1,363 matches
-
eu în mînă ca inginer într-un an de zile. Trebuia să aflu cum... Mă uit la Graur și surîd. El și-a băgat mîinile în buzunare și mă privește nedumerit, așteptînd continuarea. Era astă-toamnă, continuu eu, pe-o vreme mohorîtă și friguroasă, dar la mine în cămăruță era cald, invitata mea stătea pe pat, în penumbră, iar eu îi umpleam mereu paharul. "In vino veritas!", exclam. ...Iar ce nu scoate din om vinul, o face vorba dulce... Așa am aflat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
sîcîie ideea că va trebui să bag bateriile de rezervă, știu că ceva e în neordine, dar nu mă pot aduna deloc. În mintea mea stăruie o pată bej, ca o ceașcă de cafea cu lapte vărsată pe văzduhul ăsta mohorît. Pardesiul acela bej și eșarfa de culoarea firelor de iarbă, pe care le-am rupt dimineață deasupra depozitelor, zdrobindu-le între degete... Parcă îmi vine să întind mîna, să ating eșarfa care-mi stăruie în ochi, apoi să desfac încet
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
răsturnând cu nepăsare teancul de casete de pe masă și uitându-mă cu dispreț la jurnal. Mi se pare un subterfugiu ieftin, de domeniul trecutului, ca și mu zica pro gresivă pe care am tot ridicat-o în slăvi. Jalnici și mohorâți substituți de camarazi ai singurătății mele liceene! Nu mai am nevoie de ei! Strâng casetele de pe masă și ies cu ele din cameră. Intru în bucătărie și le arunc fără nici o urmă de ezitare la coș. în același moment mi
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
Mult mai greu. Trebuia să iasă cât mai grabnic din camera asta afurisită! îm pinse ușa cu un șut nervos, atât de nervos și de puternic încât ușa se hâțâi și se deschise cu un bălăbănit scârțâitor. Se îm brăcă mohorât și ieși afară. Hălădui pe străzi cu o figură întunecată, lovind din când în când cu bombeul pantofului în pietri celele din caldarâm și uneori în roțile de mașini parcate ici și colo pe trotuare. în timp ce izbea cu furie roata
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
mângâiau emoționate pe cicatrici și îl priveau fascinate. Bobo se așezase pe un fo toliu din hol și, conform obiceiului, nebăgat în seamă de nimeni, privea și se apleca din când în când asupra unui caiet. Seara începuse o ploaie mohorâtă, care-i alungase pe toți spre camerele lor. Dar înainte de a se sparge gașca, Anda anunțase pe un ton glacial, dezvelindu-și frumoșii ei dinți albi într-un zâmbet șugubăț, că va face o plimbare romantică prin ploaie cu Edi
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
de copleșitoare, încât, trezindu-se și dându-și seama că visează, se forță să adoar mă din nou și se regăsi plutind prin aer, fericită. 7. Zilele până la plecarea spre Cluj trecură împleticit și vremea se schimbă, devenind umedă și mohorâtă. în fiecare dintre acele zile, Clara se trezea întrebându-se dacă face, totuși, ce trebuie zgândărind cicatricea trecutului. Oare nu era mai bine să rămână totul așa cum era? Să rămână trecutul suspendat în aer ca un glob mat? Dar apoi
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
ce curgeau prin pod și un mucegai verde se prinsese de var; cercevelele ferestrelor se curmau sub presiunea zidurilor vechi și gratiile erau rupte, numai rădăcinele lor ruginite se iveau în lemnul putred. În colțurile tavanului cu grinzi lungi și mohorâte painjenii își esercitau tăcuta și pacinica lor industrie; într-un colț al casei, la pământ, dormeau una peste alta vo câteva sute de cărți vechi, multe din ele grecești, pline de învățătură bizantină; în alt colț, un pat, adecă câteva
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
la o icoană neagră de lemn din biserica noastră, când dascălul murmura în strana lui rugăciuni într-o limbă veche și mai mult slavă, pe când preotul în altar își înalța slabele sale mâni spre ceruri, mie mi se părea că mohorâta roșie icoană a Maicei Domnului din iconostas lua conture din ce în ce mai albe, fața sa cea ștearsă și nențeleasă devenea ca suflată de-argint trandafiriu, părul său acoperit de maramă brodată cu aur părea că undoia în lungi și dezordinate bucle blonde
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
