3,169 matches
-
erau state membre parțial autonome și aveau o istorie seculară. Înainte de obținerea lor de către Habsburgi, aceste țări își formaseră uneori state autonome, iar de la Patenta din Februarie 1861 aveau iarăși în posesie unele instituții statale proprii. Șeful de stat era monarhul, în continuare împărat și rege prin uniune personală, care era reprezentat în teritoriu de un Landeschef / Landespräsidenten ("Statthalter"). Bosnia și Herțegovina, care mai înainte aparținuse de Imperiul Otoman și care în 1878 a fost ocupată iar în 1908 a fost
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
scop doar finanțarea domeniilor comune. Acest construct politic a fost denumit "uniune reală". Instituțiile care priveau ambele jumătăți ale monarhiei au primit apelativul „k. "u." k.“ („kaiserlich "und" königlich“ — „imperial "și" regal”), formulă care se referea la două dintre coroanele monarhului (la coroana imperială a Austriei și la coroana regală a Ungariei) și, prin metonimie, la cele două state ale Dublei Monarhii. Guvernul "Cisleithaniei" era identificat drept „k. k.“ („kaiserlich-königlich“ — „chezaro-crăiesc”), formulă în care "königlich" ("crăiesc, regal") se referea la coroana
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
Austriei o avea de asemenea. Guvernul și instituțiile jumătății ungare a Dublei Monarhii aveau apelativul „m. kir.“ („magyar királyi”) sau „kgl. ung.“ („königlich ungarisch” — „regal maghiar”). După Compromisul din 1867, în 14 noiembrie 1868, Împăratul și Regele a stabilit titlul monarhului și numele statului: Numele "Austria" a fost utilizat cu parcimonie în practica administrației de stat din interiorul granițelor, probabil din considerație pentru majoritatea negermană din Imperiul Austriac. Pe de o parte, constituția din 21 decembrie 1867 stabilea că există „o
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
teritoriul statului a fost adesea numit prin parafraza „Regatele și Țările reprezentate în Consiliul Imperial“, o formulă stânjenitoare, care, în afara textelor oficiale, a fost mereu înlocuită prin "Austria". În 1915, pentru prima dată statul a fost numit așa și oficial. Monarhul (vezi Uniune personală) domnea în Cisleithania ca Împărat al Austriei, iar în Transleithania ca Rege Apostolic al Ungariei. La instigarea lui Francisc Iosif, în sensul unei uniuni reale, precum aceea consimțită prin Compromisul din 1867, politica externă, armata și marina
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
Ungariei. La instigarea lui Francisc Iosif, în sensul unei uniuni reale, precum aceea consimțită prin Compromisul din 1867, politica externă, armata și marina de război erau administrate de ministere comune, responsabile pentru ambele părți ale monarhiei; miniștrii erau numiți de către monarh și trebuiau să nu fie în același timp miniștri într-unul din cele două state. Austro-Ungaria ca întreg nu avea un șef de guvern, dar avea un: În luarea deciziilor, împăratul era ajutat de un Consiliul Ministerial pentru Afaceri Comune
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
a câte 60 de persoane alese de către Consiliul Imperial și de către Dieta Ungariei. Fiecare dintre cele două jumătăți ale monarhiei a avut începând cu 1867 propriul ei ministru-prezident care, la fel ca miniștrii cabinetului său, erau numiți și destituiți de monarh. În baza constituției și a dezvoltării real-politice a Monarhiei Habsburgice, ministru-prezident-ul Cisleithaniei a rămas dependent exclusiv de voința împăratului (în Consiliul Imperial nu exista procedura moțiunii de cenzură care să oblige cabinetul să se retragă), iar ministru-prezident-ul Transleithaniei a rămas
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
Regele Ungariei care, de exemplu, semna personal fiecare promovare a fiecărui ofițer. Din punct de vedere administrativ, forțele armate comune erau subordonate Ministerului Imperial și Regal de Război, iar conducera tehnică era asigurată de șeful Comandamentului suprem, care raporta direct monarhului. Cele două forțe de apărare (k.k. Landwehr și Honvéd) erau subordonate Ministerului apărării cezaro-crăiesc, respectiv Ministerului regal maghiar al apărării. O amplă restructurare a Armatei Comune a avut loc pentru prima dată în timpul Primului Război Mondial, între 1914 și 1918. Forțele
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
ar putea fi prezentate drept multiple contraexemple.” Mai răul tratament aplicat minorităților naționale din Ungaria nu avea un fundament constituțional, ci își avea originea în rutina autorităților, în greșelile justiției, administrației și politicii. Cum și în jumătatea austriacă a Dublei Monarhii relațiile, în special între germani și cehi, s-au înrăutățit progresiv, cererile pentru o reformare a monarhiei s-au făcut tot mai presante. În timpul celei mai mari părți a ultimelor două generații ale Dublei Monarhii, pe primul loc al planurilor
