1,563 matches
-
acest film. Fără îndoială că tra(u)ma scenariului nu duce lipsă de verigi-lipsă, o altă plăcere personală de-a lui Cronenberg, care, ca orice regizor inteligent, refuză să îi dea spectatorului mură în gură. Nu uit, am criticat multe lungmetraje pentru incoerență și lipsă de coeziune - de ultima chiar mi-ar fi imposibil să îl acuz pe autorul canadian. Dar, merită reținut genul (horror-SF) în care el își exercită hobby-ul. Cum este practicat la Hollywood: peliculele de acest tip
Restanțe DVD plus festival by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11078_a_12403]
-
din contră, să te întrebi dacă ce proiectezi tu pe TV/VCR nu poate proiecta și el pe tine? Nu te poți reduce la o proiecție a cuiva/ceva? La urma urmei, nu e asta o alegere potrivită pentru un lungmetraj în care ți se repetă că ,ecranul TV a devenit retina ochiului minții"? Pentru că sînt capabilă să îi dau înainte cu Cronenberg mult și bine, sar la următoarea restanță, rămasă de la festivalul filmului britanic și recuperată pe suport DVD. Așa că
Restanțe DVD plus festival by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11078_a_12403]
-
mult și bine, sar la următoarea restanță, rămasă de la festivalul filmului britanic și recuperată pe suport DVD. Așa că o să îi păstrez titlul original de Stage Beauty. Societatea criticilor de film din Phoenix i-a acordat premiul pentru cel mai neglijat lungmetraj al anului și adevăr au grăit. Având în vedere calitatea în scădere a filmelor de epocă, Stage Beauty se plasează lejer la același nivel - de altfel ambele se raportează la aceeași perioadă din istoria Angliei - ca Restoration al lui Michael
Restanțe DVD plus festival by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11078_a_12403]
-
Alexandra Olivotto Dacă ești cât de cât familiarizat cu lungmetrajele făcute de Cronenberg - dintre care câteva se pot cel puțin închiria, dacă nu chiar cumpăra, pe plaiurile mioritice - și te aștepți să vezi minimum niscaiva estetică a urâtului care l-a făcut faimos pe regizor, ghinionul tău. Îți rămân doar
Regizori prinși în gheara violenței by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11101_a_12426]
-
mai adăugați scene de cafteală și împușcături filmate de la o poștă în maniera lui Tarantino (observație a unui coleg de breaslă care m-a mirat întâi, dar pe care în cele din urmă o consider adevărată). Ce să mai zici, lungmetrajul e un tradițional melting pot american, eu una am făcut ochii mari la vizionare și îmi mențin starea de surprindere. E un asemenea melanj încât sunt incapabilă să dau vreun verdict. Mie una mi-a picat bine. Dar abandonez prezentul
Regizori prinși în gheara violenței by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11101_a_12426]
-
Nu orice film, ci primul color. Surpriză, să vedeți ce actori joacă în film! Păi, numai obișnuiții clienți ai lui Bergman: Max von Sydow, Liv Ullmann și Bibi Andersson și mai puțin cunoscutul Erland Josephson. Artificiul trade mark al acestui lungmetraj constă în interviuri cu cei patru actori (care elaborează pe tema personajelor lor), diseminate prin film. Ca la orice peliculă semnată Bergman, incomunicarea joacă rolul principal. În paranteză fie spus merită să vezi un Bergman numai ca să te convingi că
Regizori prinși în gheara violenței by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11101_a_12426]
-
în pofida jenei, vă voi spune ce m-a frapat din prima. Filmul este despre un cuplu al cărui venit este moderat, la început nu prea pe roze. Cum ar fi fost și normal, dar nu se întâmplă aproape deloc în lungmetrajele recente, ea poartă de două ori aceleași haine! Recunosc că poate fi interpretat ca "maniacală" observarea unui astfel de detaliu, dar, voila de vezi de unde începe construcția plauzibilității unui film. Dar las la o parte amănuntele (relevante, de altfel) sau
Regizori prinși în gheara violenței by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11101_a_12426]
-
Nu mă înțelegeți greșit, filmul nu e o simplificare la modul ,bărbații e răi și minte, bietele femei", dimpotrivă. Doar că rețeaua de femei - care nu se caracterizează prin solidaritate decât one on one - constituie o cutie de rezonanță a lungmetrajului. Pe de altă parte, bărbații vin și pleacă într-un mod aleatoriu, dar întotdeauna își reafirmă forța: pot salva (în cazul mamei Papicha, îi asigură o slujbă la bătrânețe) sau distruge (Goucem, înșelată și păcălită în dorința ei de a
Cocoșul lovește din nou by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11145_a_12470]
-
lui Marion și Gilles e clădită pe nefericirea lui Gilles și a fostei lui amante. Se detaliază adulterul personajelor, paradoxul fiind că astfel de scăpări le întăresc afecțiunea. Cum s-a ajuns de la asta la violul postconjugal cu care începe lungmetrajul, nu se explică. Episoadele sunt conectate prin interludii muzicale italienești, oarecum siropoase. Mda, și sfârșitul e nițel kitschos, cu ei doi înotând înspre apus, ți-aduce aminte de cutia prezervativelor comuniste. Poate că e și o tușă ironică a regizorului
Cocoșul lovește din nou by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11145_a_12470]
-
personajul n-a crăpat de plictiseală până la adolescență. Din tot filmul supraviețuiește o singură scenă: cea în care Romain își fotografiază iubitul, ,țintind" detalii, iar ,subiectului" începe să-i curgă sânge, de parcă aparatul foto ar fi fost pistol. Dar din lungmetraj nu rămâne mai mult de atât. Uf, cum să nu-ți faci griji pentru Ozon după un asemenea chix...
