1,063 matches
-
ar putea să fie deja mort. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Înainte spuneai că ne simte. BĂRBATUL CU BASTON: Pentru că era viu. Iar acum dacă nu clepfăie s-ar putea să fie mort. E clar că e terminat dacă nu clepfăie. Nu mârâie, nu clepfăie, nu inimic. Cine nu clepfăie e mort. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Chiar dacă e mort, tot trebuie să facem ceva. BĂRBATUL CU BASTON: Asta-i bună! Dacă e mort e mort! Ce să mai facem dacă e mort? BĂRBATUL CU
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
BRUNO: Te-a prostit și pe tine. GRUBI: Ba nu. Mă lipeam de ea și ea zvâcnea. Mă simte. BRUNO: Fugi d-aici! GRUBI: Dacă-ți spun că mă simte? Eu îi vorbeam și ea-ncepea să s-alinte și mârâia ușor, așa... se încolăcea în jurul gleznei, lugurea, se gâdila de mine, fornăia... Mă încolăcea parcă, mă zgândărea ușor, cu un vârf de pană, mă lăsa să dorm și-mi intra în oase, se rotea pe acolo cât se rotea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
cartofi în fiecare zi. Stă în pivniță câte două ore și curăță cartofi. Face mâncare și după aceea fuge pe câmp. Seara se ascunde în spatele ferestrelor, și așteaptă. Se uită de-a lungul căii ferate și cântă, încet, mai mult mârâie decât cântă... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Ai auzit-o tu cântând? HAMALUL: Da. Seara stăm aici, pe peron, jucăm zaruri. De fapt, numai ne prefacem că jucăm zaruri... O ascultăm pe ea, cum cântă. Uneori cântă și Bruno, la trompetă. (Începe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
părintele Ioachim, popa Băncilă era gata să cumpere, îi plăcea pământul, avea și ceva vie, și era dispus să de cât mai mult ar fi cerut. Când a auzit Țongu cu cine vrea să facă Adina afacerea a început să mârâie. Se judeca cu popa din Șoptireanca. Descoperise preotul acela că Emilian l-ar fi turnat cândva la securitate, o poveste cu greva aceea a minerilor, de demult, cu anchete, cu niște morți. Îi murise și popei din Șoptireanca un cumnat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
poate nevoie pă vremurile alea de dezorientare, că nu toată lumea a prins gustul de chiverniseală după revoluție, că așa e la români, jertfă și devotament cât cuprinde, da p’ormă dacă nu se lasă și cu ceva câștig începe să mârâie și să critice de nemulțumiți și așa au rămas mulți dezorientați care nu s-au procopsit la moment, ba chiar unii a calicit și a sărăcit, n-au știut, n-au avut curaj, erau prea cinstiți, ce-o fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Mai mult ca sigur ne privea mai departe din spatele lor. - Pe el îl cheamă Jerry, a spus blonda, arătând către câine. A venit pentru că te-a auzit că-l strigi. Dacă nu era el, eu n-aș fi venit. Rottweillerul mârâia în vreme ce mângâierile ei îi trăgeau pe spate pielea capului și a feței, descoperindu-i albul hidos al ochilor. Am încercat să zâmbesc. — Cum te cheamă cu adevărat? A evitat răspunsul. Nu știu de ce Jerry e atât de nervos. De obicei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
să li se dea de mâncare, dar în singurătatea străzii și a sufletului geriatric filantropia îmbracă exclusiv o formă canină. Mă rog.) Ca să nu mai lungesc, pe străduța labirintică de lângă Unirii, doi motani se priveau și-și mișcau vârfurile cozilor, mârâind din când în când așa cum fac pisicile, ca niște copii sălbatici. Voiau să se bată. Erau într-o curte, alături de stație, și nimeni din cei prezenți nu se uita la ei. Oamenii lungeau gâtul după tramvai. Motanii continuau să facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
de cremă de plajă, spuse ea repede, îngrozită. Gândește-te ce dezastru ar fi! — Foarte înțelept din partea ta, o aprobă Hugo. Noi fetele trebuie să avem grijă de tenul nostru, nu-i așa, Bill? Bill, care-și turna niște cafea, mârâi ceva și plecă să vorbească cu Helen. Aceasta îl salută cu entuziasm, mergând până-ntr-acolo încât să-i ofere din îndulcitorul ei, semn de înaltă apreciere. — Fii atent, îi spuse Violet cu reproș, e bolnav de inimă. Hugo își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
