1,501 matches
-
de coloane foarte dense! -, a articolului consacrat lui Dionisie în Dictionnaire de spiritualité, vol. III (cf. infra, bibliografia). Mai limitată, ca să spunem adevărul, a fost influența lui în Orient, unde existau deja izvoare clasice privitoare la viața spirituală și la mistică - să ne gîndim, de exemplu, la Evagrie Ponticul - și unde trebuie amintită influența exercitată de corpusul dionisian asupra lui Maxim Mărturisitorul (mort în 662), însă nu e deloc sigur că îi pot fi atribuite tot lui Maxim scoliile în limba
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
un comentariu la Ierarhia cerească, descoperit într-o formă incompletă, sau a lui Dionisie Eremitul (mort în 1471), el însuși un mare scriitor mistic, apoi a lui Nicolaus Cusanus și a multor altora; iar pentru secolul al XVI-lea - marea mistică spaniolă, culminînd cu Ioan al Crucii, iar în secolele ce au urmat, spiritualitatea carmeliților. Ca scriitor, Pseudo-Dionisie Areopagitul este puțin atrăgător, dar rezonanța sa spirituală a lăsat o urmă de neșters de-a lungul secolelor. Bibliografie. Ediția corpusului în PG
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
mea s-apară ideală”, iar imagismul reificat abundă: „camee”, cupe de ametist, trupuri de chihlimbar cu sânge de rubine, „cerul de zmalț albastru”, apusuri de mărgean. Dar la fel de prezente sunt și elementele poeticii simboliste: regia misterului, a mesajului fără răspuns, mistica Frumuseții, audiția colorată - „albastre duete de privighetori” -, dereglarea simțurilor cu „delir fantasmatic”, beție, veninuri, filtre erotice, nevroze, aiurări agonice florale ca la D. Anghel, triade și majuscule magice ca la Maurice Maeterlinck și Ion Minulescu - „trei cerșetoare: Visul, Dragostea, Durerea
SOARE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289738_a_291067]
-
Caillois și înaintea lui, Pius Servien credea că arta nu e decât împlinirea unei tendințe înscrise în structura lumii naturale, mai precis în structura organismelor vii [...]. Estetică acestui precursor al poeticii matematice combină vitalismul bergsonian cu o reactivare (științifică, nu mistica) a viziunii pitagoreice asupra structurii numerice a universului. La intersecția biologiei (un fel de „estetică generalizată” a viului) cu matematica, Pius Servien proiectează o estetică științifică, a cărei cheie rămâne studiul ritmului. IOANA EM. PETRESCU SCRIERI: Curgând clepsidra, [Paris], 1920
SERVIEN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289647_a_290976]
-
lipsi din istoria noastră literară” (Șerban Cioculescu). În manuscris au rămas alte culegeri - Joagărul Marghitei, Din vina motanului, Întâmplări din război -, proiectate să includă o nuvelistică de un larg evantai tematic: „nuvele comice, tragice, fantastice, unele cu caracter etnografic, altele mistice sau de moravuri”, cum le caracterizează S. într-o notă. SCRIERI: Sub semnul paloșului, pref. Șerban Cioculescu, București, 1989; Ma-ho, fiul bufniței, îngr. Constantin Măciucă și Getta Săvescu-Slătineanu, București, 1993. Repere bibliografice: Irina Petraș, „Sub semnul paloșului”, ST, 1990
SLATINEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289717_a_291046]
-
