1,719 matches
-
bâiguie netotul. O șovăială, o amețeală, să înnebunești. O să ne scoată din minți primăvara asta ilegală. Ați observat forța ei de descătușare asupra captivilor care suntem? O să înnebunim, vă spun eu, doamnă Venera. Ieri-seara, mă plimbam prin parc. Deodată, un june superb, o flacără grandioasă. Amantissime frater, mă pregăteam să-l înjur... Doamna făcu un gest agasat. Un gest de lahamite, pe care îl repetă, fără să-i mai dea timp să se mire. — E bine să știi că nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
până la altar. Al doilea soț era un agent de bursă bogat din New Jersey, Philip Zorn, care venea cu două foste soții și o fiică aproape mare, Pamela. Apoi, la dezgustător de frageda vârstă de patruzeci și nouă de ani, June a suferit o hemoragie cerebrală masivă în timp ce lucra în grădină, într-o după-amiază toridă din mijlocul lui august, și a murit înainte ca soarele să răsară a doua zi. Pentru fratele ei mai mare, era de departe cea mai grea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
pe Tom de aproape șapte ani. Fusese întotdeauna preferatul meu și, de când era doar o gâgâlice, îmi lăsase impresia unei ființe neobișnuite, a unei persoane destinate să realizeze lucruri mari în viață. Dacă nu pun la socoteală ziua înmormântării lui June, ultima noastră conversație avusese loc în casa mamei lui din South Orange, New Jersey. Tom tocmai absolvise Cornell, cu rezultate foarte bune și se pregătea să plece la Universitatea din Michigan, cu o bursă de patru ani, pentru a studia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
rapid în California după divorț, unde se angajase la Los Angeles Times, și, la fel ca sora lui (deși într-o formă mult mai reținută), nu manifesta prea mult respect sau simpatie pentru cel de al doilea soț al lui June. Dar era apropiat de mama lui, împreună cu care trăise pe picior de egalitate drama dispariției Aurorei, trecând prin aceleași suferințe și speranțe, aceleași nădejdi încrâncenate, aceleași neliniști fără sfârșit. Rory fusese una din cele mai drăgălașe și mai atrăgătoare fetițe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
zări neștiute. La vremea cinei festive date în cinstea absolvirii lui Tom, născuse deja un copil nelegitim (o fetiță pe nume Lucy), se întorsese acasă atât cât să lase copilul în poala surorii mele și dispăruse iar. La moartea lui June, paisprezece luni mai târziu, Tom mi-a spus la înmormântare că Aurora revenise de curând pentru a reclama copilul - și plecase iar, după două zile. Nu și-a făcut apariția la slujba de înmormântare. Poate ar fi trebuit să vină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
fizice, lipsa mișcării - toate erau date și bătute în cuie și nu puteai spera să le schimbi după cum nu puteai spera să schimbi vremea. De câte ori o auzise pe mama spunând asta în copilărie? „Nu poți să schimbi vremea, Tom“, spunea June, adică există lucruri care sunt pur și simplu ceea ce sunt și nu avem altă soluție decât să le acceptăm. Tom a înțeles principiul, dar asta nu-l împiedica să blesteme viscolele și vântul rece care îi izbeau trupul mic, tremurând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
viața mea, flagelându-mi bietul suflet putregăit ca un penitent medieval), mi-am amintit de o carte pe care mi-o trimisese Tom de ziua mea cu opt sau nouă ani în urmă, în epoca de aur dinaintea morții lui June, când Tom era încă strălucitul și promițătorul doctor Thumb. Era o biografie a lui Ludwig Wittgenstein, un filozof despre care auzisem, dar pe care nu-l citisem - lucru deloc surprinzător, dat fiind că majoritatea lecturilor mele se limitau la beletristică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
aceasta, dat fiind că Marina avea zi liberă). A început când l-am întrebat dacă a reușit să mai ia legătura cu sora lui. Din câte știam, ultima dată când o mai văzuse cineva din familie fusese înainte de moartea lui June, când venise acasă, în New Jersey, ca să o reclame pe bebelușa Lucy. Aceasta se întâmpla în 1992, cu opt ani buni în urmă, și, din faptul că Tom nu-i pomenise numele față de mine în ziua anterioară, am dedus că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
