1,294 matches
-
Ady sau Kuncz Aladâr. Contele se stinge din viață la Budapesta, în anul 1950. Opera sa, marcată de un umanism profund, consecventa sieși, prin noblețe și luciditate, cuprinde mai multe genuri, de la magistrala trilogie transilvană, „Mane, Tekel, Phares," la dramaturgie, memorialistică, cîteva microromane și nuvele. Dintre acestea din urmă vă propunem o mostră. „Lupi" dă titlul volumului de nuvele apărut în 1942. Era iarnă. Un strat gros de zăpadă acoperea munții și văile Ardealului. Omătul așezase o căciulă zdravănă peste colibele
Bánffy Miklós - Lupi by Georgeta Hajdu () [Corola-journal/Journalistic/6053_a_7378]
-
care, iarăși lipsă de profesionalism, era implicat și unul dintre membrii CNSAS (poetul Mircea Dinescu). Va fi contribuit la asta, de bună seamă, și personalitatea deloc îngăduitoare a teoreticianului clujean, care și-a atras, în timpul vieții, dar și postum (prin memorialistica vitriolantă din Viața unui om singur) destule inimiciții durabile. Cert e că, atâtea câte au fost și așa cum le documentează Gabriel Andreescu, contactele lui Marino cu Securitatea comunistă nu oferă destule probe pentru o etichetă ca aceea de colaborator. Și
Cum se dezbate o carte ? by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3942_a_5267]
-
lumii de mîine, titlul volumului care păstrează, între coperte, înduioșătoarea naivitate a unor intelectuali la pragul ,minunii". Aduc, așa, vorba de Vasile Voiculescu, oprit, deopotrivă, printre asceți. În paginile scrise despre el, în carte, Virgil Ierunca trece, fără piedici, de la memorialistică la critică, dîndu-le unor poeme religioase, poate nu atît de meritorii estetic pe cît s-ar înțelege din ce spune, sporul binecîștigat al eticii. Același tip de abordare e de găsit în rîndurile despre Blaga, pe care Virgil Ierunca îl
Busola și penseta by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11317_a_12642]
-
a fost alegerea/numirea unui fost suprarealist, Virgil Teodorescu, în funcția de președinte al Uniunii Scriitorilor în 1974, într-o epocă de accentuare a controlului de partid în cultură. Au și apărut atunci cărți importante în domeniu, fie în sfera memorialisticii (Sașa Pană, Ieronim Șerbu, V. Teodorescu), fie în aceea a exegezei, datorate în special colegului Ion Pop, regretatului Marin Mincu și celor care le-au urmat. Nu înseamnă că n-au rămas lucruri de lămurit, probleme de discutat, texte de
Un suprarealist atipic – Trost by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/2553_a_3878]
-
au preocupat pe istoricii literari, în ciuda faptului că, sub o formă sau alta, ele au mai fost reeditate în ultimele decenii. Astfel, după ediția din 1895, apărută sub auspiciile Tipografiei A. Mureșianu din Brașov, prima reeditare (parțială) survine în cadrul lucrării Memorialistica revoluției de la 1848 în Transilvania, îngrijită de Nicolae Bocșan și Valeriu Leu (Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1988) și reluată în 2000 (la Editura Polirom). Ambele dăți, reeditarea a survenit într-un context nefericit: în 1988, eram cu toții sastisiți de spiritul „revoluționar
Un memorialist uitat de la 1848 by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/6390_a_7715]
-
Memorii, sau însuși Andrei Șaguna (ale cărui Memorii din anii 1846-1871 sunt editate de-abia în 1923) nu se bucură nici măcar de un rând de consemnare. Argumentul insuficienței estetice este, în principiu, corect. Totuși, istoria literară face oarecare caz de memorialistica lui Timotei Cipariu, care, literar vorbind, aparține aceleiași categorii valorice. Blajul, însă, ca și înainte de 1948, are ritmurile sale culturale, diferite de ale noastre. Nu mă miră, deci, faptul că aici a apărut recent o ediție anastatică (!) a Memoriilor... lui
Un memorialist uitat de la 1848 by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/6390_a_7715]
-
