820 matches
-
moare... Un taur se ridică negru, în seara galbenă mugind, Și-și roade coarnele de crucea ce tremură scârțâitoare, Cu un Hristos, ce-n zugrăveală stă slab, uscat și suferind. G. TOPÎRCEANU Autor de "parodii originale" care dovedesc un proces mimetic superior, G. Topîrceanu (1890-1937) poate crea sub aparența de pastișă. Parodia după Al. Depărățeanu, Viața la țară, are o idee proprie, aceea a inconfortului rural, și o plastică personală: Când te duci pe drumul mare Trec, mișcând domol din coadă
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
moi de lână. E pestetot o beție de vegetal, de fructe, de animalitate rece. Vegetalele au ceva cărnos animalic (flori cu "sîni de lapte", struguri enormi hrăniți din stârvuri de om), animalele se confundă cu vegetalele, fiind preferate acelea inerte, mimetice: șopârle, lăcuste, melci. Bacantele sunt verzi și sar ca lăcustele: Nouă preotese verzi Sar prin codri și livezi. Zamolxe însuși caută contactul rece cu șopîrlele: Altădată nopțile-mi erau un leagăn de odihnă, iar ziua lucrurile dimprejur se prefăceau în
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
polul opus acestor câteva caracteristici pozitive ale actului de a periodiza se găsesc și câteva pericole, dintre care M. Călinescu alege două ca fiind reprezentative și pentru problemele mai generale cu care se confruntă conștiința noastră istorică, și anume "eroarea mimetică" sau "eroarea jocului de puzzle" (după formula lui Michael Oakeshott) și "eroarea teatrală" (pornind de la valoroasele sugestii ale lui Francis Bacon atunci când discuta despre idola theatri). "Eroarea mimetică" conduce în mod fals interpretul la a căuta corespondențe între etichetele, denumirile
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
mai generale cu care se confruntă conștiința noastră istorică, și anume "eroarea mimetică" sau "eroarea jocului de puzzle" (după formula lui Michael Oakeshott) și "eroarea teatrală" (pornind de la valoroasele sugestii ale lui Francis Bacon atunci când discuta despre idola theatri). "Eroarea mimetică" conduce în mod fals interpretul la a căuta corespondențe între etichetele, denumirile și diagnozele istoricului și evenimentele sau faptele din realitate, ignorând că de cele mai multe ori există diferențe sensibile între prezentarea de manual a trecutului și trecutul în sine. Acest
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
sunt încă posibile. De asemenea, preluând recomandarea metodologică a lui Matei Călinescu 22, în calitate de termen periodizant, postmodernismul poate fi cercetat cu mai multe rezultate atât timp cât prevalează dimensiunile strategică, euristică, interogativă în scopul unei comprehensiuni focalizate. În strânsă legătură cu eroarea mimetică, "eroarea teatrală" constă în eliminarea etapelor critice și în rapida dogmatizare a unei idei sau teorii (exemplul oferit de Călinescu în legătură cu postmodernismul este tratarea din perspectivă (neo)marxistă a acestuia), conducând la un scenariu reductiv, care îngustează posibilitățile argumentative și
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
cred că ea dispune de suficiente argumente ce se regăsesc în chiar scrierile filosofului francez, pentru ca această "împărțire" să fie una cât mai aproape de "realitatea" textuală și nu doar o convenție a anumitor critici. Bineînțeles, trebuie evitate înscrierea în cadrul erorii mimetice de care vorbeam la începutul lucrării și introducerea în mod forțat a scrierilor și conceptelor baudrillardiene în categorii predeterminate de cercetare. Dimpotrivă, îmi asum varietatea concepțiilor lui Baudrillard, precum și dificila lor interpretare în anumite grile, însă consider, în același timp
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
