894 matches
-
Luke stânjenit, nu vreau să spun decât că nu trebuie să te mai simți vinovată față de mine. Eu am ridicat din umeri simțindu-mă mizerabil. Ar suna foarte banal dacă ți-aș spune că te iert? m-a întrebat el jenat. Sigur că nu, am răspuns eu serioasă. Vreau să mă ierți. Știi, mi-a spus el cu bunătate, n-ai fost chiar așa de rea. — Nu? —Nu tot timpul. Și în zilele bune, nici o femeie nu era mai minunată ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
trebuie să vii așa, pe nesimțite? Mă bagi în toate boalele! Taci! îi șopti bătrânul în ureche. E aici! Unde? nu se putu Toma să întrebe. Chiar în fața ta. S-a strecurat lângă tine la adăpostul ceței. Cristian se simțea jenat. Îl certase degeaba pe Calistrat. Acesta fusese vigilent, intuise perfect că vâlva va profita de apariția negurii și va încerca să îi ia prin surprindere. Veghease de sus și intervenise exact la țanc. Îi era ciudă că se lăsase cuprins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
care știe să prețuiască o femeie, să o respecte și să-i fie alături, la bine, la greu, să fie cu ea În week-end, În concedii, de sărbători... -Aha, deci, nici tu nu vrei să te căsătorești, vrei doar plimbată! Jenată, Stella Îi răspunse -Deocamdată, nu, până nu cunosc bine partenerul! El a terminat de mâncat clătitele și apoi a băut sucul. Stella era nerăbdătoare să plece căci și-a dat seama cât este de necioplit. - Aș vrea să Îmi plătesc
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
Victor și cu mine am avut accidentul pentru că ne certam și el nu era atent la drum. Și ne certam pentru că el mă Înșelase. Șoferul tuși ușor, semn că Începusem să zbier de-a binele. M-am uitat pe fereastră, jenată. ― Cu Eliza, am completat sec. O simțeam pe Maria chinuindu-se să scoată un cuvânt. ― Cred că glumești, spuse după o tăcere lungă. ― Absolut deloc, am bombănit. ― Pur și simplu nu pot să cred! ― Am ajuns, mormăi șoferul când văzu
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
portofelul. ― La naiba, am murmurat, scoțând din geantă tot ceea ce avem și punând pe masă. Trebuie să fie aici. Doar că, pentru ca ziua mea să devină În mod incredibil și mai proastă, portofelul meu nu era acolo. I-am zâmbit jenată lui David. ― Cred că mi-am, hm, uitat portofelul acasă. David se Încruntă. Nici nu știu la ce sperasem. ― E În regulă, spuse o voce joasă, necunoscută. Plătesc eu. M-am holbat la băiatul care Îi Înmâna lui David banii
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
țineam desenul lui cu două degete. Mi-l luă zâmbind. ― Ce te așteptai să găsești? Întrebă el. ― Nimic! am sărit eu. Doamne, nu, eu...nu am vrut să-ți umblu prin lucruri, pur și simplu... Am lăsat privirea În pământ, jenată. Brusc, Îmi doream să nu mă fi mișcat de pe canapeaua aceea. ― Relaxează-te, râse el În timp ce obrajii mei se colorau puternic. Glumeam doar. Am oftat ușurată, aruncând o privire spre desenul pe care-l ținea În continuare În mână. Îl
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
Nu purta nici barbă, nici mustăți și fața lui mare, bine rasă părea despuiată. Avea părul roșcat, tăiat foarte scurt, și ochii mici, albaștri sau cenușii. Avea o înfățișare banală. Nu mă miram acum că dna Strickland se simțea puțin jenată de el. Nu era deloc o carte de vizită frumoasă pentru o femeie care voia să-și croiască un drum în lumea artelor și literelor. Era evident că nu e câtuși de puțin înzestrat pentru viața mondenă, dar un bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Dirk se întoarse către mine ca să-mi explice: — Vezi tu, l-am poftit într-o zi să vină aici și să se uite la tablourile mele. Ei bine, a venit, i-am arătat tot ce făcusem. (Stroeve șovăi o clipă jenat. Nu știu de ce începuse povestea aceea care nu-i era deloc favorabilă. Acum simțea o oarecare ezitare s-o mai continue. Totuși o reluă.) S-a uitat la... la tablourile mele și n-a zis nimic. Am crezut că-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
la mine de obicei după-amiaza, pretextând soră-sii că are cursuri la facultate. Mă punea să astup ferestrele cu hârtie până se făcea beznă în odaie. Când era lumină, nu mă lăsa nici s-o sărut măcar. Avea stângăcii, era jenată, paralizată. Dar în întuneric devenea îndrăzneață, nebunatică, chiar nerușinată. Erau în ea două ființe care coexistau armonios: pe lumină arăta o fată inocentă, uneori puțin stângace din cauza timidității, dar cu rafinamente de cochetă consumată. În discuții câștiga repede întîietatea descoperind
