1,431 matches
-
atenția asupra abaterilor de la legea morală și, În mod paradoxal Întoarce lumea la ordinea spiritului, la valorile morale. Vom Încerca să explicăm acestuia. Nebunia nu poate fi negată. Ea poate fi cel mult ignorată și, ceea ce este mult mai grav, neînțeleasă sau interpretată greșit. Dar ignorarea nebuniei va favoriza proliferarea ei. Psihozele colective sunt, de exemplu, o explozie a nebuniei dincolo de orice formă de cenzură morală sau lege socială, o acceptare a Răului, considerat ca formă de eliberare cu aparență de
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
consecință, mi-am vârât capul sub pătură și, cu ochii strânși, făceam eforturi disperate să mă despart de mine însumi; îmi era frică să gândesc, îmi era greață să atârn celor câteva întrebări - legate de mine ori de acel om neînțeles - obsedante, sterile, constatarea că răspunsurile nu depind de mine, că eu în realitate nu eram decât un obiect ce putea fi cu ușurință mutat de ici-colo, o mobilă dinamică, dresată, prevăzută cu un magnetofon și care, la repezeală, în funcție de situație
BUZURA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285979_a_287308]
-
de povestiri despre minuni și de vorbe despre propriile lor păcate, dar din clipa în care le vorbești despre înviere, cheia de boltă a credinței creștine, și despre iubire, în numele căreia trebuie să ne sacrificăm întreaga noastră ființă, o dezamăgire de neînțeles li se așterne pe chip. Căpitanul Montaño ne-a spus la cină că presiunea atmosferică a scăzut și că furtuna de care se temea se apropie încet dinspre miazăzi. De fapt, încă din după amiaza aceasta se simțea că valurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
profund, ca de obicei, dar de la depărtare, de parcă aș fi privit în mod ciudat sufletul altcuiva. De ce vreau să mă întorc înapoi în Japonia? De ce mă atrage atât de mult țara asta? Era ca și când aș fi privit în mintea de neînțeles a unui străin. Nu pentru că japonezii ar fi mai înclinați spre credință sau ar putea înțelege mai bine adevărul decât alte popoare din țările Orientului. Ci poate pentru că, dimpotrivă, deși japonezii au o curiozitate și o putere de înțelegere nemaiîntâlnite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
mai prizărită și semăna mai mult cu o întăritură decât cu o cetate. Comandantul fortăreței, care ieși din cabinetul său de lucru în întâmpinarea solilor, era un om bătrân. Îi primi pe cei patru soli vorbind mult într-o limbă neînțeleasă și, în timp ce Velasco le tălmăcea, îi măsură din cap până în picioare fără pic de rușine. Tălmăcit de Velasco, salutul lui era plin peste măsură de cuvinte de mulțumire, dar din privirea lui stânjenită samuraiul înțelese limpede că nu erau deloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Elena Marin Alexe ! Să hoinărim pe Calea Lactee.... Ca doi nechemați, neînțeleși, Nevăzuți și neiubiți de nimeni, Decât de El si de astre. Hai! Vom bate la porțile nopții Învăluite în horbote diafane, Neatinse decât de șoapta gândului, Până ne vor auzi zorile. Hai! Să pășim pe dantelăria norilor, Gând în gând
Hai by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83238_a_84563]
-
fi văzute secole mai târziu de pelerinii care caută iertarea. Era foarte mândru că-i trecuse prin cap să zică asta. Era important ca oamenii să se identifice cu locul și să nu-l perceapă ca străin și deci de neînțeles și bizar. Câteva rânduri de trepte mai sus, văzu un alt pretext bun să se oprească: statuia unei femei Îngenuncheate În fața lui Buddha oferindu-i niște plăcinte. Aruncă o privire pe notițele lui. Dumnezeule mare! Alea nu erau plăcinte; erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
de Dimitrios de undeva din Etiopia. Totul era regizat festiv, ca la operetă și mahalagiii dădeau buzna veseli în stradă, îngrămădindu se să nu piardă acest spectacol gratuit de carnaval. Doar în privirea grecului se putea citi o undă de neînțeleasă melancolie și o nesfârșită însingurare. Adevăratul spectacol se desfășura înăuntru, în casă, dar nimeni în afară de Dimitrios și de cei doi paji negri nu-i trecuseră vreodată pragul. Cu toții își îndreptau privirile și atenția spre ferestrele de la etaj ale iatacului, pentru
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
mea curioasă, nesuprapunîndu-se pe starea ei normală, o făceau să mi se pară ciudată (căci eu nu puteam părea față de mine ciudat, fiind deprins cu sinuozitățile mele, care mi se păreau normale). Astfel, poate din pricina mea, apărea Irina tulbure și neînțeleasă. Zbuciumul ei era așa de spontan că nu-l bănuiesc nesincer. Într-o zi vorbeam, bătîndu-mi joc de fetele bătrâne și, ca s-o chinui, am adăugat, fără vreo schimbare a vocii, ca să creadă că glumesc sau că sunt numai
