3,106 matches
-
Cu toate că pledează pentru integrarea într-o „internațională a artiștilor de pretutindeni” (corespunzînd „noului ritm al planetei unificate”), Contimporanul se deosebește de celelalte reviste și grupări avangardiste printr-o obsesie românească vizînd, deopotrivă, universalizarea artei nonfigurative autohtone (prin intermediul relațiilor internaționale) și legitimarea ei locală (prin tradiția artei populare și bizantine); într-un text programatic, membrii grupării își asumă misiunea de a „îndruma societățile înapoiate din Balcani” și de a „atrage atenția militanților celebri ai artei și literaturei contemporane din Occident asupra Bucureștiului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pe toți. Nu am intenționat, bineînțeles, ca prin discutarea primului „val” avangardist autohton (și) din unghiul „complexului periferiei” să îl subsumez, în vreun fel, unei agende identitare. Dimpotrivă. Însă o astfel de reexaminare nu poate exclude relația cu discursurile de legitimare culturală pe care feluritele agende politice de acest tip le-au vehiculat, de la începutul secolului al XX-lea (să zicem) și pînă azi. De altfel, în articolul „Patriotism/Naționalism, rasă, tradiție”, Vinea însuși sesiza prompt pericolul recuperării postume a „intelectualilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Identificarea diferitelor ipostaze ale „complexului periferiei” constituie un fir director. Un altul ar putea fi reprezentat de procesul asimilării/instituționalizării critice a avangardei. Sub acest aspect, capitolele metacritice și, mai ales, studiul despre receptarea lui Urmuz încearcă să urmărească procesul legitimării interne și externe a fenomenului avangardist, complexele „sincroniste” sau, după caz, „protocroniste” implicate în recuperarea critică a acestuia, precum și căile de asimilare a noutății artistice radicale. Bibliografie Ediții. Beletristică, antologii Antologia literaturii române de avangardă, ediție de Sașa Pană, studiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
al credinței ca punct de inserție și de legătură cu experiența credinței. În trecut, întrebarea despre sens își afla răspunsul în polarizarea întregii gândiri în jurul Transcendentului și în înțelegerea religioasă a vieții, fără ca credința să pună o problemă radicală de legitimare. Odată cu cotitura antropologică a gândirii moderne și cu polarizarea asupra omului, a baricentrului structural și interpretativ al realității, imaginea sensului a devenit problematică. Această schimbare este percepută și trăită ca o relativizare a autorității și a tradiției, ca o autonomie
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
criminală”). La sosirea lui Ceaușescu, deși atmosfera era incendiară, au existat totuși voci care au strigat „Ceaușescu și minerii”, probabil ca o formă de captatio benevolentiae față de președintele țării. Dar s-a strigat și „Lupeni ’29!”, ca un fel de legitimare a grevei din 1977 printr-o altă mișcare, greva din 1929, mitizată de comuniști. Constantin Dobre (lăcătuș la mina Paroșeni) citește doleanțele greviștilor în fața lui Ceaușescu, prezentând peste 20 de puncte revendicative legate de programul de lucru, norme, pensii, aprovizionare
Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
după căderea lui Ceaușescu - teroarea a fost înscenată și pentru a credita ca imperioasă executarea dictatorului. În privința acestui subiect, autoarea conchide: „Folosirea violenței politice și în premieră a terorii împotriva populației a servit în această fază a revoluției române la legitimarea revoluționară a noii conduceri și la consolidarea puterii ei. Din punctul de vedere al actorilor loviturii de stat, procesul și executarea lui Ceaușescu au fost neapărat necesare pentru a crea golul de putere pe care doreau să-l umple” (p.
Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
să se acționeze conform normelor, indiferent de unde provin. Legisprudența reprezintă în opinia amintită teoria principiilor care orientează activitatea legiuitorului. Ocupându-se de principiile Legisprudenței, Luc J. Wintgens evidențiază, ca primă îndatorire a acesteia, justificarea ce constituie parte a procesului de legitimare. El caracterizează Legisprudența, ca teorie rațională a legislației, care constă în elaborarea ideii de libertate, ca principiu, justificarea legislației fiind concepută ca proces de cântărire a limitărilor externe, morale și politice ale libertății. Semnalând că, în literatura de specialitate se
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
spre adaptarea ei ceea ce nu s-a întâmplat în prima ipoteză, când crește numărul statelor participante, fără a avea efecte asupra organizării și funcționării ei. Dar Tratatul de aderare constituie, în sine, un document reper de trimitere director și de legitimare fundamentală a întregului ansamblu de documente care-i sunt anexate și care își trag valoarea lor juridică din el. Tratatul de aderare el însuși, precum și Protocolul/Actul și unele Anexe se constituie într-un document index, de paradigmă și direcționare
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
renunțarea la forță și la amenințarea cu folosirea ei în relațiile intereuropene; de aceea, înscrierea ei pe un prim plan în agenda viitoarei Conferințe constituia o țintă esențială a delegației. Se conturau astfel, încă de la început, obiectivele prioritare: pentru URSS, legitimarea printr-un document politic major a statu-quo-lui teritorial postbelic, în condiții când nu se ajunsese la un tratat de pace cu Germania; pentru statele occidentale, problemele privind drepturile omului și libertăților fundamentale; România manifesta un interes susținut pentru întreaga problematică
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
făcut „studiile aprofundate” un Ignatie Teoforul, Irineu al Lyonului sau Iustin Martirul? Unde au învățat Scripturile sfinții Bisericii, cine le-a predat tradiția, disciplina rugăciunii, exigențele cunoașterii și rostul mărturisirii adevărului? Aceste întrebări reclamă din partea creștinilor un vast exercițiu de legitimare publică: care este locul teologiei în cadrul Universității, al celorlalte instituții de învățământ, în deciziile etice care formează politicile de asistență socială, dezbaterile culturale sau deciziile politice. Teologia se mișcă între infinit și totalitate. Teologia are o dublă sarcină rezultată dintr-
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
al sfârșitului de secol XX. Dacă N.R. Hanson a pledat în favoarea recunoașterii imposibilității faptului brut în științele empirice 2, teoria paradigmelor propusă de Thomas Samuel Kuhn (1922-1996)3, va pune accentul pe regimul subiectiv în care funcționează toate discursurile științifice. Legitimarea paradigmelor explicative are loc în interiorul unor comunități academice care nu întrețin o relație de transparență între ele. Orice act de cunoaștere, spune Kuhn, este performat în interiorul unei paradigme, de unde și caracterul său necumulativ. În același context, G. Holton 4 a
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
majore, timpul nostru distilează cocktailuri. Ceea ce contează este consumul brut, iar nu neapărat calitatea digestiei. Cei care mai revendică ortodoxia unui canon cultural, formativ pentru istoria umanității, trebuie să se justifice în fața hermeneuticii suspiciunii. Elitele angajate într-un proces de legitimare simbolică a unor valori universale - cum sunt fie liderii religiilor Cărții, fie campionii liberalismului secular - sunt chemate la un permanent exercițiu de autointerpretare. Respectul față de trecut și grija față de viitor, precum și nostalgia transparenței sunt trăsături contrare Babilonului. Fiind majoritară și
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
și termenii seculari adoptați de humaniores. Această fermă opoziție necesită însă o laborioasă explicație, mai ales în epoca nihilismului cu porțile deschise. În era fragmentării, a disoluției și a atomizării, uzul „metanarațiunilor” (așa cum a numit J.-F. Lyotard miturile de legitimare epistemică) rămâne totuși inevitabil. Ironia acestei situații este ilustrată cel mai bine de promotorul principal al nihilismului: „tehnoștiința”. Savanții geneticieni sau astronomi, gata să lanseze în fiecare deceniu o nouă teorie despre sensul vieții, știu prea bine foamea insațiabilă a