care sămăna mai mult [cu] o găvăună de piatră de la o vizunie. Bătrânul sur se uita uimit la lucrurile ce-l încunjurau... un pas instinctiv îl dusese în această vizunie... el găsise cheia la sine... Un dulap vechi de lemn mohorât, lucrat cu fel de fel de sculpturi, era pe jumătate deschis, o candelă de steclă roșie închisă vărsa raze slabe de rubin în cămara pustie... el deschise dulapul... scoase un pergament vechi și-l desfășură dinaintea lui... Era o cartă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și-ar fi putut da socoteală... Avea instinctul neconștiu a unui animal, care face tot ce-i de trebuință fără să știe spre ce scop. El își tunse barba și părul c-un foarfece ruginit... deschise [O] ladă seculară și mohorâtă... scoase din ea haine frumoase de catifea și se schimbă în ele... Scoase o oglindă din ladă și se admiră în ea... găsi un șip vioriu plin de mireasmă și-și stropi hainele cu ea... și când ieși din turnul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în curtea plină de ierbărie și de huci sălbăticit, ajunse la scări... el îi dete drumul și intră în înaltele și surele hale ale castelului, cu păreții reci de piatră patrată, cu mobile antice și veștede, cu tablouri șterse și mohorâte, în cadruri de lemn negru... Astfel îmbla bătrânul, c-o lumânare de ceară într-un sfeșnic de argint, prin toate odăile largi și deșerte, și [ca] vise din bătrâni îl încunjurau acele portrete care, serioase în cadrele lor, se uitau
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
satelor cufundate în tăcere și a verzii și-ntunecatei lumi a pădurilor. Siretiul, în văratica sa lene, e oprit adesea în drumul său de iazuri mari, încungiurate cu papură ce-și înalță ciucalăii copți în soare, cu stuf, cu măturile mohorâte ca blana de urs și răgoz verde. Pe malurile iazurilor jur împrejur mătreața de un verde tânăr strălucește mătasa, iar în mijloc ochiul verde cel clar al apei pare negru, reflectând în el umbra lumii ce-l înconjură. Pe câte
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
a tuturor Ioniților din lume, iar acesta era Andrei Ionescu. Așa c-a și intrat în el, să vadă despre ce e vorba, abandonându-și vehiculul și planurile cu care venise. Din Andrei Ionescu viața se vedea în culori cam mohorâte. Omul se gândea cu scârbă la toată mișcarea din încăpere, iar pe Giulia o considera o individă idioată. Ce-i drept, așa și arăta, căci, după ce că își arunca privirea des spre Andrei Ionescu, mai era și-un morgon pe-acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
omenirii nu o să se evapore cu totul În bunăstarea burgheză, și așa mai departe. În viața lui Ravelstein nu exista nimic de nivel mediu. Nu accepta platitudinea și plictisul. Nu tolera deprimarea. Nu se putea acomoda cu stările de spirit mohorâte. Supărările lui erau doar de natură fizică. La un moment dat avusese probleme serioase cu dinții. Cei de la clinica universitară Îl convinseseră să‑și facă implanturi dentare; acestea străpungeau gingiile și intrau În alveole, direct În osul fălcii. Operația a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
frumusețea palatului regal și a multor case. Seara, trecând pe lângă cerșetorul de pe treptele paraclisului, am susurat un simplu: „Nimic“. A treia zi, în fine, am fost convocați la curte. În asfințitul melancolic al orașului, căldura umedă de august făcea aerul mohorât și respirația anevoioasă. La intrare, un majordom ne-a despărțit. Gisulf a fost însoțit în sala tronului, iar eu am fost luat deoparte de un arhidiacon. Acesta m-a condus, de-a lungul a trei încăperi ticsite de petiționari, până în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
în temnița de sus, o hală cu tavanul scorojit de umezeală, dar fără mocirlă și șobolani, și cu o fereastră prin care pătrundea oleacă de lumină și de aer. Printre deținuți am remarcat un tânăr cu o privire isteață, chiar dacă mohorâtă. Am cerut să vorbesc cu el, și mi l-au adus, legat cu o funie de gât. Trupul lui lăsa să se vadă că ducea dorul mâncării, dar ceva putere încă mai avea. Fusese arestat cu două zile în urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
cuvântul tău? I-am făgăduit: - Îl ai, regina mea. Dorințele noastre pășesc umăr la umăr pe aceeași cărare și, probabil, spre aceeași țintă. Întorcându-mă la Pavia, m-am gândit mult la acea discuție. Ansoald, văzându-mă tăcut și cam mohorât, s-a îngrijorat: - S-a întâmplat ceva, tată? I-am surâs. - Nu. Mă gândeam doar. Orice rău produce și o sămânță de bine și orice noroc ascunde mugurii răului. Cu cât sunt mai mulți, cu atât norocul e mai mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
