1,312 matches
-
care picura apă. Avusesem de gând să mă plimb prin împrejurimi, să găsesc sala de gimnastică și să fac exerciții sau body sculpting vreo oră și ceva, dar pur și simplu nu mă putusem mișca. Ei, hai, hai, m-am mustrat singură, așa n-o să ai în nici un caz coapse mai suple. Așa că mi-am adunat toată voința și hotărârea, mi-am îndreptat umerii, am ridicat fruntea sus și am promis, am jurat - aproape că auzeam trâmbițele cerești și vedeam soarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
să coopereze. — O să trecem și peste asta, Claire, mi-a răspuns David, consolator. M-am ascuns rapid la mine în birou, pentru ca David să nu-mi vadă lacrimile de frustrare care începuseră să-mi înțepe ochii. Fii profesionistă, m-am mustrat singură, ștergându-mi lacrimile mânioasă. Jurasem că n-o să mai plâng niciodată la serviciu. Cu toate că văzusem duzini dintre colegii mei făcând chiar asta. Toaleta femeilor de la etajul doisprezece răsuna, în mod regulat, de ecoul plânsetelor, iar Phil îmi spusese că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
Nu-ți face griji. Phil mă încurajase în același fel de nenumărate ori. și, de obicei, reușise să mă calmeze - însă eu știam, din proprie experiență, cât de dificil este „să nu iei lucrurile la modul personal“, atunci când cineva te mustra atât de aspru. — Te rog să nu mai spui nimănui despre chestia asta, mi-a șoptit Alice, după ce-am ajuns în biroul lui Vivian. Vivian ține foarte mult la secretul dosarelor ei. M-ar ucide dac-ar știi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
sunt mai dispuși să stea de vorbă cu străinii decât oricare alt trib pe care l-am întâlnit. Își bagă nasul unul în ciorba altuia (bătrâne care ceartă mame tinere pentru că nu și-au îmbrăcat copiii destul de gros, trecători care mustră stăpânii de câini pentru că smucesc prea tare de lesă); se ceartă ca niște copii fără minte pe locurile de parcare; și-ți trântesc replici amețitoare cu cea mai mare naturalețe. Într-o duminică dimineață, am intrat într-un magazin de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
opresc, și-a repezit mâna stângă cu un deget întins spre fața mea, încercând să mă împungă. Era pradă furiei. Cu ochii în flăcările scârbei și disprețului de sine, a început să se bată cu mâna stângă peste dreapta, parcă mustrând mâna pentru tupeul pe care îl avusese de a ridica degetul acela. Apoi a încetat cu pălmuitul și a întins din nou mâna stângă. De data aceasta, ținea ridicate două degete. Ca și mai înainte, împungea aerul cu o patimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
dacă nu fac tot ce spune el. Nu-i așa, David? — Liniștește-te, Aurora, a spus soțul ei. Nu de față cu unchiul. — De ce nu? i-a întors-o ea. De ce mama mă-sii nu? — Ai grijă cum vorbești, a mustrat-o el. În casa asta nu se vorbește așa. — Oo, nu, nu-i așa? a zis ea. Atunci poate a venit vremea să plec din casa asta nenorocită. Poate a venit vremea ca paraziții să plece, pentru ca tu să rămâi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
un lux față de veniturile lor obișnuite, dar, pe de altă parte, nu există decât o companie, cea de stat. Așa cum al statului este tot ce există acolo... — Cine vrea ceai? Ce fel? Cafea? Cu, fără cofeină? șoptește Giulia. Sssst, o mustră proaspătul ei soț, dar profesorul o așteaptă răbdător ca ea să-și termine numărătoarea, să pună apa la fiert pentru ceai și cafea În aparatul de filtru. Și doar atunci când ceștile aburinde sunt pe masă și Giulia În postura ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
întredeschisă. Auzise o tuse. Mai apucă să vadă doar volanul unei cămășuțe de noapte. Nu putea fi decât iubita lui, micuța Gaiané. Ar fi trebuit să fie în pat. Încă mai avea accese de tuse și fierbințeli. Prințul nu își mustra niciodată copiii în mod direct. Bătea șaua însă. Avea convingerea că un copil sensibil și inteligent pricepe întotdeauna. De aceea intră în odaia fetiței ca din întâmplare, se opri lângă sobă și privi spre urs. ― Ursul ăsta a fost cuminte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