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Marx separă mecanismele economice de codul juridic, etosul religios sau istoria politică a societății occidentale, Weber admite numai reversul. El pare să omită faptul că în societățile premoderne nu putem suspecta cu prea mare ușurință existența unor mecanisme religioase de legitimare a unor conflicte de interese în relația individ-societate1. Mănăstirile sunt imaginea cea mai elocventă care probează resorbția diviziunii sociale și a practicilor economice (în regimul „ascultărilor”) de către un miraculos și nuclear „tot” al vieții liturgice. Ceea ce contează în lumea premodernă
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
și în scrierile lui Nietzsche. În același timp, un alt climat intelectual afectează hermeneutica suspiciunii: nu patetica dorință a savantului de a descoperi „ultimul adevăr”, ci plăcerea meschină de-a confirma pretutindeni absența chiar a posibilității unui astfel de adevăr. Legitimarea paradigmei postmoderne se poate face în limbajul dublu al istorismului și al ontologiei diferenței. În privința istoricismului, această ideologie derivă dintr-o prejudecată scientistă pe care Milbank o deconstruiește prin reabilitarea cunoașterii narative. Cu alte cuvinte, pe urmele lui Paul Ricœur
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Ființa divină și ființare 4. Tema heideggeriană a „Ființei ca diferență” reprezintă pentru Jacques Derrida și Gilles Deleuze matricea compoziției unei noi ontologii a violenței. În cazul lui Derrida, aceasta se desfășoară într-o complexă „gramatologie”, al cărei scop este legitimarea practicii deconstrucției („echivalentul genealogiei”1 nietzscheene) din perspectiva unui anarhism semiotic global. Derrida încurajează percepția anarhică a lumii, care nu are început și sfârșit; lumea este o sferă lipsită de centru gravitațional, în care toate sensurile sunt „diseminate” inegal și
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
valorile evanghelice. Clubul gândirii liberale fermenta pragmatismul. Imanența devenise deja orizontul ultim de validare a politicului. Critica fanatismelor nu mai căpăta - precum în Tratatul de la Westphalia (1648) - o justificare teologică, fiind mai degrabă reflexul unei prosperități pusilanime. Mișcarea hippy încercase legitimarea boemei în locul patriotismului. Ironia dizolvantă la adresa jocului politic se asocia unei tot mai apăsătoare uri de sine. După 1968, mass-media a acceptat jocul demagogic prin care contrastul dintre eroismul civilizator al cetății și vandalismul de mahala devine irelevant 1. Este
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
psihiatrul să se asigure de justețea etică a testelor efectuate pe animale; cetățeanul să accepte că ceea ce învață nu poate fi permanent moral; militarul să se întrebe despre finalitatea etică a cursei înarmărilor. 1.2.4. Principii de aplicare epistemologică Legitimarea epistemologiei constructiviste în probleme de securitate și apărare este dată și de existența unor principii: modelarea analitică, principiul rațiunii suficiente, modelarea sistemică și acțiunea inteligentă. Principiul modelării analitice este un instrument metodologic de diviziune sau de descompunere a categoriilor de
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache () [Corola-publishinghouse/Science/1432_a_2674]
-
sistemului internațional. Principiul analizei sistemice acționează la nivel disciplinar și interdisciplinar, cu relevanță majoră în noile interpretări ale problemelor de securitate și apărare, în funcție de dezvoltarea noilor științe despre comunicare, informație, comandă, informatică, organizare, decizie, educație, management etc. Importantă este problema legitimării științifice a enunțurilor care produc analiza sistemică, privită ca examen al articulării statutului cunoașterii construite și a metodelor de construcție folosite. Aici contează interacțiunile dintre idei în noul context epistemologic constructivist. Modelarea sistemică se exprimă ca o "meditație a subiectului
