883 matches
-
mai mult cu fiecare zi care trece"," și ""să te iubesc mai mult decât o fac este imposibil"." De asemenea, Ecaterina a fost fiica favorită a mamei sale. După divorțul lui Napoleon I al Franței de împărăteasa Joséphine în timpul războaielor napoleoniene, împăratul francez i-a făcut aluzii lui Alexandru I despre dorința lui de a se căsători cu Ecaterina - o dorință prin care i-ar atrage de partea sa pe ruși. Familia Ecaterinei a fost consternată; imediat împărăteasa mamă a aranjat
Marea Ducesă Ecaterina Pavlovna a Rusiei () [Corola-website/Science/317773_a_319102]
-
neregulate de panduri, care fuseseră de asemenea recrutați ca miliție de către habsburgi în secolul al XVIII-lea pentru a apăra granița cu otomanii, aceștia fiind folosiți și ca trăgători în Războiul de Șapte Ani. Cu toate acestea, până la vremea războaielor napoleoniene, trupele de frontieră fuseseră organizate în regimente de linie, însă erau considerate de către generalii austrieci ca fiind o combinație între infanteria de linie și cea ușoară. Beneficiaseră de antrenament în ceea ce privește trasul la țintă și principiile tactice ale formațiilor în linie
Grenzer () [Corola-website/Science/317797_a_319126]
-
Gebirgsjäger" („vânător de munte”), "Panzerjäger" („vânător de tancuri”); polițiștii militari din bundeswehrul Germaniei sunt numiți "Feldjäger", iar avioanele de intercepție și luptă se numesc "Jagdbomber" („avioane de vânătoare”; "Jagd" „vânătoare”). "Jägerii" au devenit un tip popular de soldați în timpul războaielor napoleoniene, când voluntari de origine burgheză au fost organizați pentru a rezista invaziei lui Napoleon și ocupării ținuturilor de limbă germană din Europa. Continuând tradiții anterioare, în Prusia acești „vânători” erau voluntari patrioți care își finanțau pe cont propriu sau din
Jäger (soldat) () [Corola-website/Science/317805_a_319134]
-
voluntari patrioți care își finanțau pe cont propriu sau din donații particulare armamentul și uniformele. Rezistența împotriva lui Napoleon a făcut un număr mare de victime, mai ales printre ofițeri, ceea ce a determinat promovări numeroase în cadrul armatei. Până la sfârșitul războaielor napoleoniene, majoritatea subofițerilor din armatele statelor germane proveniseră din unitățile de "Jägeri". Austriecii au organizat "Jägerii" în batalioane. Generalul Leopold Josef von Daun considera că batalionul era unitatea de mărime ideală pentru „vânători”, deoarece companiile erau prea mici pentru a avea
Jäger (soldat) () [Corola-website/Science/317805_a_319134]
-
în mod normal, însă monarhul a dizolvat Parlamentul înainte ca acest termen să expire. În urma alegerilor din 1807 Ministerul Conservator Pittite condus de către prim-ministru, care era Ducele de Portland (declarat a fi liberal), a continuat urmărirea penală a Războaielor Napoleoniene. În centrul opoziției se aflau liberal-conservatorii Foxite care au condus de la moartea Contelui Grey (cunoscut sub titlul de Vicontele Howick, membru al Camerei Comunelor în perioada 1806-1807). Totuși, așa cum observă Ford „afacerile partidului din această perioadă au fost într-o
Alegeri legislative în Regatul Unit, 1812 () [Corola-website/Science/319580_a_320909]
-
Gladstone au provocat reacții sensibile în întreaga Europă și a ajutat la izolarea diplomatică a regatului înainte de invazia și anexarea regatului celor Două Sicilii de către regatul Piemont. Guvernul britanic, care a fost aliat și protector al dinastiei Bourbon în timpul războaielor napoleoniene, avea interese suplimentare pentru a limita independența regatului guvernat de Ferdinand al II-lea. Guvernul britanic avea interese de afaceri extinse în Sicilia și se baza pe sulful sicilan pentru anumite industrii. Regele a încercat să limiteze influența britanică care