lăsat, fără un cuvânt. Am făcut chipurile cum știam eu, cum mă-nvățase mama: să semene. Trei regine: leite surorile lui Ionaș; a patra, cea de inimă, era mama - semăna. - Da’ ce-ai făcut tu-aici, măi băieti?!, m-a mustrat el cu blândețe. Ai stricat bunătate de carton! Nu-așa se fac cărțile! - Dar cum?, m-am revoltat eu. Avem și noi cărți de joc acasă, figurile sunt corect desenate, după ele m-am luat! Și, dacă vrei să știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
înghețat și lava topită. —Ai de gând să-ți pierzi și ceilalți dințișori cât mai repede cu putință, nu? Susan s-a simțit din nou ca o fetiță de opt ani, stând mută în fața îngrozitoarei directoare de școală care-o mustră. Dar, din fericire, Nick era rareori intimidat de soacră-sa. —Jenny, copilul o să-și cumpere un baton mic de ciocolată, nu acid citric, a replicat el. Și-acum dă-mi voie să vă duc bagajele sus, a continuat el înșfăcând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
la ceas. Deci n-o mai așteptăm decât pe Fiona. —Ajunge și ea imediat. Tocmai am văzut-o chinuindu-se să-și parcheze cutia de Coca-Cola pe roți, pe care o numește mașină. Nu mai fii așa de snoabă, a mustrat-o Susan. Ea și David nu sunt plini de bani ca tine și James. —A, dar nu e chestie de bani. Julia i-a făcut cu mâna cuiva din restaurant. — Dacă Fiona ar câștiga premiul cel mare de la loterie, ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
mai fi fost de adăugat? Ideea este că eu nu eram înnebunită să fac un copil, așa că șansele să iubesc un copil care nici nu e al meu ar fi fost foarte scăzute... —Hei, nu băga mâna în foc, a mustrat-o Susan. Să știi că poate să fie o experiență fantastică. —Sunt sigură. Julia a pus o mână pe brațul ei ca s-o liniștească. —Dar, luând în considerare cele mai bune intenții ale noastre, noi două rămânem totuși două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
minoritate destinată în mod logic să dispară. Să-i transformăm în muncitori folositori sau să grăbim dispariția lor, ca să evităm suferințele pentru ei și problemele pentru noi...“ — Și totuși, în ultimul său discurs, spuse timid secretarul. — Ei haide, Anuhar! îl mustră ca pe un copil. Astea nu sunt lucruri care se pot spune în public, când o parte din acești nomazi te ascultă și când lumea întreagă urmărește cu atenție evoluția noastră ca țară independentă... Americanii, de pildă, au devenit marii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
Să-l arăți lu’ ăsta. — Lasă-l naibii, se aude nea Matei, oțărându-se din stuf. Nea Matei nu mai are nici un chef. Vrea să fie lăsat în pace cu supărarea lui. A ratat ziua de pescuit, așa încât aschilambicul îl mustră pe Rafael. Rechizitoriul lui e aspru și presupune o pedeapsă pe măsură. — Omu’ ăla-i bătrân, băi, poate să-ți fie tată, spuse, înfundându-și tot mai adânc mâinile în buzunare. Știi c-a plătit niște bani ca să prindă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
În treacăt parcă și fără chef, Milică îi spuse că lucrează la o revistă. E ziarist... Făcea pe modestul. Vorbea ca despre ceva fără importanță, o slujbă printre atâtea altele. Lui Rafael i se dezmorțiseră vechile obișnuințe: prinse să-l mustre blând și să-l dojenească, Milică-tată, foarte frumos și interesant, ziarist, da’ n-ar fi trebuit să uiți de vechiul tău coleg de ocnă pe viață, cum spuneai. Acum ai scăpat, te-ai eliberat... Vroia de fapt să nu lase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
primit alaltăieri scrisoare din Austria de la Vlăduț, că a dat pe aici și ar fi bine să, iar asta l-a făcut s-o ia încoace încărcat ca un catâr. Nu-i mare lucru ca fiu-său să-l fi mustrat în scrisoare și uite că a fost trimis... M-a trimis mă-ta, Mirelo, să-mi dai copiii. Să-i ținem la noi o vreme. Pe amândoi, da, am înțeles că aveți nevoie de ajutor... Ne-a scris Vlăduț. — Le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
prejudecată Înnăscută În legătură cu oferirea de informații pe care poliția nu le are deja. Am parcurs etapa de recitire declarației dată de mine, apoi am semnat-o. Polițistul-secretar era posesorul unei voci surprinzător de plăcute. Era și destul de arătos. M-am mustrat de una singură pentru gustul Îndoielnic al unei astfel de remarci, mai ales că individul era foarte prost Îmbrăcat. Pantalonii lui cenușii arătau ca aceia cu dungă permanentă cărora li se face reclamă pe ultimele pagini ale nesuferitelor suplimente color
