2,147 matches
-
filoruse, nu atât din sinceritate, cât pentru a-și păstra privilegiile. Colquhoun îi califica pe unioniști ca fiind niște „visători și utopiști”. Pe de alta parte, Stratford nu privea cu ochi buni o apropiere franco-rusă în chestiunea română, aceasta eventuală „monstruoasă alianță” riscând să amenințe supremația engleză în Balcani și Orientul Apropiat, anulând avantajele strategice obținute de Londra în urma războiului Crimeii și constituindu-se într-o invitație periculoasă adresată și altor popoare balcanice de a-și continua lupta națională. Rivalitatea anglo-franceză
REPREZENTANŢELE DIPLOMATICE BRITANICE îN PRINCIPATELE ROMÂNE (1803-1859) by CODRIN VALENTIN CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91650_a_93525]
-
fi lipsită de strălucire și se va petrece mai mult sau mai puțin în ascuns. Cristos îl va nimici pe potrivnicul său cu „suflarea gurii Sale” și cu „strălucirea venirii Sale” (ƒΒ4ν∀<γ∴∀ ϑ↑Η Β∀Δ≅ΛΦ∴∀Η). Parusia monstruoasă a „celui nelegiuit” va fi asemenea unei cratofanii. După cum am spus deja, ea va fi pusă în scenă sau, mai exact, inspirată de Satan, fiind însoțită de „semne și minuni mincinoase”. Cei meniți pierzării, nelegiuiții, vor crede orbește în această
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
este imitat sistematic, dar in negativo. Motivul principal pentru care autorul recurge la imaginea unei alte fiare este totuși dorința de a încadra „cultul împăratului” în sfera maleficului. Cea de‑a doua fiară apare din pământ și reprezintă o combinație monstruoasă și în același timp caricaturală între miel și balaur: „avea două coarne, asemenea mielului, dar grăia ca un balaur”. Însușirea sa principală este viclenia, dublând în mod eficient violența celei dintâi. Doar în momentul în care începe să vorbească, ea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ansamblu. Autorul descrie o anti‑Treime care domină întregul cosmos - cer, pământ și ape. După o primă confruntare cu oștirea arhanghelului Mihail, diavolul este învins temporar și exilat pe pământ și în ape. El învestește cu puterea sa o fiară monstruoasă, cu șapte capete, simbolizând Imperiul Roman. Această fiară, a cărei principală trăsătură este violența, își ia drept „scutier” o a doua fiară, ieșită din pământ, al cărei rol este de a întreține cultul celei dintâi. Ea simbolizează, probabil, în ochii
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
este de a întreține cultul celei dintâi. Ea simbolizează, probabil, în ochii autorului Apocalipsei, colegiul preoților care se ocupa de cultul suveranilor. Semnificației politico‑religioase a celor două fiare i se adaugă o semnificație cristologică. Ambele fiare apar ca replici monstruoase sau caricaturi ale lui Cristos. G.R. Beasley‑Murray notează: „Anticristul este înfățișat ca și cristul (unsul) lui Satan. Așa cum Cristos poartă mai multe cununi, Anticristul poartă, la rândul său, zece (19,2). Are un nume de hulă, contrar numelui slăvit
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
19,11‑12.16). Îi îmbie pe oameni să i se închine lui Satan, în vreme ce Cristos îi cheamă să slăvească și să slujească lui Dumnezeu (1,6). E rănit de moarte, dar continuă să trăiască, într‑un fel de imitație monstruoasă a lui Cristos care moare și înviază din moarte. Deține întreaga putere și autoritate a diavolului, precum Cristos însuși se împărtășește din puterea, autoritatea și tronul lui Dumnezeu (12,5 și 10)” . Beasley‑Murray folosește termenul „Anticrist” relativ la „cele două
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de tare, încât nu‑și mai putea suferi propria duhoare. În viață fiind, din ochii nelegiuitului ieșeau viermi foșgăitori. În zadar a înălțat spre Dumnezeu rugi și mărturisiri, n‑a dobândit vindecarea” (III, 4, 5). Cu toate acestea, în fața morții, monstruosul personaj își vine în fire și recunoaște atotputernicia lui Dumnezeu: „Deznădăjduit din pricina stării sale și revenit, de altfel, la o dreaptă vedere a lucrurilor omenești, în ceasul morții a spus acestea: Drept este să te supui lui Dumnezeu și să
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
instaura pacea absolută. Oracolele sibiline, scrieri iudaice, reluate și completate mai târziu de creștini, folosesc legenda lui Nero într‑o campanie de propagandă antioccidentală. Această alegere se datorează probabil ambiguității personalității sale: respingător, pe de o parte, prin biografia sa monstruoasă - matricid, infanticid, incestuos, persecutor -, atrăgător, pe de alta, prin simpatia pe care o nutrește față de popoarele Orientului, pe toată durata domniei sale. Creștinii au integrat legenda unui scenariu cristologic. Astfel, începând cu Apocalipsa lui Ioan (cap. 13), Nero devine figura emblematică
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
