1,193 matches
-
face plăcere, mi se ivea o floare, să zicem galbenă, o întrebam ce mai face, o mângâiam cu un deget, la câțiva pași apărea năvala florilor anunțate de ea, totdeauna de culoarea ei, să zicem galbene (în alte zile erau mov sau albastre sau de alte culori, potrivite cu ale anunțătoarei), uneori mă atingea din treacăt, parcă pentru a-mi atrage atenția, câte o floare, din cele de data trecută, o întrebam despre celelalte, vorbeam frumos cu ea, se legăna cam
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
spre mine ca un uliu cu aripile desfăcute. „Maestre“, îmi striga Jeni Pop, „eu l-am iubit, maestre...“. O priveam cu inima strânsă, trecea prin fața mea în cărucior, nu mai avea rochia cu franjuri, era învăluită în pânze transparente, roz, mov, portocalii, fâlfâitoare. Îmi arăta buricul, pântecele... Sălta din umeri după ritmul charlestonului care nu încetase o clipă. Țipa, cânta, îmi împuia urechile și ochii cu melodrama ei feroce. Aveam o singură dorință : să pun capăt acelui du-te-vino obsesiv. În spatele meu
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
le marcă cu creion chimic, înmuindu-l în salivă, ca să nu se înțeleagă că e un război la care se țese patria noastră dragă, deși n-ar strica, din când în când. Din cauza creionului, primul redactor avea în permanență limba mov. Citi cu atenție și anunțul Poliției: „Un tânăr care pare a fi de familie bună, de circa 22 de ani, a fost găsit împușcat și se află, în stare gravă, la Casa de Sănătate a doctorului Rosenberg. Oricine deține vreo
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
numele. Nu fu nevoie de mai mult pentru ca Mișu s-o includă și pe ea pe lista invitaților. Alexandru își alesese o ținută simplă pentru fata adormită, sacou la două rânduri în locul redingotei, și o legătură de gât din mătase mov. Avea un aer de licean întârziat, care nu i venea rău, părul cam lung și mustața erau castanii, cu luciri blânde, în schimb obrajii erau tăiați cu o anume asprime, tresărind ușor când își strângea buzele, ca și cum l-ar fi
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
urechile ca niște toarte solide și nasul cu pămătuf sub el, te cuprindea mirarea. Vizitiul îl avea ca la oamenii de zăpadă, lung și ascuțit ca un morcov. Ajunseră la poarta casei. Gardul era mohorât fără trompetele roz, albăstrui și mov ale zorelelor, care îl înfloreau până toamna târziu. Coborâră și-l invitară și pe vizitiu în casă. Și el voia să cumpere un clapon, să-l gătească de Anul Nou. Nea Cercel avea și un cocoș de sămânță, unul cu
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
o țigară cu filtru, ca două torțe care semnalizau începutul unei alte zile de lucru. Apoi își lăsă mintea să rumege gândurile din fiecare dimineață. Cu o zi în urmă, domnul Reilly mai adăugase ceva la decorațiunile biroului: atârnase ghirlande mov, cenușii și maro deschis de la un bec la altul, pe tavan. Crucea, anunțurile și ghirlandele din încăpere îi aminteau șefului de birou de podoabele de Crăciun și îl făceau să se simtă puțin sentimental. Privind fericit spre partea ocupată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
care istanbuliții le dobândiseră pentru a face față ritmului orașului. Un sfert de oră mai târziu, ușa șubredă de lemn de la Café Kundera se deschidea cu un scârțâit strident și Înăuntru pășeau Asya Kazanci, purtând o rochie hippie de culoare mov, Împreună cu musafira ei, Îmbrăcată Într-o pereche de blugi și pulover. Asya a găsit grupul obișnuit stând la locul obișnuit cu atitudinea sa obișnuită. — Bună tuturor! a ciripit Asya. Ea e Amy, o prietenă din America. — Bună, Amy! au salutat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
amănunte triste? Mătușa Banu s-a Întors spre doamna Sweet cerând mângâiere. Însă În loc de răspuns, tot ce a primit de la djinnul ei bun a fost un zâmbet timid și o licărire a aurei din jurul capului ei, scânteind În nuanțe de mov, roz și purpuriu. Odată cu aura djinnului a licărit o Întrebare spinoasă: Era Într-adevăr bine pentru oameni să descopere mai multe despre trecutul lor? Și apoi mai multe și mai multe...? Sau era pur și simplu mai bine să știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
