2,342 matches
-
dar să ne lase prunele! Tratamentul „tandru” era rezervat de bunicul animalelor, dar în cazul străbunicii domnea, cum îți spuneam, democrația biosferei: „Hai la buna să vă hrănească!” sau să vă ducă la culcare era o expresie pe care buna Măriții o folosea la adresa puilor și a mea. Eu făceam mofturi și eram monoalimentară. Acceptam să mănânc salam și liptăriță (magiun cu smântână). Ca să mă facă să mă hrănesc, buna chema alți doi copii, pe Relu (nu știu ce face el acum) și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
de Crăciun sunt pline de duhuri ale celor duși. Bunicul ocupă un loc tot mai mare fiindcă îl asociez cu Ignatul. Era personaj principal. Sigur, cineva foarte septic m-ar putea întreba: - De ce ți-e dor? De imaginea cu Buna Măriții spălând mațe de porc în fundul grădinii? Da, mi-e atât de dor de clipele alea, neseptice, în plină sălbăticie, aici lângă cuptorul cu microunde în care coc cârnați ambalați în vid, undeva, la poalele unei mari uzine intelectuale americane. Cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Miroiu): Adina D., Nunți transoceanice, Bloomington, 2003. Adriana C., Despre emapatie, Bloomington, 2003. Anca J., Între două lumi, București, 1986-2004. Avril Mender, Charity and understanding, Oxford, 1993, 1995, 1999, 2002. Bill Mander, On Oxonian Progressivisms and Consevatisms, Oxford, 1999. Buna Măriții, Fapte și povești pentru copilă, Sâncrai, 1955-1977. Cătălin Zamfir, Nimic nu-i mai practic decât o teorie bună, București, 1976-1978. Cornel (Co), Vagabondaj de adolescență, Hunedoara, 1970-1974 (plus). Cornel C., Nathaniel, București, 1996-2004. Cornelia G., Dragii mei neînțelepți, Foișorul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
povestea pentru ea prețuirea de către noi a calităților ei de gospodină cu faimă. În timp ce frazele-i curgeau fără oprire, ca mătăsurile desfășurate de pe mari suluri anume mânuite, iar dulciurile se împuținau pe platoul albastru din față, bunicul zâmbea din fotografia mărită, aflată deasupra bibliotecii, privindu-și cu dragoste nepotul care, ca și în copilărie, își uita de toate în fața unui platou cu dulciuri... Și doamna Pavel vorbea întruna, apoi și neprețuita ei nepoată. - Începură cafelele și nu se mai termină ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
seama că o prăpastie face totdeauna parte din măreția naturii. Urmară apoi obișnuitele - sincere sau ipocrite - felicitări ale celor prezenți, cu îmbrățișări și sărutări însoțite de tradiționale buchete de flori. Când ajunsei în fața lor, ea mă privi cu o deschidere mărită a pleoapelor, nu mi-am dat seama ce putea să însemne privirea aceea atunci, dar făcându-mă că nu observ, rostii politicos: „Sărut mâna, doamnă, și vă felicit pe amândoi” eram corect până aici, dar era să adaug precizarea ipocrită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
-i nimic că mă visezi. Cum ai putut să pleci, atunci, ca un străin oarecare? Ce fel de alcătuire ești? Și n-ai mai dat nici o veste. Fața îi era palidă cum nu i-o cunoscusem niciodată, ochii cu privirea mărită. Nu mi-am lepădat încă, după cum vezi, voalul de mireasă, nici coronița de lămâiță de pe cap”. Nu puteam vorbi. Mi se uita în ochi cu fixitatea unei lumi nefirești. „Nu mi-am dat jos toate acestea de pe mine, au rămas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
domnul avocat. De când mi-a murit fiica, acum șapte ani, nu mai am pe nimeni, și arătă cu mâna spre stânga mea, în spate. M-am întors: pe o etajeră-colțar, pe care abia acum o vedeam, am descoperit fotografia, ușor mărită, a unei fete cu îmbrăcăminte școlară, cu picățele, șorț de culoare închisă și guler alb: era Keti. Nu încăpea nici o îndoială. M-am apropiat puțin speriat, am luat fotografia cu tot cu suportul și apărătorile de sticlă între care era fixată, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
și paharul în alta. Îmi beam liniștit apa - și cum ridicam capul, i-am întâlnit privirile fixe. Deodată m-a străbătut fiorul fierbinte. În umbra odăii, ochii i se luminaseră, firele de argint parcă i se răsfrângeau toate în pupilele mărite... Rămăsei privind-o așa, cu paharul uitat în mână. O văzui zâmbind cu teamă. După aceea zâmbetul i se deschise; parcă se lumina. Făcu o mișcare îndărăt, o mișcare lină și nesimțită. Și ochii, ochii mă priveau ciudat acuma. Dintrodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
