4,695 matches
-
Nu era fiara Apocalipsei, care urma să Înghețe omul cu ochii săi nenumărați? — Arată-mi despre ce vorbești. Veniero scoase cu un efort de sub vestă câteva foi. — Sunt hărțile meșterului Teofilo. Și el voia să dea o formă acestui secret, murmură ridicându-și privirea către perete. Desigur, cu mai puțină strălucire. Printre foi era una cu mult mai mare, Împăturită. O desfășură, iar poetul se aplecă cu aviditate peste harta ce i se arăta, pătată cu sângele pe care el Însuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
complicea dumitale. De ce aș accepta Învoiala pe care mi-o propui? zise priorul după o clipă de tăcere, fluturând foile pe care le strângea În pumn. Fiindcă Înțelegi durerea. Nu te vei năpusti asupra cuiva pe care l-ai Învins, murmură venețianul, după care se ridică de jos cu o smucire nervoasă. Și pentru că de pe hărțile acelea lipsește un element esențial. Acela pe care nici măcar Teofilo n-a izbutit să-l descopere. — Care? Întrebă Dante bănuitor. — Oceanul imens e măturat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
toate fragmentele acelor cunoștințe au fost strânse laolaltă. În anul Domnului 1294, o corabie a Ordinului a fost trimisă pentru a Încerca drumul trasat de geografii noștri. Ruta era calculată prin raportare la Venus. — Nestemata căzută de pe fruntea lui Lucifer, murmură Dante. Cu cele cinci puncte ale ei fixe pe cer. Pentagrama pe care ai Înscris-o pe carnea victimelor dumitale. — Prin urmare, știi și dumneata. Mișcarea ei constantă e cea mai simplă de urmărit pe cer, inclusiv pe mările unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
apreciabila reprezentantă a feminității româno-franceze cu o gravitate care m-a Înfiorat. Vei avea poate și dovezile necesare Într-o zi. Bineînțeles, dacă ești cuminte și mănânci tot din farfurie, a adăugat cu o veselie forțată. - Nu se poate, am murmurat, nu suntem În romane științifico-fantastice... - Nu Încă, m-a corectat Eveline, dar vom fi În curând. Partea, Într-adevăr, fantastică abia urmează, crede-mă. Întâmplător sau nu, ai intrat Într-o aventură teribilă. - Adică? - Membrii Consiliului n-au ajuns până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
de a mă ocroti care mai mult mă jignea. Nu de ocrotirea lui mălăiață aveam nevoie, ci de adevăr, oricât ar fi fost el de Înspăimântător și de dureros. - Adevărul, da, da... frumos cuvânt, urât lucru de multe ori, a murmurat Howard cu aerul melancolic și Îngândurat cu care continua să mă surprindă uneori, pentru că nu consona deloc cu imaginea durului pe care Îl cunoscusem cu ocazia primelor noastre Întâlniri. Nu sunt un entuziast al ideii de largă circulație cum că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
nu m-a Întrebat despre Statut; arăta atât de deprimată, Încât nu sunt sigur c-aș fi fost În stare s-o mint cu suficientă nonșalanță. - După atâta căutare... Nu, mi se pare absurd, nu pot să cred... a mai murmurat cu mintea aiurea. Îți dai seama?! Exclamația era vădit retorică. Am tăcut, deși tare aș fi vrut să-i strig În față, cu toți nervii activați subit, la vedere: nu, nu-mi dau seama și nu pentru că sunt tâmpit, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
și-a acoperit ochii cu degetul mare și arătătorul mâinii drepte și i-a frecat Îndelung, ca și când ar fi vrut să Îndepărteze de pe retină o vedenie urâtă. Îi venea greu să admită că nu Întrevăzuse această pistă. - Mai departe, a murmurat Încă neconvinsă, dar Îngândurată. - Unchiul tău a fost fără Îndoială un personaj excentric și contradictoriu, dar În nici un caz nu s-a numărat printre maeștrii criptografiei mondiale. Nici măcar al celei franco-române. Probabil că e ceva destul de simplu, În fond, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
pe Toshiro Fujimori. Și mai doresc ca declarația de adeziune să fie formulată cu claritate de catre el Însuși, În fața tuturor, acum și aici! Bine țintit, am fost mândru de mine. Cei din sală au Început să se foiască și să murmure. Zoran s-a Încruntat surprins și a ratat o reacție imediată. A căutat-o din priviri pe Sonia Anderson, după care amândoi m-au ațintit cu ochi de gheață. Tăcerea le-a fost defavorabilă: numele lui Fujimori a prins să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
