977 matches
-
omului de a crea forme de expresivitate (opere) așa cum creează scoica perle este cel mai important dintre privilegiile care ne sunt date pe pământ. Eu înaintez pe bâjbâite, legat la ochi, ca o cârtiță și drumul nu duce într-un luminiș, ci, mai mult ca sigur, se înfundă... Într-un poem mai vechi spui: "în orașul meu nimeni n-a înviat niciodată./ nu știm toți decât să murim./ infinitul n-a intrat în viețile noastre/ precum vântul într-o casă cu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
precare încercări sunt doar ale mele, sunt de unică folosință, nu merită să se obosească alții cu ele. Nu aveți de ce să mă urmați. Eu înaintez pe bâjbâite, legat la ochi, ca o cârtiță și drumul nu duce într-un luminiș, ci, mai mult ca sigur, se înfundă, e o tentativă a mea ratată de a scăpa de eșec. Suntem o țară mică așezată neprielnic și nu cred că am izbutit să cuprindem, într-o poezie fără de pereche sufletul nostru... Să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
întrucât nici una din ele nu-i mai verifică asupra motivului prezenței lor în zona interzisă. În față, Marin distinse culoarea verde a unui parc. Ici-colo printre copaci se vedeau mici vile. La capătul mai îndepărtat al parcului se afla un luminiș. În mijlocul acestuia era o săgeată îndreptată spre o tăbliță pe care scria cu litere mari: ATERIZARE. Pilotul lui Marin ateriză cu aerotaxiul pe o pistă de beton și opri sub un șir de copaci. Marin coborî pe pământ în tăcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
a continuat Ellis. Stă prin jurul cabanei. Nu-i e greu. A ajuns uriaș, e un elan imperial. Nimeni nu-l deranjează. Iarba de sub picioarele lor a început să foșnească uscat când un elan gigantic, un adevărat monstru, a pătruns în luminiș. Animalul era magnific: era înalt de cel puțin un metru și jumătate, avea o coamă deasă și neagră și crupa albă. Când s-a uitat către ei, respirația i s-a transformat în abur. Sigur că era vorba de puterea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
interpreteze gestul altfel decât era firesc, cu toate că inima îi bătea de să-i sară din piept. Auzea lucruri pe care nu le-ar fi mărturisit cu voce tare. Elanul și-a rotit un genunchi, s-a întors și-a părăsit luminișul, îndreptându-se către pinii din apropiere, cu țopăituri elongate. Ia uite, a exclamat Ellis cu un surâs care-i dezvelea din nou dinții, Elvis Presley te place. Jina ar fi stat în continuare cu clătitele și cafea rusească tare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
nici un nume. Sudorea a început să i se scurgă pe spate. Danny n-ar fi trebuit să știe că familia Lymond avea o cabană cam la un kilometru depărtare de-acolo sau că, dacă voia, putea să urmeze cărarea, pe lângă luminișul de la Horse Creek, ca să ajungă la Gattin Ranch și de-acolo s-o ia pe drumul povârnit din lungul lui Long Tom Ridge. Nimic nu era logic și asta era minunat. Danny era dispus să creadă orice. Dacă pădurea aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
aia, s-ar fi luat după orice era omenesc. Așa că și-a forțat picioarele să se miște, s-a oprit când vocea s-a oprit și și-a corectat direcția de două ori. Într-un final, a dat peste un luminiș. În mijlocul unui pâlc de tufișuri de zmeură era o fetiță, care culegea fructele fără nici o grijă. Danny a văzut că fetița avea un păr galben-pai, care-i ajungea până-n dreptul umerilor cei mai micuți umeri pe care-i văzuse vreodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
vântului, se descotorosește de umanitate cât stă nemișcat precum copacii. Un vânător priceput apără sălbăticia și dreptul lui la ea cu ferocitate. Ellis era mai ecologist decât ar fi putut vreodată să fie un hippiot ca Drew. Ellis a traversat luminișul, a acolit tufișurile și-a văzut elanul. Mâna a început să-i tremure, iar pușca a căzut pe pământ. S-a lăsat în genunchi lângă Elvis, care avea încă ochii deschiși și fremăta din nări. Ellis s-a uitat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
de ceață. Alice se mișca încet, devenind, dintr-o dată, mai atentă. Poate era din cauza poveștii pe care i-o spusese Helena, despre chipul apărut între ele două. Sau poate era din cauza fumului din aer. Helena, a spus ea. Șișșșșș. În luminiș, Ellis stătea ghemuit peste cadavrul unui elan. Deci el Elvis, a remarcat Helena. Ellis a ridicat ochii către ea. Fața îi era pătată de lacrimi. Ai știut ? Helena a izbucnit în râs. Știu cum să folosesc generatorul, moșneagule. Ți-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