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
fost adesea descris ca un reacționar dur și ca un birocrat rigid, cultura umanistă a înflorit în Austro-Ungaria în timpul guvernării lui, în special în jurul anului 1900, ca niciodată înainte sau după. Cu toate acestea, spre deosebire de fiul său, prințul moștenitor Rudolf, monarhul nu a luat niciodată parte în mod activ la noile curente culturale și intelectuale; nici nu a fost afectat sau influențat de ele, în contrast cu sucesorul său la tron, arhiducele Franz Ferdinand, care adesea li se opunea cu înverșunare. Viena era
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
lui Mihail I, rege al Poloniei, care murise cu o zi înainte de luptă. Acest lucru l-a făcut pe Ioan unul dintre cele mai marcante figura din stat, iar la 19 mai, în anul următor, el a fost ales în calitate de monarh al Republicii. Candidatura sa a fost aproape universal susținută. Printre susținătorii cei mai notabili ai candidaturii sale a fost soția sa. Ioan a fost încoronat ca Ioan al III-lea, pe 2 februarie 1676. Deși Republica polono-lituaniană era la acel
Ioan al III-lea Sobieski () [Corola-website/Science/303002_a_304331]
-
dominată proaspăt despărțita și din ce în ce mai Protestanta a Biserică a Angliei. Fiica lui Henric, Elisabeta I, a răspuns diviziunii religioase prin introducerea Înțelegerii Religioase Elisabetane, prin care orice persoană numită într-o funcție publică sau eclesiastică trebuia să jure credință față de monarh în calitate de cap al Bisericii și statului. Sancțiunile pentru refuz erau dure au fost aplicate amenzi pentru , și recidiviștii riscau pedepse cu închisoarea și chiar execuția. Catolicismul a devenit marginalizat, dar, în ciuda amenințării cu tortura sau execuția, preoții au continuat să
Complotul prafului de pușcă () [Corola-website/Science/311001_a_312330]
-
a fost anunțată printr-o declarație oficială a lui Cecil la 24 martie, care a fost sărbătorită în toată societatea. Liderii papistașilor în loc să producă probleme, cum se anticipa, au reacționat la vestea aceasta prin oferirea unui sprijin entuziast pentru noul monarh. Preoții iezuiți, a căror prezență în Anglia era pedepsită cu moartea, și-au manifestat și ei sprijinul pentru Iacob, despre care se credea că întruchipează „ordinea naturală a lucrurilor”. Iacob a ordonat încetarea focului în conflictul cu Spania, și chiar dacă
Complotul prafului de pușcă () [Corola-website/Science/311001_a_312330]
-
chiar dacă cele două țări erau încă teoretic în război, regele Filip al III-lea l-a trimis în solie pe , să-l felicite pe Iacob cu ocazia accederii la tron. Timp de zeci de ani, englezii au trăit sub un monarh care refuza să ofere un moștenitor, dar Iacob a sosit cu o familie și o întreagă linie de succesiune. Soția sa, Ana de Danemarca, era fiica unui rege. Fiul lor cel mai mare, Henry, de nouă ani, era considerat un
Complotul prafului de pușcă () [Corola-website/Science/311001_a_312330]
-
engleză. Pentru exilații catolici angajați în această luptă, restaurarea prin forță a unei monarhiei catolice era o posibilitate interesantă, dar în urma eșecului invaziei spaniole a Angliei în 1588, papalitatea a adoptat o abordare pe termen mai lung privind reinstaurarea unui monarh catolic pe tronul englez. De-a lungul secolului al XVI-lea, catolicii au făcut mai multe tentative de a asasina conducători protestanți în Europa și în Anglia, punând la cale chiar și otrăvirea Elisabetei I. Lucrarea iezuitului din 1598, "Despre
Complotul prafului de pușcă () [Corola-website/Science/311001_a_312330]
-
o propunere de lege ce amenința să scoată toți englezii catolici în afara legii. Scopul principal al conspiratorilor a fost uciderea regelui Iacob, dar la deschiderea lucrărilor aveau să fie prezente multe alte ținte importante, inclusiv cele mai apropiate rude ale monarhului și membri ai . Înalții judecători ai sistemului judiciar englez, majoritatea din rândul aristocrației protestante, și episcopi ai Bisericii Angliei ar fi participat, în calitatea lor de membri ai Camerei Lorzilor, împreună cu membrii . Un alt obiectiv important era răpirea fiicei regelui
Complotul prafului de pușcă () [Corola-website/Science/311001_a_312330]
-
primele forme de tip capitalist. Se dezvoltă manufacturile. În plan social apare noua nobilime și se dezvoltă burghezia. Există două tradiții ale opoziției parlamentare față de monarhie. Magna Charta Libertatum (1215) stabilea un echilibru între rege și reprezentanții Stărilor din regat. Monarhii din dinastia Tudorilor, Henric al VIII-lea și Elisabeta I, introduseseră anglicanismul și cultivaseră protestantismul, obținând beneficii enorme din secularizarea averilor bisericești. După stingerea dinastiei Tudorilor (1603), tronul Angliei a fost ocupat de Iacob I (1603-1625), care inaugura dinastia Stuarților
Revoluția engleză () [Corola-website/Science/298388_a_299717]
