959 matches
-
boierul Ianache Văcărescu. Adunând hârtiile, preafericitul Hrisant uitase de ceasul prânzului, uitase și de necazul său cu percheziția, prinsese din vorbele ienicerilor care făcuseră descinderea amănunte despre torturile la care erau supuși Brâncoveanu și Ianache Văcărescu. Imaginea voievodului, țintuit în jilțul său fără spetează, cu picioarele sângerânde, cu pielea de pe spinare și piept arsă la flacără nu-i putea ieși din minte. Nu mai rămâne decât rugăciunea. Trebuie trimiși la Athos și în Sinai frați care să poruncească de la noi rugăciune
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
de acolo îl va îndrepta norocul. Sosi în Lunca aproape de asfințitul soarelui, cu calul leoarcă de sudoare. Vru să mulțumească doctorului, dar nu-l găsi la spital, nici acasă. Trecând prin fața bisericii, văzu peste drum, în cerdac, tolănit într-un jilț, pe preotul Bote-anu, care se sorea fericit, plimbîndu-și privirea asupra satului, ca și cum ar fi fost o moșie a lui. Din casă răsuna glasul cătrănit și ascuțit al preotesei, ocărând pe slujnică, iar în ogradă o ceată de copii se jucau
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ca un junghi. Dar gândul se stinse ca și cum n-ar fi putut rezista bucuriei de viață ce îi clocotea în inimă. Din odaia aceasta o ușă dublă dădea în cerdacul din față, înconjurat de grădinița cu flori. Acolo, într-un jilț învelit cu o scoarță veche, Bologa se tolăni tihnit, ca un burghez fără griji, după o masă bogată. Avea de gând să se odihnească puțin și apoi să plece la Marta. Umbrele de-abia înfiripate ale nucilor din grădiniță, sădiți
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
lovească. Se rușină și se uită la locotenentul de honvezi, întrebător. Apoi se uită la Marta și surâse, speriat puțin el însuși de spaima ei. ― Șezi, M... m... Uite fotoliul! bolborosi dânsul, necutezând a-i zice pe nume și trăgând jilțul mai aproape de ea. Atunci interveni ofițerul cu întrebări grăbite despre lupta în care a fost rănit Apostol, despre noutățile frontului, despre perspectivele păcii... Și Bologa, dobîndindu-și stăpânirea de sine, îi răspunse prompt, cu amănunte tehnice, chiar cu oarecare emfază, care
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
amestecă în convorbirea lor, mai cu glume, mai cu suspine fără rost... Nici nu mai tăcură deloc, de frică să nu se reîntoarcă atmosfera de gheață de adineaori. Iar în clipa când totuși se ivi o pauză, Marta sări din jilț, cu vioiciunea silită de la început, gata de plecare. Toți trei scăpară câte un oftat de ușurare. ― Dar pe la noi când ai de gând să vii, ursuzule? îi zise ea, la despărțire, românește, aranjîndu-și faldurile bluzei pe piept, ca să nu fie
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
numai în flori albe și trandafirii, care îmbălsămau întreg pământul... Apostol, ieșind în cerdac și văzând atâta bogăție de frumusețe, tresăltă ca în fața unei minuni. Nu mai avea stare și se mira cum a putut atâta vreme să mocnească pe jilțul din cerdac în loc să alerge în lume, printre oameni sau în mijlocul firii, bucurîndu-se de fiece clipă a vieții. Acuma era dornic să-și poarte, în văzul tuturor, fericirea, să vestească umil că a găsit taina cea mare, să-și împartă iubirea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
tu petreci... Pe când poetul gingaș, cu mersul de culbeci, E timid, abia ochii la tine și-i ridică. 150El vorbe cumpănește, nu știe ce să-ți zică Privindu-te cu jale, oftează - un năuc... Și zile-ntregi stau astfel în jilț, ș-poi mă duc Și ani întregi putea-voiu tot astfel ca să șez Și-n inima copilei de fel nu-naintez. Copil, copilul nu e? voiește să petreacă. Ce caut eu cu ochi-mi, cu-a lor privire seacă? Ce-i zic
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
lipsa de valoare. Dacă imbecilii își propun să compromită specia umană, nimic nu le poate sta în cale. Prostului i se scurg printre degete toate șansele. Insolența nu se teme niciodată de întrebări. Tot mai mulți imbecili au impresia că jilțul lui Dumnezeu a rămas liber. Pentru proști, modestia este un bagaj incomod și inutil. Proștii nu i-au nici un lucru în serios. Naivii - pe toate. Proștii au mintea teribil de rezistentă la agresivitățile noului. Femeia inteligentă îl ajută pe bărbat
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
