754 matches
-
trece la lucrări de sinteză, și cea dintîi e Istoria civilizației române moderne (1924 - 1925), în trei volume solid documentate. Criticul explică, aici, procesul de formație și de evoluție a civilizației române, din alt punct de vedere decît acela al junimiștilor. La baza acestui proces se afla legea imitației, potrivit căreia societățile înapoiate suportă o fecundă influență din partea celor avansate. E vorba de un proces în doi timpi: mai întîi simularea și, în aldoilea rînd, stimularea. Tendința e ca popoarele mici
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]
-
înnoitoare ale Apusului. Societatea românească întoarce atunci spatele inerției orientale și, împrumutînd formele, creează premisile pentru a apărea fondul. Fenomenul fomelor fără fond, de care vorbesc și junumiștii, e, așadar, real dar, spre deosebire de aceștia, Lovinescu îl consideră inevitabil și creator. Junimiștii, socialiștii, mai tîrziu poporaniștii și sămanatoriștii s-au opus acestui proces, fatal în condițiunile noastre, de unde, observă Lovinescu, lipsa de convergență dintre dezvoltarea socială și evoluția culturii. Această din urmă e, prin rezistență față de noile forme, reacționară, în contra timp cu
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]
-
Beldiceanu, Jean Bart, și Al. Lascarov-Moldovanu; tehnicile sale de povestitor au fost uneori împrumutate de Damian Stănoiu, și de prozatorul istoric Dumitru Vacariu. Conform lui Călinescu, primele povești de vânătoare ale lui Sadoveanu publicate de "Viața Românească", împreună cu cele ale "junimistului" Nicolae Gane, au dus la stabilirea acestui gen în cadrul literaturii române, și au deschis calea folosirii ideilor în operele lui Ioan Alexandru Brătescu-Voinești. Călinescu mai notează că "Scrisorile unui răzeș", una din primele opere ale lui Cezar Petrescu, este profund
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
pregnanță un nume nou în literatura română, culminând cu "" (1886) și cu "" (1887). În 1884, Barbu Delavrancea reprezintă redacția "României libere" la cea de-a XXI-a aniversare a Junimii la Iași, publicând reportajele "Ultimele știri" și "Iași și banchetul Junimiștilor" ("România liberă", octombrie 1884). Îl cunoaște pe I. L. Caragiale, căruia îi consacră un admirabil portret. Face cunoștință cu V. Alecsandri (era pentru prima oară când observam de aproape acel izvor limpede de lăcrămioare și mărgăritare, pe artistul de frunte al
Barbu Ștefănescu Delavrancea () [Corola-website/Science/297619_a_298948]
-
16 octombrie 1897. "Omagiul d-lui Zaharia", semnat Erics, III, 17 octombrie 1897. "Paraziții gloriei altora", semnat Senez, III, 21 octombrie 1897. "Liberalii și străinii", semnat Ștefan, III, 23 octombrie 1897. "După „Epoca”, „Țara”", semnat Step, III, 24 octombrie 1897. "Junimiștii și Regele", semnat Ștefan, III, 29 octombrie 1897. "Începe lupta," semnat Ștefan, III, 29 octombrie 1897. "Boalele în țară, "semnat Ștefan, III, 30 octombrie 1897. "Mărturia „Liberalului"”, semnat Erics, III, 31 octombrie 1897. "Pâinea și prețul grâului, "semnat Ștefan, III
Ștefan Petică () [Corola-website/Science/297600_a_298929]
-
ministrului conservator al învățământului, Titu Maiorescu. Imediat după preluarea conducerii ministerului de către liberalul Chițu, Eminescu a fost demis din funcția de revizor școlar și a lucrat ca redactor la "Curierul de Iași", publicație aflată atunci în proprietatea unui grup de junimiști. La inițiativa lui Maiorescu și Slavici, Eminescu a fost angajat în octombrie 1877 ca redactor la cotidianul "Timpul", organul oficial al conservatorilor, unde a rămas în următorii șase ani. Deși a ajuns jurnalist printr-un concurs de împrejurări, Eminescu nu
Mihai Eminescu () [Corola-website/Science/296567_a_297896]
-