cinism delectabil (pentru noi), în timp ce luciditatea lui Moldovan coexistă cumva cu credința fierbinte într-o cauză superioară. Ochiul lui Lăcusteanu este întors către fantasmele sinelui, iar lumea românească este reprezentată din punctul de vedere al unei subiectivități accentuate; de aceea, memorialistica sa este relevantă doar pentru prezența, în jurul lui 1848, și a unei stări de spirit care, la scara istoriei, s-a dovedit perdantă. Privirea lui Moldovan, dimpotrivă, caută să se desprindă de cel care scrie și să îi cuprindă pe
Un memorialist uitat de la 1848 by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/6390_a_7715]
-
realist, un narator spontan, neelaborat, care amestecă informația banală cu judecată morală și observația neutră cu notația autoreflexivă și cu tonul imnic, uneori cu accente de jelanie biblică. El nu scrie propriu-zis, adică nu scrie pentru alții. Cartea să de memorialistica, apărută în 1998 la Editură Arc 2000, se numește Pagini de jurnal și chiar asta este: o selecție de note zilnice. Pictorul scrie pentru sine, se luptă cu timpul și cu uitarea, fixează fapte, chipuri, imagini, călătorii, experiențe directe, experiențe
Memoriile (si memoria) pictorului by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17896_a_19221]
-
problemele de limbaj, catre dinamică gîndirii plastice sau poetice, și într-o măsură nesemnificativă către iconografia consacrată și către modelul exterior. Dacă pentru Ion Popescu-Negreni pictură se termină odată cu sec. XIX, pentru Dobrian ea abia atunci începe. Volumul sau de memorialistica, supraintitulat ,,gestul mîinii și al memoriei", a apărut, tot în 1998, la Editură Vitruviu și se nuneste chiar Memorii. Textul lui Dobrian nu mai este unul spontan și incomplet, o însemnare zilnică mai mult sau mai putin densă dar oricum
Memoriile (si memoria) pictorului by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17896_a_19221]
-
candidat el la primăria Bucureștiului). Ceea ce ne vom grăbi să calificăm drept ridicol, reprezintă de fapt o luptă incredibilă pentru normalizarea situației. Daneliuc "joacă" perfect resemnarea (chiar dacă ea o fi reală, în romane așa apare). Cîteva cuvinte despre tipul de memorialistică pe care-l face Daneliuc în Pisica ruptă. A existat și există un tip de memorialistică resentimentară după '89. Amintirile au devenit de prea multe ori argumente într-o luptă surdă cu vechiul regim. Paul Goma a publicat astfel de
Pisicii, cizme, volupăți by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/14745_a_16070]
-
o luptă incredibilă pentru normalizarea situației. Daneliuc "joacă" perfect resemnarea (chiar dacă ea o fi reală, în romane așa apare). Cîteva cuvinte despre tipul de memorialistică pe care-l face Daneliuc în Pisica ruptă. A existat și există un tip de memorialistică resentimentară după '89. Amintirile au devenit de prea multe ori argumente într-o luptă surdă cu vechiul regim. Paul Goma a publicat astfel de "amintiri recente", amintiri care se auto-anihilează trist, amintiri în care o poziție aparent ideologică nu este
Pisicii, cizme, volupăți by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/14745_a_16070]
-
dintr-un singur unghi. Si, dacă în arta cinematografică o astfel de încercare ar fi clasificată imediat drept excentrică, în literatură ea poate fi extrem de atrăgătoare și de consumabilă. De aceea autoreflexivitatea lui Daneliuc nu intră în cercul strîmt al memorialisticii pure. Faptul că personajele lui au alte nume decît cele reale (deși sînt foarte ușor recognoscibile) transformă trecutul imediat într-o fabulă și nu într-un scandal. Sintagmele lui Daneliuc îi însemnează definitiv pe cei vizați. Cînd, de exemplu, este
Pisicii, cizme, volupăți by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/14745_a_16070]
-
