rescrierea ironică, deși nu mai puțin sensibilă, a bocetelor populare în câteva texte sau refugiul într-un alt spațiu al recluziunii, al interiorității mai puțin tenebroase. Celălalt uter, cealaltă față a ultimei patrii în care își recapătă întotdeauna forțele este cuvântul. Asociindu-și eșuarea pe terenul cuvintelor cu naufragiul lui Robinson, poeta nu face altceva decât să dea glas convingerii în forța logosului
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
mort, pe stradă Un râu etc. Chiar și când în codul poetic pentru care optează scriitura daniloviană trec ironia și autoironia bufă sau cinismul bine temperat, impresia de ansamblu este a unui discurs niciodată saturat de metafizic, de tensiunile unei interiorități deschise în același timp spre transfigurarea simbolico-mitică a exteriorității. În fapt, mai ales lumea Centurii de castitate pare a fi rodul unei transcrieri apocrife a diegezei biblice, în care hieroglifele originare, fie ele scene întregi ori personaje arhicunoscute, fie doar
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Scriitorilor Români (2010). Carmelia Leonte este cu siguranță una dintre cele mai valoroase voci prin care se exprimă Iașul poetic actual. Vibrația profundă a lamento-ului liric declanșat, de regulă, de obsesia thanatică trăită spectacular; expresivitatea rară a spiralelor unei interiorități camuflate, abil, într-o serie de alteri de proveniență mitologică; modalitatea de a corporaliza într-o dicțiune deja recognoscibilă, dar niciodată manieristă inefabilul trăirii poetice sau religioase, iată doar câteva dintre atuurile care o recomandă drept o poetă de prim
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Editura Helicon, Timișoara, 1996) anunța un univers poetic marcat de o angoasă insolvabilă; pe de o parte, în carte domina obsesia thanaticului, pe de alta, conștiința inutilității oricărei tentative de a înlătura măștile și celelalte forme de deghizare a adevăratei interiorități. În fine, de ordinul evidenței părea a fi, în Procesiunea de păpuși, opoziția fermă între instanța poetică și alteritatea văzută uneori monstruos, ca o procesiune de păpuși grotești, ceea ce impunea când o geometrie severă a versurilor, când o melancolie grea
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
evaziune al poeților sensibili și autentici, spațiul recluziunii deloc forțate, care privilegiază descoperirea și potențarea sinelui, rămâne prin urmare, în cazul autoarei Melancoliei pietrei, într-un relativ con de umbră, care nu efasează însă, ci sporește expresivele, miraculoasele spirale ale interiorității prearănite. E un fel de a spune că poeta dă senzația că depășește relativ ușor albia eului, planul subiectivității și așa fragile, printr-o plăcere uriașă, o voluptate a construirii de scenarii atemporale, în care actantul e în aparență altul
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
care poate fi privită, metaforic desigur, ca talantul care i-a fost dăruit la naștere pentru neîncetată înmulțire...". Privite strict din perspectiva criticului de poezie, aceste cărți apar însă ca o dare de seamă, concepută cu amară luciditate, a unei interiorități vulnerate atât de propriile angoase, cât și de excesul de violență pe care îl constată într-un univers aproape dezaxat. Poetul Doru Maximovici se așază, deloc întâmplător, într-un punct de hotar, între bine și rău, între teluric și celest
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
în cursul căruia intervin și invariantele bine știute: spectrul ratării, anxietatea, oboseala reiterării acelorași atitudini, incertitudinea soluționării crizei. Scriitorul le dă însă glas nemijlocit, fără să le învăluie în aburii metaforismului desuet, fără să încețoșeze peisajul oricum aspru al propriei interiorități o interioritate ce își deconspiră de la început slăbiciunile: "uneori, după lungi hăituieli,/ sunt prins, deconspirat, umilit/ nimic nu mă salvează/ nimic nu mai vrea/ să-mi stea aproape/ peste tot mă întâmpină/ ziduri inclemente/ peste tot dau, brusc,/ de mine
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
căruia intervin și invariantele bine știute: spectrul ratării, anxietatea, oboseala reiterării acelorași atitudini, incertitudinea soluționării crizei. Scriitorul le dă însă glas nemijlocit, fără să le învăluie în aburii metaforismului desuet, fără să încețoșeze peisajul oricum aspru al propriei interiorități o interioritate ce își deconspiră de la început slăbiciunile: "uneori, după lungi hăituieli,/ sunt prins, deconspirat, umilit/ nimic nu mă salvează/ nimic nu mai vrea/ să-mi stea aproape/ peste tot mă întâmpină/ ziduri inclemente/ peste tot dau, brusc,/ de mine însumi" (După
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
seamă, în încleștarea lor intrinsecă. Chiar și atunci când pare a-și orienta vectorul descriptiv înspre un afară al realului mizer ("lucrurile sunt pătate"), autorul nu face de fapt altceva decât să pândească ocazia de a reflecta la un înăuntru al interiorității fracționate, asimilate ca pecete identitară specifică: "iubesc fisurile sufletului meu/ împotriva cărora atât mă revolt" (coroana de spini). La suprafața poemelor tresaltă crispări și anxietăți bulversante, ce dau seamă de adevărata adâncime a unei individualități poetice vulnerate nu atât de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
