1,327 matches
-
expresii verbale: „De-oi urma să scriu în versuri, teamă mi-e ca nu cumva Oamenii din ziua de-astăzi să mă-nceapă a lăuda.” (M. Eminescu) „Îmi vine să râd fără sens Și-i frig și burează.” (G.Bacovia) • locuțiuni verbale: „El iar privind de săptămâni, / Îi cade dragă fata.” (M. Eminescu) Predicatul verbal dezvoltat realizează planul semantic, complex, al predicației prin doi termeni verbali (sau cu originea în verb). Actualizarea planului semantic global al enunțului și al funcțiilor fundamentale
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
poate realiza - în structura predicatului analitic - prin: (a) constituent simplu, (b) constituent dezvoltat, (c) sintagmă analitică, (d) structură analitică cu dezvoltare complexă, poate avea (e) dezvoltare propozițională sau poate fi (f) multiplu. a. Numele predicativ simplu se realizează prin: • adjectiv (locuțiune adjectivală): „Codrul pare tot mai mare, parcă vine mai aproape Dimpreună cu al lunei disc, stăpânitor de ape.” (M. Eminescu) „Împrejurările sunt, însă, vitrege în țara noastră și vremurile sunt șugubețe.” (N.D. Cocea) • substantiv (locuțiune substantivală): „A cunoaște-nseamnă iarnă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
simplu se realizează prin: • adjectiv (locuțiune adjectivală): „Codrul pare tot mai mare, parcă vine mai aproape Dimpreună cu al lunei disc, stăpânitor de ape.” (M. Eminescu) „Împrejurările sunt, însă, vitrege în țara noastră și vremurile sunt șugubețe.” (N.D. Cocea) • substantiv (locuțiune substantivală): „A cunoaște-nseamnă iarnă / A iubi e primăvară.” (L. Blaga) • pronume: „El nu mai era el.” (M. Eminescu) „Cine ești / De vii mut și nevăzut ca-n povești?” (T. Arghezi) • adverb: „Iar noi locului ne ținem, / Cum am fost
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
nominativ: a-i fi foame (frig, dor, teamă etc.), a (nu) fi nevoie, a fi păcat, a nu fi chip, a fi duminică (toamnă, primăvară, seară etc.) sau din verbul a fi și un adverb: a fi târziu (devreme etc.); • locuțiunile verbale a-i părea bine (rău); • verbe dezvoltând diferite sensuri în relație obligatorie cu un pronume personal (formă atonă) în dativ: a (nu)-i arde (de glumă etc.), a i se acri, a i se urî (de școală) etc. • verbul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
arde (de glumă etc.), a i se acri, a i se urî (de școală) etc. • verbul a (nu)-i păsa. b. Între verbele care desfășoară predicația prin implicarea unui nume (pronume etc.)-subiect se disting două subcategorii: b.1. verbe (locuțiuni verbale) personale; verbe care, realizând predicația, dezvoltă în realitate sintactică ceea ce avea existență virtuală, manifestată la nivel morfematic, în mod abstract, prin categoria gramaticală a persoanei. Subiectul acestor verbe funcționând ca predicate reprezintă prelungirea în expresie sintactică a persoanei verbale
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
structurale" În funcție de realizarea sa concretă în enunț, subiectul poate fi: a. simplu; într-o relativă dependență de sfera semantică (lexicală sau gramaticală) a verbului-predicat și de apartenența acestuia la una din subcategoriile de mai sus, subiectul se realizează prin: • substantiv (locuțiuni substantivale), alte unități lexico-gramaticale sau elemente lingvistice (foneme, silabe etc.) întrebuințate substantival, sintagme substantivizate prin articolul demonstrativ cel, cea sau prin articolul posesiv-genitival a, al: „Dar legea ni-i deșartă și străină / Când viața-n noi cu greu se mai
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pe mine? Sunt eu cel căutat?” (T. Arghezi) „Cei mai mulți nu știau care e Dăniloiu.” (C. Țoiu), „Cei cu toporul dau jos brazii din pădure și-i duc la apa Bistriței. Cei mai vrednici întemeiază stâni în munte.” (M.Sadoveanu) • pronume (locuțiuni pronominale); numai verbele tripersonale pot avea subiect realizat prin orice categorie de pronume (cu excepția pronumelui reflexiv): „Noi cârpim cerul cu stele, noi mânjim marea cu valuri, Căci al nostru-i sur și rece - marea noastră-i de îngheț.” (M. Eminescu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