masca unui conducător generos și tolerant, a unui judecător, dușman al nedreptății și a unui filozof care se remarcă prin blândețe și filantropie. Dar toate acestea nu sunt decât o fațadă în spatele căreia se ascunde, în realitate, un monstru. Caracterul monstruos al personajului se descoperă după preluarea puterii, fapt ce reprezintă îndeplinirea celei mai mari dorințe ascunse ale sale, aceea de a deveni împărat. Așadar, dobândirea puterii va opera radicala schimbare în comportamentul său față de ceilalți. Textul lui Pseudo‑Hipolit este
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
naște copii cu patru picioare, altele vor naște numai duhuri [fără trup], altele vor zămisli prunci din împreunarea cu duhurile necurate” (cap. 7). Intenția autorului este de a arăta, prin acest fragment în care este descrisă o serie de nașteri monstruoase, că însăși ideea procreației este denaturată în apropierea sfârșitului lumii: într‑adevăr, copiii se vor naște bătrâni și vor ști să vorbească, chiar să profețească, încă din pântecele mamelor lor, căci nu vor mai avea timp să își trăiască copilăria
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
orgoliul său nemăsurat. Anticristul va avea fruntea înaltă, deoarece este mândru; ochii asemenea Luceafărului (Is. 14,12‑15), ca unul care este cel dintâi în neascultarea lui Dumnezeu; nasul ca un hău, căci va fi prăpastia pierzării păcătoșilor; gura sa monstruoasă, căci va spune lucruri nemaiauzite; în fine, nu va avea genunchi deoarece este incapabil de rugăciune și supunere. 5. Apocalipsa apocrifă a lui Ioan, redactată în greacă, în secolul al V‑lea (cea mai târzie datare), relatează o descoperire petrecută
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
era ciudat, toate hrăneau un public comun - vernacular - și dornic (Shaaber, 141-65). Printre exemple se numără "Pocăința domnului Turner, care a fost executat pe 14 noiembrie deoarece l-a otrăvit pe Sir Thomas Ouverbury" în 1615 (142); Forma unui copil monstruos, născut la Maydstone în Kent... octombrie, 1568" (155); și "Arderea bisericii Sf. Paul în Londra... din cauza fulgerelor" în 1563 (163). În relatările despre crime se pot găsi strămoși ai lui In Cold Blood și The Executioner's Song, favoriți moderni
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
a doua zi va fi și mai rău. În celulă este supravegheat de cel puțin un membru al brigăzii însărcinate cu încercarea lui. După trei sau patru zile, victima începe să inventeze orice fel de vină, numai să fie destul de monstruoasă ca să i se dea pace. După o săptămână, e gata să spună și să facă orice i se cere2. Totuși, este de remarcat că ambele cazuri se referă la perioada de după Pitești, ceea ce ar putea duce la concluzia greșită că
[Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]
-
dacă reușesc să scoată informații de la victime 1. Totuși, Piteștiul ar fi existat și fără ei, ba chiar și fără Eugen Țurcanu, pentru că s-ar fi găsit alți deținuți care să fie dispuși să facă aceleași lucruri în locul lor. Forma monstruoasă pe care a luat-o însă acțiunea li se datorează în mare parte. Atunci când lucrurile s-au complicat, iar zvonurile despre torturile din închisori au început să circule prin țară și străinătate, Securitatea n-a avut probleme în a se
[Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]
-
din puținele pasaje pe care le-am citat. Dar unitatea aceasta a lui Dumnezeu, și încă a unui Dumnezeu spiritual, este atît de puțin concretă în sine, atît de lipsită de putere, ca să spunem astfel -, încît religia índică ajunge la monstruoasa confuzie de a fi totodată politeismul cel mai extravagant. Totuși, nici idolatria nefericitului ind, care venerează maimuța sau cine mai știe ce, nu este încă acea nefericită reprezentare a panteismului că toate sînt Dumnezeu, că Dumnezeu este totul. Pe de
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
Schița dramatică” Bestia (1910) e, se poate spune, un studiu de caz. Peste măsură de rea și vanitoasă, Nineta apare ca o neurastenică pe care lecturi anapoda au dezechilibrat-o cu totul. Feminismul ei oțărât trădează un egoism maladiv, cu monstruoase excrescențe. Detestându-și soțul, considerat un agresor, ea refuză cu oroare condiția maternității, care i-ar anihila personalitatea. Nici o „enigmă” în toanele acestei isterice, care, chiar dacă se supune unei operații de mutilare, rămâne robită simțurilor, „bestiei” ce, potrivit tezei autorului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286760_a_288089]
-
Delpech, pentru presa franceză, G. mărturisește că încă din adolescență fusese „condamnată la trei ani de imobilitate la Berck”, unde începuse să scrie: „Am fost marcată de timpul petrecut într-un mediu în care ființele robuste, valide, păreau anormale, aproape monstruoase.” Revenită în țară după aproximativ un an, răstimp în care, prin intermediul lui Dan Petrașincu, trimisese la „Sburătorul” majoritatea nuvelelor ce aveau să alcătuiască volumul Întâmplări dintre amurg și noapte (1946), G. încearcă să se specializeze în regia tehnică și în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287388_a_288717]
