1,390 matches
-
să uităm de natura materialității care subzistă deopotrivă în mod fenomenologic și tehnologic. Astfel, corpul este restructurat ca biotehnologie, iar identitatea este dată de conlucrarea corporalității cu conștiința transfigurată prin relaționarea cu noile tehnologii informațional-comunicaționale. Identitatea (postăumană, ca solidaritate între materialitatea organic-mașinică, concretețea forțelor intelectului și subiectivitatea afectelor, este un proces de relații al organismului cu lumea, al minții cu trupul și al tehnologiei cu biologia. În această viziune sintetică se produce fluidizarea demarcațiilor existențiale și culturale fixe. Identitatea postumană, cyborgică
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
chiar și în mediul virtual al fluidității identitare și spațiale, mediu posibil de configurat în înțelesul de „spații emoționale” (vezi Povall, 2000Ă. Deși mintea și simțurile corporale ale subiectului se fluidizează în spațiul virtual, permeabilitatea lor este susținută atât de materialitatea tehnologiei, cât și de cea a trupului. Utilizarea biocybertehnologiilor nu duce la dispariția corpului uman, ci la transformarea lui în trup cyborgic, avataric, transgenic integrat spațiului virtual împreună cu proprietățile mintale, de la inteligență la personalitate, și cu cele corporale, de la sexualitate
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
schimbare de paradigmă perceptivă, ideologică, socială etc. Trăsături ale spațiului virtual pot fi, și sunt, propagate asupra corporalității: multiprezență, simultaneitate și ubicuitate, autoreconfigurare și indetermanență, însă acest tip de calități specifice spațiului informațional nu se poziționează în contradicție cu prezența materialității și a elementului senzorial-fizic din existența, activitatea și comunicarea umane. De asemenea, factorul ficțional și imaginal important în elaborarea unor astfel de modele nu este pierdut din vedere. Corpuri și identități, sau mai bine zis aspecte ale acestora, relucrate și
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
4. Capitolul întâi nu se referă nici la abordarea cyborgului din perspectivă cyberfeministă (vezi D. Haraway în capitolul al patruleaă, nici la dimensiunile sociale ale avatarurilor din cadrul comunităților virtuale. 5. Abordăm problematica virtualului nu ca imaterial, ci ca paradigmă a materialității, aparținând deopotrivă tehnologiei comunicaționale și corpului uman. Propunem însă și alte direcții pentru înțelegerea virtualității (ca întrepătrundere între fizic și numerică, precum virtual = vital sau virtual = viral. De asemenea, abordarea virtualului nu se face în opoziție cu realul, cu posibilul
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
mașina cibernetică trebuie să producă extinderea eului uman în cadrul său. „Părintele ciberneticii” conservă granițele subiectului uman în cadrul postumanismului, astfel încât știința informației este duplicitară: deopotrivă pune în pericol și privilegiază singularitatea subiectului umanist (Hayles, 1999Ă. 20. N. Hayles (1999Ă discută în legătură cu „materialitatea informaticii” o serie de dihotomii care corespund disocierii generale abstract-material, și anume: trup/întrupare (body/embodimentă, inscripție/încorporare (inscription/incorporationă. 21. O variantă la curentul transumanist este oferită de către Nicolescu (1999Ă, în „manifestul transdisciplinarității”. În accepția fizicianului român de la Université
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
privatul individual. Pentru dobândirea unei atitudini „transpolitice” este presupusă efectuarea imperativului „revoluției inteligenței” atât estetice cât și etice (Nicolescu, 1999, p. 162Ă. Transumanismul devine, pentru specialistul în fizica cuantică, noua formă complexă și flexibilă de umanism care asigură echilibrul dintre materialitatea tehnologică și spiritualitatea umană. Așadar, nu postumanism, ci umanism valorificat într-un maxim de potențial creativ. 22. Acest capitol respinge atât perspectiva modernistă, raționalistă și universalistă, care neagă importanța simțurilor fizice, a afectelor și a dorințelor corporale, cât și pe
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
La Roma, el frecventa o secta maniheiștilor, a căror doctrină promova convingerea că lumea este esențialmente rea, că răul este o forță imanentă caracterului de a fi al lumii, că nu omul este cel care greșește, ci că amestecul de materialitate În spiritualitatea omenească este sursa răului și a păcatului În om. În Histoire de la pensée (vol. 4, p. 100), Jacques Chevalier Îl amintește pe Jean de Mirecourt, un călugăr cistercian, ale cărui scrieri au fost cenzurate În 1347. Unele dintre
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
mama noastră (s. n. ). "Bateți mătănii și sărutați pământul, zic eu la copiii mei, și vă rugați să ne ție că din pământ ieșim și în pământ avem să mergem""147 Pământul primordial se înfățișează ca oglindă a lumii în care materialitatea își definește identitatea în propria reflectare: "Dintru-ntăi pământul era străveziu ca stecla, tot ce era într-insul se vedea. Dar când L-a omorât Cain pe Abel și l-a ascuns în pământ, el l-a acoperit ba cu crengi
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