implicați în desfășurarea predicației determină modalitățile de exprimare a relației de interdependență și de marcare a celor două funcții sintactice: predicatul și subiectul. Nucleul predicațional monomembrutc "Nucleul predica]ional monomembru" Relația de interdependență este implicită în planul semantic al verbului (locuțiunii verbale) sau expresiei impersonale. Identitatea de predicat a verbului (locuțiunii verbale) este marcată prin flexiune, considerată în ea însăși; existența morfemului de timp-mod este consecință și indiciu al dezvoltării funcției de predicat: „Îmi vine să râd fără sens / Și-i
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de interdependență și de marcare a celor două funcții sintactice: predicatul și subiectul. Nucleul predicațional monomembrutc "Nucleul predica]ional monomembru" Relația de interdependență este implicită în planul semantic al verbului (locuțiunii verbale) sau expresiei impersonale. Identitatea de predicat a verbului (locuțiunii verbale) este marcată prin flexiune, considerată în ea însăși; existența morfemului de timp-mod este consecință și indiciu al dezvoltării funcției de predicat: „Îmi vine să râd fără sens / Și-i frig și burează.” (G. Bacovia) Nucleul predicațional bimembrutc "Nucleul predica
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
nu era dacă în grămada de cuvinte a d-lui Ghica se poate găsi vreo deosebire între fiecare cuvânt și celelalte puse lângă dânsul...” (T. Maiorescu) Observații: Numele predicativ de calificare cu dezvoltare propozițională se poate introduce în frază prin locuțiunile conjuncționale ca și cum, ca și când, de parcă: „Alfano Stradiotte era (...) ca și când văzuse fantoma unui mort...” (E. Barbu) • pronume relative, dintre care unele pot avea și întrebuințare adjectivală: care, cine, ce, cât (câtă, câți, câte), cel cel, ceea ce, oricine etc.; introduc mai ales nume
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
realizarea concretă a funcției de subiect. Selecția elementelor relaționale este orientată, cel puțin relativ, de specificul realizării concrete a predicatului cu care propoziția-subiect (subiectiva) intră solidar în constituirea nucleului predicațional de bază. Conjuncțiile că, să, ca...să, dacă, de și locuțiunea conjucțională cum că introduc în structura nucleului predicațional de bază propoziții-subiect care intră în nucleul predicațional cu predicate realizate prin verbe și expresii impersonale, verbe întrebuințate impersonal sau devenite impersonale, prin diateză; propoziția-subiect este expresia sintactică a „obiectului” atras în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în planul expresiei: complementul indirect implică prezența unei prepoziții sau situarea în cazul dativ: „El a vorbit despre zborurile cosmice.”, „Aceasta este o acțiune folositoare tuturor.”, „Nordul Bucovinei aparține de drept românilor.” COMPLEMENTUL DIRECTTC "COMPLEMENTUL DIRECT" Are ca regent: • verbe (locuțiuni verbale) tranzitive (cu tranzitivitate directă): „Viață, nu mă părăsi în răsăritul acesta, privește fruntea mea de pe acum aurie.” (M. Isanos) „De aceea, am făcut și eu un praznic, după puterea mea, și am găsit de cuviință să te poftesc și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