pe scrierea primei sale priviri de ansamblu a istoriei României, cunoscută în țară ca "Istoria românilor". A mai fost implicat într-un proiect de cercetare a arhivelor din Moldova și Țara Românească și, după ce a restabilit politica naționalistă a poetului "junimist" Mihai Eminescu, l-a ajutat pe acesta în alegerea și publicarea creațiilor sale. În 1903, Nicolae Iorga a devenit unul dintre conducătorii revistei "Sămănătorul". Din acest moment s-a distanțat de influența lui Maiorescu, renunțând la "Junimism" și afiliindu-se
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
devenit unul dintre conducătorii revistei "Sămănătorul". Din acest moment s-a distanțat de influența lui Maiorescu, renunțând la "Junimism" și afiliindu-se unei curentelor etno-naționalist și neoromantic pe care le promova revista. Școala "Sămănătorulului" era formată din foști sau actuali junimiști, iar retragerea treptată a lui Maiorescu din viața literară a putut duce la crearea unei legături cu "Convorbiri Literare": noul său editor, Simion Mehedinți, era însuși un susținător al tradiționalismului. Un cerc de "junimiști" care susțineau varianta lui Maiorescu de
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
era formată din foști sau actuali junimiști, iar retragerea treptată a lui Maiorescu din viața literară a putut duce la crearea unei legături cu "Convorbiri Literare": noul său editor, Simion Mehedinți, era însuși un susținător al tradiționalismului. Un cerc de "junimiști" care susțineau varianta lui Maiorescu de conservatorism au reacționat formând propria revistă, "Convorbiri Critice", editată de Mihail Dragomirescu. În tandem cu întoarcerea deplină în cultură și jurnalism politic, care includea dezbateri lungi cu istorici „vechi” și junimiști, Iorga încă se
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
Un cerc de "junimiști" care susțineau varianta lui Maiorescu de conservatorism au reacționat formând propria revistă, "Convorbiri Critice", editată de Mihail Dragomirescu. În tandem cu întoarcerea deplină în cultură și jurnalism politic, care includea dezbateri lungi cu istorici „vechi” și junimiști, Iorga încă se ocupa de cercetarea istorică. În 1904, a publicat lucrarea de geografie istorică intitulată "Drumuri și orașe din România" și, până la cererea specială venită din partea ministrului de educație național-liberal Spiru Haret, a dedicat o carte dedicată lui Ștefan
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
întâlnire al conservatorismului tradiționalist, naționalism etnic și conservatorismul național. Această fuziune a fost găsită de analistul politic Ioan Stanomir ca o mutație a ideologiei "Junimii", contrară conservatorismului liberal al lui Titu Maiorescu, dar asemănătoare cu ideologia lui Mihai Eminescu. Un "Junimist" neconformist, Eminescu a adăugat viziunii conservatoriste a contemporanilor un naționalism puternic, cu tentă reacționară, rasistă și xenophobică, pentru care a primit atenție post-mortem în timpul vieții lui Iorga. Descris de cercetătoare Ioana Both ca „mitul Eminescian”, Iorga l-a considerat un
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
al acestei perioade. Experiența revoluționară a fost, din punctul de vedere a lui Iorga, traumatizantă, în timp ce liberalii sau moștenitorii iacobini erau apostrofați pentru stricarea echilibrului tradițional. A lăudat Revoluția Americană, dând-o ca exemplu pozitiv pentru construirea unei nații. Ca "junimist", conservatorismul lui Iorga nu se baza în general pe religie. Secularist printre tradiționaliști, nu a dat o mare importanță valorilor creștine, și, lăudând forța creativă a omului, vedea asceticismul ca pe un fenomen negativ. Totuși, se identifica puternic cu Biserica
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