46). 17 A se vedea, în special, "Postmodernismul și câteva paradoxuri ale periodizării", în trad. rom. Cinci fețe ale modernității sau în Douwe Fokkema și Hans Bertens (ed.), Approaching Postmodernism, John Benjamins, Amsterdam/Philadelphia, 1986 și "Conceptul de postmodernism: erorile "mimetice" și "teatrale"", în Cinci fețe ale modernității sau în M. Călinescu și Douwe Fokkema (ed.), Exploring Postmodernism, John Benjamins, Amsterdam/Philadelphia, 1987. 18 Matei Călinescu, "Postmodernismul și câteva paradoxuri ale periodizării", în Cinci fețe ale modernității, p. 315. 19 În
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
în ritmul jocului stilistic. Distincția teoretică dintre cele două "euri" (eul superficial, empiric și celălalt "eu", abisal, al artistului), devenită ulterior o dogmă a artei moderne (a cărei diferență specifică trebuie căutată în autonomia estetică, refuzul biografismului și al realismului mimetic), corespunde unui clivaj încă și mai radical stabilit între cele două funcții majore ale memoriei 16: funcția reproductiv-mimetică (amintirea), focalizată pe "conținuturi"/ "imagini", reactualizate mecanic, și funcția fantasmatic-vizionară (implicând și uitarea, și "efortul reamintirii"), ce stabilește raporturi noi și surprinzătoare
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
cenușă (cuvântul e mai mult decât sunet și imagine), în ciuda previziunilor sumbre ale filosofilor. Prozatorul francez izbutea, de fapt, miracolul de a transforma romanul într-o formă de artă completă, depășind modelul pur "beletristic", livresc ("bergottismul") sau pe acela realist- mimetic (Marcel învață să "picteze" invizibilul) într-o sinteză superioară, pe fondul unor experiențe revelatoare, transfigurate în limbajul sugestiilor și temelor muzicale (sonata lui Vinteuil, compoziția contrapunctică) și într-un "stil" aluvionar, ce corporalizează scriitura și mărturisește calitatea esențială a viziunii
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
ca simptom al epuizării și autopastișării involuntare ("reeditare a primului roman", cu același tip de personaj "suflet disociat, analist, abstract, inactual, incapabil să se integreze în ritmul normal al vieții și al sexualității" 44). Prin aceeași grilă îngustă a realismului mimetic a fost percepută apoi și "simplificarea tehnică", pe motiv că aceasta n-ar avea priză asupra cititorului din cauza "placajului livresc interpus între subiect și evenimente"45. Interesantă a părut doar "metoda analizei abstracte", "intelectuale", potrivit căreia "întâmplările anecdotice" devin "un
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
criticul modernist, o eroare estetică), "supusă tuturor influențelor romantismului german al epocii". Or, romantismul nu are ce căuta în proză, care, potrivit concepției lovinesciene, evoluează în mod necesar de la "subiectiv" la "obiectiv", adică de la "romantism" (fantezist și sentimental) la realismul mimetic. Pe scurt: ilustrând un moment de tranziție, și, în plus, fiind incapabilă să respecte condițiile creației obiective, proza eminesciană "nu îmbrățișează lumea în realități" și de aceea, conchide criticul modernist, "nu are o prea mare valoare". După cum lesne se poate
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
de la rural la urban, reprezentarea estetică mimetic-obiectivă a noilor realități sociale), de care e scutită, în schimb, poezia. Însă evoluția de la "subiectiv" la "obiectiv" nu reclamă, așa cum au crezut unii interpreți grăbiți, întoarcerea la o formulă de artă desuetă (realismul mimetic), contrazisă de evoluția prozei moderne. Prin modernizare (atât în cazul poeziei, cât și în cel al prozei) Lovinescu înțelegea un proces de intelectualizare a discursului, care impune, de fapt, adâncirea (obiectivă) în "subiect". Cu alte cuvinte, sincronizarea cu modelele occidentale
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
