1,082 matches
-
geloziilor viitoare, suprapuse celor retrospective: de la bărbații care aveau s-o vadă cândva mergând prin muzeele, pe străzile și prin odăile cu ferestre care dădeau spre râuri bătrâne, la cei ce o văzuseră În trecut. Știa, după cum chiar ea Îi istorisise, că un fotograf de modă și un designer bisexual fuseseră primii ei amanți. Era la curent cu ei vrând-nevrând, căci Olvido Îi povestise cândva despre ei nitam-nisam, fără ca el să fi pus vreo Întrebare. Întâmplător sau deliberat, i-o spusese
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Îi zboară de pe cap, căci e uimit văzând că pe masă joacă o țărancă pe care o cunoaște. Și ea dansează, poate, cu bărbatul care a pictat tabloul. Nelămurit, Markovic și-a scărpinat iar tâmpla. - Oricum, povestea e ciudată. - Fiecare istorisește În felul lui. În plus, am mai spus că soldatul e ca un sac fără fund. Uită-te acum și la acest tablou. Cum ți se pare? Markovic a redevenit atent. Pare binedispus, s-a gândit Faulques. Un școlar interesat
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
șaisprezece femei - studente și gospodine - pe care, ca și tovarășii lui pe alte o sută dintre ele, le violase și omorâse după ce le scosese din hotelul-Închisoare Sanjak, devenit bordel al trupelor sârbești. Și când, În fața tribunalului și jurnaliștilor, Herak istorisise, cu o mimică adecvată, asasinarea unei tinere de douăzeci de ani („i-am ordonat să se despoaie și a țipat, dar am mai lovit-o o dată și și-a scos hainele, așa că am violat-o și le-am pasat-o
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Am citit odată că nu există nimic inteligent În actul de a ucide. - Cine spune asta nu-i bine informat. Markovic a Încuviințat. Asta cred și eu, spunea gestul lui. - Și cum merge? Ai reflectat la tot ce ți-am istorisit zilele astea? Vreau să spun, dacă te simți complice ori participant la pictura dumitale? Crezi că se poate gândi și poza În același timp? - Cred că vorbești prea mult. Începe să-mi pară rău că n-am pușca. - Ai cuțitul
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
fantomă; farmec; ficțiune; fiecare; fluturi; foc de tabără; a fost odată; frații Grimm; gen; ghiveci; gînduri; gogoașă; Grimm; groaznică; gură; happy-end; iarbă; iarnă; ideal; idealitate; idei; ieșire; iluzie; imaginară; imagine; imposibilitate; inedit; inexistentă; infinit; informație; inventa; invenție; invenții; irealitate; istorii; istorisește; împărat; împliniri; încîlcită; încîntător; înspăimîntător; înțeleaptă; a învăța; lacrimă; lată; lecție de viață; lin; liniști; magic; masă; mărgăritare; minunată; minuni; mister; morală; narare; nașpa; nepoți; de neuitat; nevăzător; Nică; noapte; noaptea; nostalgie; nou; cu nouă neveste; nuntă; oameni; odihnă; orice
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
profanului, transfigurează mitic timpul și spațiul. Țăranul român, trăind în "zariște cosmică", reîntemeiază lumea ca manifestare a gândirii mitice în care transfigurarea sacră a timpului și a spațiului reface actul cosmogonic originar: "Lumea este întemeiată, de fapt, prin izbucnirea sacrului, istorisită de mit. Fiecare mit arată cum anume o realitate a ajuns să existe, fie că este vorba de realitatea totală, Cosmosul, ori de o parte a acesteia-o insulă, o specie vegetală, o instituție umană."2 Calendarul tradițional, ca timp
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
interviu acordat revistei "Cinema" (6/81, p. 5), el aprecia că ceea ce se împotrivește dezvoltării pe ecran a literaturii noastre de calitate este înțelegerea încă epidermică a raporturilor dintre cele două arte. Noi credem că a face cinematograf înseamnă a istorisi, înseamnă a povesti, încă mai credem că a vedea imaginile pe care le sugerează un roman înseamnă și valorificarea romanului într-o operă cinematografică, încă nu știm că lucrul cel mai important pentru cinematograf este să recreeze viața care are
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
primă variantă a unui scenariu despre Meșterul Manole, un scenariu care l-a obsedat de-a lungul deceniilor, dar care n-a devenit, din păcate, niciodată film. Într-adevăr, filmul Ana nu poate fi considerat întru totul autobiografic, deoarece el istorisește povestea unui regizor care și-a comporomis cariera cinematografică din pricina faptului că nu și-a putut realiza visul de-o viață, ceea ce nu este cazul regizorului Alexa Visarion, care, în ciuda opreliștilor de tot felul în "cazul" Meșterului Manole, este un
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
o viață, ceea ce nu este cazul regizorului Alexa Visarion, care, în ciuda opreliștilor de tot felul în "cazul" Meșterului Manole, este un cineast cu o solidă platformă estetică, ba mai mult, a reușit și "răzbunarea" de prestigiu numită Ana, în care istorisește, practic, povestea visului său nerealizat, de o viață. Ajunși aici, este cazul să spunem că filmul Ana este mai mult și altceva decât povestea unui regizor care a vrut toată viața să facă un film despre Meșterul Manole și n-
