1,553 matches
-
ireal. Întretăiat, ca și în romanul precedent, de prețios ilare cogitații sau de bruște scăpătări în sentimentalitate (suspinuri, leșinuri, frecvente izbucniri în plâns), discursul se reabilitează cât de cât în pasajele în care fâlfâie „nălucirea” și imaginile eterice par să lunece din vis într-un coșmar. La fel, în nuvelele din Tunda (1940), unde se salvează rare insulițe conturate în registrul sugestivității vagi, nelămurite, cu vedenii „fumegânde”, ca într-un „miragiu”. Peisajul dobrogean, cu întinderile de nisip pârjolit de soare și
PRIGOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289025_a_290354]
-
din Mărgele de măceș (1931), versificate în maniera cântecelor de lume ale lui Anton Pann: „Dragoste, de n-ai mai fi, dulce în viață cum ar fi”; Totul însă printre oameni se strecoară binișor/ Ca și apa ce din munte lunecă încetișor.” Din ciclul romanesc Ferentarii a fost editat doar primul volum, Streina (1940), cel de-al doilea, Privighetorile mute, căruia I. Al. Brătescu-Voinești îi făcuse o prefață, trebuia să apară în anul următor, dar evenimentele au făcut imposibilă tipărirea lui
RADULESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289102_a_290431]
-
În muzică și prostii. Nici măcar/ Dacă bomba va exploda sau gargaragiii/ Vor răguși.// Nu o să se schimbe nimic. Doar metabolismul bazal/ Al corpului tău, în care am investit/ Miliarde de imagini și neuroni. Doar pistruii/ De pe umărul stâng or să lunece/ În moartea termică, întocmai/ Mult mai neînsemnatului Univers” (Tiehnica...). Preluând un titlu lansat de Ezra Pound (față de care poetul român are un adevărat cult), Personae (2001) reprezintă deopotrivă o revizitare cu caracter experimental a satirei latinești. Cu toate că poemele pot fi
MUSINA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288331_a_289660]
-
1951), urmează o școală de farmacie (1963) și funcționează ca asistentă de farmacie, iar ulterior ca tehnician chimist. Din 1970 până în 1973 este redactor la revista „Argeș”. În 1970, în suplimentul revistei „Argeș”, coordonat de Gheorghe Tomozei, îi apare ciclul Lunecând în alb și tot atunci se produce debutul editorial, cu volumul Lumea care nu moare. Voce lirică individualizată dintru început prin sobrietate, N. nu se lasă sedusă de retorica efuziunilor și nici de metaforismul pletoric propriu, de regulă, debutanților. Este
NICOLESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288447_a_289776]
-
fiindcă e mediată de verbul poeziei. Textul care dă titlul culegerii Sfere muzicale (1973) poate fi socotit emblematic pentru situarea poetei între voluptatea iluziei și demonul neliniștitor al privirii realiste, reci: „Intru în calda lumină/ genunchiul înflorește/ ape dulci îmi lunecă pe unghii - / sfere muzicale plutesc/ ca niște verzi și galbene baloane,/ dar vai, plesnește sunetul/ [...] și sentimentele vor pieri/ uscate...”. La fel este ultimul poem al cărții, În jur e lumină, unde o primă mișcare dă impresia unei beatitudini levitaționale
NICOLESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288447_a_289776]
-
nu moare, București, l970; Sfere muzicale, București, l973; Ora clopot, București, l974; Colinele somnului, București, l976; Cămășile vieții, București, l980; Exerciții de civilizație, București, l981; Despre Astralia, București, l983; Spectacol imaginar, București, l985; Poeme, București, l987. Repere bibliografice: Mircea Iorgulescu, „Lunecând în alb”, ARG, l970, 6; Felea, Aspecte, II, 150-157; Romul Munteanu, „Exerciții de civilizație, RL, l982, 2; Costin Tuchilă, „Spectacol imaginar”, LCF, 1986, 10; Grigurcu, Existența, 250-258; Ulici, Lit. rom., I, 291-293; Romul Munteanu, Otilia Nicolescu, LCF, 1997, 39; Dicț
NICOLESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288447_a_289776]
-
sferă de apă în care lucrurile „emit idei scânteietoare”, dar și să se întristeze când păpușa cu ochii scoși ori propria tinerețe „nimeresc toate la lada de gunoi”. Boala crinilor traduce felul în care „Odată cu florile de aur ale toamnei lunecă/ în văzduhuri/ Frumusețea femeilor”. Începând cu versurile de-acum - în același an publică și Obiectele verii - lirismul capătă o notă de amărăciune, de oboseală, aproape hrănindu-se din cărțile anterioare, multe piese fiind doar preluate aici. Poemele cresc din aglomerări
NICOARA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288432_a_289761]
-
actuale. Unele forme de viață materială au Întovărășit aceste populații până departe; elemente originare din regiunea scandinavă se găsesc În nordul Angliei, apoi În Spania, apoi În regiuni mediteraneene, adică peste tot pe unde grupele de navigatori scandinavi au migrat lunecând pe mare. ,,Marea Baltică” și țările vecine cu Marea Baltică au format uneori obiectul unor studii comparative. Etnic, aceste regiuni sunt populate de grupuri puternic diferite. Elementul ce le apropie pare a fi vecinătatea, dar nu trebuie uitate legăturile comerciale și culturale
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
mai mult sau mai puțin apropiate de adevărul întâmplărilor din realitate. Sub masca romancierului se simte omul de teatru atent la modulațiile vocii, la gesturi și fizionomii. În piesele lui O. lirismul generează fie fantasmaticul alegoric (ilustrat prin personaje simbolice lunecând, cu un mister căutat, dinspre tărâmul suprarealului), fie patetismul bine temperat al somației etice, care, asimilând sugestia livrescă - J.B. Priestley, Friedrich Dürrenmatt -, îmbracă veșmântul piesei polițiste, ca în Dubla dispariție a Marthei N... și în Suspiciunea (Plus sau minus viața
OPREA-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288553_a_289882]
-
puteri, în afara celei pe care o are ea însăși. Gîfîind și fornăind ca un armăsar zălud care și-a pierdut călărețul în luptă, oceanul fără stăpîn cotropește pămîntul. Gîndiți-vă la viclenia mării, amintiți-vă cum făpturile ei cele mai temute lunecă sub apă, invizibile de cele mai multe ori și mișelește ascunse sub cele mai frumoase tonuri azurii. Gîndiți-vă de asemenea la splendoarea și frumusețea diavolească a multora dintre triburile ei cele mai necruțătoare, precum și la forma delicată a multor specii de rechini
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
egal, tulburînd atît de puțin fața apei, încît, socotind că nu era, încă, alarmată de-a binelea, Ahab ne porunci să nu vorbim decît în șoaptă și să nu folosim ramele. Așezați pe copastiile ambarcațiunilor, întocmai ca indienii din Ontario, lunecam în tăcere, cu ajutorul cîte unei vîsle scurte, marea calmă nepermițînd folosirea pînzelor. Deodată, în timp ce înaintam pe urmele balenei, aceasta își repezi coada drept în sus, la vreo patruzeci de picioare în văzduh, apoi dispăru ca un turn înghițit de ape
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
drumul carcasei! Enormele palancuri și-au făcut între timp datoria. Trupul jupuit și alb al balenei descăpățînate strălucește ca un mausoleu de marmură; deși schimbat la culoare, nu și-a pierdut pare-se cîtuși de puțin masivitatea; e la fel de colosal. Lunecă încet, tot mai departe, pe apa spintecată și tulburată de rechinii nesătui din jur, iar văzduhul e sfîșiat de țipetele păsărilor vorace, ale căror ciocuri par tot atîtea pumnale înfipte jignitor în carcasa balenei. Uriașa fantomă albă fără cap se
