976 matches
-
gării, glumește Mihai, primind paharul. Cînd termosul s-ar fi golit, ar fi rămas speranța. Liliana stă un timp nemișcată, apoi lasă încet pharul la loc pe masă. Mihai face la fel. Se așază amîndoi în scaunele mari, ca niște jilțuri și mănîncă tăcuți. Poate vrei să te odihnești, arată Liliana spre unul din cele două paturi mari. Un minut, cît terminăm țigările. Mihai se întinde, cu brațul stîng sub cap. Liliana stă pe marginea celuilalt pat, mai departe, să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
cu vaporul, dac-o fi adevărat cum a spus omul din întuneric, ori din ceruri, unde s-o fi retras să cînte la pianina ei veche, veghează femeia pe care a vrut mereu s-o uite; stă acolo sus, în jilțul ei în care îi plăcea să-și bea cafeaua cînd stăteau de vorbă și domină universul lui, spre care l-a retrimis în ziua cînd i-a hotărît să nu se mai apropie de Parcul cu Ciori și să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
că o să te saturi să te joci În caleașcă, Îi spuse, gîdilindu-l subsuoară ca să-l facă să zîmbească, implorîndu-l din ochi să zîmbească puțin. Atmosfera din salonul cu pian era nespus de tristă. Aprinseseră o singură lampă, cea care lumina jilțul În care stătea Susan. Cinthia, Julius, Santiaguito și Bobby, Îmbrăcați foarte elegant, stăteau toți patru pe sofaua rămasă În penumbră. Afară, pe coridor, servitorii vorbeau În șoaptă, parcă ar fi vrut să arate că și ei erau la fel de Îndurerați de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
visare. — Mi-ar plăcea enorm să mă ocup de nunta voastră, spune ea plină de entuziasm. Nu am mai organizat nunta unei prietene de ani de zile. Și n-am și distra de minune. — Asta Înseamnă că nu o să fie jilțuri de cristal și nici porumbițe albe? am avertizat-o eu, referindu-mă la ultima nuntă pe care o organizase și care apăruse În toate ziarele din țară, unele dintre cele mai importante motive fiind acelea că fusese de un prost-gust
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
ultima nuntă pe care o organizase și care apăruse În toate ziarele din țară, unele dintre cele mai importante motive fiind acelea că fusese de un prost-gust desăvîrșit și costase enorm. — De cîte ori trebuie să-ți repet că acele jilțuri nu au fost ideea mea? Întreabă ea. Le-am tot spus că e un pic exagerat, dar, În fond, ei achitau nota de plată. — Lasă-mă să discut cu Dan, am zis. Nu ne-am logodit decît de un minut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
de zi, ceata avansează pe un drum recent pietruit, ca o cicatrice albă pe pământul roșu. Oamenii trag frâiele cămilelor recalcitrante, în timp ce hamalii își echilibrează bagajele mai mici pe cap, iar un șir de bărbați asudați transportă cuferele încuiate, corturile, jilțul prețios al profesorului. Noaptea, Jonathan adoarme pe fondul cântecelor hamalilor adunați în jurul focului. Cântecele lor sunt jeluitoare, pline de durerea poverilor ca și de neajunsul de a fi departe de casă. Când se trezește din nou, cântăreții umblă în lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
de acolo îl va îndrepta norocul. Sosi în Lunca aproape de asfințitul soarelui, cu calul leoarcă de sudoare. Vru să mulțumească doctorului, dar nu-l găsi la spital, nici acasă. Trecând prin fața bisericii, văzu peste drum, în cerdac, tolănit într-un jilț, pe preotul Bote-anu, care se sorea fericit, plimbîndu-și privirea asupra satului, ca și cum ar fi fost o moșie a lui. Din casă răsuna glasul cătrănit și ascuțit al preotesei, ocărând pe slujnică, iar în ogradă o ceată de copii se jucau
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ca un junghi. Dar gândul se stinse ca și cum n-ar fi putut rezista bucuriei de viață ce îi clocotea în inimă. Din odaia aceasta o ușă dublă dădea în cerdacul din față, înconjurat de grădinița cu flori. Acolo, într-un jilț învelit cu o scoarță veche, Bologa se tolăni tihnit, ca un burghez fără griji, după o masă bogată. Avea de gând să se odihnească puțin și apoi să plece la Marta. Umbrele de-abia înfiripate ale nucilor din grădiniță, sădiți
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
lovească. Se rușină și se uită la locotenentul de honvezi, întrebător. Apoi se uită la Marta și surâse, speriat puțin el însuși de spaima ei. ― Șezi, M... m... Uite fotoliul! bolborosi dânsul, necutezând a-i zice pe nume și trăgând jilțul mai aproape de ea. Atunci interveni ofițerul cu întrebări grăbite despre lupta în care a fost rănit Apostol, despre noutățile frontului, despre perspectivele păcii... Și Bologa, dobîndindu-și stăpânirea de sine, îi răspunse prompt, cu amănunte tehnice, chiar cu oarecare emfază, care