anumite «false idei clare», în care crede orbește. El se afirmă printr-o puternică vitalitate și printr-o lipsă de simț critic care îi permite să vrea să creadă totul în mod absolut. Dogmatic și intolerant, el aderă la o mistică pe care o servește cu pasiune” etc. Vin la rând „dislocarea” unității spirituale a Europei prin naționalism exacerbat și imperialism, nimicirea „regionalismului” și a ceea ce azi se numește subsidiaritate, „izolarea morală a națiunilor”, înregimentarea politică a intelectualilor, materializată într-un
ŢINCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290186_a_291515]
-
până la a deveni „chiar peisajul”. Polii universului sunt acum lumina și umbra, focul, cuvântul, dragostea, vina, trupul, iluminarea și comuniunea ca formă de cunoaștere plenară. Poemele, din ce în ce mai scurte și mai simple, aduc un elogiu ardent iubirii divine, dezvăluind, unele, o mistică a luminii (Racla de lumină, Iubire, împărăteasă, Balada nunții, Taină, Rouă etc.) Ultimele versuri ale lui T., emoționante, se ating de realitatea, din ce în ce mai apropiată, a morții, trădând, pe de-o parte, asceza, pe de altă parte combustia interioară, dorința de
TURCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290307_a_291636]
-
special la volumul Reine des bois din 1890), versiunea franceză utilizează, ca și cea românească, figura unui mentor - Andrei Jnepeanu (alias Genépin) - care inițiază un discipol (Mircea Trestianu) în tainele naturii. Acest traiect inițiatic nu ajunge să se transforme în mistică teozofică a naturii, precum în Cartea munților a Bucurei Dumbravă, unde U. apare ca personaj - Marele Urs -, nici nu contrapune figura întreprinzătorului (tot inginer francez, Bernard) imaginii unui arhaic templu al naturii (codrul Borzei), precum în Nopțile de Sânziene de
URECHIA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290373_a_291702]
-
VASILE, starețul (1692 - 25.IV.1767, Bisoca, j. Buzău), scriitor religios. Copist de manuscrise slave, organizator al unui scriptorium, profund cunoscător al literaturii ascetice și mistice bizantine traduse în limba slavă până în vremea sa, V., originar din „Țara Rusească”, este autorul unor scrieri dedicate temei „rugăciunea lui Iisus”, alcătuite ca predoslovii la patru autori duhovnicești: Grigorie Sinaitul, Filotei Sinaitul, Isihie Sinaitul și Nil Sorski. În 1715
VASILE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290445_a_291774]
-
și existențele inanimate, străzile, clădirile, obiectele apar ca tot atâtea miracole, văzute cu ochii cuiva care parcă atunci le descoperă sau le contemplă pentru ultima dată. În scrierea postumă Mic manual de fericire perfectă el a formulat explicit o adevărată mistică a lucrurilor: „Când pulpa savuroasă zdrobită între dinți face să țâșnească deliciile zemoase pe limbă și pe cerul gurii, nu uităm (măcar pentru o clipă) grijile, obișnuitele preocupări, nu ne facem una cu portocala, nu ne portocalim? Gândiți-vă la
VORONCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290646_a_291975]
-
sonetistului inspirat de Shakespeare, „nu este îmbuibarea, / Ospețe de săruturi, orgii de-mbrățișări, / Ci dorul lung și taina-mpletită cu-așteptarea”; iubirea „nu stă-n trup, stăpână a cărnii și-a plăcerii”, ea e „sfințită de marea-i înălțime”. Este o mistică a androginului, „sămânță eternității”, prin care „misterioasa carne se face duh în noi”. În interpretarea teologică propusă de Valeriu Anania, sonetele ar exprima năzuința sufletului uman de a se contopi cu Logosul divin. Dintre piesele de teatru ale lui V.
VOICULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
se va referi la următoarele aspecte: - asociații ideative: lente, incoerente, fugă de idei, asociații prin asonanță, monoideism etc.; - imaginile mintale: șterse, confuze, imprecise sau bogate, derulare panoramică, impresii de stranietate etc.; - idei delirante: sistematizate tematic (de grandoare, de persecuție, ipohondriace, mistice, erotice, de transformare corporală etc.) sau nesistematizate tematic, difuze, incoerente, cu tonalitate tristă (delir melancolic) sau cu tonalitate exaltat-pasională, euforică (delir de expansiune), idei delirante, simple sau unice, asociate cu halucinații etc. e) Tulburările de memorie ale bolnavilor pot lua
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
convulsionare (coreomania, tarantula, săltăreții) din secolul al XVI-lea și al XVII-lea. Ele au constituit preludiul manifestărilor de isterie colectivă. Posedații convulsionari se caracterizează prin natura contagioasă a convulsiilor, senzații cenestopatice penibile cu localizare predominant utero-genitală, halucinații sau „viziuni” mistice, crize de nimfomanie și extaz, stări de angoasă (epidemiile de la Loudun și cele de la Saint-Medard etc.). Psihiatria secolul al XIX-lea aduce numeroase contribuții la studiul manifestărilor psihotice cu caracter colectiv. Termenul sub care circulă aceste manifestări în epocă, în
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
A existat cu adevărat un Christian Rosenkreutz? Desigur, nu! Era doar numele unei mișcări, personificarea mistică a unei doctrine. În germană, „Christian Rosenkreutz” înseamnă „Creștina Cruce cu Trandafiri”. Celălalt document ne dovedește că avem de-a face nu cu o mistică revelatio, ci cu un program îndrăzneț și doar aparent lipsit de pragmatism. Confessio nu este un „sunet de trompetă” precum Fama - este o chemare adresată tuturor savanților Europei să se adune atunci când „trâmbița Ordinului va suna cu toată puterea” pentru
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
meditație profundă asupra modului de a fi în lume. În 1994 P. reunește în Limba păsărilor (Premiul Uniunii Scriitorilor) eseuri despre materializarea tipologică a devenirii limbajului. Structurile supuse analizei, în capitole despre idiomurile simbolice (psihanalitice, mitic-arhaice, picturale), idiomurile credinței (în mistica răsăriteană și în epicureismul disperării existențialiste), idiomurile formării (în funcționarea eficientă a exercițiului paidetic), idiomurile cerești (subiect din sfera angelologiei), depășesc regimul unei așteptate, însă mult prea limitate, dezbateri lingvistico-filosofice, prezentă, de altfel, în Introducere (Limba păsărilor. Însemnări pe marginea
PLESU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288852_a_290181]
-
evident de această dată, la prelucrări axate pe simbolul baladesc al călărețului pribeag (Cântec transilvan, Balada mezinului, Bătrânul Petru, Omul cu nume Ioan) și la imnuri de glorificare a latinității, strămoșilor traci și a țării (Scrisoare latină, România, Burebista). Mesianismul, mistica și retorica naționalistă, acordurile psaltice domină versurile din Avram Iancu sau Întemeierea prin jertfă (1984), stabilindu-se corespondențe metaforice între simboluri ale istoriei țării și personaje biblice (Craii porniți de la răsărit: Horea, Cloșca, Crișan, Mihai Întreitul, Psalm, Transilvania, Patria însă
POPA-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288907_a_290236]
-
care transcendentul coboară. P. nu apelează niciodată direct la retorica religioasă, dar spațiul cântat este sacralizat, totul pare străluminat de semnele grației, așa cum simțea Sfântul Augustin. Nu e vorba de o lirică mistică în înțelesul comun, ci de o poetică mistică. Cealaltă carte, Aurea saecula, conține în titlu o superbă ironie cu țintă politică, dar are, ca miză de profunzime, un conținut existențial cu totul străin de istoricitate. Se produce acum o „întoarcere acasă”, universul poetic, ce amenința să se pulverizeze
POPEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288921_a_290250]
-
veacului trecut. Fără să își confecționeze iluzii facile din paravane și ocheane colorate, poetul se află angajat într-o acerbă bătălie, a cărei miză stă în înfruntarea polemică a realului, depășirea și „răscumpărarea” condiției umane impure, animat fiind de o mistică profană, denudată stilistic de orice retorică de triumfalism al revelației sau, din contra, de clamare a eșecului dureros: expediția e mereu dură, poetul știe că drumul ei nu se termină niciodată, dar important pentru el este să se afle pe cale
