9,120 matches
-
fost dacă am fi mîncat altceva decît ceea ce am fi putut mînca? Sau ce-ar fi fost dacă nu am fi mîncat ceea ce nu am mîncat, ci ceea ce am fi putut să nu mîncăm? Sau... Dar oamenii nu gîndesc"22. Ironia mușcătoare a celui care mai tîrziu urma să devină monahul de la Rohia vizează tocmai incapacitatea lui Noica de a focaliză realul și de a salva lumea lui. Căci după reabilitarea noiciană a individualului suntem la fel de singuri în fața lumii și totul
Despre donquijotismul lui Noica by Laura Pamfil () [Corola-journal/Journalistic/17664_a_18989]
-
echilibristica, piciorul poate alunecă ușor spre infern. Ea însă are pregătite aripi să zboare spre paradis, spre o altfel de lume, cu speranța că este mai bună. Nu are nevoie de compasiune. Se apără în permanență. Complicitatea publicului naște și ironie, etichetarea spectacolelor dintr-o scurtă privire, un lucru care îi iese bine actriței. Între agonie și extaz își situează Dana Voicu personajul, cu inflexiunile necesare, cu emoție, chiar dacă inegalitățile există în susținerea monologului, precum și alunecarea spre poezii, un accent uneori
Să zbori spre Paradis by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17700_a_19025]
-
acest pretext). În schimb trebuiau traduși, abundent și integral (și nonvalorile) scriitorii ruși și elogiata în absolut știință și arta Centrului (URSS). Genetică lui Mendel era repudiata cu asprime (la noi, în anii cincizeci nu se vorbea decît cu suburbana ironie de "teoriile lui popa Mendel") și în locul ei aduse în prim plan stupide teorii transformiste (miciurinismul, absurdele experiențe ale Olgăi Lepesinskaia). Asaltat de o concentrată, strînsă acțiune, omul din est, cu deosebire intelectualul, simte nevoia unor subterfugii sau a unor
TULBURăTORUL TABLOU AL UNEI EPOCI by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17696_a_19021]
-
sînt niște umbre), pînă și idilele se înfiripa tot între ele ("Un taur stă cu-o vacă-n cîmp/ pe pată albă pusă jos de luna,/și sperioși că se-mpreună/mugesc spre luna lung și timp"). De multe ori ironia se naște dintr-o, oricînd posibilă, antropomorfizare a lumii animale. Despre "cască metafizica" a lui Fundoianu (cum spunea Roll în alte împrejurări), despre poezia și atitudinile sale, comentatorii au o ocazie în plus să vorbească cu prilejul acestor două apariții
Alte privelisti în opera lui Fondane by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/17726_a_19051]
-
1990, si anume partea convenabilă unor importante personaje politice actuale. La Timișoara, în 16 și 17 decembrie 1989, crimele aparțin strictamente lui Ceaușescu și oamenilor săi de încredere - Stănculescu și Chitac, între alții. Dar la București? Receptez că pe o ironie a sorții declarația cu totul tembela a lui Ion Iliescu. Profitorul numărul unu de pe urma crimelor din decembrie are îndrăzneala să vorbească despre o "eroare judiciară". Gândindu-mă ceva mai mult, cred că dl Iliescu are totuși dreptate: poate el voia
Piramida fără vârf by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/17740_a_19065]
-
și combătut cordial). Cornel Regman e un raționalist incurabil și care n-a căzut în mrejele nici unei mode. A trecut peste structuralism (cea mai atractivă maladie a criticii din jumătatea a doua a secolului) cum a trecut peste toate: cu ironie și finețe. Nu s-a îmbătat niciodată cu apă rece. Independența această de spirit a cronicarului ascunde un polemist. De felul lui, chiar dacă n-o arată mereu, cronicarul este un colțos. Are un umor care nu se remarcă de la început
Luciditatea cronicarului by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17739_a_19064]
-
părea mirați că-i găsesc umor lui Cornel Regman, în scrisul sau critic (în replică orală, în schimb, umorul răzbea deseori la suprafață), cu fraze lungi și cu metafore ardelenește cumpănite. Dar, recitindu-l, se vor convinge că nu greșesc. Ironia e învăluita, cum e carnea în șnițelul vienez, dar mușcătoare. Nu lipsesc jocurile de cuvinte, răsucirile de limbă care plesnesc pe neașteptate, pivotările etimologice, ghilimelele batjocurii. Și, una peste alta, Cornel Regman lasă despre literatura anilor '60-'90, pe care