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
și cu coatele pe genunchi - coșmarul ăsta trebuia să i se întâmple tocmai lui? Era cu putință să nu i se dea nici o cale de scăpare? Era cu adevărat sortit să fie sacrificat ca un miel nevinovat în jocul de neînțeles al celor puternici? în vreme ce se lăsa astfel cuprins de disperare, văzu strălucind în iarbă, foarte aproape de piciorul său stâng, lama unui pumnal. După câteva clipe de teribilă nehotărâre, aruncă în jur o privire iute și, cu o mișcare imperceptibilă, acoperi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de Dimitrios de undeva din Etiopia. Totul era regizat festiv, ca la operetă și mahalagiii dădeau buzna veseli în stradă, îngrămădindu se să nu piardă acest spectacol gratuit de carnaval. Doar în privirea grecului se putea citi o undă de neînțeleasă melancolie și o nesfârșită însingurare. Adevăratul spectacol se desfășura înăuntru, în casă, dar nimeni în afară de Dimitrios și de cei doi paji negri nu-i trecuseră vreodată pragul. Cu toții își îndreptau privirile și atenția spre ferestrele de la etaj ale iatacului, pentru
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
În zece minute venim Înapoi...!” Dar contrar așteptărilor, fata refuză insitând. „Te rog dragul meu, câteva minute În sus ori jos, ce importanță mai are...??” În fața acestei irevocabile decizii, Tony Pavone se resemnă ciocnind paharul cu fiecare, socotindu-se un neînțeles, gratificîndu-i pe cei doi cheflii cu cuvinte nu prea măgulitoare. Nu apucă să ducă paharul la gură, un vuiet Înfricoșetor Îi Îngheță de spaimă! Cande labrul din mijlocul localului se făcu țăndări, iar toate luminile se stinseră. Pământul se balansa
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
mira cum de nu fuseseră invitați, soțul și ea, măcar o dată la o recepție, dar cu timpul își explicase asta prin faptul - lămurit de el - că era printre puținii funcționari ai primăriei care nu făceau politică, deși explicația îi rămăsese neînțeleasă, părându-i nerațională. Avea o mintea ageră, ajutată de școala evanghelică pe care o urmase în copilărie și lecturile ce-i străjuiseră în tinerețe singurătatea, născută de absența soțului prea zelos cu îndatoririle de serviciu, lecturi pe care memoria i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
vorbească de modă, de cancanuri, de mărunțișuri. Și era adevărat, pentru că, aici, în ținuturile acestor preocupări, vorbirea lor țâșnea fântâni arteziene, arcuri de triumf, și curcubeie, înalte pasiuni genetice înflorite în trecerea, pe care o socoteau tulbure, a timpului încă neînțeles. Zilele zburau din calendarul vremii, s-apropia Crăciunul. Doamna Pavel se ivi în prag: - Domnule judecător, să nu spuneți „nu”: pentru Ajunul Crăciunului sunteți invitatul nostru de pe acum. - Cu plăcere, răspunsei, și doamna Pavel izbucni într-o incredibilă bună dispoziție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
de gazare ale lui Hitler și terminând (oare terminând?) cu închisorile, execuțiile, pustiul lui Stalin și al uriașilor săi. Ar trebui răbdarea - am mai notat asta undeva -, știința de a străbate în adâncimile sufletului omenesc, până acolo unde fierb esențele neînțelese ale spiritualității noastre, unde se coace adevărul și se pregătește minciuna, unde se naște setea de mântuire. Generațiilor de mâine o literatură a adevărului, a infernului pe care l-am străbătut și-l străbatem, documentele nu-i sunt de ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Cum să înțeleagă paradoxul de-a lumina iadul cu mâinile în smoală, deschizând cărărui spre nădejdile din prima zi a lumii? cine a văzut îngeri în iad, și mai ales sus, acolo, lângă pupitrul de comandă? Și vom rămâne singuri, neînțeleși, noi câți vom fi, puțini-mulți ai ceasului de acum. Dar totuși, îmi spuneam, în ziua aceea... Învățătorul trecu lângă fereastră și, stând în picioare alături de măsuța cu vaza Gallé, reașeză - a plictiseală sau a nimic - cele cinci flori artificiale, distribuite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