mieros. Deși fac o conversație fascinantă. M-am uitat urât la Hugo; nici dacă ar fi ridicat un picior, ar fi făcut roată în jurul meu marcându-și teritoriul și apoi ar fi început să-l miroasă pe Hawkins la fund, mârâind în tot acest timp, nu și-ar fi făcut cunoscute intențiile într-un mod mai evident de atât. Hawkins își luă jacheta de piele neagră și și-o aruncă pe un umăr. —Să-mi dai și mie numărul croitorului tău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
în care ar fi în stare să se întrebe ceva - unde o fi mintea bărbatului care dormea. Cum ar putea ei să-și închipuie visele lui? Trebuie că erau atât de departe de a le înțelege! Copil fiind, când Tom-Tom mârâia și se agita în somn, îl întrebase pe tatăl lui ce visează câinii. — Nu știu, îi răspunse acesta. Poate că fugăresc pisici, vânează iepuri sau aleargă după poștaș... Poate că au o lume a lor pe care noi nu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
silească să coboare de pe ramura înaltă a unui copac stufos în care își căutase adăpost. Îl hărțuiau ca să sară și să-l străpungă în aer cu lăncile lor, cum i se povestise că indienii și garimpeiros vânau jaguarii. Se trezi mârâind și prost dispus. Făcu baie, mâncă pastă de guayaba, manioc și banane prăjite și începu să-și pregătească lunga călătorie la Santa Marta. De fapt, nu erau multe de pregătit. Un mănunchi de banane, nuci de cocos, guayabas și nuci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
unei familii? Noi vorbim acum despre niște copii. Niște copii mici. Dar destul de mari ca să înțeleagă. O chestie din asta le poate distruge viețile. Amanda a privit-o cu dispreț. — Ce e cu obsesia asta a voastră cu copiii? a mârâit ea. Ce naiba sunteți voi? Un nenorocit de Sindicat al Mamelor? — Eu nu fac decât să-ți atrag atenția, a spus Alice calmă, că tu scrii despre niște copii vulnerabili. Judecătorilor nu le va plăcea treaba asta. Ce-mi pasă mie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
al Mamelor? — Eu nu fac decât să-ți atrag atenția, a spus Alice calmă, că tu scrii despre niște copii vulnerabili. Judecătorilor nu le va plăcea treaba asta. Ce-mi pasă mie de niște scârbe de copii de celebrități? a mârâit Amanda. Sau, de fapt, de orice fel de copii? Copii, puradei! Oricine are așa ceva, merită tot ce primește. Alice s-a uitat la ea la fel de calmă. Iată personificarea curvei carieriste, care urăște copiii, și-a spus singură. Păcat că Sherry
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
se scutura violent în clipele când emoțiile erau pe punctul s-o copleșească. Alice așteptase cu nerăbdare să-l vadă pe Bo, controversatul mire. Dar, contrar așteptărilor, acesta nu stătea în fața bisericii, jucându-se agitat cu verigheta. —E ridicol, a mârâit peste umăr mătușa Frances către mama lui —Alice. Mireasa e cea care ar trebui să întârzie. Privește partea pozitivă a situației, i-a șoptit mama lui Alice. Poate că s-a răzgândit. Pălăria a încetat să mai tremure. Mătușa Frances
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
dat faldurile rochiei la o parte, pentru a demonstra că nu avea nici cea mai vagă urmă de chiloți, Hugo a simțit că începe să i se învârtă capul pe umeri. —Dumnezeule, ce dor mi-a fost de tine, a mârâit el. Una dintre bretelele rochiei a căzut pe un umăr mătăsos. În timp ce degetul arătător descria cercuri în jurul sfârcului expus, Amanda și-a întins buzele roșii și strălucitoare într-un zâmbet leneș. Și mie mi-a fost dor de tine, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
și am primit tricoul semnat Stella McCartney. —Ăă? a zis Hugo. — Lasă, a răspuns Amanda, lăsându-și capul în jos. Vreau să spun că acum vreau mai mult. Hugo voia și el mai mult. M-am distrat la maximum, a mârâit Amanda coborându-se asupra lui cu aceeași mișcare de fustă cu care un matador își flutură eșarfa. Hugo a deschis ochii indignat. Cum adică te-ai distrat la maximum? Nu suntem căsătoriți nici de-un an de zile. Cum rămâne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