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
unor analogii, cu neputință de exprimat în cuvinte! Nici un atom, fie el cît de mărunt, nu se mișcă și nu trăiește în cuprinsul materiei, fără a-și avea replica vicleană în cuget. Capitolul LXX POVESTEA CORABIEI IEROBOAM Corabia și briza lunecau parcă mînă-n mînă; apoi briza o luă înaintea vasului și, în curînd, Pequod începu să se legene pe valuri. Treptat se văzu, eu ajutorul lunetei, că era o balenieră. Drept dovadă, se vedeau ambarcațiunile și oamenii de pe catarge. Fiind însă
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
Ahab. Căpitane Mayhew, fii gata să prinzi scrisoarea! Și luînd fatidica misivă din mîinile lui Starbuck, o vîrî în despicătura din vîrful prăjinei, pe care o întinse apoi spre ambarcațiune. Dar în clipa aceea, vîslașii încetară să rameze iar ambarcațiunea lunecă spre pupa vasului nostru, astfel încît, ca prin farmec, scrisoarea ajunse deodată în dreptul mîinii nerăbdătoare a lui Gabriel. Acesta o apucă numaidecît, își scoase de la brîu un cuțit, îl înfipse în scrisoare și-l azvîrli, astfel încărcat, pe corabie, drept
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
operațiune este cu totul nevătămătoare, ba chiar poate oferi unele avantaje, deloc de disprețuit cînd ne gîndim că apa și uleiul nu se împacă defel, că uleiul e lunecos și că țelul urmărit este de-a face ca ambarcațiunea să lunece voinicește pe apă. Queequeg credea cu strășnicie în foloasele ungerii ambarcațiunii, iar într-o dimineață, curînd după dispariția Fecioarei și-a dat mai multă osteneală ca de obicei, cu această îndeletnicire: tîrîndu-se sub ambarcațiune, care atîrna peste bord, începu s-
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
fund? Căci e limpede că această necesitate de a se ridica la suprafață o expune la toate primejdiile vînătorii, care-i pot fi fatale; mai ales că leviatanul nu poate fi prins cu nici un cîrlig și cu nici un năvod, cînd lunecă la o mie de stînjeni sub razele soarelui. Așadar, nu atît dibăcia ta, vînătorule, cît această necesitate vitală îți asigură ție victoria! La om, respirația e o activitate fără istov - un suflu slujind doar pentru două sau trei pulsații, astfel
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
BOBOCUL DE TRANDAFIR în zadar încerci să scormonești prin pîntecele acestui leviatan în căutarea chihlimbarului: duhoarea-i insuportabilă nu te lasă să cauți. Sir TH. BROWNE, V. E. O săptămînă sau două după scena de vînătoare evocată mai înainte, în vreme ce lunecam încet pe o mare parcă adormită în plină amiază și învăluită în aburi, multe nasuri de pe puntea vasului Pequod se dovediră mai vigilente decît cele trei perechi de ochi“ din vîrfurile catargelor. Adulmecaseră, pasămite, o mireasmă stranie și nu prea
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
pe punte. Marea îi lăsase neatins trupul, ca să-și bată joc de el, dar îi înecase infinitul din suflet; nu i-l înecase cu totul, de fapt, ci i-l trăsese într-un abis miraculos, unde sub ochii lui morți, lunecau formele stranii ale unei lumi rămase, de la obîrșii, neschimbate. înțelepciunea, această sirenă cărpănoasă, îi dezvăluia comorile fără de număr; iar printre lucrurile veșnic tinere, vesele și lipsite de inimă, Pip vedea nenumăratele gîngănii de coral care, răsfrînte pe firmamentul din ape
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
am simțit că degetele mi se prefac într-un fel de țipari - parcă șerpuiau și se răsuceau în spirale! Așezat acolo, în tihnă, cu picioarele încrucișate pe punte, după munca istovitoare de la cabestan, sub cerul senin și albastru - în vreme ce corabia luneca lin, cu pînzele leneșe - îmi scăldam mîinile în materia moale și unsuroasă a acestor globule gingașe, mătăsoase, coagulate abia de-o oră; ele mi se spărgeau între degete, deșertîndu-și întreaga sevă, întocmai cum strugurii copți își lasă mustul; adulmecînd acea