familia Wood, Aurora era în întregime o Glass, iar familia noastră este fără excepție suplă, osoasă și înaltă. Crescuse, devenind copia la indigo a mamei ei: o frumusețe cu picioare lungi și păr negru, la fel de mlădioasă și de zveltă ca June. Natașa, din Război și pace, prin opoziție cu Pierre, fratele stângaci, cu picioare mari. Bineînțeles că orice om vrea să fie frumos, dar pentru o femeie, frumusețea poate fi uneori un blestem, mai ales când ești ca Aurora: o tânără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
care ajunsese să își disprețuiască fiica vitregă pe parcursul marilor bătălii din acele zile de început. Tom nu i-a spus niciodată Aurorei, dar știa că, în adâncul sufletului, Zorn o considera vinovată pentru moartea mamei lor. Ea o supusese pe June unui asediu prelungit de necazuri și disperări, și unica răsplată pentru toate aceste suferințe fusese neașteptatul dar de a i se permite să își crească nepoata abia născută. Apoi și acest lucru îi fusese răpit, iar Zorn era convins că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
ori pe săptămână și vorbeam, doar noi doi, așezați la o masă retrasă de la New Purity Diner de pe Seventh Avenue și încetul cu încetul ne împrieteneam, așa cum ne împrieteniserăm eu și fratele ei, și acum, că ambii copii ai lui June reveniseră în viața mea, era ca și cum sora mea mai mică ar fi înviat iar în mine și, petru că era fantoma care nu contenea să mă bântuie, copiii ei deveniseră copiii mei. Unicul lucru pe care Aurora nu-l împărtășise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
amândoi și pe urmă am aflat că sunt însărcinată. N-am știut niciodată care dintre ei era tatăl și, pentru că nici unul nu a vrut să fie, i-am dat pe amândoi afară. — Deci de-aia nu i-ai spus lui June. Nu știai nici tu. — Fir-ar a dracului de treabă. Nici mie nu-mi vine să cred cât sunt de proastă. Fir-ar a dracului să fie de treabă! M-am jurat că n-o să spun niciodată, nimănui, și uite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
Cadâna, să vedea bine, i le întorcea cu mare poftă. Dar ce rafineeețuri, Maaaică Precistă!... Ce ocheaaade firoscoaaase!... Jar, jar, de luai foc dacă te uitai mai mult. Că era și cam așa, fără nimic pă ea, pă nicăieri. Iar junele o apucase tare... tare... așa, tot către ea... tot în... Cum să vă spui?... Hai, lasă-mă, că am treburi! Rămas singur, Kutuzov își înfundă bărbia în gulerul mantalei. Cuvântul ciudă i se părea prea șters. Pierduse bătălia. În seara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
o actriță oarecare să refuze un general, pe însuși Marele Komandir al armatei ruse, cel mai temut om din principate? Și, în mod cert, ea nu l-ar fi refuzat dacă n-ar fi apărut, așa, ca din pământ, acel june. N-au schimbat nici măcar două vorbe, nici măcar două vorbe și au șters-o împreună, de parcă se cunoșteau de când lumea. Să fi fost înțeleși dinainte? Erau într-adevăr agenți? Kutuzov își înfundă și mai tare bărbia. Fierbea. Turba. El, ditamai generalul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
pe cap, doamnele în rochii lungi, cu funde mari în turnură și pălării legate sub bărbie cu panglici, militari cu sabie la brâu sau proptiți în puști cu baionetă, eleve de pension făcând gropițe în obraji, cu bucle-cîrnăciori lângă urechi, juni ofticoși cântând la violoncel. "Vorbești de bomba atomică? De distrugerea în masă? Uite ce-ți răspund. Privește acest album cu fotografii vechi, din secolul trecut. El cuprinde răspunsul meu la toate problemele lumii și ale istoriei. Uită-te la oamenii
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
au mutilat imaginația, mi-au năclăit inteligența, mi-au alterat toate darurile cu care mă copleșiseră ursitoarele în leagăn. Blestemată precocitate!... Când n-am mai putut fi copil minune, pentru că trecusem de un metru șaizeci, m-au silit să fiu june prim... A fost prima dată când m-a ispitit gândul sinuciderii. Dar atunci m-am revoltat și am părăsit tot, am încercat să uit tot ce mă învățaseră ei, și, te asigur, domniță, am izbutit să uit. Am redevenit mai
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
uite, au mai trecut zece ani de când am ieșit, mi-a spus domnul Romanescu, dar uneori seara, acasă, tot mi se mai pare că urcă scara. Știi și dumneata prea bine cum urcau, cu pistoalele... Vin acum tot felul de juni, se holbează la tine. Cum a fost ? te întreabă. Unii te iau mai pe ocolite... Eu vouă n-am să vă povestesc nimic, le răspund. Răspunsul meu acesta e totdeauna. Din foarte multe motive n-am să vă spun nimic
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