de vase rotunde și înalte de argint, în care se aflau sulurile de papirus ale cărților. Lângă o fereastră luminată încă de soarele care asfințea, un bătrân înalt, cu capul ras și cu fața netedă și roșie, ședea într-un jilț larg de abanos și își rezema picioarele, încălțate cu sandale țesute din fire de aur și cu legături de mătase, pe o pernă pe care era cusut din mărgele de aur chipul soarelui, cu razele lui. Alături stătea o măsuță
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Lăsă sulul și-i făcu semn cu mâna. - Scoală-te, Auta! îi zise blajin. Spune-mi despre călătoria ta. Auta sărută întîi legătura de mătase a sandalei Marelui Preot, prinsă în copci de diamant, apoi se ridică și veni lângă jilț. La un semn al bătrânului, se așeză pe o blană de leopard pe lângă măsuță. Marele Preot îi cercetă ochii. În ochii sclavului, în mijlocul fiecărui iris, juca o luminiță ciudată. Nu mai văzuse această luminiță și îl întrebă: - Să-mi spui
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și în genunchi așteptă porunca stăpânului. Bătrânul zise: - Până când nu voi suna iarăși, nu intră nimeni aici, oricine ar fi. Slujitorul atinse cu fruntea marmura pardoselii, se sculă și ieși închizînd ușa ușor. Marele Preot se așeză mai bine în jilțul său și își puse o mână pe umărul sclavului: - Spune mai departe Auta. Te ascult. CAPITOLUL XI Puarem era din ce în ce mai mulțumit de Iahuben, care se dovedise un soldat bun și nu lăsa neîndeplinită nici o poruncă militară, oricât de grea. De
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
jos. Și când băiatul de păstor s-a jucat cu piatra lui, mi-a năvălit în minte gândul că pământul ar putea să fie ca o sferă. În ochii bătrânului tremura o lumină. Nu-i răspunse sclavului. Se sculă din jilț și se duse încet spre o firidă. Se uită puțin spre rafturile firidei, cuprinzînd-o într-o privire. Se aflau acolo mai multe lucruri stranii care pentru ochii unui atlant obișnuit nu s-ar fi vădit bune la nimic, nu erau
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
folosi la ceva, nici podoabe. Alese un glob mic de piatră străvezie de munte, în care un meșter dibaci închisese un fluture rar cu aripile deschise. Bine șlefuit, globul era o sferă desăvârșită. Bătrânul veni liniștit înapoi și așezîndu-se în jilț privi mult timp globul. - Cum spuneai că a făcut copilul acela? întrebă apoi fără a-și lua ochii de la glob. Auta îl urmărea cu buzele întredeschise. Spuse: - Ascundea un deget după piatra lui și când îl ridica, vedeam întîi unghia
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
era de bătrân, Marele Preot se întoarse pe călcâie scrutând zarea de jur împrejur: steaua nu era nicăieri. Își ridică apoi privirile în sus, spre zenit, dar steaua nu era nici acolo. Atunci Marele Preot se lăsă greoi într-un jilț și rezemîndu-și bărbia în piept stătu așa, mut și nemișcat, până când răcoarea nopții îl făcu pe Auta să-l ia de braț și să-l aducă încet în odaia de culcare. În noaptea aceea Auta nu-l părăsi. Nu putu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
își făcea viața mai bună storcîndu-și bucuriile din truda câtorva sute de mii de robi. Și cine putea ști ce-i va mai aduce acestei Atlantide viitorul... Gândurile lui Auta fură întrerupte de venirea Marelui Preot. Bătrânul se așeză în jilțul său obișnuit. Auta, la picioarele lui, după ce-i sărută legătura sandalei, așteptă să fie întrebat despre gândurile ce i le stârnise citirea cronicii străvechi. Așa făcea bătrânul totdeauna. De astă dată îi spuse însă ceva cu totul neașteptat. - Soldații noștri
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de la țărm am urcat muntele dinspre răsărit, trei zile. Auta îl privi cu ochi de frate mai mare, mândru de tânărul rob și tulburat. Apoi îi spuse să-l aștepte și se duse îndărăt în palat. Marele Preot ședea în jilț. Îl sfredeli de-acolo cu privirea și, când Auta deschise gura să vorbească, îl opri cu un gest: - Auta, știu că-ți va fi greu să-mi spui adevărul și că-ți va fi tot atât de greu să mă minți. Un
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
darul pe care mi l-a trimis ieri Tefnaht. Auta ocoli privirea bătrânului, știind că aceste cuvinte aveau numai rostul de a-i îndepărta gândul de la răspunsul așteptat. Bătrânul ridică dintr-un colț al raftului lângă care i se afla jilțul un toiag de lemn negru, al cărui mâner ușor încovoiat închipuia un om cu spinarea îndoită și cu mâinile legate la spate. Tălpile omului se prelungeau în toiag. Oricât de mult ar fi vrut să se stăpânească, Auta scoase un