geamă, apoi întinse mânile, parcă se apăra de ceva: două mâni negre, arse, uscate, noduroase ca niște vreascuri, două mâni de rob al pământului. —E muncitor... zise încet chihaia. —Îs un biet om muncitor... gemu bolnavul deschizând ochii cu albul mărit. M-au farmat niște români... Și mi-a murit un copil, și n-aveam cu ce-l îngropa... ș-am vrut să duc la târg un car de lemne. Începu să tușească... Își șterse domol cu mânica, de pe buze, sângele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
-i venea ogoirea unui cântec. O pătrundea domol, în suferința ei amară. Eresurile vechi pluteau în juru-i nelămurite, izvorâte ca dintr-un trecut de negură. Câte-un răstimp, o cucerea din nou lunga domnie a trecutului; rămânea cu ochii țintă, măriți, ascultând o șoaptă tainică, din lăuntru-i. Murmurând cu creșteri și scăderi de voce, uneori Sanis se închina umblând pe lângă patul ei de zăcere. Întunecat, cu cornul din frunte plecat spre cartea deschisă, c-o mână înfășurată în curele, cu pânza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
el. Dându-i impresia pasiunii amoroase, Roxelana a rugat pe marele stăpân s-o ierte că-i pricinuiește tulburare și mâhnire. — Am pierdut un bun scump, gâfâia venețiana șoptit. Doresc altul tot de la cel ce mi-a dăruit pe întăiul. Măritul împărat i-a cuprins tâmplele: —Alină-te, iubirea mea, a zis el grav. Trist sunt și totuși mă faci fericit. Fi-vom pururi amândoi și în cealaltă viață. Ochii ei erau o mare adâncă și liniștită, sub luciul căreia se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și-a învăluit iar barba de viforul mâniei, Rustem-vizir a căzut în genunchi și și-a înclinat fruntea până la imineii cei roșii ai împărăției. Înțelegi ce-ți poruncesc, Rustem? a întrebat împăratul cu glas trudit de bântuirea furtunii. Ascult, prea mărite stăpâne. —Îți poruncesc, Rustem, să iei cu tine destui oșteni ai mei de credință, să treci cu ei chiar astăzi Boazul și să n-ai hodină până la Amasia. Să-mi aduci pe Mustafa aici. Să nu-l strici. Vreau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Roxelana s-a bucurat fățiș. A cuprins râzând puțintel răutăcios pe domnul său și i-a rostit înțelepte cuvinte: —Câteodată întârzierea e prielnică, stăpâne bune. Cât așteptăm, va ieși la lumină adevărul. Soliman-Sultan a suspinat neguros. —Iubita mea, a răspuns măritul stăpân, ceasul mâniei mele a trecut. —Nu-i așa? mă bucur nespus, domnul meu. Așa este, doamnă, ceasul mâniei mele a trecut. În acel ceas credinciosul Rustem a fost în primejdie să treacă puntea vieții. Mă duc eu însumi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
îngrozită. —Revino-ți, i-am zis. Vino cu o treaptă sau două mai jos. Am avut un weekend nasol, exagerezi. M-am întors în grabă acasă la Jacqui și i-am povestit ce se întâmplase. Un inel? a exclamat. Te măriți! — Nu mă mărit. —De ce nu? De ce aș face-o? —Hm... pentru că te-a cerut? Am glumit, a spus bosumflată. Oarecum. Deci, de ce nu vrei să te căsătorești cu tipul ăsta? Am bolborosit incoerent: —Motivul A. De-abia dacă îl cunosc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
a treisprezecea: — Pe acest câmp veți putea șterge rușinea înfrângerii pe care ați suferit-o... Redobândiți-vă onoarea! — Antonius... Titus șterse sudoarea rece de pe fața lui Antonius, care îi îndepărtă cu un gest nesigur mâna, privind în fața sa cu ochii măriți. Voi, cei din Maesia, care ați pornit revolta... Nu puteți să vă temeți acum de dușman! Și voi, cei din Syria, care împreună cu Marcus Antonius i-ați respins pe parți, iar împreună cu Corbulo i-ați învins pe armeni, iar apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
lipsită de noimă a calului, țopăind pe mijlocul tablei, în timp ce eu îl înghesuiam cu prima mea linie. Există o astfel de deschidere mi-am spus eu și am dublat. După care el m-a castorat! M-am holbat la zarurile mărite... Șahul înseamnă confruntarea unor minți, un șoc între culturi individuale și pe undeva e și un filon bogat de rușine. L-am vidrat. El m-a ratonat. Ei l-am cârtițat. Zarul dublat arăta 32. Asta era. — M-am tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
și cu mintea clară, am băgat pachetul în fundul genții și am tras apa. Nicola Walters era singura persoană care se spăla pe mâini în chiuvetă când am ieșit. M-a văzut în oglindă și și-a prelungit șederea, cu ochii măriți. —Ce Dumnezeu faci aici? m-a întrebat. Probabil mă vedea ca pe unul dintre acei agenți secreți din serialele televiziunii americane care reușesc într-un fel să-și ascundă lucrurile cele mai intime cu scuze dintre cele mai slabe. Trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