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
cu sapa. Cangea pentru balene seamănă întrucîtva cu unealta cu același nume folosită pentru abordare de echipajul unei fregate. Ea are în vîrf un cîrlig, pe care omul îl înfige în stratul de grăsime, încercînd să-l țină, ca să nu lunece cînd vasul are tangaj. între timp, omul cu sapa, stînd chiar pe fîșia aceea, o taie perpendicular, în bucăți ușor de transportat. Sapa asta e ascuțită la maximum, pe tocilă; omul care-o mînuiește e desculț, iar stratul de grăsime
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
timp în timp, era aprinsă de vîlvătăile aprige care se avîntau din coșurile pline de funingine, luminînd fiece parîmă a greementului, aidoma focurilor sacre ale grecilor din vechime. Corabia arzîndă înainta, parcă pusă pe o răzbunare cumplită. Așa vor fi lunecat și galerele încărcate cu smoală și cu pucioasă ale îndrăznețului Canaris din Hydria, ieșind la miezul nopții în porturile lor, cu pînze de flăcări în loc de vele, pentru a se abate asupra fregatelor turcești și a le mistui. După scoaterea lui
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
părea că mai adineaori privisem roza lui, la lumina statornică a felinarului din habitaclu. înaintea mea părea să se întindă o beznă adîncă, sfîșiată în răstimpuri de lugubrele flăcări roșiatice. Aveam mai ales impresia că nava pe care stăteam nu luneca spre vreun liman aflat înaintea noastră, ci fugea de toate limanurile lăsate în urmă. Un sentiment înnebunitor și năucitor, ca o presimțire a morții, puse stăpînire pe mine. Mîinile mi se încleștară spasmodic pe eche, însă cu gîndul nebunesc că
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
lui trec nevătămate prin foc. Rămîne să încheiem ultimul capitol al acestei părți descriptive evocînd - cîntînd, dacă s-ar putea! - romantica operațiune a pritocirii uleiului în butoaie și a depozitării acestora în cală, unde leviatanul se întoarce în adîncurile-i natale, lunecînd iarăși sub suprafața apei - însă, vai! pentru a nu se mai urca niciodată ca să răsufle. Cît încă mai e cald, uleiul - ca un punci fierbinte - e turnat în niște butoaie pîntecoase; iar la miezul nopții, în vreme ce corabia are poate ruliu
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
coace-ți pita!“ Capitolul XCIX PICIOR ȘI BRAȚ. PEQUOD DIN NANTUCKET îNTÎLNEȘTE PE SAMUEL ENDERBY DIN LONDRA Ă Hei, corabie! Ai zărit-o pe Balena Albă? Așa strigă Ahab prin portavoce, zărind din nou o corabie sub pavilion englez, care luneca înapoia noastră. Bătrînul stătea în ambarcațiunea lui, suspendată la prova, cu piciorul de fildeș la vedere, sub ochii căpitanului străin, care stătea nepăsător la prova propriei sale ambarcațiuni. Era un bărbat ca la vreo șaizeci de ani, tuciuriu la față
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
rechinilor lacomi de hoituri. Nu! el își dorea o luntre ca aceea a oamenilor din Nantucket, cu atît mai potrivită pentru un vînător, cu cît, întocmai ca ambarcațiunile unei baleniere, bărcile-coșciuge n-au chilă, ceea ce înseamnă că plutesc la întîmplare, lunecînd în derivă pe valurile veșniciei. De îndată ce această stranie rugăminte fu adusă la cunoștința mateloților, dulgherul primi ordinul de a o îndeplini cu orice preț. Existau la bord niște lemne vechi, de culoarea unui coșciug, tăiate în cursul unei expediții anterioare
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]