cadranul mărit/ Naltul veac să-l sărim/ că e bun de sărit". Majoritatea textelor din această carte privesc, la fel, "prin ocheanul invers" al unei sensibilități retro, pe deplin conștiente de propriile atuuri: o retorică bine stăpânită, pliată pe o interioritate vulnerată, înduioșătoare, dar demnă, care își exhibă singurătatea în volute clasic(izant)e, până la urmă luminoase. Pentru că, exact ca în poezia celui mai cunoscut dintre congeneri, Geo Dumitrescu, back ground-ul textual al lui Mircea Popovici ține de un sentimentalism profund
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
să se afirme) este însă iluzorie. Simbolul ferestrei închise care apare în cartea de debut, Punctul de sprijin (Editura Junimea, Iași, 1971) trebuie văzut ca un fel de marcaj al distanței pe care autorul acestei poezii o așează între propria interioritate și un cititor inapt să o circumscrie altfel decât trunchiind-o, așadar agresând-o. Și mai direct este țipătul aruncat mulțimii care îi asaltează universul lăuntric tradus în cheie lirică: "Am tras cu creta un cerc și încă unul/ am
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
parte își înnoadă șireturile./ O parte fumează pur și simplu,/ O parte consemnează/ reacția părților// Mii milioane de păianjeni/ veghează / panorama". Aceasta e, fără nici o îndoială, înfățișarea unui univers al îngemănărilor de contrarii; pe orizontala exteriorității (largi) și pe verticala interiorității (profunde) totul îi apare, astfel, poetului ca un furnicar amețitor în care conviețuiesc, aici dizarmonic ori chiar haotic, oameni și câini, obiecte și păsări, sunete și culori; sub ochii de Argus ai păianjenilor, bizari judecători ai Morții neiertătoare, actantul central
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
subversivă. În orice caz, lumea poetică a lui Lucian Vasiliu pare a se construi conform aceluiași principiu al însumării contrariilor. Apare, transparent formulată, însăși ideea unei androginii originare, mereu reiterată în formele cosmice și adesea reflectată în atitudinile mentale proprii interiorității auctoriale. Conștiința acesteia perpetuează, în textele dintre cele mai diverse, schema unui veritabil joc între extremele atitudinale, extins și asupra raporturilor cu exterioritatea, în care predomină, fatal, tot distanțarea și apropierea continuă de celălalt, văzut fie ca o tentație, fie
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
a cuvântului reificat / 121 3.2. Ascendente ale poeziei lui Salvatore Quasimodo, cu tematică temporală, în Canturile lui Giacomo Leopardi / 139 3.2.1. Observații preliminare / 139 3.2.2. Tăcerea începuturilor, tăcerile sfârșitului / 142 3.2.3. Tăcere și interioritate sau tăcerea prezentului / 154 3.2.4. Pedularea între prezent și trecut / 162 3.2.5. Conștientizarea stării de liniște / 165 3.2.6. În liniștea atemporalității / 169 3.3. Rătăcirea, căutarea, singurătatea, durerea, poziționarea eului / 171 3.3.1
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
un interior, precum cel din Seara zilei de sărbătoare a fost preluat de Enrico Thovez, Vincenzo Cardarelli, Camillo Sbarbaro, de poeții dialectali Salvatore Di Giacomo și Domenico Naldini și, nu în ultimul rând, de Giuseppe Ungaretti. Dialogul leopardian cu propria interioritate din Sieși a fost reluat de Arturo Graf și Camillo Sbarbaro. Există, de asemenea, un întreg inventar de termeni tipici Canturilor și preferați de novecentiști: ermo însingurat, solitario singuratic/solitar, solingo solitar, pensoso gânditor, odorato înmiresmat, vago vag/frumos, posare
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
sicilianului, dominat de geometrismul net al liniilor trasate: drepte și volute de spirale, cercuri c-un singur centru (Apăstătută) se conturează, de cele mai multe ori, pe baza unor coordonate opuse: interior exterior, înalt înmormântat / scufundat, limitat nelimitat, trecut prezent între care interioritatea își defulează întreaga durere a înstrăinării de insula copilăriei. Exilul în spațiu și timp alimentează dorința de a se reîntoarce într-o zonă afectiva plăsmuita de imaginație, pornind de la imaginea insulei natale, Sicilia: desișul meu este Sicilia declară poetul, evocând
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
ale chipului nevăzut al universului, ce ascunde promisiunea înșelătoare a cunoașterii depline și secretul inspirației (la Quasimodo), mistere refuzate muritorilor, cărora, în opinia poeților noștri le rămân, ca singure certitudini, durerea, singurătatea și, desigur, moartea. 3.2.3. Tăcere și interioritate sau tăcerea prezentului Pentru Giacomo Leopardi tăcerea începuturilor generează o nostalgie similară cu cea a desprinderii de universul confuz și tăcut al nopții din unele poezii quasimodiene. Moartea că promisiunea a fericirii la finele unei vieți de durere și suferința