Ferdinand al II-lea al Celor Două Sicilii () [Corola-website/Science/319604_a_320933]
-
mandatului său. În urma alegerilor din 1806, Ministerul Talentelor, o coaliție de facțiuni dintre Foxite, Grenvillite Whig și Addingtonite Tory în frunte cu primul Baron Grenville ca și Prim Ministru au continuat în birou. Aceștia au încercat să pună capăt războaielor napoleoniene prin negociere. Din moment ce această speranță s-a spulberat, războiul a continuat. Fosta facțiune condusă de William Pitt cel Tânăr, înainte de moartea sa, în ianuarie 1806, a fost grupul major în opoziție cu Ministerul Talentelor. George Canning, din Camera Comunelor, și
Alegeri legislative în Regatul Unit, 1807 () [Corola-website/Science/319695_a_321024]
-
Hessa-Darmstadt", l-a avut de naș de botez pe Ludovic al XVI-lea al Franței, al cărui prenume îl poartă. De foarte tânăr a prins gustul pentru arte și a efectuat numeroase călătorii în Italia. A luat parte la războaiele napoleoniene, mai întâi în trupele lui Napoleon, după care a trecut, ca urmare a schimbării politicii tatălui său, de partea coaliției anti-franceze, în 1813. Tatăl său, nedorind o mezalianță cu o „napoleonidă”, Ludovic I s-a căsătorit, în 1810, cu Theresa
Ludovic I al Bavariei () [Corola-website/Science/319779_a_321108]
-
locale) și să rămână în unele dintre bisericile în care slujeau confecționându-și haină franciscana din material de culoare neagră (culoarea reverendei preoților diecezani, aceștia fiind singurii care puteau să slujească și să desfășoare activitatea pastorala). După ce a trecut persecuția napoleoniana, culoarea hainei a rămas cea neagră în țările europene atinse de revoluția franceză, în timp ce haină de culoare gri-cenușie a fost purtată în continuare în toate celelalte locuri unde erau prezenți frații minori conventuali.
Minoriți () [Corola-website/Science/319236_a_320565]
-
Jonathan Strânge & Mr Norrell este primul român scris de autoarea britanică Susanna Clarke. Fiind o poveste cu o istorie alternativă, situată în Anglia secolului XIX în timpul războaielor napoleoniene, cartea este bazată pe premiza că magia a existat cândva în Anglia și că a fost readusa de doi bărbați: Gilbert Norrell și Jonathan Strânge. Românul a fost descris ca fiind unul fantasy, istoric, având totodată și o istorie alternativă
Jonathan Strange amp; Mr Norrell () [Corola-website/Science/315559_a_316888]
-
a fost un conflict militar din cadrul Războaielor napoleoniene, care a opus Regatul Unit și Imperiul Austriac, pe de o parte, Franței și aliaților săi. Conflagrația s-a derulat între 10 aprilie și 14 octombrie 1809, cuprinzând operațiuni militare pe mai multe teatre de operațiuni: teatrul principal din Germania
Războiul celei de-a Cincea Coaliții () [Corola-website/Science/315615_a_316944]
-
dezastruos la Walcheren. În urma războiului celei de-a cincea Coaliții, Imperiul Austriac pierde o serie de teritorii iar Regatul Unit și insurgenții din Spania și Portugalia rămân singurii oponenți semnificativi ai lui Napoleon pe continentul european. În anul 1809, Franța napoleoniană se afla la apogeul gloriei sale și domina întreaga Europă, fie în mod direct, fie prin intermediul statelor satelite conduse de oameni de încredere ai împăratului francez. După tratatul de la Tilsit, Rusia devenise, mai degrabă în mod forțat decât de bună
Războiul celei de-a Cincea Coaliții () [Corola-website/Science/315615_a_316944]
