971 matches
-
nevoie însuși se vârâia, ca văzându-l ai săi, să nu se îndărăpteze și pentru aceia raru războiu de nu biruia. Și unde-l biruia alții, nu pierdea nădejdea, că știindu-se căzut jos, să rădica deasupra biruitorilor." Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei * "Mijlocul de care dispunea Ștefan cel Mare, pentru a îngenunchea marea boierime care, în interesul ei, tindea să ia în mână toată puterea, spre marea pagubă a țării este, firește, o represiune sângeroasă; dar această luptă nu pornește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
domnului pentru autoritate cu marea boierime, Ureche el însuși mare boier, latifundiar, ia partea boierimii". (De altfel Ureche însuși, amestecat într-un complot împotriva domnului Alexandru Iliaș, a fost în pericol de a-i fi vărsat sângele "nevinovat".) P.P. Panaitescu, Letopisețul lui Grigore Ureche * " Ce zicea el o dată era zis ... dar față de cei răi și nedrepți, era "mânia lui Dumnezeu". Pe cât era de amarnic în război; pe atât era de bun , de blând în vreme de pace. Vestit și lăudat de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Ștefan Vodă, nu pentru sufletu, ce ieste în mâna lui Dumnezeu, că el încă au fostu om cu păcate, ci pentru lucrurile lui cele vitejești, carile niminea din domni, nici mai nainte nici după aceia l-au ajunsu." Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei * "Nu știți ce cereți. Puteți voi să beți paharul pe care am să-l beau Eu?... Dacă voiește cineva să vină cu Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să mă urmeze... Oricine își
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Botoșani datează din anul 1350 prin pisania bisericii armenească, deci înainte de formarea Principatului, pe locurile lui Botos (Botoș) evrei și armeni veniți din Polonia, se așează în târg ocupându-se cu comerțul și alte afaceri. O altă atestare este prin letopisețul făcut la Curtea lui Ștefan cel Mare în care se spune: ”...în anul 6947 (1499) noiembrie 28, au venit tătarii și au prădat până la Botoșani” și tot în acel an, 1499, când domnitorul Ștefan cel Mare își durează o curte
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
Botoșani datează din anul 1350 prin pisania bisericii armenească, deci înainte de formarea Principatului, pe locurile lui Botos (Botoș) evrei și armeni veniți din Polonia, se așează în târg ocupându-se cu comerțul și alte afaceri. O altă atestare este prin letopisețul făcut la Curtea lui Ștefan cel Mare în care se spune: ”...în anul 6947 (1499) noiembrie 28, au venit tătarii și au prădat până la Botoșani” și tot în acel an, 1499, când domnitorul Ștefan cel Mare își durează o curte
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
nepricepută a bunătăților și o icoană însuflețită a frumuseților celor cerești. Este o grădină încuiată, din care au curs izvorul vieții, Hristos." CRONICARII MOLDOVENI Din pomelnicele de domnii ținute de către ctitoriile voievodale au ieșit prin ușoare dezvoltări și înfrumusețări retorice "letopisețele" slavone, care începeau cu un hronograf de la Facere ("Adam au născut pe Sith, Sith au născut pe Enos, Enos pe Cainan, Cainan pe Malelen..."), continuând tot atât de sec. Macarie, Eftimie și Azarie sunt primii "autori", dar în slavonă, latina de atunci
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Enos, Enos pe Cainan, Cainan pe Malelen..."), continuând tot atât de sec. Macarie, Eftimie și Azarie sunt primii "autori", dar în slavonă, latina de atunci a bisericii noastre. Întâiul se ocupă cu domnia lui Petru Rareș, mergând până la 1551, al doilea împinse letopisețul până la a doua venire a Lăpușneanului (1553), al treilea până după domnia lui Ioan Armeanul (1574). Toți compilează, furând tropi din Istoria sinoptică a bizantinului Manasse, cultivând caligrafia, arta vorbelor "în aur împletite". Dar tocmai de aceea ei au dat
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
bună trece primejdia rea...; melul blând suge la două mume...; capul plecat nu-l prinde sabia"; "...și se potriveau amândoi acești boieri într-o fire, după cum se zice: calul râios găsește copaciul scorțos". Cronicarul își frânge mâinile de-a lungul letopisețului, văietîndu-se și creîndu-se pe sine ca tip al boierului cu jale de țară: "Oh! oh! oh! Săracă țeară a Moldovei, ce nenorocire de stăpâni ca acesta ai avut... Oh! oh! oh! Vai, vai, vai de țeară!... Oh! oh! oh! săracă
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
și a urmașului său Constantin Cârnul, există fragmente care presupun alți redactori. Toate acestea cu mici adaosuri de umplutură au fost topite laolaltă de un cronicar de la sfârșitul secolului XVII, de Stoica Ludescu, se presupune, care a împlinit din partea sa letopisețul până la sfârșitul domniei lui Șerban Cantacuzino, de unde numirea de Cronica Cantacuzinilor dată acestei porțiuni (1654-1688). Stilul e savuros vulgar, cu citații răzbunătoare și văietături comice. Mihnea vine cu tătarii "ca niște draci". El "au fost de neamul lui grec cămătar
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
rău, și făcea grozăvii multe, că era mic, înfășat, iar el sărea ca unul de 30 de ani, și tot sbiera și țipa ca caii, pînă-și deade duhul..." Uciderea postelnicului Constantin Cantacuzino în trapezăria mănăstirii Snagov e povestită cu emoție. Letopisețului cantacuzinesc i se răspunde printr-o altă istorie de partid zisă Cronica Bălenilor, care este atribuită lui Radu Popescu († c. 1729). Aci toate acuzațiile Cantacuzinilor sunt "nește amestecături". Acestora numai "li s-au nălucit" de trădare din partea lui Gh. Băleanu
