1,484 matches
-
Știți imaginile lui Escher în care scările nu duc nicăieri. "Dar, priviți-le, sânt scări, nu?" - spun logicienii. Însă o scară care nu duce nicăieri nu este scară. Îmi place să înțeleg istoria lumii nu hegelian, ci prin tabloul categoriilor kantiene: necesar, real, posibil. Până la greci a domnit necesarul: lumea prehelenă a stat sub natură, sub zei și, cu tiranul, sub oameni chiar. Grecii au intrat în real, într-un real istoric pe care-l înțeleg ca intrare în adecvație: a
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
concentrează, dar răspunsul e peste puterile ei. Cere "ajutorul computerului": două variante greșite sânt eliminate pe loc. Rămân ca răspunsuri posibile: 1) trupele germane; 2) trupele rusești. Fata oftează ușurată și spune fără ezitare: "trupele germane". Îmbătrânirea, exprimată în termeni kantieni, presupune o schimbare a domeniului de experiență. Fiecare generație reprezintă aproape o altă specie de umanitate, pentru că fiecare generație se raportează, biografic, la alt domeniu de experiență. Prin experiența ei directă ea nu mai are acces la evenimentele la care
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
naturii: civilizația împotriva barbariei... altfel există doar bestia umană, cea mai rea dintre toate". Există un pericol al copilăriei, iar educația înseamnă ridicarea ființei umane la rangul de om, prin rațiune, cum sugerează Comte-Sponville, care urmează în această privință tradiția kantiană (Kant, 1981, 441). În numele acestei tradiții, al acestei nobile concepții antropologice, s-a dezvoltat un curent de "apărare a școlii" de presupusele barbarii care o amenință, curent de gândire care biciuiește cu mult talent derivele laxiste care ar fi dus
Violența în școală: provocare mondială? by Éric Debarbieux () [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
doilea război din Golf, intervenția americană a primit la limită aprobarea Senatului. 1 Este foarte discutabil dacă weberianul Aron ar accepta o teorie pur inductivă a cunoașterii. Teoria cunoașterii propusă de Weber era una neokantiană. Weberienii acceptau întru totul perspectiva kantiană asupra construirii cunoașterii (prin conferirea de înțelesuri), adică existența unor categorii care întemeiază posibilitatea însăși a cunoașterii. Totuși, ceea ce respingea școala sociologiei istorice era abordarea bazată pe legea acoperitoare, specifică pozitivismului. 2 Această definiție a behavioralismului este cam bizară. De
Realism și relații internaționale. Povestea fără sfîrșit a unei morți anunțate: realismul în relațiile internaționale și în economia politică internațională by Stefano Guzzini () [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
se vedea rolul metaforei în știință: de la "găurile negre" la teoria "super-corzilor" etc.), iar pe de altă parte, modelarea a numeroase fenomene din cîmpul științei cu ajutorul modelului lingvistic (infra structuralismul și semiotica). Limbajul ca fundament al cunoașterii (Anfangsgrund în filosofia kantiană) a însoțit dintotdeauna creșterea cunoașterii, marile schimbări de paradigmă în istoria științei fiind dublate și de mutații de limbaj: programul leibnizian al unei științe unificate și al unei limbi universale logico-semiotice, limbajul semiotico-filosofic peircian, revoluția metodologică și lingvistică reprezentată de
Semiotica, Societate, Cultura by Daniela Rovenţa-Frumușani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
ceea ce se găsește dincolo de ceea ce se spune) nu este o capacitate strict lingvistică, ci este mai degrabă o aplicare a unor foarte generale common-sense strategies (J. Morgan, 1978). Într-o perspectivă totalizatoare ŕ la Grice (1975), care a aplicat categoriile kantiene ale calității, cantității și relației atît comportamentului verbal cît și celui nonverbal, vom discuta un posibil principiu general de interpretare a glumei, bazat pe distincția direct derivat (aplicabilă atît actelor verbale, cît și celor neverbale). Gluma este un act ludic