mai cu seamă noi, copiii, că Valea Măriei era locul cel mai de jos al Răteștilor, că prin spărtura lărgită de ea În rîndu iala caselor orice și oricine se putea strecura Înăuntru. În primul rînd, vîntul și țiganii. Căci luminișul ăsta din mijlocul Răteștilor era treimea cea mai atrăgătoare, cea mai ispititoare din Întreaga așezare Întinsă de-a lungul semicercului șoselei pietruite. Aproape de primul pod, pe dreapta, sub dealul Cerhatului, duruia din cînd În cînd o moară. Măcina grîu, dar
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
păru că aude tropot, dar Își spuse că n-ar avea cine să călărească dinspre casa lui Oană spre malul Jijiei, și Încă la galop. Dar caii tresăriseră și ei. Deci, totuși, se apropia cineva. Dădu pinteni ca să iasă din luminișul de pe malul apei și abia atunci Îl văzu, uluită, pe Oană călare pe Crivăț, armăsarul lui de luptă. Îi ieși În Întâmpinare și vru să-l certe că riscă prostește să cadă de pe cal și să-și rupă gâtul, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
românul, căruia spahiul Îi spunea, cu un glas răstit, Întrebările. - Nu știu, stăpâne... mormăi Oană, Încercând să nu-și arate dezgustul față de cuvintele pe care trebuia să le folosească. Ni s-a părut și nouă că vedem niște cai În luminiș și tocmai ne duceam să vedem despre ce e vorba. - Dar tovarășul tău de ce nu răspunde? N-are glas? - Ba da, stăpâne... dar e mai tânăr și mai temător. Spahiul ceru o făclie, se apropie de cei doi prizonieri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
peste două zile pe malul pârâului numit Valea Albă. Acolo, se pare, voievodul blocase trecerea cu trunchiuri de brazi și bolovani și Își Întărise pozițiile cu fortificații din lemn pentru arcași. Căpitanul cunoștea bine locul numit Valea Albă. Era un luminiș strâmt, mărginit de păduri, În pantă de la nord-vest spre sud-est. Retragerea spre Înălțimile munților era dificilă. Nici o desfășurare de cavalerie nu era posibilă. Așa cum nu era posibilă nici Încercuirea, căci de o parte și de alta a luminișului valea era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Era un luminiș strâmt, mărginit de păduri, În pantă de la nord-vest spre sud-est. Retragerea spre Înălțimile munților era dificilă. Nici o desfășurare de cavalerie nu era posibilă. Așa cum nu era posibilă nici Încercuirea, căci de o parte și de alta a luminișului valea era abruptă și plină de brazi. Era singura alegere cu putință pentru o bătălie În care zece mii de oameni luptau Împotriva unei armate care, deși lăsase destule trupe pe traseu și trimisese destule contingente să asedieze cetățile, tot număra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
parte din privirea lui Dumnezeu. Sunt convins că această poiană ne vede, așa cum vede albastrul cerului printre vârfurile brazilor, În diminețile de vară. Albastrul de Voroneț ar trebui să fie cerul văzut de brazi și de iarbă și de tot luminișul acesta, care pare o bucată de Paradis. Ușa chiliei se deschise parcă singură. Voievodul privi spre ea, nehotărât, apoi se uită la Alexandru. - Dacă tot veni vorba de Paradis... mormăi tânărul, arătând spre chilie. Eu aș zice că merită Încercat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
lui se adeverește, ai o mie de călăreți să Începi atacul pe flancul stâng. Dar, deocamdată, trebuie să scăpăm din cleștele lui Mahomed. - Vom scăpa, Doamne. Răzeșii se bat pe ambele flancuri. Cavaleria a ajuns deja pe noile poziții, În luminișul Ursului, pe versantul muntelui. Dă-mi călăreții. Lasă-mă să atac când Îmi spune sufletul. Voievodul cântări o clipă rugămintea lui Alexandru, apoi făcu semn spătarului Costea să se apropie. - O mie de călăreți din corpul de oaste al Neamțului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
fie vârful de lance al atacului. * - În sfârșit... murmură Oană. Aud zgomot de luptă În pădure... Armata voievodului se retrage pe poziții mai Înalte... I-a dat Dumnezeu gândul cel bun! Erina, cât ar trebui să ocolim până ajungem la luminișul Ursului? - De ce tocmai la luminișul Ursului? - Fiindcă, În planurile de apărare a zonei Sucevei, chiar eu am propus strategia de atragere a dușmanului În păduri și apoi spre acel loc, de unde o armată mică poate lansa un atac devastator asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