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
capabili să transleze aceste cărți în filme. Singura piedică în dezvoltarea pe ecran a literaturii noastre de bună calitate este înțelegerea încă epidermică a raportului pe care literatura îl are cu filmul. Noi credem că a face cinematograf înseamnă a istorisi, înseamnă a povesti, însă mai credem că "a vedea" imaginile pe care le sugerează un roman înseamnă și valorificarea romanului într-o operă cinematografică. încă nu știm că cel mai important lucru pentru cinematograf este ca el să recreeze viața
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
numai funcția de narare și de regie), situație în care perspectiva lui asupra „lumii povestite“ este obiectivă (frecventă în proza realistă) implicat (narator necreditabil, având și funcție de interpretare) - comentează, califică evenimentele relatate, interpretează, motivează trăirile interioare ale personajelor despre care istorisește -, caz în care perspectiva lui este subiectivă (proza tradițională, sămănătoristă, poporanistă). - Informațiile oferite de narator depășesc informațiile deținute de fiecare personaj în parte; viața interioară a eroilor este dezvăluită prin tehnici analitice indirecte (ob servația și analiza psihologică, retrospecția etc.
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
compus, maimultcaperfectul): Era începutul verii. Familia Moromete se întorsese mai devreme de la câmp. (M. Preda, Moromeții) Narațiunea simultană anulează hotarul dintre timpul narațiunii, timpul narării și timpul lecturării: momentul narării pare simultan cu timpul desfășurării întâmplărilor, iar naratorul pare a istorisi faptele pe măsură ce ele se desfășoară. Prin actul comunicării la prezent, timpul narațiunii este adus în timpul cititorului. Timpul narativ predominant este prezentul: Dicomesienii revin a doua zi și invadează insula. [...] Caii se sperie de foc și fug... (Ștefan Bănulescu, Cartea milionarului
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
să nu joace... prea aproape de Caramitru (Romeo)"! Ce te făceai, ca om ostil compromisului, dar obligat lui Berghianu (care te-adusese la Cluj) după o asemenea rugăminte "particulară"? Și tot legat de un spectacol shakespearean (Visul...), în carte se mai istorisește o vizionare la care a participat un politruc obtuz; acesta a cerut interzicerea spectacolului pe motiv de... propagandă fascistă făcută de hippies! Și a cerut revizuirea lui Will pe motive de pornografie. Chiar amuzant e faptul că actorii au fost
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
tipsia de jar. Numai pielea și ciolanele!" În narațiunea Iapa lui Vodă, comisul se autoprezintă: "eu, de neamul meu, sunt răzăș de la Drăgănești, din ținutul Sucevei". Răzeșul cu mustața tușinată, liderul informal al adunării de la Hanu Ancuței, ar fi putut istorisi o altă poveste, dar ar fi dereglat ritualul instituit. Finalul are semnificații profunde. Iapa cea slabă a comisului a nechezat în acel ceas "necurat", încât "demonul trecu în pustietățile apelor și codrilor, căci nu l-am mai simțit"; timpul real
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
o râpă, iar despre Irinuța n-a mai auzit nimeni nimic. Județ al sărmanilor este povestită de Constandin Moțoc, un cioban "mătăhălos" din Rarău, care poposi la Hanu Ancuței, hotărât să bea până "oi vedea tulbure", după care începu să istorisească o întâmplare despre prietenul său. Acesta trăia în satul Fierbinți, unde stăpânea Răducan Chioru, bogat, văduv, care chema din când în când câte o femeie din sat, la curte. Într-o zi, prietenul lui Constandin Moțoc află că a fost
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
imaginile celor doi (câmp-contracâmp). Indicațiile gestuale vor fi, treptat, tot mai rare, deoarece devine mai important conținutul dialogului decât evenimentele. Prezentul narațiunii și stilul cinematografic în care este narat lasă loc timpului subiectiv al povestirii lui Antim. El îi va istorisi în continuare căutările sale, toate acele logodnice care l-au părăsit fiindcă nu au înțeles. Iar ceea ce va urma, întreruptă din când în când de aparițiile chelnerului, este o inițiere, în urma căreia Maria va realiza menirea ei mistica de muzician
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
sunt comune atât în „Poveșticât și în „Amintiri Jean Boutiăre se entuziazmează în fața expresivității zicerilor populare, a formulelor narative specifice basmului românesc, preluate și îmbogățite de marele povestitor. Poveștile populare din toate țările ne interesează mai ales prin peripețiile extraordinare istorisite; fie că sunt lapidare sau prolixe ărareori se mențin la mijlocul just), ele nu zugrăvesc personajele, fantastice sau nu, animalele sau monștrii pe care-i aduc în scenă, decât prin formulele stereotipe, în număr destul de restrâns, care nu evocă nimic precis