fost când am rămas însărcinată. Darcey o privi cu compătimire. —E în regulă, adăugă Carol. E o fată grozavă. — Dacă îți seamănă, sunt convinsă că așa e. — Din fericire, se pare că a moștenit câteva gene de la mine, zise Carol mohorâtă. Taică-su e Tommy Brennan. Îți mai aduci aminte de el? De pe Audubon Road? A fost la aceeași facultate cu mine în Anglia. Zău așa, ai fi zis că dacă tot am plecat din Galway, puteam și eu să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
odată, ideea nunții îi apăru lui Aidan de un milion de ori mai reală și mai iminentă decât până atunci. Fără să vrea, îl străbătu un fior. —Ți-e frig? întrebă Stephen. Aidan clătină din cap. — Dar e un pic mohorât aici. Nunta o să fie afară. Se pare că va exista un umbrar. Se apropie de bibliotecă. Mostrele pe care Lorelei i le arătase lui Nieve erau încă pe masă. Luă una din pernele de mătase care trebuiau să acopere scaunele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
în regulă, se învoi Darcey. S-ar putea totuși să nu fie. — Ar trebui să spunem ceva? se întrebă Carol. Adică, e ajunul nunții ei. Chiar trebuie să afle? Și dacă da, o să-i spună vreuna din noi? conchise Darcey mohorâtă. Încă se întreba ce să facă atunci când o văzu pe Nieve îndreptându-se spre ea. Tocmai își terminaseră de băut cafeaua, iar oamenii se adunaseră în grupuri mai mici, pe când Rosa și Carol se retrăseseră amândouă la toaletă, lăsând gol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
plecat deja din Paris, dar, ca și cum cineva mi-ar fi extirpat întreg sistemul locomotor, mă simt ca paralizat, nu pot face niciun pas în afara acestor doi pe trei metri din cameră, mă uit toată ziua pe fereastra îngustă, peste acoperișurile mohorâte ale acestui oraș care nu m-a acceptat niciodată, prima dată când am venit la Paris am fost bătut și jefuit de propria mea identitate, acum a doua oară sunt îndepărtat fără șansa luptei egale de femeia pe care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
picioarele, urlând ca un proroc al sfârșitului lumii. Încotro? Nu avea nici o țintă. Nu se mai putea Întoarce În satul Hachisuka, de-asta era sigur. În orice caz, părăsea fără regrete lucrul care-i displăcea cel mai mult: un popor mohorât, un stăpân sumbru, războiul civil și o cultură Întinată, toate În pământul putred al unei singure provincii. Petrecu iarna În haine subțiri de bumbac, vânzând ace sub cerul rece, rătăcind Încotro Îl duceau picioarele. În anul următor, al douăzeci și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
slujbași care pregăteau mesele, fără a vedea soarele nici măcar la amiază, și bătrânul bucătar șef lucraseră, fără răgaz, ani În șir, În mirosul supei de alge. „N-o să meargă deloc,“ Își spuse posomorât Tokichiro. Nu suporta să stea În locuri mohorâte. Ce-ar fi fost să facă o fereastră mare În peretele de colo, ca să intre lumina și aerul? se Întrebă el. Dar la bucătărie se Înrădăcinaseră anumite obiceiuri și, de vreme ce șeful avea vechime, toate orice schimbare era o problemă. Tokichiro
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
nu mai fiți așa de neliniștiți. Ce se poate face, se poate. Ce nu, nu. Dacă am greșit și nu reușim să terminăm În trei zile, totul se va sfîrși cu sinuciderea mea. Obligându-l pe maistrul cu cea mai mohorâtă expresie să ia o ceașcă, Tokichiro Îi turnă cu mâna lui din ploscă. — Ei, și dacă tot veni vorba de neliniști, nu mă preocupă atât acest proiect de construcție anume sau măcar propria mea viață. Sunt Îngrijorat pentru soarta acestei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
ne Încearcă acum, cred c-ar trebui să ne facem o promisiune. Ce părere ai? — Desigur. Voi respecta cu desăvârșire această promisiune, orice-ar fi, răspunse Nene, cu voce limpede. Tokichiro era imaginea Întruchipată a seriozității. Părea chiar puțin cam mohorât. Nene, Însă, se bucura să-i vadă, pentru Întâia oară, expresia aceea solemnă. — Mai Întâi, ca soț, Îți voi spune ce doresc de la tine ca soție. — Te rog. — Mama mea e o țărancă săracă și a refuzat să vină la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]