Semiotica, Societate, Cultura by Daniela Rovenţa-Frumușani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
enunțare prin introducerea unor adverbe modalizatoare (din fericire, din păcate), transformări emfatice. MODEL Sistem formal (ce simplifică, unilateralizează, stilizează) sistemul real pentru a-l face inteligibil. Pentru Alain Badiou (Le concept de modèle 1968), această procedură de mediere, analogă schematismului kantian servește la transformarea unor fenomene eteroclite într-un ansamblu supus unor legi. MODELUL DICȚIONARULUI ȘI MODELUL ENCICLO-PEDIEI Modelul dicționarului presupune că în limbă există unități de bază care le definesc pe toate celelalte, în timp ce modelul enciclopediei (U. Eco) presupune că
Semiotica, Societate, Cultura by Daniela Rovenţa-Frumușani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
ca o "stare mentală inconștientă". Iar rolul de mediator între imaginea absentă, neperceptibilă, și reprezentările ei concrete, dintre inconștient și conștiință îl joacă, bineînțeles, memoria recte "efortul de rememorare" (și nu reamintirea mecanică), specific oricărei activități creatoare. Inspirat de concepția kantiană asupra timpului, Ricoeur postula existența unei "amintiri pure", pe care o descrie drept "o stare virtuală a reprezentării trecutului, anterior survenirii sale în imagine sub forma mixtă a amintirii-imagine (s.n.)20. Cu toate diferențele de nuanță, incipitul romanului lovinescian surprinde
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Tipărit cu sprijinul Ministerului Federal al Educației, Științei și Culturii din Viena MIRCEA FLONTA (născut în anul 1932), profesor consultant la Facultatea de Filozofie a Universității din București. Domenii principale de preocupări: epistemologia clasică și analitică, teoria cunoașterii științifice, studii kantiene și wittgensteiniene. Numeroase cărți, studii și articole în această arie tematică, publicate în țară și peste hotare. Traduceri, în colaborare, din David Hume, Immanuel Kant, Albert Einstein, Moritz Schlick, Karl Popper și Ludwig Wittgenstein. Ultima carte: Kant în lumea lui
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
și limitelor cunoașterii cu valoare obiectivă. În Tractatus s-ar fi încercat, prin urmare, o nouă abordare a problemei centrale a filozofiei critice. Max Black, în cunoscutul său „ghid“ la Tractatus, împărtășește aprecierea că întrebările centrale ale lucrării sunt întrebări kantiene, că ceea ce a urmărit Wittgenstein a fost determinarea acelei ordini a priori care constituie cadrul pentru orice experiență posibilă.18 Încă și mai categoric este David Pears. În prima lui carte asupra lui Wittgenstein, publicată în 1971, el apreciază că
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
Pears face afirmații și mai concludente. Ceea ce oferă Tractatus-ul - scrie el - este o „metafizică a experienței“, o metafizică derivată din însăși existența limbajului ce descrie fapte. După cum se știe, distincția dintre metafizica speculativă precritică și „metafizica experienței“ este o distincție kantiană. „Știința se sprijină pe o metafizică fundamentală, care nu este o extindere a științei.“19 Ca și Kant, în prima sa Critică, Wittgenstein cercetează fundamentele cunoașterii bazate pe experiență. TRACTATUS-UL ȘI „SFÂRȘITUL FILOZOFIEI“ 133 Ceea ce se urmărește în Tractatus
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
pe experiență. TRACTATUS-UL ȘI „SFÂRȘITUL FILOZOFIEI“ 133 Ceea ce se urmărește în Tractatus este „o deducție a priori a structurii esențiale a cunoașterii empirice, în stilul lui Kant“20. Și alți comentatori au afirmat că gândirea Tractatus-ului este de inspirație kantiană, iar nu empiristă, cum este cea a lui Russell. Problematica kantiană apare în lucrarea lui Wittgenstein prin întrebarea cum este posibil limbajul, înțeles ca totalitate de propoziții, și care sunt limitele limbajului înțeles în acest fel. Tractatus-ul ar propune, prin
