749 matches
-
a redus și au apărut riscuri de confuzie între persoane. În limba franceză, de exemplu, sunt categorii de verbe la care, la anumite timpuri, în vorbire se aude numai rădăcina verbului, la patru persoane verbul sunând la fel. De aceea, morfemul persoanei a devenit în mare măsură subiectul exprimat prin alt cuvânt. Ca urmare, la persoana a treia acesta este un substantiv, un pronume sau, mai rar, un verb la infinitiv, iar la persoanele I și a II-a, un pronume
Persoană (gramatică) () [Corola-website/Science/317546_a_318875]
-
exprimat prin alt cuvânt. Ca urmare, la persoana a treia acesta este un substantiv, un pronume sau, mai rar, un verb la infinitiv, iar la persoanele I și a II-a, un pronume personal. În limba engleză necesitatea unui asemenea morfem este și mai mare, la timpul prezent simplu al verbelor regulate, de exemplu, numai forma de persoana a III-a singular distingându-se de celelalte prin desinență. Exemple (morfemele de persoană, adică desinențele în afară de zero și pronumele personale sunt cu
Persoană (gramatică) () [Corola-website/Science/317546_a_318875]
-
II-a, un pronume personal. În limba engleză necesitatea unui asemenea morfem este și mai mare, la timpul prezent simplu al verbelor regulate, de exemplu, numai forma de persoana a III-a singular distingându-se de celelalte prin desinență. Exemple (morfemele de persoană, adică desinențele în afară de zero și pronumele personale sunt cu caractere aldine): În unele limbi, cum este româna, verbele la modurile nepersonale exprimă în general indirect persoana, având de regulă același subiect ca verbul regent al acestora. Când, în
Persoană (gramatică) () [Corola-website/Science/317546_a_318875]
-
Acest articol se limitează la partea din morfologia limbii maghiare referitoare la verb, tratând în viziunea gramaticii tradiționale morfemele care exprimă diatezele, modurile, formele nominale și timpurile verbale, precum și valorile acestora. Rădăcina majorității verbelor este identică cu forma de la diateza activă a indicativului prezent, persoana a III-a singular, desinența acesteia fiind ∅. Aceasta este și forma care se găsește
Verbul în limba maghiară () [Corola-website/Science/316230_a_317559]
-
acestora. De exeplu József Bokor clasează verbele în diatezele activă, medie și pasivă, verbele active le subîmparte în active propriu-zise, factitive, reciproce și reflexive, iar pe cele medii în medii propriu-zise, medio-active și medio-pasive. Verbul activ propriu-zis nu are vreun morfem specific, ci doar exprimă faptul că subiectul său efectuează el însuși acțiunea exprimată de verb. Poate fi constituit numai dintr-o rădăcină (de exemplu "lép" „a păși”), poate fi format prin derivare cu un sufix lexical ("járkál „umblă de colo-colo
Verbul în limba maghiară () [Corola-website/Science/316230_a_317559]
-
cu sufixul "-val/-vel", care are sensul primordial „cu” ("Jolánnal fésültette a haját" „O punea pe Jolán să-i pieptene părul”) sau obiect: "Jolánt olvastatta egész órán" „A pus-o pe Jolán să citească în tot timpul orei de curs”. Morfemul acestor verbe este specific acestora, fiind unul din sufixele "-tat/-tet" (exemplele precedente) sau "-at/-et": "írat" „a pune (pe cineva) să scrie”, "küldet" „a pune (pe cineva) să trimită”. Verbul reflexiv exprimă faptul că acțiunea pornită de la subiect se
Verbul în limba maghiară () [Corola-website/Science/316230_a_317559]
-
Acest articol tratează părțile de vorbire nominale ale limbii maghiare, în afara pronumelor. Sunt trecute în revistă substantivul, adjectivul calificativ și numeralul, cu morfemele care exprimă numărul, cazurile, obiectul posedat, posesorul și gradele de comparație ale adjectivului. Atunci când i se adaugă sufixe de diferite feluri, rădăcina unor substantive rămâne neschimbată ("hajó" „navă”, "hajók" „nave”, "hajóval" „cu o navă”, "hajója" „nava sa” etc.; "ember" „om
Substantivul, adjectivul și numeralul în limba maghiară () [Corola-website/Science/316238_a_317567]
-
embere" „omul său” etc.), dar majoritatea rădăcinilor suferă diverse modificări, deși nu la adăugarea tuturor sufixelor, fără să existe reguli precise privitoare la aceasta: Limba maghiară nu cunoaște genul gramatical. Totuși, genul natural este exprimat. Aceasta se poate face prin: Morfemul pluralului substantivelor este în general "-k", în afară de cel al obiectului posedat în construcțiile ce exprimă posesia. Marca pluralului "-k" se adaugă direct la singularele care se termină cu vocală. Aceasta rămâne neschimbată dacă este alta decât "a" sau "e": "kávé
Substantivul, adjectivul și numeralul în limba maghiară () [Corola-website/Science/316238_a_317567]
-