celelalte proze (îndeosebi din Cezara). Altminteri, interpretarea lui Ibrăileanu se revendică de la aceleași premize psihologiste, potrivit cărora "farmecul inefabil" al lirismului eminescian se cuvine detectat în capacitatea de sugestie și în muzicalitatea limbajului. Or, recursul la sugestie presupune refuzul transcrierii mimetice a "realității", al ancorării în biografic și în istoric, în favoarea unor reprezentări mai abstracte și a unui limbaj universal (precum acela al muzicii), al sentimentelor și trăirilor "obiective", izvorâte din inconștient. Ca atare, căutând să înțeleagă puterea de seducție a
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
opere ancorate adânc în spiritualitatea românească. De aceea, în Istoria civilizației..., criticul condiționa de fapt afirmarea, pe planul valorilor universale, a creativității unei culturi minore, precum cultura română, de admirația pentru modelele europene resort psihic ce declanșează mai întâi impulsul mimetic și, ulterior, tendința de "diferențiere". Prin urmare, în opera eminesciană Lovinescu detectează două straturi: unul autohton, "specific național", și altul european, de cultură germană. Există așadar o legătură evidentă între "formă" și "conținut", între individ și comunitate, între "idee" și
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
le provoc singur". "Lirismul" se vădește a fi, prin urmare, expresia unei creativități nemijlocite, în care se manifestă plenar personalitatea psihică a artistului (și a "rasei" sale). "Funcția lirică" desemnează, în consecință, refuzul obstinat al "realității" și, deopotrivă, al principiului "mimetic" care stă la baza constituirii imaginii și a procesului de reprezentare în genere. De aceea atribuia Lovinescu poeziei un caracter eminamente sugestiv-muzical, menit a "exprima" inefabilul sufletesc, în cadrele unei psihologii (erotice) invariabile, stereotipe. Nu întâmplător, cum "sentimentul" și "sensibilitatea
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
reacționează la "farmecul" feminin: "femeia e mamă de familie; n-are ce căuta în viața profundă și cu atât mai puțin în procesul de creație al artistului". Atent observator al realității din jur, dramaturgul ar scrie, după Lovinescu, o literatură mimetică ("din ochi și din urechi"), fără suflu vizionar și, prin urmare, fără pic de înțelegere nici pentru poezia lirică, nici pentru suferința obligatorie. De aceea, în romanul lovinescian Caragiale "vorbește" astfel: "bărbatul să fie bărbat, să știe ce vrea și
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
scurt între două puncte, între două principii". Inutil să mai precizez de partea cui este Lovinescu în această dispută. Dar dacă nici Caragiale nu poate aspira la o glorie mai durabilă (pe motiv că literatura sa e doar o literatură mimetică, de observație "realistă", lipsită de sugestivitate), apoi femeile- scriitoare (ca Mite sau Veronica) chiar n-au nicio șansă, unica lor menire fiind aceea de a stârni și de a întreține pasiunea erotică și, o dată cu ea, imaginația creatoare. Criticul de la Sburătorul
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
numai ca realitate empirică. Concluzia: iubirea pentru femeia-entitate metafizică lipsește aproape cu desăvârșire din repertoriul imaginarului erotic al literaturii noastre. Când făcea această observație, Călinescu va fi avut în vedere, cu siguranță, numai anumite opere, considerate reprezentative, din tradiția realismului mimetic (într-o conferință despre femeia română dădea drept exemplu tipic pe Ana lui Vasile Baciu, țăranca năpăstuită din romanul rebrenian), ignorând în schimb completamente cealaltă "tradiție", a prozei "artiste", "decadente" (pe motiv că ar fi un fenomen de împrumut, deci
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
bună, orientând-o de la "subiectiv" la "obiectiv", adică de la romantismul minor al sămănătorismului la modernitate. Cum se explică, atunci, discrepanța dintre principiile criticii lovinesciene și practica literară stricto sensu? Dar oare e vorba cu adevărat despre o discrepanță? Refuzând pactul mimetic, literatura lui Lovinescu rămâne obligatoriu îndatorată sămănătorismului și ratează "obiectivitatea"? Nu cumva "romanțarea" lovinesciană e o metodă mai subtilă și mai modernă de "obiectivare", ce reclamă depășirea practicilor obișnuite ale mimesis-ului? Răspunsul cred că l-am dat deja, atât cât
