KorAP: Find »[drukola/base=laburist & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...29 30 31 >

767 matches

Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286

din Belgia sau Olanda, mai degrabă o mișcare muncitorească decât un partid socialist, animată În special de preocupările (și de banii) sindicatelor afiliate. Avea așadar un caracter mai puțin ideologic, dar și vederi mai Înguste. Purtătorii de cuvânt ai Partidului Laburist subscriau cu plăcere la obiectivele de ansamblu ale social-democraților de pe continent, Însă interesele lor erau mult mai practice și cu caracter local. Tocmai din cauza stabilității inerente a culturii politice britanice (sau cel puțin engleze) și mulțumită bazei muncitorești tradiționale (aflată

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
ansamblu ale social-democraților de pe continent, Însă interesele lor erau mult mai practice și cu caracter local. Tocmai din cauza stabilității inerente a culturii politice britanice (sau cel puțin engleze) și mulțumită bazei muncitorești tradiționale (aflată, ce-i drept, În scădere), Partidul Laburist nu era interesat de măsurile inovatoare ce au caracterizat statul asistențial din Scandinavia și din țările vorbitoare de limbă germană. Compromisul britanic consta În manipularea cererii prin politica fiscală și crearea unor costisitoare servicii sociale universale, susținute printr-o impozitare

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
În linii mari agreate de către liberali și conservatori. Politica britanică era marcată și ea de un șoc istoric, Însă de altă factură: dincolo de nuanțele politice, toată lumea dorea să evite cu orice preț reapariția șomajului În masă. Chiar și după ce Partidul Laburist a revenit la putere În 1964, după treisprezece ani de opoziție, sub conducerea unui nou lider, Harold Wilson, care vorbea cu entuziasm despre „incandescenta revoluție tehnologică” a prezentului, lucrurile nu s-au schimbat. După victoria electorală obținută la limită În

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
drepte. În mod similar, curiosul efect regresiv al sistemului britanic de alocații și servicii cu valoare fixă - care avantaja exagerat clasa de mijloc - părea acceptabil pentru cei mai mulți fiindcă era, cel puțin În aparență, egalitarist. Cea mai importantă reformă a guvernului laburist În anii ’60 - introducerea studiilor secundare generaliste și desființarea examenului de admitere În școli și licee de elită, promisiune laburistă mai veche pe care Attlee a ignorat-o judicios după 1945 - a fost Întâmpinată favorabil nu atât pentru meritele-i

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
clasa de mijloc - părea acceptabil pentru cei mai mulți fiindcă era, cel puțin În aparență, egalitarist. Cea mai importantă reformă a guvernului laburist În anii ’60 - introducerea studiilor secundare generaliste și desființarea examenului de admitere În școli și licee de elită, promisiune laburistă mai veche pe care Attlee a ignorat-o judicios după 1945 - a fost Întâmpinată favorabil nu atât pentru meritele-i intrinseci, cât pentru că era „antielitistă” și, prin urmare, „dreaptă”. Din același motiv, guvernele conservatoare au dus chiar mai departe reforma

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
prin urmare, „dreaptă”. Din același motiv, guvernele conservatoare au dus chiar mai departe reforma educației după plecarea lui Wilson În 1970, În ciuda avertismentelor din toate părțile că aceste schimbări riscau să aibă consecințe neplăcute 7. Dependent de sprijinul sindicatelor, Partidul Laburist a fost nevoit să amâne diverse reforme industriale pe care mulți (inclusiv unii dintre conducătorii partidului) le considerau de mult indispensabile. Relațiile industriale britanice au rămas Împotmolite În confruntări de fabrică și conflicte mărunte despre salarizarea la normă care erau

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
care mulți (inclusiv unii dintre conducătorii partidului) le considerau de mult indispensabile. Relațiile industriale britanice au rămas Împotmolite În confruntări de fabrică și conflicte mărunte despre salarizarea la normă care erau practic necunoscute În Scandinavia, Germania, Austria sau Olanda. Miniștrii laburiști au Încercat vag să elimine această moștenire jenantă, dar fără succes; e unul dintre motivele pentru care Marea Britanie nu a rivalizat niciodată cu performanțele social-democrației continentale. Mai mult, caracterul universal al sistemului britanic de asistență socială, introdus cu două-trei decenii

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
a fost achitată de acuza de obscenitate: declinul autorității morale a instituțiilor britanice poate fi datat cu precizie În momentul acestei sentințe. În același an, În Regatul Unit au fost legalizate jocurile de noroc. Patru ani mai târziu, noul guvern laburist a abolit pedeapsa cu moartea; În 1967, cu un reformist remarcabil, Roy Jenkins, la Interne, laburiștii au creat clinici de planning familial finanțate de stat, au modificat legea privind homosexualitatea și au legalizat avortul. În anul următor a fost desființată