Acest articol se limitează la acea parte a morfologiei limbii maghiare care se ocupă de pronume, tratând clasificarea, formarea și utilizarea lor pronominală și adjectivală, precum și morfemele care exprimă categoriile gramaticale ce le caracterizează: persoana, numărul și cazul. Majoritatea gramaticilor limbii maghiare iau în seamă nouă specii de pronume: personale, reflexive, de reciprocitate, posesive, demonstrative, interogative, relative, nehotărâte și generale. În funcție de părțile de vorbire pe care le
Pronumele în limba maghiară () [Corola-website/Science/316248_a_317577]
-
folosit în formele inversate ale viitorului/ale condiționalului. Exemple: Infinitivul propriu-zis are desinențele "-a", "-e", "-ea", "-i" și "-î". Forma numită "infinitiv lung" are desinențele "-are", "-ére", "-ere", "-ire" și "-âre"), provenite din infinitivul latinesc: Infinitivul este marcat formal prin morfemul "a", fără funcția caracteristică prepozițiilor în general, care nu se omite când se folosește altă prepoziție. Morfemul "a" este totuși omis în unele cazuri: Redusa întrebuințare a construcției de tipul "a" + infinitiv lung (cf. "Îmi era a scăpare de dânsul
Infinitiv () [Corola-website/Science/316318_a_317647]
-
și "-î". Forma numită "infinitiv lung" are desinențele "-are", "-ére", "-ere", "-ire" și "-âre"), provenite din infinitivul latinesc: Infinitivul este marcat formal prin morfemul "a", fără funcția caracteristică prepozițiilor în general, care nu se omite când se folosește altă prepoziție. Morfemul "a" este totuși omis în unele cazuri: Redusa întrebuințare a construcției de tipul "a" + infinitiv lung (cf. "Îmi era a scăpare de dânsul") se explică fie prin asimilarea de către infinitivul lung cu valoare substantivală, când apărea în contexte identice și
Infinitiv () [Corola-website/Science/316318_a_317647]
-
scurtă, cât și în forma lungă, infinitivul poate fi și substantiv, reprezentând numele acțiunii respective. Deși există verbe care nu acceptă infinitivul lung substantivizat, acestea sunt mai degrabă excepții rare. În forma scurtă, ca substantiv, infinitivul este precedat întotdeauna de morfemul "a". Fie prin derivare (lingvistică) postverbală, fie prin conversiune (în prezent există o dezbatere teoretică între lingviști), infinitivul lung trece în categoria lexico-gramaticală a substantivelor, având forme de caz, putându-se articula și putând fi determinat de adjectiv. Totuși, conform
Infinitiv () [Corola-website/Science/316318_a_317647]
-
diatezei reflexive. Această diateză arată că procesul este realizat sau enunțat de subiectul gramatical, atunci când există un asemenea subiect, și este suferit de obiect, dacă acesta există, diferit de subiectul gramatical. Se distinge formal de celelalte diateze prin lipsa vreunui morfem specific. Verbele active pot fi: Această diateză arată că subiectul gramatical suferă procesul realizat de un autor neprecizat sau de un complement de agent, altul decât subiectul gramatical. Această diateză are ca morfem verbul auxiliar "a fi", verbul de conjugat
Diateză (gramatică) () [Corola-website/Science/316393_a_317722]
-
formal de celelalte diateze prin lipsa vreunui morfem specific. Verbele active pot fi: Această diateză arată că subiectul gramatical suferă procesul realizat de un autor neprecizat sau de un complement de agent, altul decât subiectul gramatical. Această diateză are ca morfem verbul auxiliar "a fi", verbul de conjugat fiind la participiu, acordat cu subiectul. Exemple: Pot fi puse la diateza pasivă verbele active tranzitive, complementul direct de la diateza activă devenind subiect, iar subiectul - complement de agent. De exemplu "Cartea a fost
Diateză (gramatică) () [Corola-website/Science/316393_a_317722]
-
diateza pasivă, dar nu ia în seamă verbele participative și pe cele posesive. Totodată, consideră că la unele verbe eventive pronumele reflexiv este analizabil (exemplu: "El se îmbogățise"). Gramaticile limbii grecești vechi descriu trei diateze, activă, pasivă și medie, cu morfeme relativ specifice, deși diateza medie și cea pasivă se disting numai la timpurile viitor și aorist. Diatezele activă și pasivă sunt analoge celor din română. Diateza medie cuprinde verbe care corespund unor verbe din alte limbi ca cele din exemplele
Diateză (gramatică) () [Corola-website/Science/316393_a_317722]
-
gramaticile unor limbi, acestea din urmă nu sunt considerate moduri, ci forme nominale ale verbului. Modurile personale se caracterizează morfologic prin faptul că verbului la aceste moduri îi sunt specifice categoriile gramaticale de persoană și număr, exprimate în general prin morfeme corespunzătoare. Din punct de vedere sintactic, verbul la aceste moduri poate îndeplini funcția de predicat. În română, moduri personale sunt indicativul, conjunctivul, condițional-optativul, prezumtivul și imperativul. Modurile nepersonale sunt infinitivul, gerunziul, participiul și supinul. Dintre ele, infinitivul și gerunziul se