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
omul are acces nu doar la "nimicul" vorbelor goale, ci și la partea lui de umbră, la arhetipurile îngropate adânc, în subconștient. Exact ca în melodramă, aș adăuga. Nu întâmplător, tot printr-un clișeu ("masca apoloniană"), deci într-o manieră mimetică, obiectiv-impersonală, a ales Lovinescu să-și afirme personalitatea, conștient că numai în felul acesta îi poate păstra și amprenta unică, "individuală" (nota "diferențiatoare"). Teoria expresiei "creatoare de realități" se regăsește, de fapt, pe trei paliere distincte ale operei lovinesciene: în
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
urmărit și de melodramă! Pe scurt: în loc să fie interpretat ca semn al lipsei de talent și imaginație (opinie acreditată de o întreagă tradiție exegetică), clișeul se vede valorizat acum din alt unghi, al unei conștiințe estetice superioare, dincolo de practica realismului mimetic, fiind utilizat în mod explicit pentru expresivitatea și pentru capacitatea sa de sugestie. În sensul acesta, Ligia Tudurachi afirmă că în literatura lovinesciană "instaurarea realității e în mod sistematic precedată de un text care o prescrie"236. Aici ar fi
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
cit., pp. 267-273. Pornind de la aceeași observație, Ioan Holban consideră cauzalitatea inversă drept "o componentă a registrului tehnic al romanelor" (op. cit., p. 25). 232 Lovinescu identifică drept cauză a procesului de modernizare și de constituire a identității etnice românești împrumutul mimetic al formelor "din afară" care, coborând până la "fondul" sufletului colectiv, reușesc să-l trezească la viață și să-i dea un contur distinct printr-o evoluție în doi timpi, de la imitație la "diferențiere". 233 Lovinescu își inventează un discurs mitologizant
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
multe trimiteri, cât mai multe trimiteri străine, cu mari aere politologice. În realitate, pură compilație de manuale și autori moderni, îndeosebi anglo-saxoni. O reflexie ideologică originală românească nu se va putea însă dezvolta niciodată în acest mod. prin sincronizare mecanică, mimetică, fără reacții și puncte de vedere personale. Fără a face apel și la reperele românești, să le spunem tradiționale, câte sunt, fără nici o exagerare, într-o problemă sau alta. Apar, de pildă, la noi, cărți despre libertate fără nici o referință
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
aventuros păstrând toate proporțiile să presupunem că, în condiții specifice de raportare, un autor român, sub un aspect sau altul, poate să intereseze undeva, selectiv, în spațiul literaturii universale? Deci selectivitate fără frontiere, prin depășirea complexelor subalterne și a subordonării mimetice și sterile. În ce ne privește, ne-am revendicat și nu o dată, inclusiv în această carte calitatea de român și european în același timp. și ceea ce ar fi valabil pentru operele literare, devine virtual posibil și pentru critica și estetica
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
a fenomenului literar. Și nu se va schimba, pentru că noile reviste care completează peisajul presei literare nu se implică creator În dezbateri, mărginindu-se să completeze, la modul cantitativ, tendințele fenomenului; astfel Tânărul scriitor este, o bună bucată de vreme, mimetic și neconvingător, vehiculând nume deja cunoscute din paginile altor gazete. Flacăra, când reapare, lunar, În mai 1952, va fi o „revista ilustrată social-politică” reflectând doar tangențial problemele obștei scriitorilor. Dar să nu anticipăm. NOTE ȘI COMENTARII 1. N.M. - Flacăra. (Rubrica
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]