Luciditatea cronicarului by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17739_a_19064]
-
privilegii speciale; (prin extensie) elită socială". Amestecul și tranzițiile istoriei românești au făcut și mai ambiguu conținutul terminologiei sociale: cu o ierarhie în permanență schimbare, cu mereu alți noi îmbogățiți, cu noi repere - uzul a oscilat permanent între seriozitate și ironie. Folosirea actuala a sintagmei lumea bună - au mai remarcat-o și alții - e, cel puțin în limbajul jurnalistic, destul de laxa, devenind uneori de-a dreptul șocantă. Pe de o parte, se desemnează cu ajutorul ei orice elită a unei categorii - profesionale
Lumea bună by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17730_a_19055]
-
spiritului Renașterii și al Renașterii în spirit începe fix atunci cînd, radiind de încîntare, Miranda rostește această frază. Nu degeaba o face Ciulei că, spunînd asta, să îi ia de mînă pe Antonio și Sebastian. Nu e vorba de o ironie ieftină, nici n-are cum. E un adevăr. E ceea ce se întîmplă în acel moment. Miranda alege Lumea nouă. Și Prospero o alege. Căci nu-i mai ajunge nici "regatul strimt al bibliotecii", nici magia prin care l-a dominat
Lumi pe sfîrsite by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/17772_a_19097]
-
imaginea despre "perioada dintre cele două războaie mondiale". Costache Olăreanu admite că lumea românească de atunci nu era una ideală, dar demonstrează că acea lume avea o ținută, distrusă ulterior de regimul comunist. Și cum anume demonstrează? Bineînțeles, cu o ironie subțire, povestindu-le dezamăgiților o întâmplare pe care ar întelege-o și un copil: "Aveam vreo zece ani și-mi cumpărasem, la Târgoviște, de la o simigerie din centru, doi covrigi calzi, unul cu susan, altul cu mac. Abia așteptăm să-i
UN SCRIITOR DE VITĂ VECHE by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17778_a_19103]
-
nu se apără pe sine însuși. Dar conținutul și tonul scrisorii sînt scandaloase. Mi-am asumat riscul de a n-o publică, răspunzîndu-i pe această cale. Am recitit recenzia d-lui Alexandru Ștefan. Mi s-a părut decentă, cu toată ironia de pe alocuri. Cum nu știu românul cu pricina, nu mă pot pronunța în fond. E cu putință că autorul recenziei să se însele în privința defectelor ori a meritelor cărții. Responsabilitatea îi revine însă în întregime. De aceea, nici nu mă
O scrisoare by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17793_a_19118]
-
cu o oglindă în care se răsfrînge, aburoasa și spartă de străfulgerările infinitului, o atmosferă. Capitala Moldovei reprezintă azi o rezervație a unui trecut de glorie literară, inspiratoare, așa cum se întîmplă de regulă în asemenea situații, de melancolie și de ironie. Melancolia fiind, după cum spunea Victor Hugo, "fericirea de-a fi trist", constituie, paradoxal, fata afirmativa, pozitivă, a stării de ieșean, prelungirea să în prezent, care poate fi constatată la numeroși barzi ai urbei (nu în ultimul rand la importantul Emil
"Un patetic jignit" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17796_a_19121]
-
Neputînd fi suspendată, existentă se prezintă la un mod distorsionat, învesmîntata în poze cinice sau doar ludice, cu efect anihilant, precum la celălalt poet de frunte al Iașilor, Mihai Ursachi. Nu melancolia e o devitalizare, cum s-ar părea, ci ironia, care, după cum specifică reputatul ei teoretician, Vladimir Jankelévitch, "rîde fără pofta și glumește cu răceală". Dacă omul melancolic poate fi, în felul său, fericit, omul ironic e unul prin excelență frustrat, care-și apară idealitatea inițială cu mijloacele negarii și
"Un patetic jignit" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17796_a_19121]
-
als ob, mimînd existența în loc de-a o evocă în concretețea să caldă (Topîrceanu, patronul insuficient recunoscut al unor urmași de succes, precum Geo Dumitrescu ori Marin Sorescu, a fost un maestru al procedeului). Dar, în fond, între melancolie și ironie se stabilește o legatura subterană (romanticii germani au înțeles acest lucru). Una e aversul, cealaltă reversul aceleiași medalii morale, pe care spiritul le înfățișează, conform structurii și dispozițiilor sale, exclusiv sau alternativ. Ambele exprimă o criză a raporturilor eului cu
