1,582 matches
-
deschisă. Tortura fu oprită. Omul care o ținea de șolduri o lovi de mai multe ori pe buci cu o trestie. Romilde își reveni și începu din nou să se agite și să țipe, dar destul de slab. O lăsară să lunece jos încet și cu cât se zbătea mai mult, cu atât parul intra în ea, despicând-o. Când sângele începu să curgă pe lângă lemn, vaietele erau atât de slabe de parcă erau mimate. Când cel puțin o jumătate de cot din
MARCO SALVADOR by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/8873_a_10198]
-
fiecare în averea lui -/ mesele sobre două trei fructe exotice pe platoul argintat/ și tot atîtea bucurii și tot atîtea cuvinte/ mișcările ridicole ale tacîmurilor în aerul închis/ și cuvintele încăpățînate care nu se mai descojesc/ iar sub fereastra mohorîtă lunecînd vedenia veacului:/ o terasă de marmoră întinsă cît o cîmpie la capătul căreia/ abia se mai vede un mercenar din ce în ce mai gîrbov îndepărtîndu- se/ abia se mai aud pașii lui din ce în ce mai străini”. Versul e lung: prelungit atît cît este nevoie pentru ca
Tînărul Mureșan (II) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/3397_a_4722]
-
imaginile și stările poemelor ratează, totuși, uneori, cu puțin, efecte notabile: "între mine și cer o fereastră/ ca un animal viu îmi copie chipul/ copacii negri atârnă de cer aidoma unor/ nervi uriași răsfrânți peste patrie (sic)" (Fragii negri) sau "lunec din întâmplare prin lume purtând pe brațe/ cămașa plină de sare./ încerc să-mi întorc capul dar de sub coaste/ o flacără galbenă se înalță plutind./ se bucură sângele meu/ noaptea-mi coboară prin carne..." (Nopți lungi). Poezia lui Radu Florescu
Poezia și compoziția chimică a vieții by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15962_a_17287]
-
politică, iar până în fundul sufletului și mereu muscați de demonul ei, oscilanți între stânga și dreapta, asemeni, pentru propria-ne liniștire socotindu-ne de centru, ceea ce, sincer vorbind, înseamnă a nu prea fi de nici un fel. Dar și ispitiți a luneca pe derdelușul dictaturii, daca nu oriunde, măcar într-un sondaj de opinie. Te pronunți cu starea de spirit a iubirii trădate sau a regretului trădării a din nou extremele se ating. Și astfel, precum în cărțile sacre, spune sondajul, cei
Blestematul joc al alternantelor by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/17566_a_18891]
-
la întâmplare. Dar între timp în grota-ntunecoasă Cârlionțatul cap al taurului tenebrelor Devora oameni, clefăind sângeros În agresiva roire de insecte. Din mila lunii, ca și cum înfășurat Într-o hipnotică hlamidă, noptaticul peregrin Sări somnambul din vis în abis, Căzând, lunecând din stâncă-n stâncă, Orbul ce eram înaintam cât vântul Mă ajuta cu libertatea sa și cât Mă biciuiau piezișe ploi. Apoi Încornoratul cap de taur l-am desprins De grumajii mușchiuloși, de oase, de vertebre, Sprijinindu-l jos, la
Velimir Hlebnikov (1885-1922) by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/15306_a_16631]
-
personaje printr-un ton separat de ele, "complăcându-se - acuză Marin Preda - în universul creat prin personajul principal, Ioanide". Mai clar este formulată observația în finalul articolului: Deși întâmplările din roman au uneori o adâncă substanță dramatică, tonul acesta extravagant lunecă deasupra fondului grav uman al unor situații fundamentale, ceea ce nu e în avantajul cărții". Cu alte cuvinte, lui Marin Preda nu-i place că sunt persiflate celelalte personaje și este privilegiat unghiul de vedere și de atitudine al lui Ioanide
Moromete și Ioanide by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10683_a_12008]
-