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
amestecă în convorbirea lor, mai cu glume, mai cu suspine fără rost... Nici nu mai tăcură deloc, de frică să nu se reîntoarcă atmosfera de gheață de adineaori. Iar în clipa când totuși se ivi o pauză, Marta sări din jilț, cu vioiciunea silită de la început, gata de plecare. Toți trei scăpară câte un oftat de ușurare. ― Dar pe la noi când ai de gând să vii, ursuzule? îi zise ea, la despărțire, românește, aranjîndu-și faldurile bluzei pe piept, ca să nu fie
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
numai în flori albe și trandafirii, care îmbălsămau întreg pământul... Apostol, ieșind în cerdac și văzând atâta bogăție de frumusețe, tresăltă ca în fața unei minuni. Nu mai avea stare și se mira cum a putut atâta vreme să mocnească pe jilțul din cerdac în loc să alerge în lume, printre oameni sau în mijlocul firii, bucurîndu-se de fiece clipă a vieții. Acuma era dornic să-și poarte, în văzul tuturor, fericirea, să vestească umil că a găsit taina cea mare, să-și împartă iubirea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
tăcerii în cel mai mitic dintre orașele nuvelelor fantastice ale lui Eliade. ÎNTÂLNIREA L-am recunoscut pe șeful cenaclului imediat ce am pășit în sala 16 a Casei Scânteii, străjuita de oglinzi imense de jur împrejurul unei mese ovale cu scaune tip jilț, cu tapițerie din piele grena. Am salutat, iar el mi-a răspuns cu un semn scurt. Era un bărbat de vreo 45 de ani, îmbrăcat într- un frumos cojoc de piele întoarsă cu guler alb de blană, capul gol, par
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
grăi el către tătar. Ochii-mi se desfată, inima se-nalță. Dar adevăr zic ție, mărite han, că nevrednicele mele picioare sunt departe de cuget și nu mai voiesc a-l asculta. Au greșesc mult dacă, văzând colea acel minunat jilț, poftesc a ședea cum, iaca, și fac? Nicidecum, răspunse tătarul înclinându-se. Noi înșine prețuim șederea. Zăbava, când vine dinăuntru, vestește ridicarea, precum și ridicarea precede prăbușirea. Șezi, preacuvioase, simte-te bine, căci în curând te vei înălța. — Ibi bene, ubi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
înaintea hanului: — Ham urai stahâl kumâs! - anunță el. — A prins trei drumeți și are dreptul la o cupă de kumâs - tălmăci hanul către Metodiu. Acesta înălță capul să vadă prizonierii și încremeni. — Ce-mi văz ochii?! - strigă el sărind din jilț. Să fie adevărat?! Dumneata ești, mărite Doamne? — Preacuvioase Metodiu! Dumneata, aici?! - exclamă cel cu căciula de jder. Ține-mă, sfântă Născătoare! Eu sunt, sfinția-ta! întocmai eu! — în halul ăsta?! - făcu uluit Metodiu. Dar pentru care fapte? — Știu eu? Cică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
să mă înfierbânt! se domoli tătarul. Să mergem la masă, fraților! Episodul 15 îNAINTE DE MASĂ Să ne strecurăm și noi, Cetitoriule, la masa de care pomenea hanul tătărăsc în precedentul episod, o masă mare, întinsă, cu făclii prea luminate, cu jilțurile largi, tipizate, în care trupurile gazdelor și ale oaspeților cu bucurie se lăsau. Și nu credeam a greși dacă, dintru început, avem a pomeni o problemă: noi lângă cine să stăm? Care-i rangul nostru, Cetitoriule? Este vădit ca lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
măcar acum literele lui Vergiliu. Totuși, prudența lui funciară învinse: semnă în slavonă. Episodul 54 VIZIRIUL EXPLICĂ PROBLEMA FEMININĂ îN CONCEPȚIA OTOMANĂ Când Broanteș reveni la masă, tovarășii lui și viziriul se lăsaseră deja oftând mulțumiți și sătui pe spetezele jilțurilor, mestecând ultimele îmbucături cu acea plăcută lipsă de griji pe care o are omul situat temporal în mijlocul unei orânduiri stabile, departe atât de modul de producție trecut (respectiv sclavagismulî, cât și de Revoluția franceză (respectiv 1789î. — Domnule Broanteș - spuse viziriul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
-l numise pe Ximachi vistiernic. Greșită judecată! Episodul 75 îN SPATELE PORȚILOR îNCHISE — Ședeți! - îi pofti cu un gest larg vistiernicul Ximachi pe cei doi călugări, după ce străbătură în liniște câteva coridoare tapițate cu piei. Metodiu și Iovănuț se puseră în jilțuri pregătindu-se să șadă, dar când ridicară privirile, încremeniră: întreaga sală, mare cam de 37 de stânjeni pătrați, avea pe cei patru pereți o mulțime de capete împăiate, unul mai fioros decât altul și toate cu limba scoasă. Erau capete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