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
-l trăgeau la pământ. Când mergea aducea picior peste picior, parcă era la cosit pe o coastă abruptă. La un moment dat tânărul s-a oprit ca să-și odihnească mâinile. Dondică a ajuns în dreptul lui și l-a întrebat puțin jenat: Mă ierți, mi se pare sau chiar te cunosc de undeva? Băiatul a zâmbit acceptând scuzele și observând cât de stingherit era cel din fața lui i-a răspuns: Nu-i nimic, nu ai de unde să mă cunoști, dar dacă tot
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
dafin înflorit, la umbra căreia un bătrân își curăță plăgile de la picioare, în vreme ce, puțin mai încolo, avansează, stârnind praful roșcat, o procesiune... o femeie îmbrăcată în negru și tânără îmi explică a suta, a mia oară, același lucru... Îi spun, jenat, că nu e nevoie, mă descurc singur... nu mă onorează cu nici un răspuns în afară de o ridicare din umeri care ar putea să însemne "mă rog, cum doriți" și se așează pe o piatră, la umbră, lăsîndu-mă să mă depărtez... o
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
plajă fierbinte nu-i un loc potrivit pentru gânduri mari. Nici pentru sfinți. Vorbele lor n-ar avea nici un ecou în urechile unor oameni corupți de luxul orbitor al amiezii și toropiți într-o fiziologie egoistă. Ar stârni doar nedumeriri jenate. Ce caută aici cu problemele lor? Noi trăim, acum, la nivelul senzațiilor. O mănăstire pe țărmul unei mări n-am văzut nicăieri. Vara, călugării ar fugi de la slujbă ca să facă baie. Și dacă diavolul m-ar îndemna să spun că
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
vor. Doresc, morțiș, să ne ducă în altă parte. Mă conving, o dată mai mult, că zâzaniile, invidiile, discordiile sunt, în exil, la fel ca în țară. Poate și mai accentuate, deoarece aici se manifestă în comunități mai reduse. Blandiana e jenată. Ezită. Mă întreabă în șoaptă: "Ce facem?" Băcanu nu zice nimic. Până la urmă, îmi iau inima în dinți și le spun organizatorilor pe un ton politicos, dar răspicat: "Domnilor, dumneavoastră ne-ați invitat la o întîlnire care va începe joia
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
-i acolo?" Apoi un tril de pian și apoi o ocară care n-avea înțeles. Însoțit de Irina, am intrat într-un salonaș, și, la intrarea mea, am auzit cele patru uși ale camerei închizîndu-se în grabă. Am început conversația, jenat. Irina mă încuraja. "Nu te speria, așa e la noi!" Apoi, pe rând, au intrat, membrii familiei. Madame Lisa, cu o rochie beige cu trenă, cu evantail și coafată "Pompadour", cu obrazul de 60 de ani vopsit gros, mereu cu
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
salutările formale, îndelung capul proaspăt ras al lui Hideyoshi, în care se reflecta verdele copacilor din grădina învecinată. — Măcar capul mi-e mai limpede, pe căldura asta, adăugă Hideyoshi, cu un zâmbet. E foarte răcoritor să te tunzi. Arătând cam jenat, începu să-și frece viguros pielea capului. Când Sebei și Ukon văzură că Hideyoshi mersese până la a se rade în cap din respect pentru fostul lor senior, uitară de nemulțumirea dinainte, rușinându-se imediat de propria lor meschinărie. Singura problemă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Chiar dacă Generalul Kazumasa n-ar fi vrut să asculte ceea ce se spunea, Hideyoshi stătea drept în fața lui, așa că n-avea cum să nu audă. Hideyoshi părea să dicteze o scrisoare extrem de importantă către clanul Mori. Kazumasa se simți din nou jenat, fără a ști ce să facă. Spuse: — Problemele dumneavoastră oficiale par destul de urgente. Să mă retrag? — Nu, nu, nu este nevoie. Termin într-o clipă. Hideyoshi își continuă dictarea. Primise o epistolă de la un membru al clanului Mori, felicitându-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