ciudată, compozită. Avem fine observații psihologice și reflecții ironice pline de savoare amestecate cu pasaje extrem de vioaie în care personajul-povestitor poate fi un țăran oarecare sau un modest administrator de moșie. Ca un scriitor profesionist, Jurgea-Negrilești evită formulele plictisitoare ale memorialisticii. Nu evocă, nu este melancolic, nu are momente de respiro. Cartea începe în forță cu cîteva năzdrăvănii de copil, de un haz teribil. Spre exemplu, copilul răsfățat intrase la un moment într-o criză de inspirație și nu mai știa
Istoriile conului Georgică by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15192_a_16517]
-
manifestat prin dispariția prăjiturilor, a torturilor etc." Pentru ruși acea vreme a însemnat o cruntă perioadă de interzicere a alcoolului. România a devenit un rai pentru contrabandiștii care profitau de binecuvîntata prohibiție... Paginile sînt străbătute de o autenticitate rară în memorialistica românească. Foarte frumoase rînduri apar despre lenea boierească: "Trăiam într-o casă unde nimeni nu făcea nimic, consideram eu, afară de mine, care eram foarte ocupat. De dimineață mă înfruntam cu guvernante, profesori, profesoare care se luptau să mă învețe limbi
Istoriile conului Georgică by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15192_a_16517]
-
un filtru din melanjul special al baronului: "Pentru clienții de excepție, exista un amestec de cafea Marang-agib, cu bob uriaș, și Ceylon. Numai la Cairo sau la Monte Carlo am mai gustat ceva asemănător... Nu prea am mai citit în memorialistica românească o întîlnire cu personalități atît de "parfumată", de exotică. De obicei autorii noștri cad hipnotizați de mărimea partenerului. Georgică este omul care notează lucrurile simple, cu un ochi crud și umoristic, în același timp. Sadoveanu apare în carte într-
Istoriile conului Georgică by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15192_a_16517]
-
cu peste o sută pe oră. Dar inutil. Orice efort aș fi făcut, nu mai puteam ieși de sub acest lințoliu. Era capitala viitoarei țări a nimănui". Jurgea-Negrilești este un scriitor extraordinar. Și nu profit aici de deja clișeizata ambiguitate între memorialistică și literatură. Nu spun că ba e literatură, ba e document de epocă. Avem de-a face cu un roman autobiografic, valoros nu prin document ci prin valul de viață pe care îl suflă asupra unei epoci deja îndepărtate - perioada
Istoriile conului Georgică by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15192_a_16517]
-
la Livius Ciocârlie. Principala calitate a jurnalului său este extrema autenticitate. Scrise alert, în ritm de proces verbal, însemnările devin o reproducere fidelă a existenței cotidiene a autorului la începutul deceniului nouă, cu bunele și cu relele. Majoritatea autorilor de memorialistică - mai ales atunci când este vorba despre perioada comunistă - greșesc dozajul. Operează selecții, din dorința de a da existenței lor o semnificație, pentru a-i proteja pe apropiați sau pentru a-i scuti pe cititori de unele detalii presupus lipsite de
Belle photo de ma jeunesse by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7808_a_9133]
-
cărți de rememorare, de un, ca și inevitabil, răsfăț, dar și de interes sub semnul irepresibilului senzațional: "un foarte incitant (și la modă) fenomen care joacă între literatura culiselor (...), literaturizare, mărturie-document și analiză retrospectivă (natural, excesiv partizană)". Nu poartă oare "memorialistica puterii" un caricatural reflex al unui mit biblic? Pornită de la o atare altitudine, persiflarea e atracțios acidă: "Căderea de la putere e un eveniment mai dramatic decît o simplă cădere din rai. Și, în plus, e și un caz mai excepțional
Stil caragialesc (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7910_a_9235]
-
în subsidiar: "Răsvan Popescu ține ascuns sub hainele oficialului un spion, care e scriitorul din el", urcînd în ierarhie cu intenția "de a vedea cît mai mult din culise". Să fie asta o scuză sau doar un tertip de poetică memorialistică? Cît îl privește pe Radu Vasile, ipochimenul posedă ca ax moral-productiv "sentimentul predestinării", defel original de altminteri, deoarece cum l-ai putea smulge din sufletul simandicoasei tagme politicești? Cu sfială sau fără jenă, discret sau pe față, grotesc sau mai