-
amploare deosebită încă din vara lui 1865. Mai exact, tendința domnitorului Unirii de a guverna deasupra grupărilor politice existente ducea la apariția unor asocieri greu de imaginat în 1859 și la formarea unei alianțe a contrariilor, cunoscută în istoriografie drept "monstruoasa coaliție". Pe lângă faptul că unii își doreau revenirea la numite stări de lucruri dinainte de 1859, mai convenabile lor, detronarea lui Cuza și înlocuirea acestuia cu un principe străin debloca inițiative legislative care, altfel, nu și-ar fi găsit prea curând
[Corola-publishinghouse/Science/84966_a_85751]
-
să se raporteze la clasa politică în ansamblul ei, acesta având, așa cum bine se știe, tendința de a guverna deasupra partidelor, liberalii și conservatorii în egală măsură acceptau să dea tot mai multă consistență unei alianțe denumită încă din epocă "monstruoasa coaliție". De aici, a pornit însă și tendința de a explica întregul act de la 11 februarie ca o expresie a voinței unor politicieni de a-l îndepărta pe Cuza doar pentru a-și proteja mai bine interesele lor. Neexcluzînd sub
[Corola-publishinghouse/Science/84966_a_85751]
-
de a abdica, aducând aminte de angajamentele sale inițiale. Și totuși, domnitorul ales cu un mare entuziasm la începutul anului 1859 nu rămânea complet fără sprijin la sfârșitul anului 1865 și începutul anului 1866. Iată motivul pentru care membrii "coaliției monstruoase" fac numeroase calcule, își iau mai multe măsuri de precauție și, după ce toate acestea sunt analizate, decid în februarie 1866 îndepărtarea lui Cuza de la tron. Modul în care s-a efectuat întreaga operațiune a suportat și suportă desigur numeroase analize
[Corola-publishinghouse/Science/84966_a_85751]
-
Colaborarea între "dreapta" și "stânga", provocată de dizolvarea Adunării deputaților, numirea lui Ion Ghica fără o consultare prealabilă a liderilor politici importanți sau arestarea participanților la Adunarea din sala Bosel, la 27 iunie 1859, se transformau în premise ale apariției "monstruoasei coaliții"96. Mai departe însă, fiecare grupare politică încerca prin mijloacele de care dispunea să-și facă cunoscute ideile și liderii. Diferențele continuau să existe și în interiorul aceleeași familii politice. Astfel, în ședința din 11 septembrie 1859, Mihail Kogălniceanu rostea
[Corola-publishinghouse/Science/84966_a_85751]
-
lui I.C. Brătianu într-o poziție decizională guvernamentală 151, adepții liderului liberal, nefiind deloc intimidați, încercau o repliere și o apropiere de forțe politice de care-i despărțeau multe lucruri. Prima ocazie de manifestare a ceea ce căpăta repede denumirea de "monstruoasa coaliție" apărea mai devreme decât și-ar fi închipuit probabil multă lume și anume la începutul anului 1863. Textul prezentat de Anastasie Panu în Parlament, pe 22 ianuarie 1863, semnat de 32 de deputați, în cuprinsul căruia era formulată o
[Corola-publishinghouse/Science/84966_a_85751]
-
fără a proceda la noi alegeri, în termen de 3 luni, cum prevedea Convenția de la Paris, și să înființeze Consiliul de Stat, care să se ocupe de elaborarea unor noi legi157. În vara anului 1863, în fața acțiunilor opoziției, a "coaliției monstruoase'', Cuza acționa la rândul său pe mai multe planuri. Avea grijă mai întâi de armată căutând cu prilejul ceremoniei împărțirii noilor steaguri să releve într-o cuvântare patriotică, însemnătatea ei ca păstrătoare a tradițiilor de vitejie, onoare și loialitate. Întreprinde
[Corola-publishinghouse/Science/84966_a_85751]
-
revendicau de la dreapta politică românească, urma să aibă loc dizolvarea Camerei de către domnitor, deși cei pe care el îi numea mereu boieri se așteptau ca, după căderea guvernului condus de Kogălniceanu, să fie chemați să formeze guvernul 176. În timp ce liderii monstruoasei coaliții organizează diferite acțiuni politice în țară, dar și în afara ei unde încearcă să obțină sprijin extern pentru schimbarea lui Cuza, dar fără a se pune în discuție desfacerea Unirii 177, mai mulți reprezentanți ai grupării concentrate în jurul domnitorului încercau
[Corola-publishinghouse/Science/84966_a_85751]
-
mai 1864, liberalii radicali își constituiau tot mai multe cluburi în centrele urbane, mari dificultăți întâmpinând pentru această acțiune în Moldova, deși oameni politici precum Anastasie Panu se alăturau contestatarilor 180. În același timp, D.A. Sturdza era însărcinat de șefii "monstruoasei coaliții" să încerce atragerea unor membri ai Junimii de partea lor, deplasându-se în iarna lui 1865-1866 la Iași, unde reușea să-i convingă doar pe P.P. Carp și Vasile Pogor de necesitatea îndepărtării lui Cuza181. Optând ca modalitate de
[Corola-publishinghouse/Science/84966_a_85751]