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
insistând asupra atmosferei. Eroul rămâne mereu personagiul "damnat" al romanticilor. Astfel în Mi-hnea-vodă cel Rău, ultimele cuvinte ale agonicului armaș Dracea, erou satanic, sunt comentate sinistru de zângăniturile de cătușe și lanțuri din pivnițele în care zac robii. Pornind de la letopiseț, Odobescu narează cronologic și abstract, romanțând istoria, iar plăcerea literară e numai de ordin stilistic. Scriitorul e un peisagist de dimensiuni mari și un bun scenarist arheologic, cu grija coloarei locale. În Doamna Chiajna, și lexicul, până aci moderat, e
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
fie prin idei, să rămână. Răspunsul principal e negativ. N. Iorga era un stilist original, punând personalitate și pigment polemic în cataloagele de nume, în uscatele răsturnări de fișe cronologice. El reprezintă un tip anacronic de diac, de întocmitor de letopisețe pe baza unei cantități uriașe de izvoade. În materie literară, gustul său e refractat oricărei literaturi de o cât de relativă complicație. Descoperirile sale de scriitori și listele de "cărți bune" au fost scandalul vieții acestui om totuși de geniu
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
asemenea rătăciri", lucruri scrise cel puțin în 1855, când apărea România literară, când adică și-a scris Cugetările. Curentul francez, de asemenea, va avea o soartă deosebită în Moldova decât în Muntenia. În Moldova, el se va 1 1905. 2 Letopisețe, ed. I, XXXIII. 3 Cugetări, "Revista romînă", 1863, p. 356. înfățișa mai ales ca un curent cultural, aproape literar, pe când în Muntenia, mai mult ca un curent social și politic. Curentul poporan, adică cunoașterea literaturii populare și utilizarea ei ca
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
lucru, cum se vede din istoria literaturii și cum îl vede și Kogălniceanu, nu e just decât pentru Muntenia, unde, zice Kogălniceanu, în acel interval de cinci ani, afară de Vestitorul românesc, nu cunoaște altă publicație. Pentru Moldova, însă, el citează: Letopisețele, Uricariul, Cronica lui Șincai, Baladele lui Alecsandri, Teatrul lui Alecsandri, Poezii de Sion, Istoria lui Laurian, Poezii de Bolintineanu tipărite la Iași, vreo trei publicații periodice etc. 1 "Romînia literară", Jurnalismul românesc în 1855, p. 66. 2 Scrieri, I, p.
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
Dunăre fiind amintită în text și ,,terra Blacorum”. În lupta de la Kalka din 1223, principii ruși cheamă pe brodnici în sprijinul lor dar aceștia în frunte cu voievodul lor Ploscînea, au luptat de partea tătarilor, trădîndu-l pe cneazul Mstislav. În letopisețul kievean se precizează că voievodul Ploscînea era creștin. Bun sau rău vodă Ploscînea este de-al nostru și megieș în răbojul timpului. În limba română ploscan este parul cu care se cară grămada de fîn pentru a face o căpiță
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83085_a_84410]
-
înflorituri. Am scris pentru ca să informez și pentru ca lumea să mă înțeleagă.“59) Plasată de Silvian Iosifescu în categoria mai largă a „literaturii de frontieră“, memorialistica are vechi rădăcini în literatura română, situându-se la izvoarele ei dacă ne gândim că letopisețele cronicarilor ilustrează - în măsura în care se referă la fapte trăite de autor sau receptate de el pe cale orală - această modalitate directă de înfățișare a unor realități revolute. A găsi locul exact al Bucureștilor de altădată în acest destul de vast capitol al literaturii
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
Un altul, cu care a stat în aceeași rezervă de spital, om cu nervi slabi, zicea: „s-a mutat pe lumea cealaltă”. *La o nouă lectură (nici nu mai știu a cîta) mă surprinde folosirea de către Ion Neculce, în predoslovia letopisețului său, a cuvîntului defăima, despre care aveam impresia că e mai recent: „Numai aceștie (un Simion dascălul și un Misail călugărul), poate-fi, au fost oameni neînvățați, de n-au citit bine la istorii, că au defăimat pre moldoveni, scriind că
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
cu înțelesul cunoscut de „a vorbi de rău”, provine din latinescul diffamiare. Interesant de remarcat e că, referindu-se la scrierile celor doi nefericiți interpolatori, Miron Costin, om de cultură latină, spune, în prefața la De neamul moldovenilor, că „nu letopisețe, ce ocări sîntu”. A ocărî, „a face de rușine, a necinsti”, e un slavonism: okaru, „mustrare”. Neculce îl folosește și pe acesta, zicînd despre înaintașul său: „Bine face (Costin) că-i ocărăște (pe Simion dascălul și Misail călugărul) și dzice
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
G., singur sau în colaborare, sunt foarte importante pentru înțelegerea și cercetarea istoriografiei românești anterioare secolului al XIX-lea. Ediții: Istoria Țării Românești de la octombrie 1688 până la martie 1717, introd. edit., pref. Dan Simonescu, București, 1959; Istoria Țării Românești. 1290-1690. Letopisețul cantacuzinesc, introd. edit., București, 1960 (în colaborare cu Dan Simonescu); Radu Popescu, Istoriile domnilor Țării Românești, introd. edit. și Eugen Stănescu, București, 1963. S.Mr.
GRECESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287349_a_288678]
-
este de a îmbina concepțiile desprinse din tradiția poporului român cu ideile vehiculate de iluminism. „Patria” și obștea sunt concepte ce își fac loc în gândirea lui G. Cunoscător al trecutului, el citează în sprijinul ideilor sale documente istorice și letopisețe românești. Prefața la Loghică aduce, de altfel, o caracterizare a poporului român, blând și înțelept prin experiența dobândită în timp din „cartea” vieții. Stilul prefețelor este sentențios și colorat, modelând trecerea de la retorismul teologal-bizantin la suplețea și patosul național al
GRIGORE RAMNICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287354_a_288683]
-
anul 6867 (1359), versiune a cronicii scrise la Curtea lui Ștefan cel Mare. Descoperită într-o compilație de texte de redacție est-slavă (așa-numita Voskresenskaia letopis’, cu circulație în secolele al XVI-lea și al XVII-lea), această variantă a letopisețului Moldovei transpune, cert, un manuscris preexistent în medio-bulgară și ajuns, cum se consideră, în Rusia, în cursul uneia dintre cele două perioade de domnie ale lui Petru Rareș (1527-1538, 1541-1546). Învederând similitudini cu Letopisețul de la Putna, cronica rezumă date după
CRONICA MOLDO-RUSA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286527_a_287856]
-
al XVII-lea), această variantă a letopisețului Moldovei transpune, cert, un manuscris preexistent în medio-bulgară și ajuns, cum se consideră, în Rusia, în cursul uneia dintre cele două perioade de domnie ale lui Petru Rareș (1527-1538, 1541-1546). Învederând similitudini cu Letopisețul de la Putna, cronica rezumă date după analele autohtone, de la întemeierea țării până la moartea lui Ștefan voievod, al cărui fiu, Bogdan al III-lea, e amintit laconic drept succesor la scaunul Moldovei. Comentatorul inițial și totodată traducător în românește al cronicii
CRONICA MOLDO-RUSA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286527_a_287856]
-
în Ioan Bogdan, Vechile cronice moldovenești până la Ureche, București, 1891; ed. în Cronicile slavo-române din sec. XV-XVI, publicate de Ion Bogdan, îngr. P. P. Panaitescu, București, 1959, 152-161. Repere bibliografice: Bogdan, Scrieri, 316-320, 346-372; Iorga, Ist. lit., I, 160-161; Minea, Letopisețele, passim; Cartojan, Ist. lit., I (1940), 30-38; Ciobanu, Ist. lit. (1989), 64-65; A. V. Boldur, Cronica slavo-moldovenească din cuprinsul „Letopisei ruse Voskresenski”, STD, 1963, 5; Ivașcu, Ist. lit., I, 73-75; G. Mihăilă, Epoca lui Ștefan cel Mare, LRV, I, 26-41
CRONICA MOLDO-RUSA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286527_a_287856]
-
CRONICA ANONIMĂ RACOVIȚEANĂ, (Letopisițul Țării Moldovii de la domnia lui Istrati Dabija Vv. până la a triea domnie a lui Mihai Racoviță Vv.), cronică scrisă în Moldova în secolul al XVIII-lea, ce relatează evenimentele istorice în continuarea letopisețului lui Miron Costin. Este o compilație alcătuită de doi autori anonimi: un admirator al boierului Ioan Buhuș, prezentând istoria Moldovei dintre 1661 și 1705 (acest text este cunoscut și sub numele de Cronica buhușească), și un cronicar de Curte al
CRONICA ANONIMA RACOVIŢEANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286521_a_287850]
-
text este cunoscut și sub numele de Cronica buhușească), și un cronicar de Curte al lui Mihai Racoviță, căruia îi aparține a doua parte (1705-1729). Nicolae Mustea, al cărui nume este legat de titlul cronicii, cunoscută în istoriografie și ca letopisețul Pseudo-Muste, este doar copistul textului. Prima parte, ce cuprinde o expunere relativ obiectivă și imparțială a evenimentelor, începe cu domnia lui Eustratie Dabija, devenit domn oarecum împotriva voinței sale, prin intervenția la Poartă a unuia dintre intriganții boieri Ruset. Îi
CRONICA ANONIMA RACOVIŢEANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286521_a_287850]