2,098 matches
-
neizvorâtece șușoteau în curgerea lor necursăși se prelingeau în suspendarea staționării seceteice mustește în noroaiele secateale satului, unde la umbra lumânărilor stinsetata recitea scrisoarea ce eu am uitat să o scriude pe o coală imaculat de albă,și înveșmântat în mantia rozăprecum cafeaua,am căutat să-l țin treaz toată noapteacu un ceai de gargară din coajă de stejar,apoi l-am îmbătast cu două halbe goale de bere.... XXV. POEM FILOZOFIC, de Stejărel Ionescu, publicat în Ediția nr. 2213 din
STEJĂREL IONESCU [Corola-blog/BlogPost/377441_a_378770]
-
ianuarie 2017. strigai disperarea filozofând pe la icoane, mocirla gurii tale a izbucnit în claritatea lacului, țiganii, de la capătul satului , bat potcoave rupând bariera fonică a timpului, potcovind răsăritul dimineții, chipul tău atât de neînchipuit, fumegă, alungând strigoii de pe pereți, îmbraci mantia de smoală, în timp ce pe coaste îți umblă câmpia, țiganul despotcovind răsăritul ți-a adus potcoavele, numai două, două ți-a adus din cele patru cerute, nu e nimic, ai să îl bagi mâine la carceră, știi, carcera aceea cu drugi
STEJĂREL IONESCU [Corola-blog/BlogPost/377441_a_378770]
-
făină pentru ... Citește mai mult strigai disperareafilozofând pe la icoane,mocirla gurii talea izbucnit în claritatea lacului,țiganii, de la capătul satului , bat potcoaverupând bariera fonică a timpului,potcovind răsăritul dimineții,chipul tău atât de neînchipuit, fumegă,alungând strigoii de pe pereți,îmbraci mantia de smoală,în timp ce pe coaste îți umblă câmpia,țiganul despotcovind răsăritulți-a adus potcoavele,numai două, două ți-a adusdin cele patru cerute,nu e nimic, ai să îl bagi mâine la carceră,știi, carcera aceea cu drugi de metalși apă
STEJĂREL IONESCU [Corola-blog/BlogPost/377441_a_378770]
-
Acasa > Poezie > Familie > TRECUT-AU ANII Autor: Gabriela Zidaru Publicat în: Ediția nr. 2309 din 27 aprilie 2017 Toate Articolele Autorului Când a nopții mantie cernită Acoperă orașul adormit, Spre casă, pe strada liniștită , Încet, la braț cu tine am pornit. Îmi vorbeai de lună și de stele, De dragostea ce-n suflet ți-a-nflorit. Ai pătruns în gândurile mele, Și inima încet mi-
TRECUT-AU ANII de GABRIELA ZIDARU în ediţia nr. 2309 din 27 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/377639_a_378968]
-
au început și ele să mă urască, nu mă mai înțeleg și chemate de zări pornesc mereu pe alte și alte cărări. Să ningă aș vrea cu multă zăpadă să se vadă doar albul din stradă, iar copacii îmbrăcați în mantia de nea să pară giganți coborâți de pe o stea. Citește mai mult Să ningă ...Aș vrea să ningă mult, neîncetat,să mă-ngrop în zăpezile d- altadat,să simt cum zăpada moale, fermecată,îmbracă și vise și gânduri dintr-odată
MARIANA CIUREZU [Corola-blog/BlogPost/378283_a_379612]
-
găseascăcred c-au început și ele să mă urască,nu mă mai înțeleg și chemate de zăripornesc mereu pe alte și alte cărări.Să ningă aș vrea cu multă zăpadăsă se vadă doar albul din stradă,iar copacii îmbrăcați în mantia de neasă pară giganți coborâți de pe o stea.... XXVIII. CULORI..., de Mariana Ciurezu , publicat în Ediția nr. 738 din 07 ianuarie 2013. Am să iau albastru din mare că să dau iluziilor culoare, și verde din frunze pe săturate poate
MARIANA CIUREZU [Corola-blog/BlogPost/378283_a_379612]
-
ein Fest mit Tanz! LEGENDĂ GREIERILOR Dumnezeu, cu gândurile sale, coborî pe Pământ și mergând, și mergând, nu observă ca-n cale toți și toate i se închinau și-l preamăreau. Obosit cum era și cum noaptea cobora, isi întinse mantia de lâna și se lungi, cu capul pe o mână, sub un copac. Dar liniștea prea mare, deși nu era zi de sărbătoare, era întreruptă de zgomotele mii din jur, de prin câmpii. Și-atunci, lua o mână de întuneric
