KorAP: Find »[drukola/base=mâner & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...29 30 31 ...132 >

3,280 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543

de ultima modă pentru el, toate Într-o nuanță crem ivorie: cămăși lucrate după moda franțuzească, sacouri și redingote, cravate și o pălărie Panama. Cizmele din piele de ied erau mereu negre, lăcuite. Bastonul era din abanos și aur, cu mânerul incrustat În fildeș. Într-o zi, pe când era la picnic cu câteva dintre soțiile și fiii săi favoriți, plecase În pădure și nu se mai Întorsese să-și termine mâncarea. La Început, nimeni nu se Îngrijorase. Regele Naților avea darul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604

Kamiyachō să mă odihnesc o clipă. «Să iau al doilea sau al treilea metrou.» Am dat să mă ridic de pe scaun, dar nu prea aveam echilibru. Picioarele îmi erau înțepenite. Mi-am mișcat mâna stângă și am apucat pe bâjbâite mânerul. Cartea îmi alunecase deja din mână. M-am prins cu mâna din mâner în mâner până am ajuns la bara de lângă ușă. Am apucat-o strâns. Am coborât din metrou și eram gata să mă sprijin cu mâna de peretele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
metrou.» Am dat să mă ridic de pe scaun, dar nu prea aveam echilibru. Picioarele îmi erau înțepenite. Mi-am mișcat mâna stângă și am apucat pe bâjbâite mânerul. Cartea îmi alunecase deja din mână. M-am prins cu mâna din mâner în mâner până am ajuns la bara de lângă ușă. Am apucat-o strâns. Am coborât din metrou și eram gata să mă sprijin cu mâna de peretele de la capătul peronului. Îmi aduc aminte că mă gândeam: Dacă nu ajung până la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
dat să mă ridic de pe scaun, dar nu prea aveam echilibru. Picioarele îmi erau înțepenite. Mi-am mișcat mâna stângă și am apucat pe bâjbâite mânerul. Cartea îmi alunecase deja din mână. M-am prins cu mâna din mâner în mâner până am ajuns la bara de lângă ușă. Am apucat-o strâns. Am coborât din metrou și eram gata să mă sprijin cu mâna de peretele de la capătul peronului. Îmi aduc aminte că mă gândeam: Dacă nu ajung până la perete, pot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
pe la a doua ușă, cea din mijloc. Nu am putut să înaintez până în partea din spate. Am mai mers un pic și am rămas acolo în picioare. Cam între ușa a doua și a treia. Nu mă țin niciodată de mâner, e murdar. Nu mă sprijin de nimic. De când eram mică mama mi-a spus că nu am voie să mă țin de mânerul din metrou, pentru că e murdar. — Probabil că așa este. Mie nu mi-a atras nimeni atenția și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
rămas acolo în picioare. Cam între ușa a doua și a treia. Nu mă țin niciodată de mâner, e murdar. Nu mă sprijin de nimic. De când eram mică mama mi-a spus că nu am voie să mă țin de mânerul din metrou, pentru că e murdar. — Probabil că așa este. Mie nu mi-a atras nimeni atenția și nici nu m-am gândit la lucrul ăsta. Dar cum îți menții echilibrul, dacă nu te ții de nimic? Datorită tenisului, mi-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
linia Hibiya vin la trei-patru minute, de aceea probabil că am întârziat cu un metrou. Linia asta nu e mereu atât de aglomerată. Nu prea poți sta jos, dar sunt doar câțiva care stau în picioare și se țin de mânere. În ziua cu pricina, când m-am urcat, am observat că erau multe persoane care tușeau. Metroul a plecat din stația Hiro-o și, cu puțin înainte de a ajunge în stația Roppongi, îmi aduc aminte că mă gândeam: «Astăzi e o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
Normal, nu puteai să stai jos. Am auzit că sarinul a fost răspândit în al treilea vagon din față, dar eu m-am urcat în capătul vagonului al patrulea, spre al cincilea. Eram la ușa din spate, mă țineam de mâner, stâteam în picioare și citeam o carte. Nu îmi mai aduc aminte subiectul cărții, dar sigur era un roman actual. Și, dintr-odată, am simțit miros de acetonă. Cu siguranță era miros de acetonă. Îmi aduc aminte că am simțit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
toată ziua. Luni nu m-am simțit prea grozav, chiar voiam să mă odihneasc, însă deja îi spusesem șefului că aveam să mă prezint la datorie. Mulți au coborât la stația Ueno. Am reușit să respir. Mă țineam de un mâner. Ce fac în metrou? Nimic. Mă gândesc doar: Ce aș mai sta jos!» (râde). După ce trec de Ueno, ochesc pe cineva care pare să coboare și mă așez în fața lui. După atâtea drumuri poți să te prinzi cine urmază să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
Am alergat pe scări și a venit la țanc metroul de Nishi-magone. M-am bucurat. Dar, de atunci au început să se schimbe lucrurile. Pentru că am coborât în grabă pe scări, respiram greu. M-am urcat și mă țineam de mâner. Metroul nu era atât de aglomerat. M-a lovit o durere în ceafă. Respiram și mai greu. Mă luase amețeala. Ca și când aș fi avut o cădere de calciu. Mă luase cu leșin. Încercam să-mi înfrâng starea accea. Mă țineam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
nu era atât de aglomerat. M-a lovit o durere în ceafă. Respiram și mai greu. Mă luase amețeala. Ca și când aș fi avut o cădere de calciu. Mă luase cu leșin. Încercam să-mi înfrâng starea accea. Mă țineam de mâner și stăteam în picioare. Nu era o durere obișnuită. Era o durere intensă, care mă chinuia. Aveam impresia că mi s-a spart un vas de sânge. Am o prietenă care și-a pierdut cunoștința din cauza unei hemoragii cerebrale. E