poate să contrazică; el este deci unul dintre principiile explicației universale"183. Apa ca și celelalte trei elemente are propriul destin. Este "adevăratul ochi al pământului"184, apa este "sângele pământului" și "viața pământului" 185, formând împreună "schema fundamentală a materialității": "Pământul frământat cu apă este (...) schema fundamentală a materialității" 186. În mitologia românească, în unele variante despre facerea lumii, cele 4 elemente primordiale apa, pământul, focul, aerul pun temelie universului, învestind ontologic increatul: "Pământul stă pe apă, de unde și credința
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
explicației universale"183. Apa ca și celelalte trei elemente are propriul destin. Este "adevăratul ochi al pământului"184, apa este "sângele pământului" și "viața pământului" 185, formând împreună "schema fundamentală a materialității": "Pământul frământat cu apă este (...) schema fundamentală a materialității" 186. În mitologia românească, în unele variante despre facerea lumii, cele 4 elemente primordiale apa, pământul, focul, aerul pun temelie universului, învestind ontologic increatul: "Pământul stă pe apă, de unde și credința că de aceea izvorăște apă când săpăm în pământ
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
lumii, alături de celelalte elemente arhetipale (focul, aerul, pământul): Focu-i împărat și apa împărăteasă(...). Sunt așa împărați că soarele e împăratul focului și luna e împărăteasa apei!" 195 Ca ființă a lumii, apa reface legăturile cu originarul, transgresând limitele profane ale materialității: "Apa simbolizează suma universală a virtualităților; ele sunt fons et origo, rezervorul tuturor posibilităților de existență; ele precedă orice formă și susțin orice creație(...). Cufundarea în apă simbolizează (...) regresiunea în preformal, reintegrarea în modul nediferențiat al preexistenței." 196 Cele trei
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
tați."313 Ca simbol al sufletului, cu rol apotropaic, "pasărea de fier" este invocată în descântece, fiind considerată un adevărat taumaturg. Fierul, extras din măruntaiele pământului, este de origine divină, protejând împotriva răului. Asocierea pasăre fier construiește principiul dualității i-materialitate / materialitate, făcând posibilă comuniunea dintre pământesc și ceresc. Într-un descântec pentru "durere de cap", realitatea imediată capătă valențele fierului, tocmai pentru a fi apărată de puterile malefice: "La stânca de fier, / O pasăre de fier / O scos puii de
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
313 Ca simbol al sufletului, cu rol apotropaic, "pasărea de fier" este invocată în descântece, fiind considerată un adevărat taumaturg. Fierul, extras din măruntaiele pământului, este de origine divină, protejând împotriva răului. Asocierea pasăre fier construiește principiul dualității i-materialitate / materialitate, făcând posibilă comuniunea dintre pământesc și ceresc. Într-un descântec pentru "durere de cap", realitatea imediată capătă valențele fierului, tocmai pentru a fi apărată de puterile malefice: "La stânca de fier, / O pasăre de fier / O scos puii de fier
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
realului cunoscute și în "Elegii": Sunt mâncat/ simt/ foamea și-a făcut patul în existența mea" ("Căderea oamenilor în pământ"). Alteori, lumea este de fapt dematerializată prin cuvânt; cuvântul devine un fel de oglindă barbiană prin care lucrurile își pierd materialitatea, se curăță de contingent, dar în același timp sunt esențele la care poetul vrea să ajungă; de aici și aparenta contradicție între foamea de cuvinte, ca o expresie a dorinței de a stăpâni realul și de a-l domina, și
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și binecuvântă mieii care se așază pe pământ și plâng și dorm în numele lui Dumnezeu/ Noi suntem razele și armele". Pentru Adrian Păunescu, zona misterului este, în unele poeme, atingerea dintre lut și idealul celest, în altele pătrunderea esenței în materialitate. Viziunea lui Adrian Păunescu se apropie de cea a misticilor germani care descriu relația dintre trup și suflet ca relația dintre bărbat și femeie, și ceea ce există la Adrian Păunescu nu este viață, ci spiritul și moartea. Oamenii reprezintă principiul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de Realitate înseamnă actualizarea unui anumit grad de relaționare (integrare) Subiect-Obiect-sacru (deci a ființei). Cu alte cuvinte, mișcarea înseamnă deopotrivă realizarea unității (a "nunții" hierogamia) dintre Subiect și Obiect, respectiv, dintre femininul și masculinul lumii. Existența unor grade diferite de materialitate a nivelurilor de Realitate sugerează o "direcție", o apropiere din ce în ce mai mare a Subiectului de Obiect. Această apropiere este realizată, în modelul transdisciplinar, de sacru, înțeles deopotrivă ca Eros (ca rețea informațională a universului, care are înscrisă în ea ordinea lumii
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