Stil caragialesc (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7910_a_9235]
-
la texte, cuprinde (lucru rar în publicistica noastră) și ilustrații făcute anume de plasticieni pasionați de literatură precum Sorin Ilfoveanu, Done Stan, Mircia Dumitrescu, Dan Cioca, Tudor Jebeleanu ș.a. literară stă în pagini alături de cea politică și socială, istoria și memorialistica lîngă reflecții despre multele fațete ale condiției umane, iar alternanța de genuri, buna proporție a textelor și acuratețea tipografică pun "Lettre..." pe locul I al preferințelor Cronicarului în materie de periodice culturale. Ediția română de primăvară (nr. 69) are ca
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/7329_a_8654]
-
Gheorghe Grigurcu Voind să explice faptul că literatura subiectivă (memorialistica, jurnalul) și-ar fi făcut la noi "o apariție tîrzie", E. Lovinescu se referea la vicisitudinile istoriei, care au redus încrederea în durată, deoarece speța în chestiune e "rezemată pe convingerea robustă a eternității": "Abia acum, în ultimele decenii, prin
"Spațiul dintre viață și artă" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17070_a_18395]
-
vicisitudinile istoriei, care au redus încrederea în durată, deoarece speța în chestiune e "rezemată pe convingerea robustă a eternității": "Abia acum, în ultimele decenii, prin consolidarea poporului nostru într-o expresie de stat viabilă, prin crearea deci a condițiilor psihologice, memorialistica a început să se afirme ca o ramură posibilă a literaturii naționale". Opinia a fost contrazisă, îndată, de către Perpessicius, care considera că îndeletnicirea memorialistică în literele românești beneficiază de un "început somptuos" prin întreaga producție a cronicarilor. Azi îl putem
"Spațiul dintre viață și artă" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17070_a_18395]
-
semnalau doar o stare de spirit. E foarte probabil ca această stare de spirit să-l fi contaminat și pe George Sion, care se apucă să-și povestească viața exact în anii cînd proza românească trăia febra memoriilor. Tentative de memorialistică schițase autorul nostru și pînă atunci. În "Revista Carpaților", la 1860, îi apăruseră însemnări despre Revoluția de la 1848; peste cîțiva ani, în 1867, episodul Din Bărăgan fusese trimis "Convorbirilor literare", fără însă a fi publicat. Toate acestea vor fi însă
Povestitor în secolul romantic by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7272_a_8597]
-
îndemnul marelui Alecsandri trebuie să fi sunat ca o supremă consacrare - sau, cel puțin, așa ne face el că credem în Epilogul ce încheie Suvenirele și unde scrisoarea de mai sus se află reprodusă cu religiozitate. În mod curios, despre memorialistica lui Sion și despre arta proprie lui s-au purtat și se poartă discuții: Sion nu pare încă o valoare clasată. Uitat imediat după moarte, descoperit abia în deceniul patru al secolului XX, el a fost apreciat superlativ în unele
Povestitor în secolul romantic by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7272_a_8597]
-
comisii de acreditare academică. (George Ivașcu obișnuia să spună, în fața unor asemenea texte, "să ne gîndim și la Cititor", iar cînd era obligat, din diferite motive, să le publice, îi oferea consolator Cititorului, pentru contrapondere, cîteva specii publicistice vii - interviu, memorialistică, polemici, anchete...) * În volumul triplu, de 240 de pagini, două contribuții ni s-au părut remarcabile. Ambele în secțiunea Arte vizuale, ambele neconvențional-memorialistice. Prima aparține lui J. Waldmann, critic muzical arădean stabilit în Germania, după ce a fost deținut politic în
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/16477_a_17802]