POEZII BILINGVE de GHEORGHE VICOL în ediţia nr. 1911 din 25 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/378570_a_379899]
-
mânecuțele largi, iar atitudinea lor, purtând toată încărcătura momentului solemn, evlavios, la care adaug părul vizibil încărunțit al Cucernicului Părinte Pavel și cel alb complet al Preacucernicului Părinte Protopop, făceau să ai imaginea unor personaje de basm ori din icoană. Mantia ierarhului, spre care se îndreptau cu mare drag și respect toate privirile pe măsură ce acesta înainta prin mulțime, era de culoare albastră, iar potcapul de culoare neagră. Pe piept purta sfânta Cruce cerută de rangul său ierarhic. El pășea încet, cu
ISTORIE, CREDINŢĂ ŞI CULTURĂ (SFINŢIREA BISERICII) de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1911 din 25 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/378577_a_379906]
-
uit de umbra clipei, de trecerea ei oarbă. Zăresc în jur o lume unde nu-i vânt și ger Cu mii de sori și fluturi în salbe împletiți, Din Ursa Mare vin doi călăreți și-un înger Purtând pe umeri, mantii din aștri nenuntiți. Mă-ndrept spre un lăcaș clădit din hiacint Și văd Copacul Vieții ce-atinge nemurirea, ... Citește mai mult Privesc parcă în transă spre-a cerului cărare,Căci am primit solie la ceas de rugă, tainic,Un gând
RODICA CONSTANTINESCU [Corola-blog/BlogPost/378741_a_380070]
-
aură regalăși uit de umbra clipei, de trecerea ei oarbă. Zăresc în jur o lume unde nu-i vânt și gerCu mii de sori și fluturi în salbe împletiți,Din Ursa Mare vin doi călăreți și-un îngerPurtând pe umeri, mantii din aștri nenuntiți.Mă-ndrept spre un lăcaș clădit din hiacintși văd Copacul Vieții ce-atinge nemurirea,... XXIII. ÎȚI CER O LECȚIE..., de Rodica Constantinescu , publicat în Ediția nr. 2148 din 17 noiembrie 2016. Acum, sunt prietenă cu mine și
RODICA CONSTANTINESCU [Corola-blog/BlogPost/378741_a_380070]
-
Delectare > RONDEL ÎN DOI Autor: Olguța Trifan Publicat în: Ediția nr. 1969 din 22 mai 2016 Toate Articolele Autorului De drag să mă cutremur, nu să mor, Când luna bate în fereastră, În dragoste cu zel să mă-nfășor Sub mantia-i de stele-albastră. Când trupuri vom uni, în tainic zbor, Cu roua florilor din glastră, De drag să mă cutremur, nu să mor, Când luna bate în fereastră. De fericire, voi striga: te-ador! Știu, zămislită-s dintr-o coastă
RONDEL ÎN DOI de OLGUŢA TRIFAN în ediţia nr. 1969 din 22 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/378947_a_380276]
-
2016 Toate Articolele Autorului De dor... Te- am visat și mi- e dor, Cu ochii tăi verzi și frumoși De aici, dintre umeri de nor, Dintre brazi și munții stâncoși. Dorul e viu, mătăsos și curat Și mă- mbracă- n mantii discrete Cu țesături de tafta si brocart Foșnind unduios în trupu- mi și-n plete. Te simt, te port, te duc cu mine oriunde Ești în genele mele și- n suflet... Aici e un colț de rai ca la tine
DE DOR... de DANIA BADEA în ediţia nr. 1969 din 22 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/378989_a_380318]
-
creaturi întunecate, erau ca două stele, roșii ca două flăcări. Pe măsură ce se apropia coborând lin din înalturi, am realizat că acea creatură a nopții înstelate era de fapt o femeie cu siluetă grațioasă, înaltă, tânără, înveșmântată în negru, cu o mantie lungă, de voal subțire ca un giulgiu, care fâlfâia în urma ei prin valurile de sinilii ale nopții, așa cum venea cu brațele deschise ca două aripi mari. De aceea îmi păruse din depărtare o pasăre uriașă. Avea păr negru și lucitor
FEMEIA CE COBORA DIN STELE de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 1967 din 20 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/378997_a_380326]
-