rând. Parcă i-ar fi înghițit chiar șoseaua. A apărut o răspântie. Acolo au cotit spre dreapta. Și au mers înainte. Cred că ajungem curând, a spus bărbatul. Și au mers înainte. Copaci, câmpuri, case, poduri, munți, râuri fugeau înapoi, lunecau până departe. Femeia s-a uitat îngrijorată în jur și a spus: Cred că ne-am rătăcit. Cred că am luat-o pe un drum greșit. Probabil la intersecție, a spus bărbatul, oprind mașina. Am cotit spre apus, în loc să fi
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
spus femeia. Să facem o baie. S-au dezbrăcat și au intrat în pârâu. Când râzând, când tăcuți, au înotat mult. Se cufundau cu ochii deschiși, atingând pietricelele lustruite de pe fund, străbătând o lume suspendată, străvezie și verde. Păstrăvi albaștri lunecau pe lângă gesturile lor. Pe urmă s-au întins, în umbra aurie a pădurii, pe iarba de pe mal. Profilul femeii se decupa printre flori. Aici e ca în ținutul unde ne ducem, a spus ea. Așa e, a răspuns el, dar
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
de care regatul său nu ducea lipsă... Între două petreceri la curte, Antoaneta schimba capricioasă tot ceea ce Ludovic, cu gândul la construirea de mobilă, - ce îi dăduse și numele -, primea ca reformă. Aceste amestecuri ale Antoanetei făceau ca poporul să lunece încet, dar sigur, pe calea revoluției... Ideea ei că poporul, care se văita că nu mai are pâine, - să mănânce cozonac! - pare o născocire, însă ei i se potrivea. Cu toate năstrușniciile ce îi treceau prin minte... Și Franța explodă
Nefericirea unei regine by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/6646_a_7971]
-
caută și vede sensul artei pe care o iubește, iar acolo unde nu detectează sensuri, are noblețea și priceperea de a așeza totul sub semnul enigmei. Cu o lucire solară în ochii foarte vii, el, omul și artistul George Banu, lunecă abil printre umbre și nu se ferește de lecțiile nopții, știind că roșul și aurul sunt ascunse undeva adânc în corpul ei aparent opac. Mihai Măniuțiu
George Banu - Doctor Honoris Causa - Un Prospero al teatrului () [Corola-journal/Journalistic/10544_a_11869]
-
etic și religios? Oricum, acest anafectiv simte uneori în scrisul d-sale o așteptare difuză, chiar dacă e cuibărită în cuibul de mătase al libovului: "Vorbiți încet, sau poate chiar în șoaptă, / Azi sunt neputincios ca o mătasă, / Doar sufletul îmi lunecă prin casă / Pe marile covoare și așteaptă" (Astenie). Neavînd însă loc ascensiunea spirituală, bardul virează energic spre materie, o sporește, o intensifică. Hiperbola e maniera d-sale de-a se adresa unei materialități suverane, în care efemerul clipei poate atinge
Emil Brumaru la ora actuală by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6594_a_7919]
-
cel mai de sus, te simți stăpânul lumii...). ... Fragmentul din scrisoarea soțului meu Ali e unul din semnele dragostei lui pentru mine - dragoste pe care sper că i-am întors-o, uneori înzecit. C. P.: Ochii nedescoperiți la vreme, spuneți, lunecă spre "fundul pământului". Ce s-ar întâmpla cu ei dacă i-am descoperi la timp? Ați aflat până azi numele "continentului" în care "copacii/ stau în poziție de rugă,/ (...) și râurile curg de asemeni înăuntrul lor" (Scrisori)? Noaptea credeți că
Nina Cassian: "Nu m-am despărțit nici o clipă de cultura mea" by Carmina Popescu () [Corola-journal/Journalistic/12285_a_13610]
-
fel de parafraze ale versurilor mele. Bineînțeles, sunt bucuroasă că rândurile mele sunt citibile și citabile, dar extrase din contextul lor temporal și, mult mai important, din contextul poeziei căreia îi aparțin, îmi stânjenesc răspunsul. Totuși, de pildă: "ochii" care "lunecă spre fundul pământului" e un vers dintr-o poezie scrisă în 1946, deci acum peste 50 de ani, și care face parte din volumul meu de debut La scara 1/1, ca și "noaptea, ucigașa culorii"; "copacii stau în poziție