plină Poleindu-l îl străbate.” (M. Eminescu) „- Măi Păsărilă, iacătă-o, ia! colo, în dosul pământului...” (I. Creangă) Tipuri structuraletc "Tipuri structurale" În funcție de realizarea lui concretă, lexical-sintactică, complementul direct poate fi: a. simplu; se realizează prin: • substantiv (comun sau propriu), locuțiuni substantivale, alte unități lexico-gramaticale substantivizate sau sintagme substantivale: „Din funduri de peșteri vin umbre șirag / S-asculte amarul cântării.” (O. Goga) „Aproape nimeni nu mai are imaginație.” (M. Eliade) „Lupta întărește pe cel slab, și primejdia mărește pe cel tare
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pe cine învinui.” • situarea pronumelui relativ în dativ: „Eu singur n-am cui spune nebunul meu amor.” (M. Eminescu) b. Propoziția completivă directă intră în relație cu regentul prin: • conjuncții: că, să, ca...să (cele mai frecvente), dacă, de și locuțiuni conjuncționale: cum că etc., „Ne propunem să dovedim în rândurile următoare că tipărirea romanului „Geniul pustiu” este o impietate față de Eminescu și o mistificare a publicului.” (G. Ibrăileanu) • pronume relative (întrebuințate și adjectival): „Să blesteme pe-oricine de mine-o
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cer, am simțit cum se infiltrează în mine, din pământ și raze, un fluid întineritor...” (G.M. Zamfirescu), „Mă tot întrebam de unde mi-e cunoscută figura d-stră...” (M. Eliade) Selecția elementelor de relație este parțial determinată de tipul stilistic al enunțului. Locuțiunile conjuncționale, pronumele relative și adverbele relative introduc completive directe numai în stil indirect: „Acum să-mi spui tu cine ești, de unde vii și încotro te duci, că de nu, acolo îți putrezesc ciolanele!” (I. Creangă) „Nu știu nici azi pentru
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
frază completiva directă nu se constituie în marcă distinctivă absolută. Identitatea specifică funcțional-sintactică a completivei directe rămâne implicită în planul semantic al relației de dependență, determinat în mod esențial de natura regentului. COMPLEMENTUL INDIRECTTC "COMPLEMENTUL INDIRECT" Are ca regent: • verbe (locuțiuni verbale) tranzitive (cu tranzitivitate directă sau indirectă): „Gândindu-se la toate acestea, muierea lui Țugurlan se hotărî să-și facă ea vreme.” (M. Preda, Moromeții, 140) • expresii impersonale: „El tace - pentru că-i e frică de cuvinte.” (L. Blaga, 93) • interjecții
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
obiect de „circumscriere” a acțiunii verbale: „Scriu la un roman...” (M. Preda, Viața) „N-ați auzit de-un Jian, De-un Jian, de un oltean, De un hoț de căpitan?” (Poezii populare, I, 236) • În relație cu verbe, expresii sau locuțiuni impersonale, precum a-i plăcea, a-i conveni, a i se cuveni, a-i fi frig, a-i părea bine/rău etc., complementul indirect este un complement intern. Forma lungă a pronumelui personal, pronumele nepersonal, substantivul sau propoziția prin care
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a-i fi frig, a-i părea bine/rău etc., complementul indirect este un complement intern. Forma lungă a pronumelui personal, pronumele nepersonal, substantivul sau propoziția prin care se realizează reprezintă expresia sintactică a dativului personal din structura verbului (expresiei, locuțiunii), prin care se reliefează (când se realizează prin pronume personale) sau se concretizează conținutul său semantic: „Puțin îi pasă lui Bocioacă de aceasta.” (I. Slavici, Mara, 264) În desfășurarea dinamicii general-particular, în întregirea câmpului semantico-sintactic al verbului regent, complementul indirect
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