-
forjat unitatea spirituală a zeci de milioane de oameni. Un aport esențial în acest proces l-au avut școala, administrația și armata. Legislația, la rândul ei, a uniformizat comportamentul juridic al locuitorilor Imperiului și a justificat concentrarea puterii în mâinile monarhilor din Roma și Constantinopol; această legislație a stimulat voința supușilor de a fi cetățeni romani - ca și mândria lor - și a favorizat atașamentul față de statul roman și patria comună. Prin romanizarea unor popoare italice, celtice, tracice, ilire - inclusiv a geto-dacilor
Pax Romana () [Corola-website/Science/298684_a_300013]
-
spus cuvintele: „Imperiul înseamnă pace”. Însă conducerea sa a dus la un lung șir de războaie cu Anglia și cu monarhiile absolutiste (Rusia, Austria, Prusia) cauzate printre altele de: rivalitatea dintre burghezia franceză și cea engleză pentru supremație economică; dorința monarhilor europeni de-a opri accesiunea lui Napoleon; ambiția lui Napoleon de a stăpâni întreaga lume. Cu o armată mare, Napoleon a reușit să obțină multe victorii asupra Austriei în 1805, prin Bătălia de la Austerlitz și asupra Prusiei în 1806. Singura
Napoleon I () [Corola-website/Science/297278_a_298607]
-
() este un titlu acordat în mod tradițional moștenitorului monarhului Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord (și anterior al Angliei, al Marii Britanii și al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei) precum și al celor 15 alte elemente independente din Commonwealth. Actualul este Charles, Prinț de Wales, fiul
Prinț de Wales () [Corola-website/Science/320537_a_321866]
-
de catastrofe frecvente, cu, am fi bolile și epidemiile mortale cauzate de recoltele modificate genetic și de plăgile mutante. Stocul genetic natural de semințe al plantelor globului a fost aproape complet înlocuit cu semințele modificate genetic pentru a fi sterile. Monarhul actual al Thailandei este o regină-copil. Capitala se află sub nivelul mării și este protejată de inundații prin diguri și pompe. Cei mai influenți trei oameni din Thailanda sunt regentul reginei-copil - Somdet Chaopraya, conducătorul Ministerului Mediului - generalul Pracha și conducătorul
Fata modificată () [Corola-website/Science/331515_a_332844]
-
opere pentru rege, utilizând nu doar idei muzicale inovatoare cum ar fi tragedia lirică dar și brevete ale regelui care îi împiedica pe alții să își monteze operele. Instinctul lui Lully de a furniza exact muzica pe care o cerea monarhul său a fost indicată de aproape fiecare biograf, inclusiv schimbarea sa rapidă la muzica de biserică când starea de spirit de la curte era mai pioasă. Cele 13 tragedii lirice finalizate ale sale sunt bazate pe librete ce se axează pe
Barocul în muzică () [Corola-website/Science/330258_a_331587]
-
biograf, inclusiv schimbarea sa rapidă la muzica de biserică când starea de spirit de la curte era mai pioasă. Cele 13 tragedii lirice finalizate ale sale sunt bazate pe librete ce se axează pe conflictele dintre public și viața personală a monarhului. Arcangelo Corelli a fost influent pentru realizările sale în celălalt domeniu al tehnicii muzicale - acela de violonist care a organizat tehnica și pedagogia viorii - dar și în muzica instrumentală, în special pentru contribuția sa în dezvoltarea genului concerto grosso. În vreme ce
Barocul în muzică () [Corola-website/Science/330258_a_331587]
-
ul sau monarhia absolută este forma de guvernare în care monarhul (împărat, țar, sultan, rege, domnitor) dispune integral de puterea supremă în stat, poporul fiind total lipsit de drepturi (monarhie nelimitată). Un monarh absolut este un autocrat. ul creează un puternic aparat de stat, vizibil și relativ independent în raport cu clasa nobililor
Absolutism () [Corola-website/Science/299022_a_300351]
-
ul sau monarhia absolută este forma de guvernare în care monarhul (împărat, țar, sultan, rege, domnitor) dispune integral de puterea supremă în stat, poporul fiind total lipsit de drepturi (monarhie nelimitată). Un monarh absolut este un autocrat. ul creează un puternic aparat de stat, vizibil și relativ independent în raport cu clasa nobililor, dar care ocrotește și consolidează în fapt interesele generale ale acestei clase. Apare și se dezvoltă în perioada de destrămare a stărilor
Absolutism () [Corola-website/Science/299022_a_300351]
-
Nou (Neues Schloss) sunt cele mai mari palate ale lui Ludovic al II-lea. Herrenchiemsee a fost ultimul proiect major al lui Ludovic al II-lea. Lucrările au fost sistate odată cu moartea regelui în 1886 și palatul a rămas neterminat. Monarhul nu dorea ca palatele sale să fie accesibile publicului, după moartea sa. Cu toate acestea, împotriva voinței regelui, palatul Herrenchiemsee și grădinile sale au fost deschise pentru vizitatori. În aripa de sud a palatului a fost amenajat în 1987 un
Castelul Herrenchiemsee () [Corola-website/Science/327659_a_328988]