Nina Cassian: "Nu m-am despărțit nici o clipă de cultura mea" by Carmina Popescu () [Corola-journal/Journalistic/12285_a_13610]
-
ca pe o lumină care se stinge: " Se făcuse în mine lumină/ Atât de puternică,/ încât mă vedeam de departe/ și eu însămi vedeam/ La lumina mea/ până dincolo de orizont/ O lume mai frumoasă/ Decât bănuisem vreodată,/ O mulțime care luneca/ Lin în toate direcțiile,/ Ca pe patine sau ca pe un luciu de apă,/ Cântând fericită "Să ne grăbim,/ Să ne grăbim,/ Până mai este lumină"./ Dar lumina eram eu,/ Luminând până la capătul transparent al pământului/ în căutarea locului/ Unde
Aplauze pentru Ana Blandiana by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16588_a_17913]
-
vivant, ritmat de jazzul incipient al vremii ce ea însăși îl melancolizează pe cititorul de azi: ,Doamnă, din orchestră-au șerpuit/ pe terasa de var amețită de mare,/ vuietele, glasurile, vîntul și eșarfele/ și culorile, din toate viorile.// Pașii metalici lunecă pe pîntece sparte./ Unde sînt valsurile? și mai departe/ unde sînt harfele?// Ritmic destinul bîntuie-n trupuri. Fără de preget/ tobe l-asmut./ Inimii-mi fii leagăn, inimii-mi fii acut,/ doamnă, cînd te rotesc ca pe deget/ pînă ți-e dulce
"Postmodernistul" Ion Vinea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11405_a_12730]
-
aspră în tăietura-i inconformistă: ,Iubita mea cu nervii negri/ gura închisă și dură/ părul de fier încordat pe creștet,/ ce vedenii sapi în perne cu fruntea" (Stelele...). Însă intervine un vector cerebral al plăsmuirii poetice, opus mareei imaginarului care lunecă precum o îngînare a principiului heraclitean, reținut din spectacolul fenomenal al lumii. în unele secvențe poetul își recomandă conștiința ca atare, tragică în unicitatea sa, care se învăluie într-o grea solitudine. O unicitate ce-l fixează despărțindu-l de
"Postmodernistul" Ion Vinea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11405_a_12730]
-
că nu-i întotdeauna așa. Datorită elasticității mele puteam face lucruri pe care nimeni nu le-ar fi putut face. Astfel, de exemplu, o dată am reușit să scot cu mîna dintr-o țeavă foarte întortocheată inelul fratelui meu, care a lunecat acolo întîmplător. Puteam, să zicem, să mă ascund într-un coș destul de micuț și să închid după mine capacul. Da, firește, eram fenomenal! Fratele meu era opusul meu sută la sută: în primul rînd era mai înalt, apoi - mai prost
Proze scurte de Daniil Harms by Mihai Vakulovski () [Corola-journal/Journalistic/15332_a_16657]
-
ale naturii șunt ridicate la treaptă unor aprige frămîntări, a unor convulsii. Timbrul devine terifiant, apocaliptic: "Cum am putea trăi de n-am fi surzi?/ De-am auzi asasinatele fără de număr/ ale copacilor ce se sugruma în lumina?/ O piatră lunecînd pornește strigătele/ pietrelor și ierbilor lovite,/ orice mișcare e durere și agresiune./ Șunt prea încete glasurile celelalte?/ Cine-ar putea-o spune cu adeverire?/ Poate că șunt la fel de slabe sau puternice/ că glasul unui om în fața mării./ Glorie ție, în
Reversul clasicismului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9004_a_10329]
-
poetul se dedă unor tehnici primitive, numără băbește: "dacă o să înfășori cu răbdare pe mosor/ firul de sînge/ vei ajunge pînă la suflet// și trei oglinzi pînă la cinci/ își vor dezbrăca spatele/ vopsit cu negru" (ibidem). Dacă unele asocieri lunecă încă spre prețiozitate, deși în aceeași manieră bizară a monomaniei ("o cutie cu labirinturi/ duce spre tine//chiar nesfîrșitele vitralii/ de pe suprafața unui punct" (ibidem), predomină constatările simple ale unui suflet regresiv, stupefiat parcă de elementarele date oferite de simțuri
O lacrimă a lucidității by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15023_a_16348]