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
hemoragii cerebrale. E ceva asemănător. «Până aici mi-a fost! De ce să mi se facă așa de rău dintr-odată?» Am pus geanta pe care o aveam pe raftul de plasă pentru bagaje. Mă țineam strâns cu ambele mâini de mâner. Mă chinuiam din răsputeri să stau în picioare. «Aoleu! Nu e deloc bine!» Doar la asta mă gândeam. Am avut noroc. Persoana din fața mea, care stătea jos, a coborât cam după două stații. Am reușit să mă așez. Eram recunoscător

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
urcat în metrou. Era oră de vârf. Nu am putut sta jos. Mi-a fost foarte greu. Niciodată n-am vrut atât de mult să mă așez. Mă clătinam. Mă durea tot trupul. Credeam că o să mor. Mă țineam de mâner. Voiam să-i zic celui din fața mea de pe scaun: «Îmi este foarte rău, vă rog să binevoiți să mă lăsați să stau jos!» Până la urmă n-am mai scos o vorbă și am stat în picioare până la Musashisakai. Fiica mea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555

privi nemișcat, cu fălcile încleștate; Audbert, care știa bine cât de imprudent era să o privești prea multă vreme în ochi pe Malaberga, îl observă o clipă și văzu că respira greu și prea repede; în plus, mâna sa strângea mânerul săbiei, frământându-l, fără să o scoată, însă, din teacă. Ceilalți huni, strânși și ei unul în altul ca în fața unei primejdii de moarte, își încleștaseră mâinile pe arme, dar privirile lor erau lipsite de orice expresie și aproape fără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
masă veche, lungă și cu scândurile desfăcute. Balamber încă se străduia să-și revină din tulburare. întunecat, nu-și dezlipea privirea de la Malaberga, acum aplecată deasupra flăcărilor: îi cerceta cu interes fiecare mișcare, iar mâna dreaptă încă îi zăbovea pe mânerul săbiei. Audbert, care îl știa cât e de impulsiv, nu-l scăpa din ochi, temându-se să nu facă vreun gest neașteptat și violent, cu consecințe imprevizibile. Ceilalți își strângeau degetele pe amulete și se uitau în jur neliniștiți, cercetând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
e în regulă, îi avertiză bătrânul Ricarius, scutierul tatălui său. Luând seama la comportamentul ciudat al celor doi războinici, care făceau semne în mijlocul drumului, Waldomar își ascuți privirea și, automat, încetini pasul calului. între timp, Waltan pusese deja mâna pe mânerul săbiei. Unul dintre cercetași se întoarse și în câteva clipe fu în fața căpeteniei sale. Cu un gest al mâinii, Waldomar opri micul cortegiu. în tăcerea tensionată ce se lăsase deodată între ei, răsună ciudat, dinăuntrul carului, râsul zgomotos și neprefăcut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
nu rămase să aștepte lovitura de grație, ci se răsuci în direcția opusă, căutând o cale de scăpare. Găsi atunci grumazul mare, puternic al lui Rutilan, brăzdat de sângele tatălui său. Instinctiv, întinse brațele spre șa și se agăță de mânerul ei. Imediat ce îi sări în spinare, calul țâșni înainte, sparse cercul atacatorilor și o luă la goană pe cărare, într-un galop nebun. în primele momente, Waltan se gândi doar să-l îndemne și mai tare, fără să privească în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
să dezbrace morții. Prin urmare, nimeni nu-i dădea vreo atenție. însă, când încercă să dea un pas înapoi și să se facă nevăzut, Khaba se răsuci și îl țintui pe loc cu o privire amenințătoare, cu mâna deja pe mânerul săbiei. — Așează-te acolo și stai liniștit! îi porunci, arătându-i un pietroi de la marginea drumului. Ascultător, Audbert se îndreptă într-acolo, simțind cum încep să-i tremure picioarele și cu senzația că sângele i se face apă. Aproape sufocat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
cu brutalitate un bărbat aplecat, cu înfățișarea unui țăran. Nu fără oarecare satisfacție, Matauro îl aduse înaintea sa. — Omul ăsta se învârtea printre bagaje, anunță. — Un hoț, probabil, ori poate o iscoadă. De fapt, are un accent ciudat. Ținând de mâner un pumnal lung, adăugă: — Avea asta într-o cizmă. Sebastianus cântări arma în mână, apoi îl măsură pe bărbat cu o privire rapidă, luând seama la barba sa neîngrijită, la hainele sfâșiate și pline de noroi, la privirea temătoare, lăsată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
afront! Nu se poate să-i dați crezare câinelui ăstuia! Nu e decât un țărănoi, o râmă. E un nimeni, nimeni nu-l cunoaște! Totul e o înscenare infamă a porcului ăstuia de roman! Hotărât, cu mâna din nou pe mânerul săbiei, Sebastianus se întoarse spre Gundovek. — Eu ți-am făcut dovada celor spuse. Acum rămâne să hotărăști tu, dar nu am de gând să mă las insultat de acest ucigaș. Dezamăgit, îl văzu pe Gundovek șovăind iarăși; era încruntat și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
dacă nu din alt motiv, atunci din orgoliul neamului - cei care îl susțineau pe roman nu puteau fi prea numeroși. Cei doi adversari se despărțiră pentru o clipă; o sclipire de cruzime apăru în ochii lui Gualfard, care frământa nervos mânerul securii, nerăbdător să pună capăt acelei înfruntări ce-i părea mai ușoară decât își închipuise. Când, însă, după o altă scurtă pauză, porni din nou la asalt, Sebastianus reacționă în sfârșit: devie din nou lovitura, dar cu o mișcare către