purtam bine cu el, ceva din amarul lui parcă mă ajungea și pe mine; mă privea cum își privea vânatul, cu ochii sticlind uneori; câteodată nu-mi răspundea la întrebări. Toată ființa lui uscată, cu barba zbârlită, cu ochii adânci, neînțeleși ca apa Iezerului, era plină de neîncredere, de pornire asupra ciocoiului, care-l lăsase cu pușca și căsuța lui numai, și care-i făcuse un rău mare, odată, în tinereță poate. Și orice-aș fi făcut, și eu eram un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
la apă? Ce tot îți uzi cepele și curechiul? Stai singur cuc, nici nu mânânci ca lumea, nici un păhărel de rachiu nu bei, de ce dracu mai trăiești pe lumea asta, ha? Bulgarul, încovoiat între căpățâni violete de varză, mormăi ceva neînțeles, ridicându-și sprâncenele negre. Bătrânul începu a râde, clătinându-și luleaua între dinți. Apoi strigă tare, vârându-și mânile în brâu și dându-se puțin pe spate: —Ceacâi bre? Grădinarul iar își ridică negreața de sub frunte. Moș Gheorghe Cucu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
părea o ființă care nu-i din lumea aceasta - din taina singurătății închegată și din aburii codrului. Și șoaptele frunzarelor păreau în adevăr tremurarea unui suflet; creșteau din arbor în arbor, din ramură în ramură, scădeau, se depărtau, spuneau ceva neînțeles, ceva foarte vechi și foarte trist. Și când tăceau bolțile nesfârșite, parcă și sufletul din mine tăcea, sta neclintit, așteptând; n-aveam bucurie, n-aveam durere, intram parcă în nesfârșita fire, în marea bogăției pământului. Iar când tresărea în murmure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ajungă; părea puțin cam plictisit; zicea cu mustrare: —Rozino... Rozino... te observă oamenii. Fii cuminte. Apoi începu a tuși și zvârli țigara. Iana zise, privind zâmbitoare după arătarea fericită a stăpânei lor: — Auzi, Sandule, o chiamă Zina. Faliboga mormăi ceva neînțeles. Boierii intrară în casă. Apoi peste puțin ieși cuconu Jorj singur; și chemând pe Faliboga, îi zise cu glas tare: —Sandule, să trimeți un om cu sania până la comună, s-aducă de la crâșmă trei vedre de rachiu... Să dai cinstea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Varvara: Tot nu te gândești să te astâmperi, moșnege? Moș Calistru prinse a râde: — Nu, măi babă; pân’ ce-oi pune mânile pe piept. Am să-ți aduc iar țapu să-l bocești, ca-n anii trecuți. Baba boscorodi ceva neînțeles. Bătrânul păli cu cotul pe flăcău. Cât oi lipsi eu, te duci să-ți mai vezi ginerii și nurorile. De la sara aceea luminată, vreme multă n-a trecut la mijloc. După ce și-a scos paserea alchion puii în singurătatea mării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
o așeză în sanie și o învăli cu lăvicerele, omul veni iar în casă și opri limba ceasornicului. A oprit limba ceasului, zise tainic Bezarbarză cătră nana Floarea. Ea ridică din umeri cu obidă. Faptele lui Culi erau cu totul neînțelese, ca și această plecare pripită, dis-de-dimineață. Sluga făcu: Hm! Vârî carabina și înfipse biciul la bourii săniei, dădu fuga să-și ia căciula, și-o îndesă peste părul răzvrătit, căută un toiag într-un cotlon și o luă repegior pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
marele meu fluture că se tot avântă și se răsavântă într-un cuprinzător zbor spre un tărâm doar de el știut, spre înălțimi doar lui menite. Îmi plăcea să mă las fugit din mine, când mă simțeam furat de chemări neînțelese, pe urma zborului închipuit al marelui fluture, cu aripile lui larg desfăcute, răvășind spații, răscolind goluri, chemând și adunând grozave taine din nimicuri, care, atunci, sub lenta lui ducere, se întrupau în răspunsuri la întrebări demult puse, demult necercetate, demult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
dar cuvintele cântate acum de prietenul meu sunau altfel, învăluitoare, chemătoare, venite parcă pe o pală de vânt. Cântând, Ghidale făcea și unele gesturi, de parcă implora spre cer, parcă îi arăta Celui de sus că îmi cântă mie cântecul acela neînțeles, bucurându-se că poate face asta în fața mea, pentru mine, pentru prietenul lui, pentru despărțirea noastră care, amândoi o știam, dar ne prefăceam a o ignora, era tot mai aproape de noi cu fiecare zi care se ducea. Nu am suferit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Și mi-a și spus-o: „Ești prea crud. Stupid de fragil. Mai bine să ne oprim aici. Oricum, curând terminăm facultatea și ne risipim“. M-am luat cu sfârșitul de studenție și m-am împăcat cu această ciudată și neînțeleasă, pe atunci, renunțare. Am rămas în București. A rămas și ea. Nu am mai știut unul de altul timp de mulți ani. Mulți și fără vreun semn. Știu doar că au trecut. Într-o seară, spre sfârșit de martie, eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]