fusta dreaptă îi ies gleznele ascuțite și ghetuțele de lac, cu toculeț și catarame argintate. Un scaun tras alături, lângă canapea. Așezat de-a latul pe el, picior peste picior, cu mâinile înțepenite molatic și stângaci pe spătarul rotund, un june care, până mai acum o minută, i-a ținut companie. Pe fața proaspătă, privirea i-a încremenit visătoare. Ochii puțin oblici sau părând așa din cauza pomeților lați, urechile cam mari, nemenajate deloc de tunsoarea care desparte, cu o cărare trasă
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Iar profesorul Mironescu n-a avut nevoie să își ridice ochii de pe extrasul lui, ca să i-o știe ; cunoaște afecțiunea respectuoasă a tânărului, îi cunoaște și nesiguranța. Este convins că nu frumoșii ochi ai doamnelor stimulează subțiratica elocință a acestui june onest, ci severa, dar binevoitoarea înțelegere a magistrului. — ...m-au frapat vorbele dumneavoastră, pentru că ele constituiau o excepție față de opinia curentă. Rămâne ceva după ce, clătinând a îndoială din cap, îndepărtezi lauda ce nu s-ar fi cuvenit să o auzi
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
de la o vreme fără gulerul tare obișnuit, motivând că acesta îi provoacă accese de tuse și de sufocare. Tânărul nu știe dacă să ia această familiaritate drept un mod de a-și marca afecțiunea sau ca o mică desconsiderare. Delicatul june se învinovățește însă pe sine pentru tăcerea supărătoare. De bine, de rău, a dobândit totuși l’usage du monde, astfel încât, atunci când sfârșește de examinat bibeloul de Frankenthal, se simte în măsură să aplaneze situația. Doar au trecut câțiva ani buni
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
jind elegantele echipaje sau automobile ascunse sub garoafe și trandafiri la bătăile cu flori, să ai deodată acele chipuri admirate la doi pași ! Chiar dacă, bun înțeles, nicio șansă de a fi remarcat... Cu mâinile încrucișate la spate, peste pulpanele redingotei, junele Ialomițeanu își reîncepe plimbarea prin salon. După câțiva pași, s-a oprit din nou - de data aceasta, în fața fotografiei regelui Carol I și a reginei Elisabeta. Ar putea să deschidă acest subiect la ordinea zilei : să îl condamne pe cel
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
stropi de noroi. Atunci ? Atunci, un versat om de lume ar merge mai degrabă în întâmpinarea discursului favorit al gazdei, preparându-i astfel buna dispoziție și făcând posibile pentru mai târziu răspunsuri la obiect. întrerupându-și plimbarea cu bruschețea obișnuită, junele se așază de-a latul pe scaun, încrucișându-și mâinile pe spătar. Va pune deci mai întâi o întrebare banală : „Chiar crede Profesorul că te poți sustrage politicii timpului - presiunilor colectivității ?“. Și-a aplecat deferent umerii, și doar intenția unei
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
te obișnuiești cu ele și, dacă după un timp ele vor înceta, le vei simți lipsa. Dar fidelitatea este una dintre calitățile tânărului : Profesorul poate fi capricios, nestatornic în umorile sale, Sophie își are și ea caprițiile ei femeiești, dar junele este veșnic prevenitor, veșnic ampresat să-și ofere serviciile. Cum să nu apreciezi o astfel de generozitate ? Și, față de cel ce ți-o oferă, cum să nu capeți și tu o crescândă bunăvoință ? Tot zărindu-l astfel zi de zi
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
nu poate înfrânge legile sexului ei, și în ochii unei femei de lume, micile erori vestimentare sunt adevărate crime. La stăruințe, ea poate trece peste ele, dar de iertat, desigur, nu le va ierta niciodată, chiar dacă deșteptăciunea nativă a bietului june i-a adus - iată ! - suficiente corectări în vestimentație, Sophie, desigur, nu va uita niciodată cum arăta el atunci când a fost primit pentru prima oară. Tu însă, care îți amintești de propria junețe, de primele baluri la care preferai să absentezi
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
de mătase. în ciuda ochilor ei bulbucați, a buzelor cam subțiri, în ciuda destulelor imperfecțiuni și chiar a sarcinii înaintate, nu a încetat să fie atrăgătoare. Și, simțind, ca orice femeie, că este privită, întoarce capul și îl privește și ea pe june. Da, are într-adevăr ochii cam bulbucați, în schimb genele lungi și neîntoarse îi încețoșează privirea ; i-o fac misterioasă și enigmatică. Nici în această minută tânărul nu își dă seama de cum se uită la el : cu dispreț ? Cu amiciție
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]