dedicații adresate lui Franz Weyergraf de către autori din care François nu mai citise altceva În afara acelor rînduri curtenitoare, cordiale, potrivite cu orice, pe care doar cernelurile și semnăturile te ajutau să le deosebești: cerneala neagră a lui C.F. Ramuz, cerneala mov a lui Daniel-Rops, scrisul neciteț al lui Saint-Exupéry, semnătura impozantă a lui Montherlant, steluțele desenate de Jean Cocteau. François era mîndru de biblioteca tatălui lui. CÎnd tatăl căuta o carte, François era cel care știa Întotdeauna unde s-o găsească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
faldurile rochiei. Mâna îi săpa acum în buzunarul interior al mantalei și îi pipăia conținutul. Sunt două lucruri, judecă ea, cam de aceeași mărime, unul moale și din hârtie, celălalt tare. Îl scoase afară pe primul, un plic îndesat. Era mov deschis, fără adresă și nesigilat. În plic se afla un teanc de bancnote. Aruncă priviri repezi în toate direcțiile, ferm convinsă că acum se va găsi cineva să o deranjeze. Luă banii, un curcubeu de culoare în peisajul albit, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
teanc de bancnote. Aruncă priviri repezi în toate direcțiile, ferm convinsă că acum se va găsi cineva să o deranjeze. Luă banii, un curcubeu de culoare în peisajul albit, și numără bancnotele. Mâinile Zoiei tremurau, însă nu de frig. Plicul mov căzu. Ea își ridică fața înspre ninsoare. șase mii de ruble! Izbucni în lacrimi, lacrimi de adevărată emoție, amestecate cu fulgii dezghețați pe obraji. Împături banii între faldurile ființei sale largi și își văzu de drum râzând. Capitolul doi ' Totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
și rotundă a zăpezii. ă Cred că este un fel de geamantan, spuse el în timp ce continua să excaveze. Se pare că e deschis. Este... izbugni Ptițin. Degetele-i înmănușate intrară în zăpadă și ridicară ceea ce părea să fie un plic, mov la culoare. Era așa de încântat de descoperirea sa în timp ce îi înmâna plicul locotenentului încât nu observă și corpul din valiză. Însă pe măsură ce Ptițin se uita cu atenție la fața locotenentului, observă că aceasta devenise neobișnuit de palidă, ca și cum căldura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
nevoie de o căruță. ă Da, domnule. ă Atunci, du-te! bătu Salitov din plame o dată ca să-l pună pe polițist pe fugă. Privi cum spatele balansând al lui Ptițin dispărea în timp ce el scoase din nou portmoneul și puse plicul mov înăuntru. Capitolul cinci Prokuror-ul Mesele de disecție erau așezate în depozitul mare pe care Departementul de Poliție al Districtului Haymarket îl folosea să adăpostească mașinile pompierilor. Clădirea se afla alături de grajdurile din Strada Malaia Mașcianscaia, după colț de biroul de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
să scrieți folosind propria dumneavoastră hărtie de corespondență. ă Osip Maximovici, spuse Anna Alexandrovna așezându-și o mână pe frunte. Vrei să o chemi pe Katia? § Katia aduse hârtia pe o tavă de lemn. Porfiri observă imediat că nuanța de mov a hârtiei se potrivea exact cu cea a plicului în care fuseseră găsite cele șase mii de ruble. Pasul Katiei era brusc și dezaprobator. Nu se uita deloc la Porfiri. În urma sa, ascunsă de timiditatea proprie, însă atrasă dimpotrivă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
mod deosebit, iar politica era prima pe lista lucrurilor care „nu o interesau“. Se Îndepărtă și se opri lângă un tablou incredibil de urât, Înfățișând un om albastru care zâmbea și din ai cărui ochi curgeau lacrimi mari, galbene și mov, și mingi de baschet. O dureau ochii din cauza culorilor. — Îți place? Kitty se Întoarse. Femeia În rochie marocană stătea lângă ea, cu un rânjet excesiv de prietenos pe buze. — Mi se pare oribil, răspunse Kitty, Întrebându-se ce voia femeia aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
de nefericirea lor, iar Desert Rose nu se dezmințea - Își iubea disperarea. Nu cred că pot să merg să dorm la Matthew, Charlie o să fie gelos. Kitty dădu drumul mâinii lui Desert Rose și se lăsă pe spate În scaunul mov de vinil. — De ce dracu’ Îți mai pasă, după tot ce s-a Întâmplat aseară? Parcă ziceai că vrei să-l Înveți minte! — Vreau să vorbesc cu el mai Întâi, trece pe la rulotă să-și ia rămas-bun Înainte să meargă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
ani și descendenții lor sînt pisicile care azi trăiesc În jurul mormintelor poeților din Întreaga lume. Am găsit versul ăsta. Never Stop face o pauză dramatică. Wakefield așteaptă răbdător. — „MÎngîie o pisică și istoria se va opri În loc“. Deșertul se face mov și indigo la apus. O seceră de lună urmărește mașina. Mark Twain scrisese că „Pisicile sînt pline de muzică; cînd mor, constructorii de lăute scot muzica și fac din ea lăute“, un lucru pe care Wakefield l-a ținut mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