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
el nedumerit. - Nu, stăpâne... zise moale. Cred că n-am avut cu ce să-l supăr, de nu-l va fi supărat ființa mea, fără voie. Marele Preot, care râdea foarte rar, râse acum cu voioșie, rezemând cârja de brațul jilțului. Zise apoi: - Tefnaht vrea să-mi aducă aminte că sunt bătrân și nu mai pot umbla prin viață nesprijinit. S-ar putea să fie el mai bătrân ca mine, chiar dacă n-are decât vârsta nepoților pe care i-aș fi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ușor de străin pe ușa deschisă, în altă încăpere, mult mai mare, în care ar fi încăput lesne o sută de oameni alăturați, dar nu erau decât patru străini, fără cel care l-a adus. Cei patru ședeau în niște jilțuri albastre, înalte, n-aveau hainele argintii cu care umblaseră pe-afară, nici globurile sticloase cu săgeată în creștet, și fiecare se îndeletnicea cu câte ceva deosebit. Unul avea în față, pe un fel de masă, câteva sticle și țevi, pline cu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
înainte de moarte să fie lăsat să-și mai umple o dată pieptul cu mireasma aerului din lan; neavând însă cum să le spună, așteptă liniștit să vadă ce va fi. Străinul (sau străina) care-i luase din sânge îi arătă un jilț gol, tot albastru ca și celelalte, și Auta se așeză. Apoi cineva aduse un glob aproape la fel cu celelalte și i-l așeză peste cap, strîngîndu-l ușor de jos până i-l lipi bine de gât. Un maț ieșind
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
părea să aibă în mintea sa mai multă putere. Când i se înfipse în creștetul globului o săgeată, Auta începu să audă toate sunetele din marea încăpere a turnului, iar străinul care-l adusese de afară se așeză pe alt jilț albastru de lângă el (jilțurile se desfăceau din podea după apăsarea câte unui sâmbure ciudat din perete) și arătând spre unul dintre ceilalți zise zâmbind, în limba atlantă a cărei rostire părea totuși să-l obosească: - Om. După aceea, punând mâna
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mintea sa mai multă putere. Când i se înfipse în creștetul globului o săgeată, Auta începu să audă toate sunetele din marea încăpere a turnului, iar străinul care-l adusese de afară se așeză pe alt jilț albastru de lângă el (jilțurile se desfăceau din podea după apăsarea câte unui sâmbure ciudat din perete) și arătând spre unul dintre ceilalți zise zâmbind, în limba atlantă a cărei rostire părea totuși să-l obosească: - Om. După aceea, punând mâna pe rând pe toate
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
rămași în urmă, robi, slujitori și soldați, căzură în genunchi cu frunțile la pământ. Cei doi preoți îndurară cu teamă abia stăpânită ceremonialul îmbrăcării globurilor sticloase și înșurubarea săgeților în creștet, apoi intrară în încăperea cea mare a turnului. Trei jilțuri goale, albastre îi așteptau. Făcîndu-li-se semn, preoții se așezară, pipăindu-și întruna globurile de pe cap, iar Auta rămase în picioare. Unul dintre străini spuse ceva. Urmărindu-i înfățișarea, Marele Preot întrebă repede și puțin speriat: - Ce spune? Străinul se mira
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
pe urmă că adevărul era altul, fără să știe anume care. Și acum întîia oară de când îndura cu umilință robia, îi fu rușine că e rob. Bătrânul îi făcu semn să se așeze, și Auta se așeză. Apoi, văzîndu-l în jilț, lângă sine, îl măsură câteva clipe cu o privire ciudată care poate părea așa și din pricina culorii viorii a globului, și îi porunci cu glas uscat: - Dacă ai învățat să vorbești cu ei, tălmăcește întocmai ce vor spune. Unul dintre
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
șezură o vreme tăcuți pe pieile de leopard. Auta era în fața lor, pe iarbă. Preotul Zeului Puterii se frământa pe vraful de piei. Deodată, Marele Preot începu să râdă și zise: - Spune, Tefnaht, dacă nu sunt mai plăcute pentru somn jilțurile lor albastre decât acești leoparzi? După aceea fața lui se înăspri puțin și, întorcîndu-și ochii spre sclav, grăi fără nici o urmă de blîndețe: - Auta, să nu uiți o clipă porunca pe care ți-o dau acum: nimeni, nici chiar dacă te-
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]