-
fost fiica regelui Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei și a Louisei de Mecklenburg-Strelitz și sora lui Frederic Wilhelm al IV-lea al Prusiei și a împăratului Wilhelm I al Germaniei. Copilăria Prințesei Charlotte a fost marcată de războaiele napoleoniene. După înfrângerea armatei Prusiei de către francezi, Prințesa Charlotte și întreaga ei familie au fost forțați să se refugieze în estul Prusiei, unde erau sub protecția Țarului Alexandru I al Rusiei. Mama Charlottei a murit în 1810, la scurt timp după
Charlotte a Prusiei () [Corola-website/Science/315639_a_316968]
-
Prusiei și împăratul german Wilhelm I. Moștenirea ei a devenit extraordinara întâlnire cu împăratul francez Napoleon I, la Tilsit, în 1806 - s-a întâlnit cu împăratul, fără succes, să pledeze pentru condiții favorabile după pierderile dezastruoase ale Prusiei în războaiele napoleoniene. Deja iubită de către supușii ei, după întâlnirea lor, Luise a devenit venerată. Moartea ei timpurie, la vârsta de treizeci și patru de ani "a prezervat tinerețea ei în memoria posterității", și l-a determinat pe Napoleon să remarce că regele "și-a
Louise de Mecklenburg-Strelitz () [Corola-website/Science/315648_a_316977]
-
mare pe pământ decât menținerea păcii și liniște acesta fiind singurul sistem potrivit pentru fericirea omenirii". În conformitate cu Pacea de la Basel, Frederic Wilhelm a favorizat neutralitatea în primii ani de conflict cu revoluționara Primă Republică Franceză, care a evoluat în războaiele napoleoniene (1803-1815); el a refuzat diversele presiuni pentru a fi de o anumită parte a Războiul celei de-A Doua Coaliții. Luise a susținut acest punct de vedere. În cele din urmă, regele a consultat mai multe opinii diferite de cele
Louise de Mecklenburg-Strelitz () [Corola-website/Science/315648_a_316977]
-
(1768 - 1827), a fost un militar francez al perioadei războaielor Revoluției și războaielor napoleoniene. După Restaurație s-a implicat în viața politică a Regatului. Voluntar în 1791, se remarcă și urcă repede în ierarhia militară, devenind rapid general de divizie în 1794 și participă la o serie de bătălii importante ale Războaielor Revoluției, mai
Paul Grenier () [Corola-website/Science/316601_a_317930]
-
, duce d'Abrantès (1771 - 1812), a fost un militar și diplomat francez din perioada războaielor napoleoniene. În 1791, după ce a făcut studii de drept, Junot s-a înscris ca voluntar în armata revoluționară franceză. Se remarcă printr-o termeritate ieșită din comun, trăsătură ce îi câștigă porecla de „Furtuna”, cât și gradul de sergent în iulie
Jean-Andoche Junot () [Corola-website/Science/316632_a_317961]
-
relații diplomatice, printre care și ambasade, cu 100 de state și este în relație mai mult informală cu alte cinci. Își fabrică propriile ștampile, monezi, pașapoarte și plăcuțe de înmatriculare, și are propria sa armată. Războaiele Revoluției Franceze și Războaiele napoleoniene au cauzat retragerea hărții europene de mai multe ori. Au fost create câteva republici cu viață scurtă, iar căderea Sfântului Imperiu Roman a dat suvernaitate la fiecare din statele sale componente care supraviețuiseră. Situația nu a fost stabilizată decât după
Microstate europene () [Corola-website/Science/315249_a_316578]
-
31. Aceiași cu 20. - 21. 32. Carol (n. 20 februarie 1785, Sigmaringen - d. 11 martie 1853, Bologna), Prinț de Hohenzollern-Sigmaringen</br> 33. Marie Antoinette Murat (n. 5 ianuarie 1793, Cahors - d. 19 ianuarie 1847, Sigmaringen), nepoata de frate a generalului napoleonian Joachim Murat</br> 34. Carol (n. 8 iunie 1786, Karlsruhe - d. 8 decembrie 1818, Rastatt), Mare Duce de Baden</br> 35. Stéphanie de Beauharnais (n. 28 august 1789, Versailles - d. 29 ianuarie 1860, Nice)</br> 36. Prințul Ferdinand de Saxa-Coburg