atacului. * - În sfârșit... murmură Oană. Aud zgomot de luptă În pădure... Armata voievodului se retrage pe poziții mai Înalte... I-a dat Dumnezeu gândul cel bun! Erina, cât ar trebui să ocolim până ajungem la luminișul Ursului? - De ce tocmai la luminișul Ursului? - Fiindcă, În planurile de apărare a zonei Sucevei, chiar eu am propus strategia de atragere a dușmanului În păduri și apoi spre acel loc, de unde o armată mică poate lansa un atac devastator asupra unei armate de mari dimensiuni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
dimensiuni. Văd că Ștefan și-a amintit de ea. - Pe poteci, fără să ne lovim de trupele lui Mahomed, poate vreo două ceasuri. - Mai repede, Erina. Trebuie să ajungem mai repede. - O să Încercăm. Urcăm vârful Cătlăbuga și coborâm direct În luminiș. E mai greu, dar e mai scurt. * La adăpostul liniei de răzeși, voievodul și cavaleria ajunseseră la luminișul Ursului. Era o poiană largă, Într-o pantă abruptă, Înconjurată de păduri de stejar. Odată amplasată În partea de sus a poienii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Mahomed, poate vreo două ceasuri. - Mai repede, Erina. Trebuie să ajungem mai repede. - O să Încercăm. Urcăm vârful Cătlăbuga și coborâm direct În luminiș. E mai greu, dar e mai scurt. * La adăpostul liniei de răzeși, voievodul și cavaleria ajunseseră la luminișul Ursului. Era o poiană largă, Într-o pantă abruptă, Înconjurată de păduri de stejar. Odată amplasată În partea de sus a poienii și În codri, o armată oricât de mică putea rezista unui atac de mare amploare. Voievodul porunci retragerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
abruptă, Înconjurată de păduri de stejar. Odată amplasată În partea de sus a poienii și În codri, o armată oricât de mică putea rezista unui atac de mare amploare. Voievodul porunci retragerea răzeșilor din prima linie și atragerea ienicerilor spre luminiș. Pedestrimile se desprinseră din lupta de acoperire a cavaleriei și urcară spre locurile indicate de Ștefan. Ienicerii se năpustiră pe urmele lor, dar un zid de săgeți Îi seceră de la primul pas. Răzeșii se retrăgeau, dar locul lor era luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
se auzeau tropotele achingiilor. Cei mai sălbatici și mai sângeroși războinici ai Semilunei erau trimiși de Mahomed să deschidă drumul spre voievodul Moldovei. Alexandru preluă comanda celor o mie de călăreți. Din locul În care se aflau se vedea Întregul luminiș, și, mai jos, dincolo de pădurile Ilișeștilor, se Întrezăreau, vag, dealurile Sucevei. Tânărul privi călăreții, unii din ei plini de sânge de la prima Încleștare cu otomanii, sub comanda comisului Jurj. Aveau În priviri bucuria victoriei și setea de luptă. - Oșteni! le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
de pași Întoarse capul și strigă: - În acest an vei cunoaște rușinea Înfrângerii, Mahomed! Într-un loc În care nu te vei mai Întoarce niciodată! - Care?! - Moldova !! * - Moldovaaa!!! Strigătul de luptă al vânătorilor domnești se rostogoli, greu și amenințător, peste luminișul Ursului. Alexandru ordonase atacul imediat ce trupele sultanului apăruseră la marginea pădurii. Și imediat ce văzuse al treilea semn. Începuse vântul. - Ce se Întâmplă? Întrebă voievodul. N-am poruncit atacul! -Nu, măria ta, răspunse spătarul Costea. Dar Alexandru conduce deja șarja pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
sute de pași. - Cât de sigură? - Cât să te ucidă pe măria ta cu o săgeată exact În inimă, indiferent de lumină și de direcția vântului. Voievodul tăcu. Îi scăpau prea multe lucruri din ceea ce se petrecea În jurul lui. În josul luminișului, vânătorii domnești rămași În viață descălecaseră și luptau cu Înverșunare. Câțiva dintre ei, poate șase sau șapte, Încercau să-l apere pe Alexandru, care tocmai se ridicase. Deodată, o săgeată aprinsă se ridică deasupra pădurii, străbătând cerul spre miazănoapte. Voievodul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
capului lui Alexandru. Era limpede. Mongolii aveau să Încerce acoperirea cu săgeți a retragerii vânătorilor domnești. Dar nici unul dintre cei Încleștați În luptă nu observă semnalul. * - Poate că e prea târziu... spuse Oană, Încercând să vadă ce se Întâmplă În luminiș. Mai avea aproape două mii de pași până să ajungă În preajma voievodului. Ajunsese pe culmea muntelui din spatele răzeșilor. - Erina, ce se Întâmplă jos? - Un grup de vânători domnești prinși de akingii. Mulți străpunși de săgeți. Ce vezi din săgeți? Doar coada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]