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
în Tractatus este „o deducție a priori a structurii esențiale a cunoașterii empirice, în stilul lui Kant“20. Și alți comentatori au afirmat că gândirea Tractatus-ului este de inspirație kantiană, iar nu empiristă, cum este cea a lui Russell. Problematica kantiană apare în lucrarea lui Wittgenstein prin întrebarea cum este posibil limbajul, înțeles ca totalitate de propoziții, și care sunt limitele limbajului înțeles în acest fel. Tractatus-ul ar propune, prin urmare, o soluție nouă pentru probleme consacrate de acea tradiție germană
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
drept cel care a inspirat orientarea filozofică inițiată de Cercul de la Viena. Putem înțelege o asemenea asociere dacă ne gândim că în una dintre înfruntările de pe scena filozofică vestică, la mijlocul secolului al XX-lea, linia frontului despărțea metafizica tradițională și kantiană de o „filozofie științifică“ de orientare empiristă și pozitivistă. Tentația de a situa Tractatus-ul în primul rând prin raportare la această confruntare era, prin urmare, puternică. Această încadrare, indiferent de însemnătatea care va fi atribuită operei de tinerețe a lui
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
Wittgenstein’s „Tractatus“, Cambridge at the University Press, 1971, îndeosebi „General Introduction“. 19 D. Pears, The False Prison, vol. I, Oxford Clarendon Press, 1987, p. 7. 20 Ibidem, p. 91. Pears afirmă de asemenea că Tractatus este „dominat de imaginea kantiană a minții, a lumii și a produselor interacțiunii lor. Cunoașterea comună este văzută drept o sondă care nu poate pătrunde dincolo de produsele unite ale minții și lumii“, op. cit., p. 12. 21 Vezi, în acest sens Leonard Goddard, Brenda Judge, „The
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
studentul lui Wittgenstein în anii 1946-1947, aprecia că în măsura în care dezvoltă 206 GÂNDITORUL SINGURATIC un demers transcendental, adică urmărește să identifice trăsături necesare, a priori, proprii limbajului în genere, Tractatus-ul, în contrast cu opera mai târzie, nu se desprinde pe deplin de ideea kantiană a „rațiunii pure“. Toulmin a respins în mod direct sugestia că distincția dintre ceea ce se poate spune și ceea ce nu se poate spune ar constitui o temă perenă a gândirii lui Wittgenstein. Din perspectiva filozofiei târzii a lui Wittgenstein cu
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
regulile în mod greșit.54 Nu de puține ori, problemele filozofice și acele impasuri ale gândirii care li se asociază iau naștere din cauza incapacității de a distinge între reguli gramaticale și enunțuri despre fapte.55 Astfel, dacă enunțuri ale antinomiilor kantiene ale rațiunii ca „Orice substanță compusă, în lume, constă din părți simple și nu există nicăieri absolut nimic decât simplul sau ceea ce este compus din simplu.“ și „Nici un lucru compus, în lume, nu constă din părți simple și nu există
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
83 Nominația (funcția denominativă) / 85 Comunicarea (funcția comunicativă) / 89 Expresivitatea (funcția expresivă) / 92 Metalimbajul (funcția metalingvistică) / 98 Direcții în cercetarea filozofică actuală a limbii / 101 Limba ca artă / 104 Teoria spiritului limbii / 108 Neohegelianismul în interpretarea limbii / 112 Proiectarea filozofiei kantiene asupra problemelor limbii / 117 Limba și delimitarea adevărului de falsitate / 121 "Jocurile de limbaj" și funcționarea limbii / 124 "Sălășluirea" în limbă / 127 Limbă populară și limbă literară / 132 Lingvistica limbii populare și lingvistica limbii literare / 139 Limbă maternă și limbă
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