"Un patetic jignit" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17796_a_19121]
-
cealaltă reversul aceleiași medalii morale, pe care spiritul le înfățișează, conform structurii și dispozițiilor sale, exclusiv sau alternativ. Ambele exprimă o criză a raporturilor eului cu lumea. În cazul melancoliei, această criză se relevă prin preeminenta afectului destructiv-constructiv, în cazul ironiei prin preeminenta conștiinței critice constructiv-destructive (sau prin "construcția negativă" despre care vorbea un alt comentator al limbajului ironic). Spuneam că Lucian Vasiliu ni se pare cel mai caracteristic poet ieșean, întrucît în producția d-sale melancolia și ironia se cumpănesc
"Un patetic jignit" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17796_a_19121]
-
în cazul ironiei prin preeminenta conștiinței critice constructiv-destructive (sau prin "construcția negativă" despre care vorbea un alt comentator al limbajului ironic). Spuneam că Lucian Vasiliu ni se pare cel mai caracteristic poet ieșean, întrucît în producția d-sale melancolia și ironia se cumpănesc. Dar, întîi de toate, să-i consemnam reveriile închinate metropolei moldave. Ele dau glas unui calendar sacral local, cu file întoarse patetic, într-un netimp celebrator în absolut: "Vai, vremea cum trece/ rostogolind în abisuri/ sfintele cercuri:/ joi
"Un patetic jignit" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17796_a_19121]
-
fiice, mame, alte fiice./ Nu mai grăim nici noi, nici Nietzsche -/ doar așteptăm, în ascultare,/ să vină Îngerul, să ne ridice" (Așteptare). Așadar viziunea nietzscheiană a "eternei reîntoarceri" e purificata, integrată în ordinea divină... Însă Lucian Vasiliu este și ironic, ironia d-sale fiind una domoala, afina la melancolie. Corespunzătoare mediului ieșean, de somptuos crepuscul, de Veneție în scufundare, ea nu recurge la formule-soc, la teribilisme, compunîndu-se din zîmbitoare amărăciuni ce respectă un protocol. Însoțind lentă surpare a ilustrei urbe, decompoziția
"Un patetic jignit" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17796_a_19121]
-
incursiuni de recunoaștere" (Arheologie descriptiva). Sau: "Astfel clamez,/ cu toate orologiile lichide/ din pînzele lui Dali"(Dali și orologiile lichide). Prin factura fantasta a transpunerii în trecutul pe care-l venerează (viața actuala fiind pusă în paranteză), poetul realizează o ironie biografica: "în urmă cu 17 ani, pe cînd prietenul din liceu/ dorea să devină medic ginecolog/ și cumpără cărți de sexologie,/ pe cînd luna citadina era/ loreta noastră,/ seară de seară,/ fidelă și excitanta că o melodie de jazz// pe
"Un patetic jignit" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17796_a_19121]
-
gazeta de perete/ a școlii/ și mă visăm bibliotecar/ că Mihai Eminescu,/ în Iași...// în secunda această/ chiar am convingerea/ că toate acestea s-au și întîmplat..." (Toate s-au întîmplat). Conștiința de sine a visului împinge visul în zona ironiei. Cînd se decide la o mai amplă dezvoltare, modalitatea persiflării dobîndește o perfida pedanterie, o seriozitate comic-scientizantă, care-l amintește pe magistrul Ursachi. Este apogeul scriptic al refuzului cultivat de acest poet atît de comprehensiv și de tolerant, refuz virînd
"Un patetic jignit" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17796_a_19121]
-
lumea cît e de pură!/ a spus fratele meu" (Pătură de campanie). Neîndoios, pentru Lucian Vasiliu însuși lumea e pură, nu printr-o armonie superficială, făcută, ci prin ceea ce gînditorii mistici au numit coincidentia oppositorum. Echilibrîndu-se, melancolia devenită ironică și ironia melancolizata echilibrează sufletul acestui poet inspirat de magia Dulcelui Tîrg precum de-o irezistibila muză. Lucian Vasiliu - Lucianograme, Ed. Axa, Botoșani, 1999, 98 pag., preț nemenționat.