Mod (gramatică) () [Corola-website/Science/316432_a_317761]
-
negat. ul poate fi definit și negativ, ca modul care în general nu exprimă o acțiune dorită, poruncită, eventuală sau ipotetică. Acest mod se găsește în toate limbile și este cel mai frecvent folosit. Indicativul este singurul mod care are morfemul caracteristic zero. Are cele mai multe forme temporale (șapte). Observații: Observație: Desinențele sunt precedate de sufixul "-a-" la conjugarea I și a IV-a cu infinitivul în "-î", și sufixul "-ea-" la celelalte verbe. Observații: Elementele componente ale perfectului compus sunt formele
Indicativ () [Corola-website/Science/316433_a_317762]
-
și a IV-a cu infinitivul în "-î", și sufixul "-ea-" la celelalte verbe. Observații: Elementele componente ale perfectului compus sunt formele de prezent indicativ ale verbului "a avea" specializate ca verb auxiliar și participiul invariabil al verbului de conjugat. Morfemul acestui timp este sufixul "-se-", la care se adaugă desinențele perfectului simplu. De exemplu, forma "cântasem" este alcătuită din: rădăcina "cânt" + sufixul perfectului simplu "-a-" + sufixul mai mult ca perfectului "-se-" + desinența "-m". Dat fiind că sufixul de perfect simplu
Indicativ () [Corola-website/Science/316433_a_317762]
-
deseori scrise în paranteze ascuțite, de exemplu ⟨a⟩, ⟨B⟩ etc. Prin analogie, fonemele se scriu între bare oblice (de exemplu, /a/, /b/), iar parantezele pătrate sunt folosite pentru transcrierile fonetice ([a], [b]). Principalele tipuri de grafeme sunt logogramele, care reprezintă morfeme (de exemplu, caractere chinezești, semnul "&", care înseamnă „și” sau „cu”; de asemena cifre arabe; semnele silabice care reprezintă silabe (de exemplu, în kana ale limbii japoneze); litere alfabetice, care în mare corespund fonemelor.
Grafem () [Corola-website/Science/327460_a_328789]
-
repetiții - toată muzica, conține repetiție - dar în cantități diferite și de o varietate enormă de tipuri. (Middleton 1990, p.. 268) Astfel Middleton (1999) face distincția între repetiția discursivă și musematică. Un museme este o unitate minimă de sens, analog cu morfem în lingvistică, și repetiția musematică este la nivelul figurii scurte, adesea utilizată pentru a genera un cadru structural întreg." Repetiție discursive este "la nivelul fraza sau secțiune, care, în general, ce funcționează ca parte a unui argument. Repetiția Musematică include
Repetiție (muzică) () [Corola-website/Science/329951_a_331280]
-
personale decât în scris. Sunt de exemplu categorii de verbe la care, la anumite timpuri, patru desinențe se scriu în trei feluri, dar în vorbire se aude numai rădăcina verbului, deci la patru persoane verbul sună la fel. De aceea, morfemul persoanei a devenit în mare măsură subiectul exprimat prin alt cuvânt. Ca urmare, verbul apare numai pe lângă un asemenea cuvânt. La persoana a treia acesta este un substantiv, un pronume sau, mai rar, un verb la infinitiv, iar la persoanele
Verbul în limba franceză () [Corola-website/Science/330196_a_331525]
-
un singur cuvânt sunt considerate de unii lingviști locuțiuni, chiar dacă sunt metaforice, de exemplu "nod în papura" = "cusur". După unii lingviști, expresia idiomatica nu este neapărat metaforica, ci este suficient că sensul ei să nu poată fi dedus prin analiza morfemelor sale, să nu poată intra într-o construcție mai mare și să nu poată fi tradusă literal în altă limbă. Astfel este în franceză expresia verbală impersonala "îl y a" „este, există” (lit. „el acolo are”). Această caracteristică ține de
Expresie idiomatică () [Corola-website/Science/335189_a_336518]
-
scuze”), dar în cursul secolului al XVI-lea se generalizează forma neaccentuată. În perioada francezei medii dispar multe alternanțe vocalice din conjugare, de exemplu "parler/il parole" > fr. mod. "parler/il parle" „a vorbi/vorbește”. Conjuncția "que" se răspândește ca morfem al subjonctivului. În secolul al XVI-lea apare interogația parțială cu "est-ce", scris pe atunci "esse": "Ou esse?" „Unde este (aceasta)?” În franceza medie se folosesc numeroase perifraze verbale, de exemplu cea care exprimă și astăzi viitorul apropiat: "je vois
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
(sanscrită: "संधि saṃdhí" "aderare") este un termen de acoperire pentru o mare varietate de procese care au loc la fonologia morfemelor sau la cuvintele limitate (aparținând, astfel, la ceea ce se numește morfofonologie). Exemplele includ fuziunea sunetului dincolo de de cuvinte, așa cum sugerează și numele, și modificarea sunetelor cauzate de sunetele vecine sau ca urmare a funcției gramaticale de cuvinte adiacente. apare în
Sandhi () [Corola-website/Science/332725_a_334054]