1,406 matches
-
Ipotești, rămas cu numele său vechi. În recensământul din anul 1987 sunt înregistrați 6500 de locuitori, cuprinși în 2200 de familii. Ipoteștii singuri adună, în cele 200 de case, 250 de familii, adică 570 de persoane. În timpul recensământului din 1772-1774, Ipoteștii făceau parte din ținutul Hârlău, ocolul Coșulii, și avea 15 case cu 20-24 de familii. 39 Ion Vasiliu, Monografiile comunelor rurale. Monografia comunei rurale Cucorăni, județul Botoșani, 1904, în Arhivele Naționale, filiala Botoșani, dosar 284/1904, f. 5, 9. 40
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Națională, 1932, p. 24. 42 Ibidem, p. 35. 43 Iosif Antohi, Rolul primilor ani de școală în formarea intelectuală și artistică a lui Mihai Eminescu, [în] "Revista de pedagogie", nr. 6, iunie, 1964, p. 81. 44 I.D. Marin, Eminescu la Ipotești, Iași, Editura Junimea,1979, p. 98. 45 Arhivele Naționale, filiala București, Fondul Ministerului Cultelor și Instrucțiunei Publice Moldova, dosar 233/1849-1858, f. 14 și f. 88. 46 Idem, dosar 263/1850, Acta pensionului D-sale Ladislau Ferderber din Botoșani, f.
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
77 Petru Rezuș, Mihai Eminescu, București, Editura Cartea Românească, 1983, p. 36. 78 V. Gherasim, În satul Eminovicilor, [în] Eminescu și Bucovina, ed. cit., p. 625. 79 Scrisoarea Aglaiei Eminovici către Titu Maiorescu, Cernăuți, 8 iulie 1889, în Fondul documentar Ipotești, inv. nr. 37. 80 Mihai Eminescu, Opere VII, ed. cit., p. 202. 81 I.D. Marin, op. cit., p. 135. 82 Apud Andronic N. Țăranu, Cum l-am cunoscut pe Eminescu, [în] "Revista Moldovei", III (1923), nr. 2-4, p. 14-17. 83 Manuscrisele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Eminescu, [în] "Revista Moldovei", III (1923), nr. 2-4, p. 14-17. 83 Manuscrisele Mihai Eminescu, vol. II, Partea întâi (Ms. 2255), Ediție coordonată de Eugen Simion, București, Editura Enciclopedică, 2005, f. 162. 84 Prescripte verbale ale Societății Junimea, [în] Fondul documentar Ipotești, inv. nr. 424. 85 Vezi Augustin Z.N. Pop, Contribuții documentare..., ed. cit., p. 266. 86 Ibidem, p. 203. 87 Mircea Ștefan, Mihai Eminescu revizor școlar, București, Editura de Stat Didactică și Pedagogică, 1956, p. 277. 88 Mihai Eminescu, Opere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
R.S.R., 1963, p. 124. 91 G. Călinescu, op. cit., p. 67. 92 I.E. Torouțiu, Studii și documente literare, vol. IV, București, Institutul de Arte Grafice Bucovina, 1933, p. 140. 93 Manuscrisul 2287, f. 75, Biblioteca Academiei Române, București; fotocopie în Fondul documentar Ipotești, inv. nr. 349. 2. O casă de piatră, dar cam strâmbă... și destinul ei Casa de la Ipotești a intrat și ea în legendă, ca aproape tot ce a atins Eminescu. Pentru ca labirintica ei poveste să poată fi istorisită, este necesară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
vol. IV, București, Institutul de Arte Grafice Bucovina, 1933, p. 140. 93 Manuscrisul 2287, f. 75, Biblioteca Academiei Române, București; fotocopie în Fondul documentar Ipotești, inv. nr. 349. 2. O casă de piatră, dar cam strâmbă... și destinul ei Casa de la Ipotești a intrat și ea în legendă, ca aproape tot ce a atins Eminescu. Pentru ca labirintica ei poveste să poată fi istorisită, este necesară o incursiune care să releve date și fapte, în directă legătură cu ceea ce îndeobște se consideră că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
într-o scrisoare) l-au îndemnat pe Gheorghe Eminovici la datorii de tot felul, așa încât s-a văzut nevoit, în 1848, să închirieze casele din Botoșani și să se mute cu familie cu tot în casa cumpărată odată cu moșia de la Ipotești (în vara anului 1847), cu 4000 de galbeni, tot bani de împrumut. Închirierea s-a făcut doctorului Jianu, pe șase luni, în intervalul 23 aprilie 26 octombrie 1848, iar familia a trebuit să stea, vrând-nevrând, o vară la Ipotești, încasând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
de la Ipotești (în vara anului 1847), cu 4000 de galbeni, tot bani de împrumut. Închirierea s-a făcut doctorului Jianu, pe șase luni, în intervalul 23 aprilie 26 octombrie 1848, iar familia a trebuit să stea, vrând-nevrând, o vară la Ipotești, încasând câștigul din chiria caselor de la oraș12. Faptul este amintit într-un act privind afacerea cu spirt în care căminarul se asociase cu negustorul botoșănean, Moise Michel. La 9 ianuarie 1849, Gheorghe Eminovici încerca să explice Judecătoriei ținutului Botoșani ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