misterioasă a lui Kant în legătură cu limba a nedumerit pe cei mai mulți dintre exegeții săi de mai tîrziu, atît pe cei de formație filozofică, cît și pe cei de formație lingvistică. De obicei s-a văzut aici o mare scădere a filozofiei kantiene, dar s-a emis și opinia că marele filozof german a întrerupt tradiția de pînă la el făcînd loc autonomiei lingvisticii, în virtutea unei demarcații între știință și filozofie 11. În această ultimă perspectivă, așa cum a produs în general o schimbare
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
a obiectului filozofării. Din acest moment, altul era obiectul filozofiei și altul obiectul științelor, acestea fiind de obicei orientate spre analiza datelor empirice, așa cum se prezenta lingvistica în acel timp. Rămîne însă măcar o obiecție în legătură cu această explicare a tăcerii kantiene: dacă lingvistica era atunci la faza empirică de ce filozofia nu putea veni cu teoria generală despre limbă, așa cum se întîmpla în cazul fenomenelor fizice și biologice −de exemplu−, și, apoi, de ce făuritorul unei strălucite teorii a cunoașterii, Im. Kant, nu
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
sau limbajele) artificiale cu întrebuințare restrînsă numai la anumite domenii de activitate. Revitalizarea filozofiei limbii la începutul secolului al XX-lea s-a făcut îndeosebi printr-o reacție, de pe pozițiile filozofiei neohegeliene, la pozitivismul care domina știința limbii după tăcerea kantiană. În acest context, Benedetto C r o c e nega orice obiectivitate a limbii, care era lăsată numai pe seama predispozițiilor indivizilor vorbitori, în vreme ce Karl V o s s l e r menținea creația la nivel individual, dar atribuia limbii și
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
cu aceleași trăsături. Cuvîntul cuprinde în el o cunoaștere, însă nu una individuală, a unui singur vorbitor, ci una ce aparține tuturor componenților comunității care vorbesc limba. Wilhelm von H u m b o l d t99 subliniază, în spirit kantian, că nașterea cuvîntului are loc prin perceperea subiectivă a obiectelor, dar nu prin realizarea unei copii a lor, a unei imagini a obiectului ca atare, ci printr-o imagine alcătuită de spiritul omului. Cu toate acestea, cuvîntul purtător al imaginii
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
baza tuturor formelor culturii. Limbajul (limba)117 este, în această perspectivă, creația lumii pentru om ca ființă spirituală, capabilă să gîndească. Hegel nu a consacrat lucrări speciale studierii limbajului (limbii); el a trăit, de altfel, în perioada marcată de tăcerea kantiană în legătură cu abordarea filozofică a limbii. Cînd tratează problema ființării, independenței și dependenței conștiinței-de-sine însă, acest filozof stabilește modul de raportare la o altă conștiință de sine printr-o exteriorizare (printr-o ieșire în afară), deci printr-o atribuire de sine
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
realizează sub dominanța alterității. Aceasta se relevă însă în mod deosebit în cazul folosirii obișnuite a limbii, atunci cînd conștiința individuală se manifestă în cadrele stabilite de conștiința universală, de tradiția istorică manifestată înlăuntrul și în jurul oricărui vorbitor. Proiectarea filozofiei kantiene asupra problemelor limbii Deși Kant însuși nu a abordat problemele limbii, gîndi-rea sa oferă coordonate optime pentru cercetarea filozofică a limbii și a limbajului, o suficient de puternică bază pozitivă pentru a evalua obiectele și fenomenele, precum și impor-tante posibilități de
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
atribuind un rol însemnat subiectului în cunoaștere și un rol important individului în creație, fără a pierde din vedere planul realității și al socialului, încît relația dintre obiectiv și subiectiv devine nu numai relevantă, ci și explicabilă. În sfîrșit, filozofia kantiană oferă un cadru optim pentru a urmări treptele parcurse în efortul de aflare a adevărului, de a realiza apropierea de obiect și de a-i determina esența. De aceea, dacă Immanuel Kant nu a acordat în opera sa un spațiu
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]