de mari elanuri romantice și blestema în gând tiparele clasice, slavone. Ceva-ceva observase și țigăncușa, deoarece, în momentul când îi puse eroului nostru farfuria. în față, se sprijini ușor cu mâna de umărul lui. „O, timp, oprește-te-o țâră!” murmură Broanteș în gând. Episodul 53 O SCRISOARE Nici n-apucară viziriul, Barzovie-Vodă și spătarul Vulture să înghită primul dumicat de șnițel, că Broanteș se sculă în picioare și se uită rugător la spătar. — Vrea afară - îi lămuri spătarul. Luminăția-ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
prezentând veridic „Răpirea din serai”. în sfârșit, un alt tablou având în centru o lubeniță proaspăt despicată, completa fondul plastic al încăperii. — Scuză, te rog, deranjul - spuse firesc, în slava veche, țigăncușa, aruncându-și mantia pe pat. „Nu-i nimic”, murmură Broanteș în gând. — Ia loc, te rog! Bei o cafea? - întrebă țigăncușa. „Aș bea”, gândi Broanteș. — Ce să-ți dau eu să nu te plictisești? - făcu țigăncușa, punând cafeaua la fiert. Ia uită-te puțin într-ăsta. E familia mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
stătea lângă mine în cor, m-a cotit și mi-a arătat în rândul întâi de bănci un bărbat tânăr, vânjos, cu picioarele cam scurte, dar bine strâns în talie, stând cu spatele la noi. „Cine e?” am șoptit eu. „Sobieski”, a murmurat ea. Când mi-a venit rândul am cântat ca niciodată. Sobieski a întors încet capul și m-a privit. Atât. După slujbă, stareța a venit la mine, m-a luat deoparte, și mi-a spus așa, mai pe ocolite: „Fata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
O fi bătrân și el, săracu... Câți ani să aibă? — Păi... cred că bate spre șaptezeci, șaptezeci și... - răspunse Metodiu. — Azi-mâine se duce și el... - grăi trist și papagalul. — Toți ne ducem... - zise pe gânduri Sima-Vodă. — Ce să-i faci... - murmură papagalul. — Câinele de Barzovie voia o alianță cu Papa - interveni cu glas hotărât Ximachi. — Barzovie!... exclamă duios Sima-Vodă, ca și cum și-ar fi adus aminte de un prieten bun. Parcă pe el l-am schimbat, nu? Ce băiat bun!... Mai știți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
binecuvântată, Doamnă! Domnul să te aibă în pază! — Care domn? - chirăi papagalul. Că sunt doi. Cel de Sus și Cel de jos. — Cel de Sus prin Cel de Jos - răspunse liniștit Metodiu, obișnuit cu astfel de capcane laice. — Bine zis - murmură în barbă vistiernicul Ximachi. Ruxăndrița se ridică și dintr-un nou salt, fu din nou pe genunchiul tremurător al lui Sima-Vodă. Se aplecă și-i șopti ceva. Papagalul plecă și el urechea. — Sunt de aur, sunt de aur! - chițăi veselă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
prostimii de-afară, ce venea zilnic, pe la orele 5, să ceară capul lui Ximachi și fiindcă nu-i răspundea nimeni, pleca derutată pe la casele ei. Primul care sparse tăcerea fu papagalul. — Ce-i de făcut? - întrebă el gânditor. — Nu știu - murmură absent Ximachi vistiernicul. Cu riscul de a-mi pierde ciotul de limbă pe care-l mai am, simt nevoia să sugerez că stăpânul nostru s-a cam țicnit. Auzi dumneata, să facă alianță cu Papa împotriva turcilor! Ori bătrânețea i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
turcii, necunoscând bine limba și crezând că face agitație antiotomană, îi tăiaseră brusc urechile, mitropolitul Nazazarie Iscariotul, om cu frica lui Dumnezeu, căruia nimeni nu-i mai știa vârsta și care după un pahar de vin se pleoștea tot și murmura în barbă cântece din Bosnia natală, și-apoi intrară alții și alții, mai mari sau mai mici, hatmanul Scorbură, paharnicul Surdu, vistiernicul Ximachi, armașul Abăluță, vel-postelnicul Gherman, căpitanii Juravcu, Spoiciu și Bașotă, vornicul Prișcu, jitnicerul Haralambie, vel-spornicul Tartore, cazangiul Ilie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mânca grijuliu, abia deschizându-și gurița spre a primi lichidul călduț, delicios, din lingură. înghiți cu gingășie și-și întoarse frumoșii ei ochi spre soț: — Ce frumos a vorbit Vodă! - șopti ea privindu-și bărbatul cu dragoste. — Tacă-ți fleanca! - murmură printre dinți Drăguțescu - și șterge-te pe bărbie. Ești plină de unsoare. Rușinată, femeia lăsă capul în piept și se șterse. într-adevăr, mândria tinereții ei, bărbia împinsă voluntar înainte, acum, cu cât înainta în vârstă, îi pricinuia o grămadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
științific necesar pentru a explica și a combate fenomene ca trăznetul, fulgerul, valuri și valuri de lăcuste, tăierea bruscă a unor capete, fumăritul, alunecările de teren, mazilirea, fuga în codru. Un ienicer căzând în noroi, cu abdomenul despicat în fața Vienei, murmura numele lui Allah întrucât n-avea cum să știe că senzațiile stranii care-i dădeau târcoale nu sunt decât rezultatul firesc al unei incizii fără precedent prin peritoneu. Vezi tu, dragul meu prieten - spuse Barzovie-vodă către Broanteș, după ce amândoi își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