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
pară, la rândul său, aplicând apoi o nouă lovitură de sus. Romanul, cu cea mai mare rapiditate, în loc să pareze, își dezechilibră adversarul trăgându-se îndărăt, pentru ca, la întoarcere, printr-o lovitură violentă în diagonală, să lovească imediat, cu mare putere, mânerul securii. Dezarmat, Gualfard făcu un salt înapoi. Urletul de spaimă și dezaprobare ce se auzi în marea piață fu atât de puternic, încât câteva păsări părăsiră în mare grabă acoperișul Pretoriului. Gualfard, însă, nu se pierdu cu firea: nu făcu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
veșminte femeiești până nu-mi voi duce la bun sfârșit răzbunarea. Spunând acestea, se îndreptă către oamenii din escortă și, ridicând brațul, dădu semnalul de plecare. își împungea deja calul în coaste, dar Sebastianus o reținu, punând o mână pe mânerul șeii sale. — Sper să te văd curând, deci. Din spatele genelor sale lungi, Frediana se mulțumi să-i zâmbească nesigur - un zâmbet în care lui Sebastianus i se păru că deslușește o umbră de ambiguitate; după aceea, brusc, strigă la cal

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Canzianus nu putu să se stăpânească: — Și dacă ești tu acela care-ți forțezi norocul? izbucni, încruntându-se. Dumnezeul meu știe să răsplătească îndurarea, dar îi pedepsește pe aroganți. — îndrăznești să mă ameninți? întrebă Balamber și-și duse mâna la mânerul săbiei, mai degrabă ca să-și salveze prestigiul în fața alor săi; făcu totuși, tulburat, un pas îndărăt. Gomerius, înspăimântat, îl lăsă jos pe Inisius și se ridică în picioare, venind instinctiv lângă abate. Acesta din urmă, însă, își redobândi calmul. Plecând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
sine pe Hariman, care, descălecând, ajunsese din câțiva pași lângă prizonier și-acum îi lega mâinile la spate. Prompt, burgundul făcu semn unui tovarăș să termine treaba și veni lângă ea. Frediana îi vorbi sprijinindu-se cu ambele mâini pe mânerul șeii. — Știi ce trebuie să faci, nu? O grimasă feroce apăru pe chipul războinicului. — Ca de obicei? întrebă. Frediana dădu din cap și încuviință: — Ca de obicei! Cu mâinile în șolduri, Hariman se uită scurt împrejur, ca și când ar fi căutat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]