un poet, prozator, dramaturg și publicist român. Supranumit "poetul rondelurilor", inspirându-se din literatura franceză, este primul reprezentant al simbolismului în literatura română. Inițiatorul cenaclului și revistei literare Literatorul, a susținut modernizarea poeziei românești, fiind într-o continuă polemică cu junimiștii. Aceste polemici i-au afectat serios cariera literară și viața și au rămas notabile polemicile sale cu Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu și Ion Luca Caragiale. Pe de altă parte, a încurajat, la începuturile activității lor scriitoricești, numeroși tineri talentați, printre
Alexandru Macedonski () [Corola-website/Science/296854_a_298183]
-
Academie: "Rușine, de trei ori rușine, domnule Alecsandri, domnilor Academicieni!"”. Alecsandri i-a răspuns prin drama "Fântâna Blanduziei" în care transpare personalitatea sa în Horațiu și cea a lui Macedonski în invidiosul poet Zoil. Macedonski îi răspunde cu o epigramă: Junimiștii nu ripostează acestor atacuri la adresa lui Alecsandri, decât în anul 1883, printr-o recenzie distrugătoare la volumul "Poezii", semnată de Petru Th. Missir. Polemica se încheie aici, iar Macedonski revine la sentimentele dinaintea polemici, recunoscând în Alecsandri un mare poet, al
Alexandru Macedonski () [Corola-website/Science/296854_a_298183]
-
să fie angajat ca profesor asociat la Divinity School (apud.Ted Anton). Crima nu a fost elucidată. Familia Culianu are rădăcini aromâne, venind din Macedonia (provincie a Imperiului Otoman) în Moldova pe la 1700. Străbunicul patern al lui , matematicianul Neculai Culianu, junimist, apropiat al lui Titu Maiorescu, a fost rector al Universității din Iași [(1880-1898]). La începutul sec. XX, boierii Culianu erau universitari, agricultori, oameni politici. Familia se înrudea cu Garabet Ibrăileanu, Paul Zarifopol, Zizi Lambrino și Mihail Sadoveanu. Bunicul din partea mamei
Ioan Petru Culianu () [Corola-website/Science/298281_a_299610]
-
de sprijinul Junimii, deși în întregul proces de afirmare a scriitorului, Junimea însăși a fost, până prin 1884 - 1885, ținta atacurilor concentrate ale adversarilor ei. Mai multe dintre adversitățile îndreptate împotriva lui Caragiale au fost cauzate și de calitatea sa de junimist și de redactor la ziarul conservator și junimist, "Timpul" (1878 - 1881). Prima piesă a dramaturgului, "O noapte furtunoasă", bine primită de Junimea și publicată în 1879 în Convorbiri literare (în care au fost publicate toate piesele sale), a beneficiat, la
Ion Luca Caragiale () [Corola-website/Science/297104_a_298433]
-
Ruptura cu Junimea a devenit definitivă în 1892, când și-a întrerupt colaborarea la "Convorbiri literare". Ura lui împotriva vechilor prieteni literari și a lui Titu Maiorescu a devenit obsesivă. Abia peste câțiva ani, în timpul colaborării la "Epoca" (1896), fostul junimist a regretat despărțirea de Maiorescu și a evidențiat marile calități ale criticului, cu un rol de primă mărime în cultura română, alături de Hasdeu. De la Berlin, la 15 februarie 1908, de ziua de naștere a lui Maiorescu, Caragiale i-a trimis
Ion Luca Caragiale () [Corola-website/Science/297104_a_298433]
-
loc întrunirea de constituire a ceea ce s-a numit în epocă „Opoziția Unită”, având ca scop imediat răsturnarea guvernului Ion Brătianu. Aceasta era o adunătură eterogenă formată din opozanții liberali de toate nuanțele (Take Ionescu, Fleva, Arion, Djuvara, Lecca), foștii junimiști trecuți de partea lui Lascăr Catargiu (frații Negruzzi, Vasile Pogor, Dumitru Rosetti, Ion Diamandi), precum și gruparea lui Petre Carp (Maiorescu, Marghiloman, Laurian, Stroici și Nica). La 19 decembrie 1887, Ion C. Brătianu a dizolvat Parlamentul ca urmare a expirării mandatului
Take Ionescu () [Corola-website/Science/297438_a_298767]
-
guvernului. La 23 martie 1888, în urma represiunii violente a manifestațiilor Opoziției Unite dar și a izbucnirii și răspândirii cu repeziciune a unor revolte țărănești, guvernul Ion C. Brătianu își prezintă demisia. Pentru calmarea situației, regele Carol I va însărcina pe junimistul Theodor Rosetti să formeze un guvern de moderați. Take Ionescu a candidat ca liberal dizident la Colegiul II Dolj pentru Camera Deputaților. Deși a fost combătut violent de către agenții guvernamentali, care l-au acuzat ca fiind "„spion țarist”", "„corupător al