Cocoșul lovește din nou by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11145_a_12470]
-
Alexandra Olivotto Iau o pauză de la cruciada mea pro Terry Gilliam ca să vă vorbesc despre Festivalul de Film Britanic. Am ratat câteva filme bune, aud, așa că mă feresc să dau un verdict în privința întregii manifestări. Cele trei lungmetraje în care mi-am înfipt ochii sunt, ce-i al lor e al lor, cel puțin în sensul pe care îl dau eu cuvântului: moderate, trendy și flegmatice. Nu se încăpățânează să caute metafizica cu lumânarea, nu vor să îți
Cool Britannia by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11169_a_12494]
-
le-o plătească cu vârf și îndesat și o face, de la psihologie până la măcelăreală. Nu prea se justifică informațiile pe care le deține el despre maltratarea fratelui său, în sensul de bun-simț ,cine i-a spus ce s-a întâmplat?". Lungmetrajul își ia niște riscuri, de pildă tratarea ucigașilor de comici, care ar fi putut afecta dramatismul pe parcurs, dar potențarea merge bine și tragedia se echilibrează prin cezurile umoristice. Accentul final însă strică multe, în sensul că e genul de
Cool Britannia by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11169_a_12494]
-
probleme serioase. Atmosfera filmului e de departe o reușită: se folosesc numeroase planuri plonjate, scenele de dragoste sunt filmate cât mai de aproape și pe segmente de piele foarte mici, iar lumina e de-a dreptul un personaj în acest lungmetraj. Încă o schimbare majoră de ,look" a lui Winterbottom, despre care s-a spus deja că, din punct de vedere stilistic, e promiscuu. Visul unui operator de imagine, ce mai... Iar coloana sonoră creată de Free Association i se potrivește
Cool Britannia by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11169_a_12494]
-
greu de Woody Allen, în timp ce filmul artistic a fost demolat de toată critica la unison. Contemplând eu acest contrast, am ajuns la o dilemă. Recunosc că prizez cu mare plăcere cam toate filmele lui Gilliam, inclusiv Baronul Münchausen, un alt lungmetraj împovărat de probleme bugetare, dar asta să mă fi orbit la defectele Fraților Grimm? N-aș zice, doar sunt și fan Rivette, și când a dat-o în bară, mi-a sărit în ochi... Bun, atunci hai să încerc să
Cu și de Terry Gilliam by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11191_a_12516]
-
O să încep cu cea mai mare dezamăgire: Povestea lui Marie și Julien, de Jacques Rivette. Prezentat cu destul tam-tam în cadrul "Zilelor cinematografice 2005", a fost o asemenea lovitură încât nu mi-am revenit suficient ca să mă mai târăsc la vreun lungmetraj prezentat prin intermediul acestui eveniment. Dar, ce să îi faci, e banal ca lovitura de grație să vină din partea unui regizor preferat, pe care, din punctul meu de vedere, vârsta de 76 de ani nu îl scuză pentru această producție. Pe
Topul dezastrelor cinematografice by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11214_a_12539]
-
Atâtea lacune logice pe centimetru de peliculă găsești rar, și nu e vorba de detalii, ci de lucruri care schimbă progresia narativă a filmului. Ceea ce e cât se poate de riscant având în vedere că, aproape ca și în Ispita, lungmetrajul se bazează pe patru personaje mari și late. Două moarte, revenite în ipostază de "reînviate", și două vii. Prima categorie, de existența căreia îți dai seama relativ târziu în film, este atât de încropită încât și cel mai banal film
Topul dezastrelor cinematografice by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11214_a_12539]
-
astfel de rețetă de tramă necesită de obicei un buget impresionant. Iar acesta a fost unul modest, de 2000 de euro. Nu pot să nu admir generozitatea actorilor care s-au implicat și au făcut atâtea eforturi pentru realizarea acestui lungmetraj. Dar admirația mea și-a cam epuizat resursele în momentul în care filmul a fost pus pe marile ecrane în mall-uri. Sinceră să fiu, mi se pare un act de mare tupeu, mai ales că Fix alert arată ca
Topul dezastrelor cinematografice by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11214_a_12539]
-
valoare, de data aceasta a Maiei Morgenstern: "Urăsc aglomerația, traficul, accidentele". Mai mult, dacă în tinerețe mureau ceva animale prin filmele lui Nicolaescu, acum el pare să fi devenit un campion al asocierii dintre România și nevorbitoarele maltratate. Prin tot lungmetrajul sunt distribuite cadre cu pisici râioase și câini bătuți de soartă, complet nejustificate. Cred că voi relua discuția despre acest film, dar merită să îl mai văd o dată ca să îl comentez pe larg. Vreau însă să închei într-o notă