-
portocalie ale unui conferențiar produc rumoare în sală și perturbă audierea conferinței". Pe aceeași linie a hazului involuntar, Cristeian Petre Argeș ne bombardează cu "vești dătătoare de fiori" cum ar fi:" «Ceas de seară,/ castanele ochilor/ pe nimic nu mai lunecă». Ne închipuim, cu groază, că, înaintea ceasului de seară, a fost și un ceas cînd castanele ochilor lunecau. Cum? Ca niște bile?! Sau: «Aerul e un fier vechi». Dacă află asta cei care trăiesc din strîngerea fierului vechi, s-a
Dragoste și ginecologie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13899_a_15224]
-
Cristeian Petre Argeș ne bombardează cu "vești dătătoare de fiori" cum ar fi:" «Ceas de seară,/ castanele ochilor/ pe nimic nu mai lunecă». Ne închipuim, cu groază, că, înaintea ceasului de seară, a fost și un ceas cînd castanele ochilor lunecau. Cum? Ca niște bile?! Sau: «Aerul e un fier vechi». Dacă află asta cei care trăiesc din strîngerea fierului vechi, s-a terminat cu noi". Tot aci putem înregistra "filosofarea" vidă (simplul său gest suspendat în ridicol), precum și obscenitatea ostentativă
Dragoste și ginecologie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13899_a_15224]
-
și răul coexistă în atâtea raporturi de nedesfăcut. Liniștirea, „curățirea de spaime” survin și ele, ca momente ale unei superioare înțelegeri și acceptări, ale unei revelații tot de inspirație divină, în fond: „Culcată în pajiștea-naltă/ Văd norii pe cer lunecând / Ca mirosul de fân peste dealuri,/ Iar ochii și nările mele/ Descoperă taina: Rotire dulce și neobosită în haos,/ Înfășurând pe fusul văzduhului/ Miresme și nori. // În timp ce sufletul / Se obișnuiește cu pământul / Și respiră adânc.” Noua carte a Anei Blandiana
Revenirea by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/5759_a_7084]
-
are vreme/ ... ași pentru că veni vorba,/ cine ești dumneata?a" (Despre maxilarul inferior de tot). Stihuri care probează generalitatea părelnic delirantei satire. Din mixtura vieții cu mecanicul rezultă confuzii care șochează, precum în picturile unui Picabia, Duchamp, Dali. Entitățile organice luneca în anorganic cu o lentoare terifică, cu o pseudonaturalete care înspăimînta, devenind fantomale, aidoma unui procedeu horror: "Nimic -/ doar copacul de sub fereastră/ rotindu-se/ oferindu-ti frunzele/ că pe-un miraculos popor/ de Loz în plic./ N-ar mai fi
Poezia lui Dorin Tudoran by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17623_a_18948]
-
părți, unde se adună concis inițiativele generațiilor de urmași ai personajului de primă valoare, Sandru Șendrea. El se confruntă cu manifestările de cruzime ale străinilor, întinși ca o pecingine pe pământul țării, trece prin trăiri fără revoltă până ajunge să lunece hipnotic pe versantul unei deslușiri fără speranță, necunoscător de regrete, rezultat al vâltoarei boemei care îl face impersonal ca pe majoritatea tinerilor crescuți în spiritul concepțiilor de la Stambul; pentru ca, la ceasul decisiv al orientării sale finale să ajungă la înțelegerea
Istorie patetică by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/13303_a_14628]
-
ideologiei dominante: pe de o parte, limba este chiuretată de conotații ce sînt considerate inavuabile sub raportul standardelor în vogă, pe de altă parte, în locul lor sînt introduse clișeele inerte ale limbajului oficial: stinghii date la rindea pe care mintea lunecă fără pericolul de a se împiedica în ele. Rezultatul este aplatizarea filonului afectiv al limbii, cu toate consecințele pe care le resimțim astăzi: scleroza flexionară, sărăcirea lexicală și treptata mumificare a limbii. Într-un asemenea mediu verbal, chiar să vrei
Sfîrăitul oratoriei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7010_a_8335]