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
de vârsta pe care ai avea-o. Ai mei au murit și nu țin minte mare lucru despre ei. De asta sunt așa de Îngâmfată: știu că nu risc nimic. I-am aruncat o privire lui Lou, dar ea Îl mustra deja cu degetul. — Derek Brewster, să nu te prind că mă minți. Fata aia, Naomi, a urcat scările foc și pară și-aproape c-a dat-o jos pe Sam. Nu-mi spune tu mie că n-a fost nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
să facă de obicei. Încă nu știam dacă procedasem corect. Și ce mă așteptasem să obțin venind aici, s-o văd? O asigurare din partea ei, precum că nu mai conta? — Nu eu sunt cea pe care ar trebui s-o mustre conștiința! am replicat, nevrând s-o las să câștige. Răspunsul ei mă surprinse oarecum. — Nu pricep la ce te referi, spuse ea dulce, iar ochii negri Îi erau larg deschiși. N-am făcut nimic rău. OK, recunosc că am avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
cei doisprezece fii ai lui Nizam, care asistă la scenă, crede necesar să intervină: — În vremurile de Început ale Islamului, pe când Califul Omar era acuzat de cheltuirea Întregului aur adunat În timpul cuceririlor, acesta i-a Întrebat pe cei care-l mustrau: „Oare nu bunătatea Preaînaltului ne-a Împărțit cu dărnicie acest aur? Dacă-l credeți pe Dumnezeu neputincios să ne dăruiască mai mult, nu mai cheltuiți nimic. În ceea ce mă privește, am Încredere În nesfârșita mărinumie a Creatorului, nu voi păstra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
într- o sală de spectacol mare, spațioasă, luminată, cu atâta lume. — Ce mare încăperea, Doamne păzăște!se minuna Rusalda. — Câtă lume! N-am mai văzut, mamo, așa ceva, era uimită Izaura. — Tacă-vă fleanca, fă, că ne scot ăștia afară, le mustra Ismail, care-și învârtea capul în toate părțile ca și Păun, Nectar și Rozmarin curioși să vadă ceea ce nu mai văzuseră până atunci. Mai avem mult, domnule, c-am amețât dă cap? — Imediat. Când au ajuns și-au ocupat locurile
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
răsfățat, n-a trecut prin greutăți ca acum să primească această groaznică lovitură. Mi-e și milă de el. Plângea ca un copil, tot o învinovățea pe maică-sa. — Femeia aia ce zicea? — Nici ei nu i-a fost totuna. Mustrată de remușcări, știindu-se vinovată, nici nu prea stătea pe lângă noi. Nu ți- spus nimic, nimic? — Când am plecat și-a cerut iertare spunând cî era și ea tânără pe atunci, cu minte proastă și nu se gândea că se
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
ne păstrăm calmul, să ne stăpînim! oftă dânsul întristat și demn. Înainte, la datorie. Coborî în uliță morfolind în minte cuvântarea ce voia s-o țină țăranilor adunați în fața ruinelor rămase din conacul lui Gogu Ionescu. Era hotărât să-i mustre sever, dar fără să-i exaspereze, spre a nu compromite opera de liniștire pornită sub auspicii suficient de favorabile... Maiorul, care se depărtase să mai dea ordine, se înapoie mai furios: ― Tâlharii ăștia nu pricep de vorbă, domnule prefect!... dacă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
mulțimii și-i ordonă lui Trafulică să plece imediat la mașină. Ce-i va raporta superiorului, se frământă în gândul său. Că n-a știut, el cu atâta experiență, să-i instruiască pe soldații pompieri. Și, în loc de laude, va fi mustrat și poate și sancționat disciplinar. Cum ține motănelul speriat în mâinile sale, unul cu un aparat de filmat de la vreo televiziune îl imortalizează. Din mulțimea curioșilor, o doamnă în vârstă merge direct la majurul Babuloi și-l roagă să-i
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
pantolanașii în capătul ogorului nostru, că cineva ni-i furase. Dăm oala cu pește, intrăm în casă și luăm pantaloașii de sărbătoare pe noi, apoi începem a-i povesti întâmplarea cu mătușa Pălădoaia. Mama, după ce a râs bine, ne-a mustrat, spunându-ne: - Nu v-a fost rușine să vă uitați la ea?... Moș Costache Pălimar, zis Șorloagă, când s-a întors seara cu vitele de la păscut, spre casă, spunea la cei cu care se întâlnea întâmplarea Pălădoaiei. Această întâmplare a
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]