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
nu a schimbat mare lucru În această privință: noua (contra-) cultură a cerut și a obținut fonduri de la stat la fel ca și cea veche. Anii 1950 și 1960 au reprezentat epoca de aur a subvențiilor culturale. În 1947, guvernul laburist britanic adăugase la impozitul local o taxă modică destinată inițiativelor artistice locale (teatre, societăți filarmonice, opera regională etc.), Într-un preludiu la Consiliul Artelor din anii ’60, care va blagoslovi cu fonduri publice nenumărate festivaluri și instituții locale și naționale

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
de la oraș era mai mult decât o afinitate electivă: era trăsătura distinctivă care separa ideologia stângii de reformiștii sociali bine intenționați din partidul catolic sau liberal. Votul clasei muncitoare, mai ales cel masculin, era Însăși temelia puterii și influenței Partidului Laburist Britanic, partidelor muncitorești din Belgia și Olanda, partidelor comuniste din Franța și Italia și partidelor social-democrate din Europa Centrală germanofonă. Cu excepția Scandinaviei, majoritatea proletarilor nu erau socialiști sau comuniști - simpatiile lor erau Împărțite În tot spectrul politic. Însă partidele tradiționale

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
politicii americane. În 1968, Campania de Solidaritate pentru Vietnam a adunat zeci de mii de studenți care au mărșăluit pe străzile Londrei până la ambasada americană din Grosvenor Square, cerând hotărât sfârșitul războiului din Vietnam (și sprijinului neconvins pe care guvernul laburist Îl acorda Statelor Unite). Faptul că mai toate disputele și solicitările timpului proveneau dintr-o agendă politică, și nu din una economică e legat de circumstanțele aparte ale deceniului și de originea socială a celor mai proeminenți activiști. Ca și 1848

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
un motiv plauzibil de a „ieși din inflație” cheltuind. Dar În anii ’70, toate guvernele vest-europene cheltuiseră deja din plin cu sistemul asistențial, servicii pentru populație, utilități publice și investiții În infrastructură. După cum le explica sumbru colegilor săi prim-ministrul laburist James Callaghan: „Înainte credeam că se poate ieși din recesiune cheltuind... Cu toată sinceritatea vă spun că această opțiune nu mai este valabilă”. Nici liberalizarea comerțului nu reprezenta o soluție, cum fusese după al doilea război mondial: recenta rundă de

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
gen și ea echivala - În practică, dacă nu și În teorie - cu propunerea de a Înlocui dolarul cu marca germană ca valută de referință - cel puțin În Europa. Unele țări au stat deoparte: Îndeosebi Marea Britanie, unde James Callaghan, prim-ministrul laburist, a Înțeles că SME ar Împiedica guvernul britanic să adopte măsuri reflaționare pentru a contracara șomajul. Alții au aderat tocmai din acest motiv. Ca solution de rigueur, SME urma să funcționeze În genul Fondului Monetar Internațional (sau, mai târziu, Comisia

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
liderii europeni păreau să fi pierdut controlul era În sine o sursă de angoasă publică - mai ales că politicienilor le convenea Într-un anumit sens, după cum am văzut, să-și exhibe neputința. Denis Healey, ministru de Finanțe În nefericitul guvern laburist de la jumătatea deceniului, deplora un continent Înecat În miliarde de eurodolari, opera unor „oameni fără chip care administrează negura atomică tot mai deasă a fondurilor mobile acumulate În europiețe pentru a eluda controlul guvernelor naționale”6. Paradoxal, partidul lui Healey

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
aripa „unionistă” (născută din campania de secol al XIX-lea pentru a menține Irlanda alipită Regatului Unit) un număr decisiv de fotolii parlamentare; de aceea, el era În mod declarat pentru statu-quo, cu Irlanda de Nord ca parte integrantă a Marii Britanii. Partidul Laburist se identifica și el cu puternicele uniuni sindicale din industria construcțiilor navale din Belfast, unde lucrătorii protestanți se bucurau de multă vreme de tratament preferențial. Cum sugerează această ultimă observație, diviziunile din Irlanda de Nord erau neobișnuit de complicate. Distincția confesională dintre

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
ecumenică a formațiunilor politice existente - de ce să strici un vot pe „verzi”, când social-democrații sau partidele agrare pretindeau că Împărtășesc aceleași preocupări? În Norvegia, de exemplu, ecologismul a avut la fel de mult succes ca În Germania: Încă din 1970, planurile guvernului laburist de a exploata cea mai mare cascadă din nordul Europei, la Mardola (În apropierea Cercului Polar), pentru producerea de energie hidroelectrică, au stârnit indignarea națională, provocând apariția politicii ecologiste. Dar nici scandalul Mardola, nici protestele ulterioare Împotriva centralelor nucleare nu