impertinenți care se cred partizani pentru a putea combate naziștii și invadatorii. Îl cuprinse o bucurie răutăcioasă la gândul că Elio Fioravanti - Ascensorul, cum era numit În facultate de colegii invidioși - fusese blestemat cu un astfel de fiu cu părul mov și cu inel În nas ce aparținea unui trib de sălbateci contestatari. Fiul lui Ferrante lucra Însă la Milano, director de marketing al unei firme internaționale. Studentul Aris privea fără prea mult interes cartela lui electronică. Profesorul Îi mai puse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
poate, nu-l primește nimeni în afara spațiului nostru. Spiritul lui Zogru s-a autohtonizat, a rămas prizonierul plaiurilor mioritice. (Sper să nu fie și cazul Doinei Ruști...) Pe acest fond de restricții este plantată întâmplarea mult dorită, învăluită în aburii mov ai visului. Zogru este un roman care se citește repede, cu plăcere și lasă în urmă gustul complicat al meditației. Este o carte frumoasă, bine scrisă, care aduce în actualitate lectura voluptoasă, grija față de poveste și o memorabilă invenție stilistică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
și obosit de viață, coborâse din trăsura conacului sprijinit de doi băieți palizi și buboși, care erau fiii lui. Apoi îngenunchease în fața icoanei și izbucnise într-un plâns greu, gâlgâit în fundul gâtului. Pe nas îi ieșea un firicel de abur mov. Zogru îl privea din strânsoarea lemnului, el însuși resemnat de cât stătuse întemnițat în poarta de platan. Apoi îl invadase un sentiment de milă, cald și risipit în toată ființa. Ioniță era un bătrânel cu câteva fire albe în barbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
acest om acoperit de mușchi răsuciți în toate părțile, care îl ajutase s-o convingă pe Zoe. Și-așa a și făcut. L-a lăsat pe Gligore pe malul bălții. Stătea năucit, iar pe lângă urechile lui se ridica un abur mov, ca un curcubeu. Dintr-o săritură, Zogru a fost în sângele Omului Negru și, odată cu acesta, s-a repezit cu toate forțele spre mâlul gros al mlaștinii. Când s-a trezit, era la Comoșteni, un fir subțire și șerpuitor, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
o rasă, apoi a scos briciul și i-a dat barba jos într-o clipită. Când au ieșit afară, era încă lumină. Soarele bătea pe buza pământului și călugării se pregăteau de vecernie. În urma lui Ioniță plutea un abur subțire, mov și risipit. La poartă, a întins câțiva galbeni unuia, tot așa, zâmbind cu un singur obraz, învăluit în ceața violetă, și duși au fost. Siguranța Eliberatorului, modul lui liniștit și operativ îi impuseseră respect atunci, iar acum încă și-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
întâi ușor, ca într-o barcă, alunecând spre fereastra acoperită cu storuri lungi, s-au strecurat pe lângă Giulia, care privea acum știrile de la ora cinci, fericită și calmă, pregătită să trăiască o sută de ani. Apoi au plutit printre benzile mov, peste vița-de-vie, care acoperea veranda, și s-au înălțat spre cerul alburiu, de iulie, învârtindu-se din ce în ce mai repede, ca un titirez verde-gri. De la poarta Giuliei se vedeau, dacă ar fi fost cineva care să-i vadă, ca un glob compact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
gât, cei mai mulți speriați de moarte, și care alergau spre clinici și spitale, să afle dacă nu cumva au în sânge virusul ucigaș. Andrei Ionescu își parcase mașina în fața blocului și stătea lângă ea, zâmbind încă, în maioul lui galben și mov. Nu avea chef să intre în casă și, ca niciodată, nu se mai gândea la scris, la Academie, la violuri și oribilități, ci se bucura de ziua frumoasă și de cerul înalt, iar lui Zogru îi plăcea să simtă gustul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
îmi stă zi de zi Dumnezeu în apele cerului se reflectă chipul meu mereu iar tu te oglindești măicuță în tot ce sunt eu. Așa sunt eu! Fiecare copil are o copilărie, un univers al lui colorat cu roz, cu mov, cu gri sau negru. De ce eu să fiu tu și tu să fii el, de ce noi să fim ca ei sau ele, ca noi? Astăzi am împrumutat culorile curcubeului mi-am pictat gândurile și aspirațiile în albastru ca ochii mei
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]