seamă, cuvioșiile voastre: e un papagal fără minte. M-a scăpat o dată de la moarte și de atunci e cam slobod la gură. Sculați-vă. Fără să-și poată lua ochii de la papagal, cei doi călugări se așezară din nou în jilțuri. La fel făcură Sima-Vodă și Ximachi. De pe brațul domnului, papagalul sări pe umărul dânsului. — Ce-i? - făcu Sima-Vodă. Ce vrei? Lui Metodiu i se păru că aude un ușor cârâit. — N-am timp acuma - spuse Sima-Vodă. Papagalul se foi pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Sima-Vodă. Da, Ruxăndrița, lumina mea, crucile cuvioșiilor lor sunt de aur. Zâmbi călugărilor: Știți și dumneavoastră, femeile... Apoi se întoarse spre Ruxăndrița și spuse cu părintească dragoste: N-ai vrea, fulgul meu drag, să-ți muți dulcea-ți greutate în jilțul de colea, căci simți și tu, începe să-mi bâțâie? — Ba da - surâse simplu Doamna Moldovei, sărind în picioare și-apoi sărind drept în jilț. Episodul 79 CEVA-CEVA SE CONTUREAZĂ — Așa deci... - zise Sima-Vodă, reluând firul unui dialog care, mutatis-mutandis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
părintească dragoste: N-ai vrea, fulgul meu drag, să-ți muți dulcea-ți greutate în jilțul de colea, căci simți și tu, începe să-mi bâțâie? — Ba da - surâse simplu Doamna Moldovei, sărind în picioare și-apoi sărind drept în jilț. Episodul 79 CEVA-CEVA SE CONTUREAZĂ — Așa deci... - zise Sima-Vodă, reluând firul unui dialog care, mutatis-mutandis, va dura aproximativ un secol, antrenând alte pături sociale. Carevasăzică, veniți de la Râm. Și de ce v-a trimis Papa aici, dragii mei? Metodiu își drese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
legătura? — Păi a zis că noi să trimitem la ei niște călugări mai tineri la studii, iar ei să trimită la noi niște călugări mai bătrâni să vadă ce și cum. în vreme ce discuția se derula astfel, Iovănuț stătea încurcat în jilț și avea sentimentul ciudat că Ruxăndrița îl privește pe sub gene. Ruxăndrița, doamna Moldovei, nu-l privea, dar avea senzația stranie că, până una-alta, ce-ar fi să-l privească pe sub gene? Vru să se-ntoarcă și să transpună în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
bătu din palme ca un copil, sărind cu putere în picioare. Episodul 81 MÂHNIRI Pe când Vodă, întovărășit de tânăra și sprințara sa Doamnă, ieșea pe ușă, papagalul se desprinse lin de pe umărul stăpânului său și zbură înapoi, așezându-se în jilțul proaspăt părăsit de domnitor. Câteva clipe fu liniște. Se auzeau doar strigătele slabe ale prostimii de-afară, ce venea zilnic, pe la orele 5, să ceară capul lui Ximachi și fiindcă nu-i răspundea nimeni, pleca derutată pe la casele ei. Primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
țicnit. Auzi dumneata, să facă alianță cu Papa împotriva turcilor! Ori bătrânețea i-a luat firesc mințile, ori aici și-a vârât coada diavolița asta de femeie. Metodiu și Iovănuț nu ziseră nimic. Lucrurile lumești nu-i atingeau. Cufundați în jilțurile lor, stăteau nemișcați, cu pleoapele coborâte, căci ei visau aievea la drumul ce-i așteaptă. — Și eu cred că la mijloc e Ruxăndrița! - șopti papagalul. Fiind pasăre, am acces în dormitor. Se petrec acolo niște lucruri că mi se fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
socotind că i-a venit vremea când bucuriile pe care i le poate aduce Domnul nu i le poate dărui un tată, oricât de vrednic ar fi. Bine zici și bine faci - spuse Sima-Vodă, poftindu-l apoi în sală în jilțurile de cinste cele mai apropiate de el. Lucrul acesta nu trebuie să mire: vel-logofătul Samoilă, cu toată timpuria pierdere a vederii, fusese unul din cei mai străluciți strategi ai Moldovei acelor timpuri și ca atare era foarte respectat. Știa zeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
a rândașului Stașek, care se spăla la fântână până la brâu, fornăind. Atunci doamna Potoțki închidea cutremurată ochii și-și imagina cum bunul Dumnezeu îi trimite un înger de 1,85 metri, cu aripi mari, învăluitoare, care să se așeze în jilțul de colo, cum făcea și hatmanul când venea de la bătălie, și să-i spună: „Ia trage tu puțin de cizma asta...” Episodul 116 DIALOG GOTIC Când Metodiu și Iovănuț bătură la porțile Lugubrului, doamna hatman Potoțki tocmai își termina siesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]