"Un patetic jignit" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17796_a_19121]
-
spre a evolua mai degrabă către o poezie a textului "alb", ilustrata de un Bogdan Ghiu sau de un Daniel Piscu. Versurile bogate și consistentă imageriei de altădată se transformă într-un discurs poetic aproape nominalist, enumerativ, redus-enuntiativ. Echilibristica între ironie și gravitate, cu atît mai grațioasa cu cît era mai riscantă, tînjește după iluzoria siguranță terestră. Nonconformistul e în căutare de certitudini și de cotloane ferite. Percheziționarea îngerilor devine mărturia unei - pe alocuri feroce - reconsiderări a legăturilor lui Traian Ț
Despre o anume tristete by Victoria Luță () [Corola-journal/Journalistic/17829_a_19154]
-
Simplul fapt că America nu mai putea ieși cu fruntea sus din conflict a declanșat un halucinant mecanism de autoiluzionare: "cei care înșelau au sfârșit prin a se iluziona ei înșiși". Denunțarea lucida a acestei situații nu este lipsită de ironie: calificarea exagerată a unor documente drept secrete duce la scăparea de sub control a datelor. Lupta celor câtorva inițiați cu tomuri imense de documente secrete se soldează de multe ori cu pierderea informațiilor cu adevarat vitale. Întregul eseu este dominat de
Vietnam, violentă, revolutie... by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/17813_a_19138]
-
luat băsma!a" Întâmplarea a făcut ca în aceeași zi să stăm de vorbă cu un tânăr politician, membru al "coaliției", un reprezentant al "noului val" pe care-l așteptăm de atâta vreme să ocupe avanscena vieții publice. Că o ironie a sorții, ne-a anunțat că departe de-a fi avansat vreun milimetru în ierarhia de partid sau administrativă, tocmai își depusese demisia din funcția - potențial importantă - deținută vreme de-un an. Uimiți, l-am întrebat despre motivele renunțării la
Aseară ti-am luat hazna by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/17810_a_19135]
-
severitate și de o ascuțime greu de definit sau de exemplificat... Doar textul acestei culegeri extraordinare de scrieri politice ieșite de sub pana unuia dintre cei mai mari prozatori ai lumii ar putea oferi, în întregime, o înțelegere complexă a problemei. Ironia, ca și umorul, nu lipsesc, la o cotă imensă, îndeosebi în scrisoarea magnifica și atît de cultural germană, a Împăratului... * N-ar strică deloc, cred, dacă aceste două scrisori ar fi fost, sau vor fi cîndva citite în cor, într-
Scrisoarea Împăratului by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17805_a_19130]
-
viața! Aleargă! Nu se știe niciodată. Și, dacă tot nu putem face altceva, măcar să rîdem de hazard. Bineînțeles că tot acest "clip" n-ar însemna nimic fără privirea regizorului, care descoperă, în acest joc absurd - " Viața că un clip!" -, o ironie patetica și un colț de tandrețe. După succesul de public din Germania, Tykwer e intens solicitat de Hollywood, dar refuză toate ofertele. Următorul film e plasat în Germania, în orașul lui natal, Wuppertal. Și în Lola, regizorul vede "un film
Lola fuge by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/17818_a_19143]