în film la fel de insistent ca și în ochii minții lor. La fel se va întâmpla cu viziunea lui Ion. Și regizorul face ca visul, nălucirea, imaginarul să capete drept de realitate, să se configureze și să irumpă cu aparența deplinei materialități în real căci ceea ce filmează el este mai mult decât o dramă psihologică, este o psihodramă cu ecouri existențiale. Ceea ce era în piesă o cerință a unității de loc, Năpasta devine prin film metafora grăitoare a unei lumi închise, fără
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
visa și a auzi ceea ce oamenii din jur nu mai știu de mult să viseze și nu mai pot să audă, Costel Constantin (Grig), Bogdan Mușatescu (șeful de gară), Dragoș Ionescu (conductorul), Mircea Cojan (Ichim), apariții remarcabile printr-o "stridentă" materialitate, în lumea de vis a eroilor atrași ca un magnet de "Calea Lactee". Costumele Doinei Levința, decorul Vioricăi Petrovici și muzică Anton Șuteu dau și ele aripi "visului" de o clipă, înnobilând acest "joc de-a fericirea", aproape paradoxal, tocmai cu
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
obține, știind bine că acest maximum nu e atins niciodată, și au obiceiul de a dezbate. Sînt niște debateri extraordinari, dezbat și cu ei înșiși. Totul se învîrte în mod fundalmental în jurul materialismului dialectic. Dacă sînteți materialist, examinați o anumită materialitate, vă puneți întrebări și aveți un răspuns, știind bine că e provizoriu, dar treceți prin ceva. Nu credeți că veți ajunge la un adevăr pornind de la propriul creier, după un anumit număr de lovituri de ping-pong interior. Nu puteți ajunge
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
Pompiliu Constantinescu evidențiază, cred eu, nu numai două dintre temele poeziei Plumb, ci și noutatea viziunii bacoviene, în ruptură cu idealismul romantic. Din punctul meu de vedere, această viziune stranie este generată de supralicitarea realului, de o percepție halucinantă a materialității inerte și a frigului distructiv care invadează vastul cavou al lumii și teritoriile „sufletului ars“ de neiubire. Astfel, imaginea unui univers căzut în inerția dezolantă a plumbului este construită prin aglomerarea simbolurilor thanatice (cavou, sicriu, funerar veșmânt etc.). Mai mult
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
Cornel Drăgoi (1993), O viață, un destin, o icoană (2001), Piața Universității (1997), Ghidul sărbătorilor la români (1998), O stradă oarecare din București (1999), Surîsul lui Harry (1999), Lecții cu povești despre facerea lumii (2000), Cîteva gînduri despre muzeu, cantități, materialitate și încrucișare/Dosar sentimental (2000), Talmeș balmeș de etnologie și multe altele/Haide, bre! Incursiune subiectivă în lumea aromânilor (2001), Arca lui Noe. între neolitic și Coca-Cola (2003), Anii ’80 și bucureștenii (2003), Vagabondage dans les Balkans (2003) etc. Carmen
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
și plescăia la fiece pas. Bolta de nouri parcă stătea să cază pe pămîntul amețit de întunerecul fără margini." Fixat la postul cel mai înaintat pentru a coordona doborîrea aparatului, Bologa este brusc traversat de o revelație fără conținut, de "materialitatea" mai curînd cratofanică a Luminii. E limpede că metonimia își urmează cursul, transformînd însă termenii reprezentării. Vom accepta că, desprinse de conținutul simbolic imediat, lumina și reflectorul nu mai desemnează pe Celălalt, inamicul sfidător, ci ating semnificațiile mai înalte ale
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
de reprezentare exhaustivă, "transparența" lumii și materializarea în variantele topice ale mediului transparent se asociază cu capacitățile individuale ale personajelor. Mini, în romanul Fecioarele despletite, figurează ca pentru sine accidentele și necesitățile înțelegerii:"...simți problemele astea mari iscate acolo a materialității, a iubirii de pămînt ca pe niște blocuri grele așezate de o parte și de alta a fotoliului ei. Apropierea lor o nemulțumea, dar nu putea să le ocolească. Gîndul ei risca să se lovească de ele vrînd să le
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
realist. Natura metonimică se relevă cu deosebire, atunci cînd mediul / habitatul / spațiul "descriu" pe locuitor, îl "explică", îl substituie sau îl demască. Reciproc, spațiul poartă amprenta tendințelor ascunse, a aspirațiilor personale, nenumite, "tușele" unui tablou în devenire al personajului. În materialitatea ornamentului, romancierul strecoară esența volatilă, dar persistentă, a voinței decoratorului. Nu doar "aerul timpului" transpare din încremenirea arhitecturii, din mobilitatea vizuală a detaliilor sau monumentalitatea frustă a unei clădiri. Nu mai puțin ancore temporale, revelatoare ale epocii care se exprimă
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
artă poetică, o viziune asupra omului superior; un text care valorifică motivul "oglinzii" și al "cântecului". Cuprinzând o lume de esențe ideale, universul barbian are la bază deconcretizarea cuvântului. Lumea artei este lumea jocului secund, al imaginației pure. Este sublimarea materialității în spirit, "o reflectare ideală și spiritualizată a coșmarului în conștiință" (Șerban Cioculescu). Dacă apa și oglinda reflectă imaginile lumii reale, lumea se răsfrânge în conștiință după propriile legi. Poetul spiritualizează, esențializează, arta e un joc secund. Pentru a înțelege
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]