Take Ionescu () [Corola-website/Science/297438_a_298767]
-
săi, precum Nicolae Iorga și Mihail Sadoveanu au devenit personalități marcante ale culturii române. Din anul 1870, Vasile Burlă a devenit membru al Societății literare Junimea și a colaborat la revista "Convorbiri literare". Vasile Burlă a făcut parte din cercul junimiștilor foarte apreciați pentru erudiția sa. În studiul său despre indianiștii români, V. Bănățeanu îl definea pe Burlă nu doar ca un latinist renumit sau foarte bun cunoscător al limbii grecești, ci și „un strălucit cunoscător al limbii sanskrite”. Articolele sale
Vasile Burlă () [Corola-website/Science/326114_a_327443]
-
hotelului îl determină pe avocatul Sculy să închirieze sălile de la etaj "Jockey Clubului", club hipic ce fusese înființat oficial în Iași în 1862 și printre membrii căruia se numărase și domnitorul Cuza. Marea sală de la etaj era folosită uneori de junimiști, care se întruneau aici din când în când, dar și de societatea „Reuniunea Femeilor Române” pentru organizarea de baluri. Din 1885 casa devine "„Maison Jockey-Club - Grand Restaurant de Paris”", în salonul căreia se desfășoară periodic concerte ale fanfarei conduse de
Palatul Beldiman din Iași () [Corola-website/Science/326408_a_327737]
-
absolvenții să poată fi primiți în orice universitate din Europa. Institutul Liceal „Anastasie Bașotă” a fost inaugurat abia la 18 februarie 1879 și a fost administrat până în 1906 de Epitropia Institutului „Anastasie Bașotă” a cărei primi epitropi administratori au fost junimiștii Vasile Pogor și Ioan Ianov. Cei doi l-au convins pe scriitorul Samson Bodnărescu, un alt junimist, să accepte funcția de director al școlii, funcție pe care acesta a păstrat-o până la moartea sa, în anul 1902. După 1906 administrarea
Anastasie Bașotă () [Corola-website/Science/328159_a_329488]
-
abia la 18 februarie 1879 și a fost administrat până în 1906 de Epitropia Institutului „Anastasie Bașotă” a cărei primi epitropi administratori au fost junimiștii Vasile Pogor și Ioan Ianov. Cei doi l-au convins pe scriitorul Samson Bodnărescu, un alt junimist, să accepte funcția de director al școlii, funcție pe care acesta a păstrat-o până la moartea sa, în anul 1902. După 1906 administrarea școlii a trecut în sarcina Casei Școalelor. Începând cu anul 1936, pe lângă profilul teoretic al liceului, s-
Anastasie Bașotă () [Corola-website/Science/328159_a_329488]
-
Tănase Scatiu este prea mitocănească.<ref name="Bucuța 1/1936 101">Emanoil Bucuța, „Scrisorile trimise de Duiliu Zamfirescu lui Titu Maiorescu”, în "Revista Fundațiilor Regale", București, anul III, nr. 1, 1 ianuarie 1936, p. 101.</ref> Formația sa ideologică de junimist l-a îndreptat pe autor spre romanul social, fiind prezentat conflictul ce opune două clase sociale: boierii de viță veche reprezentați de Dinu Murguleț, iubitor a pământului și a țărănimii, și burghezia rurală (arendașii lacomi și dornici de înavuțire) reprezentată
Tănase Scatiu (roman) () [Corola-website/Science/334039_a_335368]
-
se combină armonios însușirile de mamă, soție și gospodină. Maturitatea ei chibzuită nu i-a alterat instinctul femeiesc, iar Sașa este considerată una dintre figurile feminine cele mai originale din literatura română, ce întruchipează „eternul feminin”. Formația sa ideologică de junimist l-a îndreptat pe autor spre romanul social, fiind prezentat conflictul ce opune două clase sociale: boierii de viță veche reprezentați de Dinu Murguleț și de coana Diamandula, iubitori ai pământului și ai țărănimii, și burghezia rurală (arendașii lacomi și
Viața la țară () [Corola-website/Science/334021_a_335350]