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
tăceri (Vânt la Tìndari) dat fiind că anunță, uneori, chiar împietrirea inspirației. Întreruperea comunicării dintre natură și eu poetic constituie o altă cauză a imposibilității de a turna realitatea în cuvânt, reprezentată prin imaginea liniștită a apei statute, metaforă a interiorității: Apă închisă, somn al mlaștinilor / Care în ochiuri largi mistui otrăvuri / Când albă, cănd verde în fulgerări, / ești asemenea inimii mele. Plopul și stejarul fac cenușiu malul / frunzele și ghindele tac înăuntru / și fiecare are cercuri cu un singur centru
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
fac cenușiu malul / frunzele și ghindele tac înăuntru / și fiecare are cercuri cu un singur centru / tăiate de austrul ce negru vuiește. (Apăstătută) 307 Apă ca materie fecunda desemnează metaforic inima în care se oglindește realitatea. Privită că lichid fecund, interioritatea primește elementele naturii exterioare: ghindele și frunzele care tac înăuntru, asadar nu tulbură adâncimea apei imobile liniștite, indicând astfel scăderea forței creatoare. Adverbele intorno-împrejur și dentro-înăuntru tensionează o limită între exterioritate și interioritate, un obstacol care filtrează elementele din afara ce
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
se oglindește realitatea. Privită că lichid fecund, interioritatea primește elementele naturii exterioare: ghindele și frunzele care tac înăuntru, asadar nu tulbură adâncimea apei imobile liniștite, indicând astfel scăderea forței creatoare. Adverbele intorno-împrejur și dentro-înăuntru tensionează o limită între exterioritate și interioritate, un obstacol care filtrează elementele din afara ce ating doar suprafața apei (a interiorității), lăsând urme ușoare, efemere. De aici nereușită procesului de creație (firește, în viziunea descrisă de versurile acestei arte poetice) și tonurile întunecate din final: vuietul negru, mistui
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
și frunzele care tac înăuntru, asadar nu tulbură adâncimea apei imobile liniștite, indicând astfel scăderea forței creatoare. Adverbele intorno-împrejur și dentro-înăuntru tensionează o limită între exterioritate și interioritate, un obstacol care filtrează elementele din afara ce ating doar suprafața apei (a interiorității), lăsând urme ușoare, efemere. De aici nereușită procesului de creație (firește, în viziunea descrisă de versurile acestei arte poetice) și tonurile întunecate din final: vuietul negru, mistui otrăvuri, cenușiu malul. Vuietul vântului, metaforă a cuvântului în numeroase versuri ale sicilianului
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
în Apăstătută, lacul. Totuși, în cazul lui Leoaprdi nu avem de-a face cu o artă poetica, aici măsurându-se nivelul deviației de la model. În viziunea lui Quasimodo mecanismele creației sunt condiționate atât de bogăția imagologica a naturii exterioare, atunci când interioritatea poetului se deschide spre ea, cât și de prezentele felurite (cuvinte, glasuri, chipuri) ce aparțin trecutului. Efortul de a plăsmui versul pare încununat de succes dacă materialul imagistic oferit de natură, odată cernut, se concretizează în cuvânt încărcat de lirism
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
din care primul este dedicat copilăriei, vreme a speranței, în care natura îi apărea eului ca entitate poetica a cărei voce putea fi interiorizata cu ajutorul imaginației și al sensibilității; al doilea moment pare marcat de tăcerea naturii și de pietrificarea interiorității, trăsături preluate și de Salvatore Quasimodo. În cele din urmă, într-un al treilea moment, este reluat dialogul cu natura. Păduri și munți, câmpiile / De dragul meu reînvie; / Izvoru-mi cântă mie / și marea-n larg (Renașterea la viață, vv. 97-100).313
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
tematicii temporale pune în lumina modul în care ei valorizează trecutul, opunându-l prezentului detestat. Însă trebuie subliniată o diferență importantă între cele două viziuni: Salvatore Quasimodo transpune respectivul motiv literar în versuri de adâncă reflexivitate, ce reflectă metamorfozele propriei interiorități. Leopardi pe de o parte utilizează diferitele ipostaze ale sonorității și tăcerii pentru a marca prezentul sau trecutul său personal, pe de altă parte utilizează același topos în corelație cu tematică timpului istoric ce ritmează evoluția întregii umanități, a civilizației
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
o nouă dimensiune în care natura și eul poetic au în comun liniștea și imobilitatea (acea altissima quiete ce amintește de profondissima quiete din Infinitul). O dimensiune în care exteriorul și interiorul se întâlnesc, un spațiu de liniște răsfrânt în interioritatea ființei, care, prin însăși natură lui, favorizează și declanșează meditația din versurile succesive, dominate de nostalgia pentru pierderea trecutului numit quel dolce / e irrevocabil tempo, timp al dragostei și speranței: Iubire, o, iubire, ce departe / de sânul meu, atât de
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]