spirt ce le aveam în pivniță acolo, pe o scurtă vreme le-am fost mutat la mortul acum, de boala holerii, Moiși Mihel 13. Se vede însă că familiei Eminovici nu-i convenea să rămână peste iarnă în casa de la Ipotești, drept care, după expirarea contractului de închiriere, membrii familiei se întorc în Botoșani. Opțiunea a fost de bun augur, căci Botoșanii din vara anului 1848 fuseseră asaltați de holeră, iar numărul victimelor s-a ridicat la cifre de ordinul miilor. N-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
a fost de bun augur, căci Botoșanii din vara anului 1848 fuseseră asaltați de holeră, iar numărul victimelor s-a ridicat la cifre de ordinul miilor. N-au fost cruțate nici împrejurimile, unde s-au înregistrat morți cu zecile, cu excepția Ipoteștilor, unde au murit doar nouă bărbați. Încurajați, probabil, de amintirea acestei protecții divine și împinși, desigur, de datoriile care se adunaseră, Raluca și Gheorghe vor închiria din nou, peste trei ani, casele de lângă Uspenia. Perioada de închiriere a fost tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
pline de nesuferință apoi samavolnic executorisindu-mă, numaidecât să le deșert casele 14. Cum să se fi stăpânit însă Eminovici când Divanul Domnesc hotăra, la 3 iunie 1851, ca peste șase luni, după regula timpului, să-i vândă la licitație publică Ipoteștii pentru cei 2500 de galbeni pe care-i mai datora Eufrosinei Petrino, și când, la expirarea contractului de închiriere (26 octombrie 1851), sosește cu toată familia în Botoșani și nu are unde să stea? Raluca Eminovici se plânge și ea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
la licitația fixată în Foaia sătească nu s-a prezentat nimeni, spre norocul familiei), Eminovici vinde, la 2 ianuarie 1855, casele din Botoșani negustorului botoșănean, Iosip Munteanu, cu prețul de 1050 galbeni și se mută de data aceasta definitiv la Ipotești. Iată ce spune actul: casele ce le am în orașul Botoșani cu tot locul lor și cu toate acareturile aflătoare pe acel loc după mărimea văzută prin actul din '842 iunie, [...] de bună voia mea le-am trecut de veșnică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
eu de îndată mă voi cunoaște iarăși deplin stăpân pe aceste case cu locul și acareturile lor, fără să fiu îndatorată a întoarce cumpărătorului vreun ban din suma ce mi-au numărat 17. Așadar, Eminovici își construiește în 1855, la Ipotești, pe fundația vechii case (în care a locuit în două rânduri), o alta nouă, sătul, probabil, atât de hărmălaia cu chiriașa din târg, dar mai cu seamă de provizoratul din odăile Mariei Mavrodin. Reiese că în intervalul dintre anii 1848
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
seamă de provizoratul din odăile Mariei Mavrodin. Reiese că în intervalul dintre anii 1848, când Eminovici vine în Botoșani de la Dumbrăveni, și 1855, când vinde casele din oraș lui Iosip Munteanu, familia a avut două tentative de a locui la Ipotești: prima, între 23 aprilie și 26 octombrie 1848, iar a doua între 23 aprilie și 26 octombrie 1851. Prin urmare, nașterea celui de-al șaptelea copil al familiei, Mihai, în Botoșani, consemnată în Mitrica de botezuri și cununii de la biserica
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
consemnată în Mitrica de botezuri și cununii de la biserica Uspenia (Ospenia) la nr. 179, nu mai trebuie pusă la îndoială, indiferent dacă se acceptă că evenimentul a avut loc în 20 decembrie 1849 sau la 15 ianuarie 1850. Casa de la Ipotești, veche de 62 ani, [...] mai mult stătuse pustie decât fusese locuită, iar acum părea o ruină 18. Opinia este justificată, altfel Eminovici ar fi stat verile toate la Ipotești și doar iernile în Botoșani, ca să câștige măcar parte din banii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
în 20 decembrie 1849 sau la 15 ianuarie 1850. Casa de la Ipotești, veche de 62 ani, [...] mai mult stătuse pustie decât fusese locuită, iar acum părea o ruină 18. Opinia este justificată, altfel Eminovici ar fi stat verile toate la Ipotești și doar iernile în Botoșani, ca să câștige măcar parte din banii de care avea atâta nevoie. După experiența din 1848 de la Ipotești, cam greu și numai la mare ananghie s-au hotărât Eminoviceștii la o a doua mutare, în 1851
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
locuită, iar acum părea o ruină 18. Opinia este justificată, altfel Eminovici ar fi stat verile toate la Ipotești și doar iernile în Botoșani, ca să câștige măcar parte din banii de care avea atâta nevoie. După experiența din 1848 de la Ipotești, cam greu și numai la mare ananghie s-au hotărât Eminoviceștii la o a doua mutare, în 1851. Că așa s-au întâmplat lucrurile o certifică și Matei Eminescu într-o scrisoare trimisă lui Corneliu Botez în 1909, unde găsim