l-a dăruit când l-a trimis la mine pe Ishikawa Kazumasa. Nobukatsu plecă spre Hamamatsu la începutul lunii și se întoarse cam prin ziua a zecea. — Ospitalitatea clanului Tokugawa a fost atât de elegantă, încât m-am simțit aproape jenat, raportă el. Au fost foarte atenți cu mine. — Seniorul Ieyasu părea a sta bine cu sănătatea? — Mi s-a părut că se simțea extrem de bine. Și cum e disciplina vasalilor săi? — Are o calitate care nu se mai găsește la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cu degetele și ciocănindu-și genunchii, Nobuo îi privi cu un dezinteres înfumurat: — Mda, bine. Dar voi patru trebuie să luați masa de seară cu mine. Vom bea și puțin sake. Vasalii superiori se uitară unii la alții, părând cam jenați. Vă împiedică ceva s-o faceți? îi întrebă Nobuo. Unul dintre vasali spuse, ca și cum s-ar fi scuzat: — Adevărul e că nu demult a sosit un mesager cu o invitație de la Seniorul Hideyoshi, iar noi tocmai am venit ca să vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Nuobo din Kuwana. — Firește. — Scrisorile de felicitare sunt aici. — Felicitări pentru acordurile de pace? — Întocmai. Cred că înțeleg la ce vă gândiți, stăpâne. Nu vă veți arăta nemulțumirea, dar, văzând o asemenea mărinimie, până și Seniorul Nobuo va fi probabil jenat. — Ce vorbești, Kazumasa? Ar fi o lașitate din partea mea să-l pun pe Seniorul Nobuo într-o situație jenantă, iar o declarație de continuare a luptei din simțul datoriei ar părea cam ciudată. Indiferent că e o pace falsă sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
alegere era Călin Chivu. Lucian își amintea de el încă din septembrie. În curtea pe care băieții o umpluseră în recreație se amesteca plin de neastâmpăr printre cei mari din clasele a treia și a patra. Zâmbea fără încetare prietenos, jenat și totuși de-ajuns de înfipt. Dar era atât de pipernicit și de firav încât nu-ți venea nici să-l atingi, de teamă să nu-i rupi ceva înăuntru. Mulți s-au întrebat: oare băiețașul ăsta chiar e de
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
focalizare, vocile celor două colege (pe care, de altfel, nici nu putea spune că le cunoaște; le cunoștea mai mult din vedere). Deși șoapta care îi ajunsese la ureche fusese cât se poate de distinctă, totuși nu-i deslușise înțelesul. Jenat, se grăbi să iasă din zona nișei-antenă pentru a nu fi obligat să asculte o conversație strict privată. Ieși pe culoar, pe care îl coborî pe gânduri și deschise ușa spre coridor. Îi văzu pe studenți, adunați în grupulețe, sporovăind
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Și nici eu nu i-am spus. Dar știam oare? La ducere, garnitura fiind destul de plină, a trebuit să stăm în picioare. La plecarea trenului din stația Unirii, mama s-a dezechilibrat din nou și mi-a aruncat o privire jenată: nu cumva să mă rușinez cu ea... Apoi a continuat să aibă probleme cu menținerea echilibrului la fiecare plecare din stație. La întoarcere în schimb, am avut parte de locuri. Ne-am așezat alături și, îndreptându-mi din întâmplare privirea
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
de apă clipocitoare, ceva mai întins decât un bazin de înot, în care se răsfrângeau în pete instabile de verde coroanele umbroase ale copacilor. În vals mă roteam cu tata înaintând către capătul dinspre larg al debarcaderului, el un pic jenat, dar și amuzat totodată să danseze cu fiul său, ca între doi bărbați tandri, privind în jos, în golul dintre noi, atent la pașii de dans, dar poate și să nu se poticnească în scândurile debarcaderului, fixate de-a curmezișul
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
ultimilor ani de singurătate a mamei, o bucovineancă în vârstă, corpolentă și destul de sobră, dar care avea momente de cochetărie când făcea aluzii discrete la formula cu care prefera ca lumea să i se adreseze. Știți spunea c-un râset jenat -, eu n-am fost niciodată măritată. Așa s-a-ntâmplat. Așa că, orice s-ar zice, se cheamă că sunt domnișoară. Asta este, nu pot să schimb eu lucrurile... Mama se amuzase, în felul ei reținut, de pretenția comică a vecinei
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
dezbrăcă și de jacheta de tweed, pe care o atârnă în cuierul din compartiment. Își scoase cravata, slăbind nodul cu o mână, așa cum fac băieții sau bărbații lipsiți de experiență. Trase de ea cu putere; poate că se simțea ușor jenat să se dezbrace astfel, în public. — Cu fiecare sarcină pierdută, mi se părea că sunt provocat să creez o nouă viață. Își scoase vesta ca o femeie, încrucișându-și brațele deasupra pieptului și apucând marginea de jos. Și când și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]