-ntinsă. Topește-mi de pe buze bruma, Săruta-mă si lasă-te cuprinsă De vraja ce-mi sclipește în priviri, Stropită cu arome de pian. Mă sting printre petalele de trandafiri Când vii și tragi perdeaua de la geam. Mă înfășor în mantia cu stele, Îți las la geam trei muguri de iubire Printre petale gândurile mele Și te răpesc sub pleoape... amintire. Copacii Sunt munții tunși cu securea, Gânditori cu tâmple goale În bocet șoptește pădurea, Doinindu-și durere în izvoare. Cu
POEZII, DE ION SORESCU de MIHAELA MOŞNEANU în ediţia nr. 2044 din 05 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/379092_a_380421]
-
din plăcerile viului despletit în nuanța atingerilor. Am visat, că iar vei veni și că de această dată nu vei mai pleca ,te ai scuzat privindu-mi ochii înlăcrimați. Visul,,,,,alt păcat bănuit că se înfrunptă din bucuriile vieții. Sub mantia minții el circulă nevăzut ajutându-i pe cei ce nu își despart speranțele de dorință, păcatul de gând și întinderea mâinilor de la unul spre altul, să rămână cuprinși în forma incipientă a cunoașterii. - Sărută-mi aripa de lângă mâna stângă, mi
PĂCATUL CA FORMĂ DE EXISTENŢĂ de ANGHEL ZAMFIR DAN în ediţia nr. 2295 din 13 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/380048_a_381377]
-
Articolele Autorului Da!... Rând pe rând se sting gorunii! Pe lăngă garduri plâng și spinii. Se duc să-și înnoiască rădăcinile Lăsând în urmă toate rătăcirile. Se duc și ei chemați la Sfântul Să lumineze-n veci pământul Și de sub mantia împărătească Să-nvețe iarăși câmpul să rodească. Să-nvețe florile să cânte Sub ale lunii raze blânde Și să alunge clipele flămânde Ce scurmă-n ale noastre oseminte! Se duc și-n urmă doar pustiul Mai răsucește bisturiul Pe undeva
SE STING GORUNII! de COSTICĂ NECHITA în ediţia nr. 2061 din 22 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/380075_a_381404]
-
însă, nu se gândise că regele racilor avea să afle de la supușii săi că Stela fusese văzută plimbându-se pe plajă și avea să îi apară în prag, așa că se sperie când dădu cu ochii de bărbatul acoperit cu o mantie roșie, căruia nu i se puteau citi trăsăturile sub părul alb, lung și barba neagră, învolburată. - Unde e? O dădu pe femeie la o parte din prag fără a mai aștepta răspunsul și se năpusti în casa mică și întunecată
POVESTEA STELEI de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1728 din 24 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/381857_a_383186]
-
ei subțiri. Așa se făcu că, atunci când regele racilor apăru a doua oară la casa femeii sărmane, aceasta era tot singură. Înainte ca ea să poată măcar să se gândească la ce are de făcut penrtu a scăpa de bărbatul în mantie roșie, acesta o transformă într-o scoică pe care o aruncă în valurile mării, apoi porni să o caute pe stăpâna stelelor de mare prin împrejurimi, negăsind-o nici de data aceasta. Întorcându-se târziu la casa de pe malul mării
POVESTEA STELEI de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1728 din 24 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/381857_a_383186]
-
direcția Stelei și o cuprinseră peste brațe, într-o strânsoare care aproape o sufocă. - Vreau să aflu de ce e prizoniera ta această domniță, Racule? Regele racilor se înroși atât de tare la față că aproape nu se mai deosebea de mantia pe care o purta. - A furat din palatul meu! - Ce a furat? - Un inel magic, îl puteți vedea pe degetul ei! - E inelul meu, strigă Stela, încercând să-și smulgă brațul drapt din strânsoarea mustăților care acum îi cercetau mâna
POVESTEA STELEI de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1728 din 24 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/381857_a_383186]
-