POPA-13. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288915_a_290244]
-
particularizează tipul călătorului instabil, multilateral și contradictoriu. Atenția exegetului se îndreaptă spre zonele explorate - muntele, lacul, ruinele, orașul aureolat de istorie și Orientul -, asimilate de romantici voiajului metafizic și psihologic, în timp ce natura și vechile civilizații sunt receptate printr-o obstinată mistică a transcendentului. Prezență nu numai de subtext în toate aceste studii, literatura română va fi abordată autonom în alte câteva lucrări. Introducând expunerea analitică în sisteme binare, P. evaluează în monografia Camil Petrescu (1972) aportul filosofic în opera literară din
POPA-9. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288911_a_290240]
-
aspectelor social, politic, economic și geografic ale spațiului din textele homerice și hesiodice), I. Valaori (Pindar - un studiu de retorică și estetică, Antichitatea păgână și creștinismul - o analiză a ecumenismului creștin în Antichitate, Teatrul vechi și teatrul modern - eseu despre mistica actului dramatic în Antichitate și estetica actului dramatic modern), N.I. Herescu (O formulă a stilului epic - studiu comparatist bazat pe Odiseea, Eneida și Divina Comedie, din perspectiva narativă a „povestirii în ramă”), Ramiro Ortiz (Elementul clasic în literatura italiană), Matei
REVISTA CLASICA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289190_a_290519]
-
politice, legislației, pedagogiei și educației. Importante sunt colaborările unor scriitori: Ion Pillat (Lirica lui Victor Hugo), G. Ibrăileanu (Opera lui Mihai Eminescu), N. Iorga (seria de comentarii intitulată Figuri reprezentative din istoria universală), Cezar Petrescu (Roman și realitate), Nichifor Crainic (Mistica paisiană: Rugăciunea lui Iisus), Ion Breazu, Emanoil Bucuța, Martha Bibescu. Mai semnează Petre Andrei, Ion Petrovici, D. Cuclin, C. Argetoianu, Gr. Trancu- Iași, Ion Simionescu, G. Kirițescu ș.a. A.S.
REVISTA CURSURILOR SI CONFERINŢELOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289201_a_290530]
-
cercetare monografică, ci un eseu, P. pornește de la mărturisirea poetului că „arta e un domeniu al sincerității impecabile”, sinceritate trecută în acea „mistică a spovedaniei omenești înaintea unui Dumnezeu care a uitat de sfinți ca să-i înțeleagă pe oameni”, o mistică ce „crește totdeauna din realitatea aspră și nu se desparte niciodată de ea”. Vorbind despre Goga, eseistul este interesat preponderent de poezia ce reflectă etnicul, dar și de întrebările generației căreia îi aparține. Format sub influența profesorilor N. Iorga, Mihail
PAPADIMA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288668_a_289997]
-
nu la începutul ei: eludării acestei reguli nescrise, ca și absenței unei autoironii rezonabile, i se datorează într-o măsură prețiozitatea stilistică, accentele de superbie juvenilă, verbozitatea filosofică, inseminarea cu sens cvasitranscendent a unor episoade comune, mobilizarea subiectului narator sub mistica unui „destin”, a unei „viziuni”. Astfel de stridențe își găsesc în planul cărții, în special în ce privește termenii din urmă, o legitimare cel puțin surprinzătoare. E vorba, bunăoară, de revelația pascaliană pe care P. ar fi avut-o la data de
PATAPIEVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288712_a_290041]
-
îndrăznelilor imaginative, unde granița dintre vis și realitate dispare în favoarea unei viziuni de tip mistic asupra lumii (volumul se deschide cu un moto din Meister Eckhart). Dar așa cum îi stă bine, poetul suprarealist nu continuă pur și simplu o tradiție; mistica sa este una a ereziei, „ceremonial solemn” în care „aerul, pământul, focul și apa se contopesc într-o ceață propice, cuprinzând sensul ascuns al lucrurilor”. Singurul mistic autentic este poetul, „orbul clarvăzător”, al cărui limbaj este capabil să sfărâme dogmele
NAUM-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288373_a_289702]
-
fond enigmatic-alegorice). Esențială este deschiderea religioasă, mai pronunțată în timp, însă fără prefaceri spectaculoase de strategii expresive. Numeroase versuri se referă la transcendență și redempțiune, iar unele titluri sunt în sine edificatoare (Vine lumina, A venit cuvântul, Semnele Tale, Vestirea). Mistica vizând marile chestiuni ontologice e dublată de o „mistică” a poemului, a captării inspirate a Cuvântului, poetul devenind, undeva, „aproape un cerc”. Fervoarea căutării epifaniei, comunicată de regulă într-un registru de un patetism sobru, se asociază cu o exuberanță
PANAITE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288648_a_289977]