aleși de tatăl ei ca să aibă ea pe ce-și odihni privirea, mulțimea de pretendenți care zilnic băgau capul pe ușa celulei întrebând cu speranță în priviri „Ei, cum merge?”, mama care îi tot aducea trusouri, bătrâna doică ce-i murmura de la 5 la 7 versete mai interesante din „Cântarea Cântărilor” etc. etc. în timp ce visa toate astea, Amada se simțea foarte mândră de ea, gândindu-se că dacă în viață n-a reușit s-o facă nici zece minute, măcar în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
-o chiorâș. Bag sama după cum te-nghesui să dai, că ești de-același neam cu mine. — Așa-i, tataie - zise Cosette și făcându-și vânt, îl cârpi scurt de la stânga la dreapta. — Da-o-ar boala-n tine de paparudă - murmură Tănase în țigănește, frecându-și obrazul. Apoi se-ntoarse spre spătar: Dumneavoastră nu-ncercați? — Ba da, cum să nu - răspunse Vulture și-i arse una mai-mai să-l răstoarne cu jilțul. — Să fie primit - spuse țiganul, scuturându-și capul. — Aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
un om de statură potrivită, și-are un obicei care pe mine mă scoate din minți: își troznește mereu degetele - spuse spătarul Vulture. — Are și-o aluniță lângă sprânceana dreaptă - completă Barzovie-Vodă. — Nu era aluniță, era neg - spuse spătarul — Interesant - murmură boierul. Și ce v-a spus? — Să ne întoarcem acasă, că dacă nu suntem vinovați, va trimite el oaste să mă suie înapoi în Scaun - răspunse Barzovie-Vodă. — Nu mai e de așteptat - zise Radu Stoenescu-Balcâzu. Sima-Vodă trebuie dat jos înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
câte nu-l scosese iapa asta! Când o fi să moară, o s-o-ngroape creștinește, cu prohod, cu tot tipicul. După o vreme, cam pe la miezul nopții, tot legând și dezlegând plosca, bătrânului îi veni să cânte. începu să murmure în barbă unul din cântecele dragi. Pe când se chinuia să-și aducă aminte un vers, auzi că și oamenii lui, în spate, lălăiau încet, legănați de cai. Atunci bătrânul porni să cânte tare, iar cazacii îl întovărășiră, în canon, umplând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
el grav. Până a fost Sima-Vodă ați făcut ce-ați vrut. Acuma Sima-Vodă nu mai e. Dacă vă mai prind vreodată că umblați lela cum făceați când era Sima-Vodă, vă crap capul, întâi ție, apoi dumneaei! S-a-nțeles! — Da - murmură soacra. — Gata, plecați la gherghef! - le expedie vel-comisul, apoi se-ntoarse către sărdar: — Cu ele am terminat. Să mergem acum mai jos, la slugi, că și astea și-o luaseră în cap. Episodul 196 A DOUA VENIRE îN SCAUN A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
e, că nu prea arăți a boier - zise moșneagul. Da: ia ascultă, nu vrei să cumperi niște ceapă? Am ceapă roșie, de la Soroca. — Vezi-ți, omule, de treabă - făcu târgovețul și se depărtă. Răzășul privi ce privi în urma lui, apoi murmură: — Cum se schimbă Vodă, cum nu vă mai place cepșoara mea. Las’ c-o să ajungeți voi să plângeți după arpagic, fi-v-ar neamu’ de râs să vă fie! Episodul 199 LA PALAT Pe cât se apropia de curtea domnească, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Cu excepția unei singure inițiative despre care vom vorbi mai încolo, a fost un papă foarte liniștit. Gurile rele calvine îl porecliseră „Assonnato” (Somnorosulî. îi plăcea să se plimbe îndelung prin grădinile Vaticanului și putea fi deseori văzut aplecat asupra florilor, murmurând formule numai de el știute către vreun bondar năucit de sapientia himenopteră a bătrânului. N-avea un instinct artistic deosebit ca înaintașii săi Nicolae al V-lea, Sixtus al IV-lea, sau Leo al X-lea, vertijul de culori din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și pe spate, își țuguie buzele și scoase câteva sunete asemănătoare cu ale micii păsări colorate din față. Sticletele ascultă atent, cu capul într-o parte, apoi începu să cânte. Când termină, fața sfântului părinte se întunecă: — Cardinalul Massari, va să zică... - murmură el și în ochi i se aprinseră două luminițe de ură. Sticletele încuviință. Papa scoase dintr-un buzunar al sutanei albe un pumn de semințe de cânepă pe care sticletele le ciuguli mulțumit. Apoi sfântul părinte fluieră amănunțit preț de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]