face sper să nu fii precum de anul trecut o arătanie zvârtelniță-n cuc venirea de peste tot la tine pașii sunt subțiri și sunt limpezi căile sunt cele mai înțelepte tu nici nu ești aici decât draga de tine în aceeași mantie superb înflorată care nu lasă loc nici în fereastră nici în păpădie - de ce-ar fi un fel de altfel tu înălbirea sufletului ea n-ar fi avut nevoie de cuvinte nici n-ar fi avut loc sau timp în
LICENŢĂ PENTRU ZBOR INTERIOR de DANIEL MARIAN în ediţia nr. 1509 din 17 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/381873_a_383202]
-
explică-mi;/ dorul este promisiunea/ unei posibile fericiri./ pe când visul, cheamă viața la realitate./ visul atrage aerul vecin/ și izvoarele cerului”. (Geneza pentru natură) Discursul său poetic este zămislit cu sinceritate și pecetluit cu iubire arzătoare. Când noaptea își țese mantia , tristețea învăluie din nou ființa poetei care suspină de dor și neîmplinirea sorții :“ se amestecă lutul perfect/ în șoaptele nopții mele mută;/ iar sălciile plecate-ncet/ cu trupul lor apa sărută./ ore suspendate/ între pământ și cer;/ locul întoarcerii/ va
CONSTANŢA ABĂLAŞEI-DONOSĂ SI CULOAREA CUVÂNTULUI ÎNVEŞNICIT de ALEXANDRA MIHALACHE în ediţia nr. 1927 din 10 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381946_a_383275]
-
lăsase ademenit de promisiunile unei chemări ancestrale și înverzit de frunzele sub care ne protejam se desfăta savurând din plăcerile viului despletit în nuanța atingerilor. Am visat, te ai scuzat . Alt păcat bănuit că se înfrunptă din bucuriile vieții. Sub mantia minții el circulă nevăzut ajutându-i pe cei ce nu își despart speranțele de dorință, păcatul de gând și întinderea mâinilor de la unul spre altul, să rămână cuprinși în forma incipientă a cunoașterii. Sărută-mi aripa de lângă mâna stângă, mi
PĂCATUL CA FORMĂ A EXISTENŢEI UNIVERSALE de ANGHEL ZAMFIR DAN în ediţia nr. 1970 din 23 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/382004_a_383333]
-
gelos și uneltitor. Ba, mai mult, vampirul uneltitor, dorind să stăpânească, apare în lumea muritorului și-și oferă serviciile oastei care luptă cu turcii: „Auzind acestea, Ursuz decise să le dea o mână de ajutor. Trecu prin perete desfășurându-și mantia neagră ca niște aripi uriașe, cu gheare lungi și ascuțite. Rânji arătându-și caninii lungi și îngălbeniți de atâta sânge și cu o voce răgușită rosti: - Dacă aveți nevoie de ajutor, apoi eu sunt cel pe care-l așteptați!” Ba
DE LIGYA DIACONESCU de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1427 din 27 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/382081_a_383410]
-
când luna apune și vin zorii Când frământările dulci de vânt îți mână iară cocorii! Cine-i de vină când soarele apune-n a lumii genune? Și umbre răsar dincolo de-orizonturile de farmec pline... Stelele-s lucii luminând pe mantii pline de-arginturi Iar Luna pătimașă-n strălucire-mprăștie iar fluturi! Cine oare-o fi de vină când un fluture de noapte A adormit pe-o margine de vis acoperit cu moarte O fi Luna care-i o floare uscată
CINE-I DE VINĂ CÂND LUNA APUNE de ZAMFIRA ROTARU în ediţia nr. 2299 din 17 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/380353_a_381682]
-
covorul ierbii, ud. Și liliacul irizând avid și blând candoare, Cu stupefacții candide și speculații solitare Ale poetului prea- plin de versul ireal, fecund, Mustind de lacrimi și fervoare, îmbobocind timid, lăsând Și farmec și iubire la un loc Din mantia cerească, din scântei și foc Al cerului, sublim și tainic, unduiosul joc Cu îngeri pogorați din ceruri în fine petale de noroc. Să nu le rupi, e interzis, știut Magniolia- i arbustul dăruit și sfânt. N- ai voie să- i
RISIPA DE SUBLIM de DANIA BADEA în ediţia nr. 1942 din 25 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380363_a_381692]