mâna subțire a lui Alice, care se odihnea deja în palma lui. — Abia așteptăm să-i urăm bine ai venit pe planetă micuțului nostru. Oricât de îngrozitor de exploatată și de abuzată este planeta în acest moment. —Mulțumesc foarte mult, a mârâit Amanda către Hugo în secunda în care au ieșit afară. M-ai făcut de râs în fața întregii clase. —Uite ce e! Îmi pare rău, bine? a spus Hugo îndreptându-se spre Toyota și apăsând pe butonul de deschidere automată cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Doamnă, sunt nevoită să vă rog să vă amintiți că emoțiile extreme nu sunt indicate în cazul femeilor gravide, a spus recepționista pe același ton fără culoare sau emoție. Ele pot grăbi nașterea. Păi, acum e deja cam târziu, a mârâit Amanda, gândindu-se cu jind la fotografiile din broșura de lux care înfățișau apartamentele private ale spitalului; la paturile cu baldachin, ale căror draperii din damasc și magnifice paneluri sculptate ascundeau saltele ajustabile prin simpla apăsare a unui buton și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
un cot Amandei. Amanda a scotocit într-o ureche scoțându-și unul dintre dopurile jegoase cu care Hugo începuse să se obișnuiască, deși era dezgustat când le găsea aruncate pe podeaua dormitorului sau prin pat. — Ce s-a întâmplat? a mârâit ea. —Theo. Plânge. —Of, ce mama dracului, i-a sărit muștarul Amandei. Ce pizda mă-sii mai are acum? E un nenorocit de copil, Amanda. Asta are. — Și hoașca aia ce face? a vrut să afle Amanda înfuriată. E obligată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
costat așa de mult; de când o cunoștea el, Amanda nu plătise niciodată pentru nici un produs cosmetic. Nu cu bună știință. „Numai oamenii mici plătesc“, o auzise Hugo de nenumărate ori spunând. „Oamenilor ca mine li se dau lucruri.“ —Ăsta, a mârâit Amanda continuând să agite tubul, e un tratament special de piele. Îndepărtează ridurile și dă strălucire feței. —Ei, dacă te consolează, a ripostat Hugo, fundulețul lui Theo arată foarte strălucitor. —Nu ești bun de nimic, a explodat Amanda. Râde ciob
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
privirea a observat că fiecare dintre pantofii marca Church, mărimea patruzeci și patru, era parțial acoperit cu o glugă din plastic de un albastru electric. Hugo era în continuare încălțat cu galoșii de la creșă. — Mulțumesc că mi-ai spus, a mârâit el către Shauna când a trecut prin fața biroului ei, după ce ieșise în goană din biroul lui Neil. Shauna a aruncat o privire spre picioarele lui. A, a fost o greșeală? Nu mi-am dat seama. Poate din cauza aerului de mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
câine cu înfățișare feroce, pus pe mâncat oameni, ca ăsta! Hugo i-a zâmbit animalului cu inima strânsă. — Ce câine cuminte, a zis el încercând să îmbuneze bestia. Câinele l-a privit cu ochii lui mici și răi și a mârâit din nou, de data asta mai gros și mai sonor decât prima oară. —Ce câine minunat, i-a comunicat Hugo cu voce tremurândă tocmai când clopoțelul de la intrare a început să sune. Grăbindu-se pe hol, Hugo și-a trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
elegantă în stil georgian. Hugo i-a răspuns cu un zâmbet senin. —Ce anume? Un soi de muget, i-a explicat Steve Buckley privindu-l întrebător pe Hugo. —Muget? a repetat Hugo cu un zâmbet crispat. Câinele din sufragerie a mârâit din nou de să te bage în sperieți. A, mugetul ăla? E doar unul dintre animalele de casă ale proprietarului. Un câine foarte drăguț. Nu e nici o problemă. —Drăguț? Animalul ăla? Steve Buckley s-a oprit brusc din urcat. Hugo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
urcat. Hugo a văzut cu inima strânsă că bărbatul se holba la bestia iadului care făcea ture, cu intenții letale, între sufragerie și hol. Zgâriind parchetul cu ghearele, animalul s-a uitat în sus, pe scară, la Hugo și a mârâit. —E superb, nu? a bolborosit Hugo. E fetiță și o cheamă Elsie, a adăugat el rapid când animalul a sărit pe treptele de jos ale scării. Elsie e fată bună, s-a milogit el când ochii criminali ai câinelui s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Hugo să apuce să protesteze, au dispărut. Când sunetul ușii trântite a reverberat în holul pustiu, Hugo, aflat încă la jumătatea scărilor, s-a uitat la câine cu ură. —Ticălosule, i-a spus el. Câinele și-a dezvelit colții, a mârâit și a mai urcat încă trei trepte. Hugo și-a dat seama că, din încleștarea asta, o singură ființă avea să iasă câștigătoare. Făcându-și socoteala că elementul surpriză era singura lui armă, Hugo a așteptat ca animalul să mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]