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache () [Corola-publishinghouse/Science/1432_a_2674]
-
trebuie întreprinse de Uniune; (ii) pozițiile care trebuie luate de Uniune; (iii) modalitățile de punere în aplicare a deciziilor prevăzute la punctele (i) și (ii); c) prin consolidarea cooperării sistematice dintre statele membre privind orientarea politicii acestora". Importantă este problema legitimării științifice a acestor trei moduri de acțiune, privite ca un complex conceptual care leagă statutul cunoașterii construite de metodele de construcție folosite, proces care presupune existența unor operații logice de tip teleologic (prin scopuri) și fenomenologic (prin acțiuni și funcții
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache () [Corola-publishinghouse/Science/1432_a_2674]
-
dependență a statului față de societatea civilă se manifestă și pe scena politicii internaționale: interesul național pe care statul îl urmează pe scena internațională reprezintă suma intereselor particulare ale actorilor societali care au câștigat puterea politică și, apoi, o folosesc pentru legitimarea propriile lor opțiuni și preferințe. Astfel, interesele private naționale, din punctul de vedere al teoriei liberale, nu exclud existența intereselor comune la nivel internațional. Din punctul de vedere al epistemologiei constructiviste, interesul național este explicat astfel: Deși, interesul este, în
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache () [Corola-publishinghouse/Science/1432_a_2674]
-
în Consiliul de Securitate au determinat apariția unor noi mecanisme de funcționare a organizației. În acest sens, se poate aminti episdoul irakian din vara anului 1990 prin cucerirea Kuweitului, care a redat Consiliului de Securitate rolul său juridic și de legitimare privind recurgerea la forță. Pe lângă creșterea cantitativă a operațiilor de menținere a păcii din anul 1948 (operația Națiunilor Unite pentru supravegherea armistițiului în Palestina), începând cu anul 1990, operațiile de menținere a păcii s-au transformat progresiv, pe fondul unei
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache () [Corola-publishinghouse/Science/1432_a_2674]
-
Pentru actorii locali, prezența externă poate să fie percepută ca o amenințare, unde un actor poate să afecteze negativ o acțiune. Pe de altă parte, prezența actorilor externi poate constitui o oportunitate de ordin economic și politic, mai precis în legitimarea actorilor locali asociați acțiunii internaționale 91. Tranziția locală necesită o cunoaștere a structurilor și culturilor locale, precum și constrângerile care se impun actorilor locali. Pe această bază, ea implică constituirea parteneriatelor între actorii interni și externi, sprijinul instituțiilor locale și instruirea
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache () [Corola-publishinghouse/Science/1432_a_2674]
-
În același timp evident că nu competențele susțineau pozițiile manageriale, ci mai degrabă un model social, un pattern, o obișnuință. Este evident că diverse tipuri de relații sociale intraorganizaționale ce au În același timp un impact social (cel puțin prin legitimarea socială de care dispun), fie ele sub forma managerialismului sau a contra-managerialismului corporat american contemporan, pot fi mai degrabă explicate În termeni instituționali. Ele nu dăinuie neapărat În virtutea eficienței, ci sunt instituite, legitimate și se schimbă prin crize discontinue fiind
Organizare și câmpuri organizaționale. O analiză instituțională by Mihai Păunescu [Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
este un act de putere (are o componentă politică) și nu este Întotdeauna consensuală. „Viața socială, spunea V. Mihăilescu (2004), este prin definiție conflictuală, căci nici o clasificare [...] nu poate fi considerată În mod realist ca Întrunind pentru totdeauna acordul tuturor”. Legitimarea anumitor interese În detrimentul altora și construirea unor așteptări legate de apariția anumitor interese În contexte date constituie fundamentul social al acestora. Ea presupune ierarhizarea și integrarea instituțiilor (simbolurilor și practicilor) legitimate În ultimă instanță printr-o teleologie socială consensuală. Legitimarea
Organizare și câmpuri organizaționale. O analiză instituțională by Mihai Păunescu [Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]