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
riscă să își piardă pe drum "umbra și ființa"105. S-a observat, desigur, tendința de structurare a materiei prin destructurarea formelor narative consacrate în așa fel încât să creeze iluzia că faptele ce fac obiectul discursului romanesc nu sunt istorisite, ci surprinse în însăși derularea lor concretă. Nu istorie povestită, ci istorie trăită. Se încearcă deci imposibilul pentru a ieși din literatură. Se ridică însă următoarea întrebare: este posibil, practic, a scrie absolut spontan, fără căutarea niciunui efect de expresie
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
excepționali, a acelora care trăiesc dincolo de frică și speranță.69 Tot așa, misticul se arată în marea artă. Paul Engelmann, persoana căreia Wittgenstein i-a vorbit cel mai mult despre acea lume a gândurilor din care a luat naștere Tractatus-ul, istorisește lucruri semnificative în această privință. Wittgenstein sublinia, bunăoară, că propozițiile unei poezii nu acționează asupra cititorului prin ceea ce spun ele, ci, ca și muzica, prin ceea ce „se arată“ în ele. Cu referire la poemul autorului romantic Ludwig Uhland, Graf Eberhards
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
măsură în care defineau și viziunea artistică a colegilor lui Barth și Hassan. Povestea doar a căpătat, la noii scriitori, consistență, indiciu clar că romanul, chiar în epoca "descentralizărilor" literare masive, nu poate renunța la funcția sa primordială de a istorisi. Jeffrey Eugenides (n. 1960) și Jonathan Franzen (n. 1959) alături de Donna Tartt (n. 1963), autoarea excepționalei Istorii secrete/The Secret History (1992), care a bulversat pur și simplu piața romanului american în deceniul trecut sînt, probabil, reprezentanții cei mai importanți
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
adevărul. Căutînd să transforme o evidență colectivă într-o falsă evidență, el opune realității, adevărului faptelor, posibilul. El ajunge să introducă un posibil în mintea celorlalți jurați: e posibil ca băiatul să nu-și fi omorît tatăl. Filmul lui Lumet istorisește povestea izbînzii unui posibil asupra evidenței realității. Care este această realitate? Un imposibil: pentru 11 jurați este imposibil ca ucigașul să nu fie băiatul. Pentru ei, vinovăția acuzatului este o certitudine. Evidența acestui non-imposibil inițial ascunde, de fapt, posibilele și
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
unui "artist indian" contemporan, afișat în vara lui 2002 la Muzeul de Arte și Culturi Indiene din Santa Fe (Noul Mexic, Statele-Unite): "În limba noastră nu există cuvîntul artă. În limba mea se vorbește de obiecte pictate cu desene care istorisesc ceva. Să o numim "artă"? Mai bine nu. Ar putea să-și piardă sufletul. E vorba de viață, de oameni."40 Reacția noastră este, deci, un nonsens: artă și artist sunt idei cu totul străine de lumea tradițională a indienilor
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
fără un raport realist cu lumea, fără să creadă că există "lucruri" care constituie o constrîngere exterioară. Să ne imaginăm acum specia umană în afara unui raport constructivist cu lumea: fără capacitatea de a inventa realitatea, fără facultatea de a-și istorisi povești luate drept realitate, fără mituri, fără visuri și fără aspirații nebunești (aceea de a zbura, spre exemplu) oamenii mai sunt ei oameni? Avem nevoie de M1 și de M2, omul este un animal realist și constructivist. Bineînțeles, absența realității
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
pe care ne-o creăm. Suntem prizonieri și liberi. Eu sunt, noi suntem o buclă; bucla noastră este, cu bune și cu rele, închisoarea noastră. Libertatea noastră este capacitatea noastră tot timpul intactă de a schimba bucla; de a ne istorisi tot timpul alte și alte povești; de a reinventa realitatea; de a ne crea posibile și imposibile noi. CE SUNT POSIBILELE ȘI IMPOSIBILELE NOASTRE? Spre ce ne-au condus aceste reflecții și dezbateri? N-ar fi inutil, poate, să încercăm
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
expresie, la Combarelles, Lascaux, Chauvet, în Franța sau la Altamira, în Spania. Să remarcăm un lucru înainte de a merge mai departe: cititorul va înțelege că refuzăm să vorbim despre artă în privința capacității pe care o aveau primii oameni de a istorisi povești pe pereții grotelor. Omul este un animal care face parte din familia hominidelor (Hominidae), apărută, se pare, în urmă cu cinci milioane de ani, în Africa. Aparține speciei Homo Sapiens, apărută fără îndoială tot pe continentul african sau în
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]