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
după un an. Marea Britanie a aderat cu succes grație eforturilor premierului conservator Edward Heath, singurul lider politic de după război care dorea, cu entuziasm și hotărâre, să lege destinul națiunii sale de cel al vecinilor de pe continent. În 1974, când Partidul Laburist a revenit la putere și a convocat un referendum asupra statutului de membru În Comunitatea Europeană al Marii Britanii, țara l-a aprobat cu 17.300.000 de voturi la 8.400.000. Însă nici măcar Heath nu Îi putea face pe

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
tocmai acolo, fiindcă economia Marii Britanii, deși ferm reglementată, era poate cel mai puțin „planificată” din Europa. Guvernul manipula constant „semnalele” fiscale și mecanismul prețurilor, dar singurul aspect cu tentă ideologică al vieții economice britanice au fost naționalizările introduse de guvernul laburist după 1945. Deși dezideratul „statului proprietar al mijloacelor de producție, schimb și distribuție” (Clauza IV din programul laburist formulat În 1918) a rămas În platforma partidului, puțin lideri Îl mai luau În serios. Statul asistențial britanic avea ca nucleu nu

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
constant „semnalele” fiscale și mecanismul prețurilor, dar singurul aspect cu tentă ideologică al vieții economice britanice au fost naționalizările introduse de guvernul laburist după 1945. Deși dezideratul „statului proprietar al mijloacelor de producție, schimb și distribuție” (Clauza IV din programul laburist formulat În 1918) a rămas În platforma partidului, puțin lideri Îl mai luau În serios. Statul asistențial britanic avea ca nucleu nu „colectivismul” economic, ci instituțiile sociale universalizate ale țării, ferm ancorate În reformismul de Început de secol al liberalilor

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
oameni ca un drept. Oricât le-ar fi denigrat criticii neoliberali ca neperformante, aceste avantaje sociale erau politic inviolabile. Partidul Conservator modern, de la Winston Churchill la Edward Heath, Îmbrățișase „contractul social” aproape cu același entuziasm precum „socialiștii” keynesieni din Partidul Laburist și timp de mulți ani s-a plasat cu hotărâre Într-o poziție necontroversată (la urma urmei, Churchill este cel care remarca În martie 1943 că „Într-o comunitate nu există investiție mai bună decât laptele dat copiilor”). Când Heath

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
găsească și să impună o strategie economică de succes. Considerând că dificultățile economice ale Marii Britanii aveau de a face cu investițiile scăzute cronice, ineficiența managerială și conflictele de muncă tot mai dese pe tema salariilor și a atribuțiilor, atât guvernele laburiste, cât și cele conservatoare au Încercat să treacă de la anarhia relațiilor industriale britanice la consens planificat În stil austro-scandinav sau german - o „politică a prețurilor și veniturilor”, cum i se spunea În țară, de un minimalism empiric caracteristic. Au eșuat

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
și cele conservatoare au Încercat să treacă de la anarhia relațiilor industriale britanice la consens planificat În stil austro-scandinav sau german - o „politică a prețurilor și veniturilor”, cum i se spunea În țară, de un minimalism empiric caracteristic. Au eșuat. Partidul Laburist nu a izbutit să facă ordine În industrie fiindcă sponsorii săi din sindicatele de profil preferau confruntările directe În uzină În stilul secolului al XIX-lea (pe care aveau toate șansele să le câștige) contractelor negociate În Downing Street (care

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
față de orice compromis cu miniștrii conservatori. Astfel, când Heath a sugerat În 1973 Închiderea unor mine de cărbuni neprofitabile și a Încercat să limiteze prin lege capacitatea sindicatelor de a iniția conflicte de muncă (lucru propus, apoi abandonat de Partidul Laburist cu câțiva ani Înainte), țara a fost paralizată de un val de greve. La alegerile pe care le-a organizat pentru a decide „cine conduce țara”, Heath a pierdut la limită În fața lui Harold Wilson, care a declinat prudent postul-cheie

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Înainte), țara a fost paralizată de un val de greve. La alegerile pe care le-a organizat pentru a decide „cine conduce țara”, Heath a pierdut la limită În fața lui Harold Wilson, care a declinat prudent postul-cheie. Abia sub guvernul laburist condus de succesorul lui Wilson, James Callaghan, Între 1976 și 1979, a Început să se contureze o nouă politică. Mânați de disperare și de condițiile acordului cu FMI, Callaghan și ministrul său de Externe (redutabilul Denis Healey) au Început să

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
lucrătorii cu jumătate de normă, neprotejați și nesindicalizați; au demarat un proces de reducere a inflației și cheltuielilor guvernamentale, chiar cu prețul dificultăților economice și a unei creșteri economice mai lente. Nici unul dintre aceste obiective nu era mărturisit deschis. Guvernul laburist a pretins până la sfârșit că susține valorile fundamentale și apără instituțiile statului asistențial, În vreme ce inaugura În practică o ruptură atent calculată, Încercând să Înfăptuiască pe furiș ceea ce predecesorii nu putuseră legifera În mod deschis. Strategia nu a funcționat: laburiștii au

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]