tu. — Unchiul meu spune că Încă mai faci cercetări În legătură cu Julián Carax. Poate treci Într-o zi pe la noi să iei masa și Îmi povestești ceva noutăți. Și eu am ce să-ți povestesc. — Una din zilele astea, negreșit. — Mă mărit, Daniel. Am rămas uitîndu-mă la receptor. Am avut impresia că picioarele mi se afundă În pămînt sau că scheletul mi se micșorează cu cîțiva centimetri. — Daniel, mai ești acolo? — Da. — Te-a surprins. Am Înghițit o salivă de consistența betonului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
de anostă, Încît ne-am pulveriza. E ca și cum am avea de-a face cu un om care s-a obișnuit să ia În fiecare dimineață o anumită cantitate de drog, fără de care nu poate funcționa. Desigur, cantitatea de drog trebuie mărită zilnic, pentru ca organismul să ajungă Într-o anumită formă. Retrage-i doza și omul va intra În criză. Așa și cu realitatea, pentru a putea exista, are nevoie, pe zi ce trece, de o doză de irealitate din ce În ce mai consistentă... Celulele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
puțin zece ani mai în vârstă decât el, băteau la mașina de scris sau sporovăiau la telefon, iar zgomotul șiroia spre el din toate părțile, domolindu-se apoi într-o curgere estompată, care nu mai era nici măcar un zgomot. Fotografia mărită, de pușcăriaș, a lui Harlan „Buddy” Jastrow, ucigașul cu toporul din conitatul Kern și motivul pentru care se făcuse polițist, îl privea cu ochi reci de pe peretele din fața biroului. Un alt polițist, care aflase cât de mult își dorea Danny
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
vizualizarea înfrumusețată a celor două fotografii urâte, capsate pe prima pagină. Guri pe guri, guri pe șlițuri, sodomie, fellatio, soixante-neuf. O incursiune perversă a Omului Cameră, o voce mică ce pretindea că „E în interesul anchetei” - iar atunci când vreun detaliu mărit îl impresiona foarte tare, își simțea tranzitul intestinal iminent. Nici un set de semnalmente corespunzătoare unui bărbat între două vârste care să-l oblige să se oprească și să cugete. Doar poze, în rafale rapide, ca șirurile de imagini pâlpâind la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
o părere clară de spre el - dacă se prefăcea că e nebun sau era bolnav de-a binelea. Danny închise și plecă să se întâlnească cu Mal Considine la West Hollywood. Tipul îl aștepta chiar în biroul lui. Studia fotografia mărită a lui Buddy Jastrow. Danny își drese glasul. Considine se învârti în jurul lui, măsurându-l din cap până-n picioare. — Îmi place costumul. Nu e măsura perfectă, dar arată cam în stilul unui tânăr de stânga. L-ai cumpărat anume pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
așteptând și unele adăugiri artistice: încercuirea fețelor unor comuniști cunoscuți. Buzz se gândi „Coleman” și începu să caute o față obturată de bandaje. Majoritatea fotografiilor erau de grup și fuseseră luate de la distanță, de undeva de deasupra. Unele reprezentau secțiuni mărite, în care fețele se distingeau mult mai clar. Calitatea tuturor era excelentă - FBI-ul știa meserie. Buzz observă câteva fețe neclare, multe prea albe, în primele cadre - imagini din mulțime în primăvara lui ’43. Urmări șirul de fotografii de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
din jurul sultanului. Acei oameni vor trebui identificați, ca să poată fi găsiți și eliminați În luptă. Unul dintre acei Apărători va trebui să-și amintească cu maximă precizie trăsăturile lor. Sau să le deseneze portretul. Alexandru Își privea tatăl cu ochii măriți, nevenindu-i Încă să creadă. I se Încredința o misiune secretă, sau era un vis? - Din câte am văzut, continuă căpitanul, ești neîntrecut În realizarea portretelor. Vei fi Pictorul. Vei aștepta pe străzile Istanbulului, În locurile indicate de ceilalți Apărători
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
de la centură și Îl puse În fața lui, apoi aplecă fruntea până Îl atinse. Rămase acolo câteva clipe, În tăcerea mustind de neliniști și de Întrebări. Apoi ridică privirile spre Ștefănel. -Ucide-mă. Anda rămase la fel de impasibil, așteptând. Sultanul privea cu ochii măriți această scenă care, nici ea, parcă nu avea cum să fie reală. - Ucide-mă, repetă Amir. Ai dreptul. Am ridicat mâna asupra familiei tale. Am Încălcat legea frăției de sânge. Cu această vinovăție În suflet, Tengri nu mă va lăsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]