semantic: „Puțin îi pasă lui Bocioacă de aceasta.” (I. Slavici, Mara, 264) În desfășurarea dinamicii general-particular, în întregirea câmpului semantico-sintactic al verbului regent, complementul indirect fixează, ca și cel direct, o limită exterioară acțiunii verbale. Aceasta rămâne singura, când verbul (locuțiunea verbală) se caracterizează prin tranzitivitate indirectă: "Azi abia vedem ce stearpă și ce aspră cale este / Cea ce poate să convie unei inime oneste." (Eminescu) sau poate reprezenta o a doua limită, când regentul este un verb cu tranzitivitate directă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pentru mine.” (Caragiale, IV, 140) „De din vale de Rovine / Grăim, Doamnă, cătră tine.” (M. Eminescu, I, 149) Observații: În interpretarea Gramaticii Academiei, când se realizează prin adjectiv posesiv, complementul indirect stă în cazul acuzativ, chiar dacă este precedat de prepoziții (locuțiuni prepoziționale) care cer genitivul: „Asupra noastră fulgeră, trăsnește și bat puhoaiele.” (M.Sadoveanu, X, 514) „Crezi că se vor mulțumi să se răzbune împotriva ta?” (O. Paler, Viața..., 114). De fapt, în asemenea structuri, termeni precum noastră, ta etc. trebuie
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mulțumi să se răzbune împotriva ta?” (O. Paler, Viața..., 114). De fapt, în asemenea structuri, termeni precum noastră, ta etc. trebuie considerați pronume personale în genitiv. b. Propoziția completivă indirectă se introduce în frază prin elemente relaționale nespecifice: • conjuncții și locuțiuni conjuncționale (cele mai frecvente sunt conjuncții „universale”): că, să, ca... să, dacă, de, cum că: „Înspăimântat apoi de fapta sa și temându-se ca nu cumva să se întețească și s-o lovească prea rău, el o lăsă, ieși repede
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Dacă verbele cu sens reciproc prin conținutul lor (lexical sau gramatical sunt întrebuințate la singular, complementul lor semantic se realizează sintactic prin complementul sociativ: Mihai a stat de vorbă/s-a înțeles cu prietenul său. Complementul de reciprocitate determină: • verbe (locuțiuni verbale, forme verbal-nominale) cu tranzitivitate directă mai ales: „... Așa-s oamenii săraci: își cred unul altuia mai repede.” (E. Barbu, 10), „Doi oameni, cunoscuți unul cu altul, călătoreau odată, vara, pe un drum.” (I. Creangă, p. 110), dar și cu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
comparativ se exprimă numai prin elemente de relație. Acestea diferă în raport cu tipul comparației (implicită sau explicită), cu poziția regentului în interiorul categoriei gramaticale a comparației, cu tipul structural al complementului. a. Când are dezvoltare infrapropozițională, complementul comparativ este însoțit de prepoziții (locuțiuni prepoziționale) și adverbe întrebuințate prepozițional: alături cu/de, față cu/de, pe lângă, dintre, între, ca (și), cât (și), decât: „Dintr-odată, mai mult decât setea m-a chinuit teama că voi fi văzut, voi fi hăituit, prins și sacrificat.” (O.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
autor care, e drept, că e un uriaș alături cu ei.” (M. Eminescu, Despre cultură, 206) b. Propoziția comparativă se introduce în frază prin: • adverbul decât: „Lucrurile sunt mult mai grave decât ne așteptăm, auzi glasul poporului.” (M. Eliade, 568) • locuțiunea conjuncțională decât să: „Mai fericit erai de o mie de ori să paști porcii la Cogeasca Veche decât să mai fi ajuns și zilele aceste!” (I. Creangă, 51) • pronume relative precedate de prepoziții (locuțiuni prepoziționale): ca, pe lângă, față de/cu, în raport cu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
auzi glasul poporului.” (M. Eliade, 568) • locuțiunea conjuncțională decât să: „Mai fericit erai de o mie de ori să paști porcii la Cogeasca Veche decât să mai fi ajuns și zilele aceste!” (I. Creangă, 51) • pronume relative precedate de prepoziții (locuțiuni prepoziționale): ca, pe lângă, față de/cu, în raport cu sau de adverbul decât: „Dar asta ce vă povestesc eu acum n-a fost nimic pe lângă ce făcea el în târguri și iarmaroace.” (M. Eliade, 237), „Crescătorii de vite din satele muntoase nesocializate au
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]