Genealogia regelui Mihai I () [Corola-website/Science/318509_a_319838]
-
Hohenzollern-Sigmaringen</br> 65. Amalie Zephyrine de Salm-Kyrburg (n. 6 martie 1760, Paris - d. 17 octombrie 1841, Sigmaringen)</br> 66. Pierre Murat (n. 27 noiembrie 1748, La Bastide Fortunière, azi La Bastide Murat - d. 8 octombrie 1792, tot acolo), fratele generalului napoleonian Joachim Murat</br> 67. Louise d'Astorg (n. 23 octombrie 1762, La Bastide-Murat, departamentul Lot - d. 31 mai 1832)</br> 68. Carol Ludovic de Baden (n. 14 februarie 1755, Karlsruhe - d. 16 decembrie 1801, Arboga, Suedia)</br> 69. Amalia de
Genealogia regelui Mihai I () [Corola-website/Science/318509_a_319838]
-
așezări militare locuite de soldați-agricultori, dar care nu se mai deosebeau cu nimic de țăranii statului (государственные крестьяне, țărani cu statut intermediar, între cel de iobag și cel de țăran liber). La începutul secolului al XIX-lea, în epoca războaielor napoleoniene, a apărut necesitatea organizării în guberniile interioare a numeroase așezări militare. Inițiativa fondării noii serii de așezări militare i-a aparținut țarului Alexandru I, care fusese fascinat de sistemul înființat în Prusia de Gerhard von Scharnhorst (milițiile Landwehr și Landsturm
Așezare militară () [Corola-website/Science/318645_a_319974]
-
inspectorului Morse") și Edward Hoch. Anchetele celebrului sau detectiv nu sunt singurele opere pe care Arthur Conan Doyle le-a publicat în paginile revistei Ștrand. El a publicat acolo și foiletoane istorice (între care povestirile despre "Brigadierul Gerard" din perioada napoleoniana) și mai ales aventurile în stil vernian ale "profesorului Challenger".
Strand Magazine () [Corola-website/Science/320058_a_321387]
-
Tatăl, "John Newman", a fondat o bancă. Aparținea grupul politic Whig. S-a stabilit cu familia sa la Ham, apoi a plecat la Brighton în 1807, iar în februarie 1808 la Londra. Și-a schimbat meseria după falimentul datorat Războaielor napoleoniene, în 1816. Familia Newman s-a stabilit atunci în casa ei de la țară, în Norwood, unde John Newman a devenit directorul unei braserii, apoi s-au instalat la Alton din nou pentru a locui în apropiere. Fratele mai mic al
John Henry Newman () [Corola-website/Science/320290_a_321619]
-
al Neapolelui. În Edictul de la Bayonne din 1808, Napoleon l-a mutat pe Joseph în Spania și și-a numit cumnatul, Joachim Murat, rege al celor Două Sicilii, deși el a controlat doar porțiunea continentală a regatului. În această perioadă napoleoniană, regele Ferdinand a continuat să domnească în Sicilia, capitala regatului mutându-se provizoriu la Palermo. Regele Ferdinand I a fost restaurat pe tron prin congresul de la Viena din 1815. El a încheiat un concordat cu Statele Papale, care anterior revendicau
Regatul celor Două Sicilii () [Corola-website/Science/320374_a_321703]
-
a națiunii. La două zile după bătălie ea a intrat în conflict cu însuși Napoleon. Inspirată de exemplul reginei Louise a Prusiei ea a reușit ca Weimar să fie jefuit mai ușor în comparație cu orașul Jena. Ducatul Saxa-Weimar-Eisenach a supraviețuit epocii napoleoniene. În 1815, politica ei în timpul războiului a asigurat ca la Congresul de la Viena, micul ducat nu numai că și-a păstrat teritoriul dar a devenit mare ducat. Marea ducesă Louise a murit la 14 februarie 1830 la vârsta de 73
Louisa de Hesse-Darmstadt () [Corola-website/Science/321220_a_322549]