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
mare ananghie s-au hotărât Eminoviceștii la o a doua mutare, în 1851. Că așa s-au întâmplat lucrurile o certifică și Matei Eminescu într-o scrisoare trimisă lui Corneliu Botez în 1909, unde găsim afirmația: tata cum a luat Ipoteștii, a dărâmat casa veche și a făcut una nouă19. Trebuie, totuși, amintit că nu imediat cum a luat Ipoteștii a ridicat construcția, ci în 1855, după ce a terminat cu mult discutata datorie față de Eufrosina Petrino. Așadar, aceasta este casa copilăriei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
o certifică și Matei Eminescu într-o scrisoare trimisă lui Corneliu Botez în 1909, unde găsim afirmația: tata cum a luat Ipoteștii, a dărâmat casa veche și a făcut una nouă19. Trebuie, totuși, amintit că nu imediat cum a luat Ipoteștii a ridicat construcția, ci în 1855, după ce a terminat cu mult discutata datorie față de Eufrosina Petrino. Așadar, aceasta este casa copilăriei lui Eminescu, casă care va avea și ea un destin ciudat. Din cele înfățișate anterior, rezultă că Mihai ajunge
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
ridicat construcția, ci în 1855, după ce a terminat cu mult discutata datorie față de Eufrosina Petrino. Așadar, aceasta este casa copilăriei lui Eminescu, casă care va avea și ea un destin ciudat. Din cele înfățișate anterior, rezultă că Mihai ajunge la Ipotești după ce crescuse cinci ani în oraș, adică exact la vârsta când impresiile cele mai puternice și mai pline de mierea uluitoarelor miraje se imprimau pentru totdeauna în sufletul său. Casa familiei Eminovici a fost fotografiată în patru rânduri, în ani
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
și un serviciu de cafea neagră, porcelan frumos 22[...]. Atrage atenția curățenia sclipitoare, datorată, desigur, Ralucăi, apoi un anumit farmec mistic izvorât și din mirosul sulcinii (sulfină), elemente pe care le putem prelungi în atmosfera interioară a noii case de la Ipotești, căci alte documente sau mărturii asupra interiorului ipoteștean nu există. Numai G. Călinescu, cu forța intuiției sale, a realizat o descriere ce pare a se apropia de real: locuința părintească nu era palat boieresc, ci o casă modestă de țară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
fuseseră plantați doi salcâmi, dintre care unul, regenerat, se păstrează și astăzi. Un amendament se impune și la afirmația lui Călinescu în legătură cu faptul că nu trebuie exagerat numărul cărților din bibliotecă. Se știu astăzi titlurile cărților din biblioteca babacului de la Ipotești, la care s-au adăugat și cele din biblioteca Nicului, de mare valoare, despre care vorbește Harieta în scrisoarea către Titu Maiorescu, scrisoare datată, Ipotești, 1884, martie 18/3024. Mai mult, sunt informații că și Balșii ei înșiși cu o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
trebuie exagerat numărul cărților din bibliotecă. Se știu astăzi titlurile cărților din biblioteca babacului de la Ipotești, la care s-au adăugat și cele din biblioteca Nicului, de mare valoare, despre care vorbește Harieta în scrisoarea către Titu Maiorescu, scrisoare datată, Ipotești, 1884, martie 18/3024. Mai mult, sunt informații că și Balșii ei înșiși cu o bibliotecă deosebită împrumutau cărți de la Eminovici, ceea ce demonstrează că biblioteca ipoteșteană în discuție era într-adevăr consistentă, nemaivorbind de faptul că Mihai își permitea să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
au crescut, ei aveau acces și în salonul-sufragerie; spre încântarea bătrânului el însuși om citit și mare iubitor de istorie copiii stăteau adesea în camera cu biblioteca, mare cât un perete întreg, pentru a-și completa lecturile. Când revenea la Ipotești, Nicolae, despre care Slavici spune că era inteligent și învățat, nu-și refuza niciodată plăcerea de a se refugia în biblioteca babacului pentru a sta de vorbă cu toți învățații lumii. Acest frate, pasionat, între altele, de filozofia indiană, l-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
afecțiuni genito-urinară, de care bătrânul suferea de mai mult timp29. Mărturia este întărită de Dumitru Gireadă, care avea casa vizavi de cea a familiei Eminovici și care a mai dat și alte înformații despre familia poetului. Și casa construită la Ipotești a avut un destin nefericit, căci, după moartea Eminoviceștilor, a urmat un lung șir de procese, de vânzări-cumpărări și de licitații. Cert este că de la moartea căminarului până în 1924 casa a fost locuită o singură dată, destul de puțin timp. Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]