Topul dezastrelor cinematografice by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11214_a_12539]
-
Alexandra Olivotto Las deoparte filmele de duzină pe care le văzusem cu duzina în săptămîna luminată pentru a vă propune mai degrabă discuția a două lungmetraje pe val, unul francez, altul german. Ambele reprezentau, prin calitate și număr de premii, așii din mîneca Festivalului European de Film, chiar dacă nu erau singurii. Ironia, care ar fi avut loc într-un roman de Vonnegut Jr: unul este făcut
Două fețe ale aceluiași trecut european by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10669_a_11994]
-
alcoolicii, prostituatele sau leneșii. Dar mă ia valul și nu e locul potrivit să dezvolt tema "chestii despre naziști pe care nu le veți vedea în filme", un subiect căruia îi voi păstra o pagină întreagă. Ajunge să spun că lungmetrajul în chestie scoate la iveală o organizație studențească de rezistență de proporții mici, numită " Trandafirul Alb". Munca depusă de acești tineri împotriva nazismului e însă impresionantă, avînd în vedere mijloacele pe care le au la îndemînă: manifeste trimise prin poștă
Două fețe ale aceluiași trecut european by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10669_a_11994]
-
studentă este cu mult mai umană decît membrii acestei organizații din alte filme, păcătuind prin îndoctrinare, dar nu prin lipsă de milă sau înțelegere, ba chiar îi lasă portițe de scăpare eroinei. Cruzimea regimului se reconstituie piramadal de-a lungul lungmetrajului: psihologică și verbală, transpusă apoi în forma unei umiliri publice de-a dreptul suprarealiste - la tribunal - și abia apoi factuală. Observați că, spre deosebire de cutumele mele, mă întind cu narațiunea. Tocmai pentru că, din punct de vedere cinematografic, nu este prea mult
Două fețe ale aceluiași trecut european by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10669_a_11994]
-
dezmint. Dar melodrama sau excesiva sentimentalizare lipsesc cu totul din peisaj, preferîndu-se o observare clinică, dacă tot vorbeam de claritate. În rest, mizanscena e minimală, iar regia face tot ce-i stă în putere pentru a rămîne discretă, toată "fibra" lungmetrajului provenind din animarea dialogurilor. Numeroși critici au remarcat capacitatea regizorului Marc Rothemund și a scenaristului Fred Breinersdorfer de a lăsa evenimentele să vorbească de la sine. Camera se rezumă la a domicilia undeva în proximitatea protagonistei. La cealaltă extremă, aceea a
Două fețe ale aceluiași trecut european by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10669_a_11994]
-
o căsătorie, toate împlinite, bașca fiul lor, un puștan de 12 ani. Viața lor pașnică se tulbură odată cu primirea unor casete și desene, apoi telefoane anonime, toate părînd să conducă la o întîmplare din copilăria lui Georges (Auteuil). Comparîndu-l cu lungmetrajul precedent, te alegi cu ditamai paradoxul. Cu siguranță, povestea de thriller din Ascuns e mult mai neclară, refuzîndu-ți rezolvarea completă a enigmei, care oricum se întinde pe două straturi temporale (deși ultima scenă îți rezervă un indiciu, mare atenție la
Două fețe ale aceluiași trecut european by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10669_a_11994]
-
acest avertisment prezintă o problemă, dat fiind faptul că e greu să realizezi care este ultima scenă). Și totuși vinovăția e examinată clinic și aici, devenind prin extrapolare reprezentativă național. Despre cea din urmă nu se explică prea multe în lungmetraj, așa că vă voi furniza contextul: 1961, Algeria se află încă sub conducere colonială franceză. La Paris, algerienii manifestă pașnic contra acestei stări de fapt. Poliția îi atacă, îi omoară în bătaie și le "jetează" corpurile neînsuflețite în Sena. Acest masacru
Două fețe ale aceluiași trecut european by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10669_a_11994]
-
contra acestei stări de fapt. Poliția îi atacă, îi omoară în bătaie și le "jetează" corpurile neînsuflețite în Sena. Acest masacru, care cam aduce a Noaptea Sf. Bartolomeu, a fost recunoscut oficial abia hăt în 1999. Ceea ce desparte cele două lungmetraje într-un mod radical este "imaginea" în română și "cinematografia" în engleză. Există un alt film în Ascuns, primul constînd în casetele filmate în fața casei soților Laurent, apoi într-o mașină, apoi manual. Prima cameră, cea fixă, tipic Haneke, le
Două fețe ale aceluiași trecut european by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10669_a_11994]