1,175 matches
-
pe braț pe Joe, căci semănăm. Joe era personajul uman cu ochelari din Digimon, singurul timid și diform, dintre toți ceilalți care, bineînțeles, erau mai arătoși: Izzy, Tai, Matt și toți ceilalți. — O, las-o baltă, dihorule, Îi spuse Valentina necăjită, căci și ea ar fi vrut să rămână cu Miria și să-l cunoască pe Jonas care, probabil, era un băiat mai puțin microcefal decât ceilalți, dar acum era aici. Schimb de program, rămânem cu tati până luni. — Du-te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
pachetul de haine. - Nu... Neliniștea Îl copleși, mîinile Începură să-i tremure, lăsă să-i cadă pantalonul și cămașa: erau pătate de sînge. Traulerul se legăna liniștit. Nu se mișcase din locul unde fusese ancorat. Milic Își ascultase fiica atent, necăjit că nu-i putea veni În ajutor. Înțelegea acum de ce, de cîtva timp, Nicolas se Îndepărtase de el. Nu emise nici o judecată, pur și simplu se arătă Îngrijorat că nepotul lui se rupsese de ai săi. Marie se așeză, copleșită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
se ridică și se Îndreptă, alături de el, spre mașină. - SÎnt la curent În legătură cu Christian. Îmi pare rău, Marie... Sincer. Schiță la rîndul ei un zîmbet chinuit. - Cum ai dat de mine? - Tatăl tău mi-a spus unde veneai cînd erai necăjită... - A făcut bine... * * * Yvonne, pitulată Într-un ungher al scării, stătea complet nemișcată. Cu privirea fixată parcă asupra unei prăzi, cu o strîmbătură involuntară de dezgust, Îl pîndea pe Pierric care se agita Într-un mod Încă și mai dezordonat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
și camera mea ! spune Eddie furios, dar ușa s-a închis deja cu zgomot în urma ei. — Îhm... am pregătit cina... mă aventurez, însă Eddie pornește cu pași nervoși pe scări, fără să mă bage în seamă. Mă uit în urma lui necăjită. Dacă nu mănâncă plătica în următorul interval de timp, o să se zbârcească toată. — Doamnă Geiger ? Bat la ușa ei. Mi-e teamă că, dacă mai stăm, o să se strice mâncarea... Și ? îi aud vocea de dincolo de ușă. N-am stare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Diseară plec la Gloucester. Simt o ușoară strângere de inimă la auzul tonului său de om de afaceri. Aproape că nici nu se mai uită la mine. N-ar fi trebuit să pomenesc niciodată de timing, îmi dau brusc seama, necăjită. Știe toată lumea că nu se face să pomenești în vreun fel ideea de măsurători numerice când faci sex cu un bărbat. E regula de bază. Asta și aia că n-ai voie să întinzi mâna după telecomandă în timpul actului, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
științific ca să vezi cît de frumoasă ești. Faci toate măsurătorile astea... — Aha ! spun interesată. Și cît ți-a ieșit ? — Acum fac calculul. Se Încruntă iar la pagină. Deci asta face 53... scădem 20... și asta Înseamnă... O, Doamne ! Privește pagina, necăjită. Mi-a ieșit 33 ! — Din cît ? — Dintr-o sută ! 33 dintr-o sută ! — Ce idioțenie ! — Știu, spune ea serioasă. SÎnt urîtă. Știam. Adevărul e că am știut dintotdeauna, În adîncul sufletului, dar... — Nu ! zic, Încercînd să-mi Înăbuș rîsul. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
prietena mea de la personal, urcînd treptele În urma mea și gîfÎind ușor. Părul roșu și cîrlionțat Îi stă În toate direcțiile și are un pantof În mînă. Ce naiba s-a Întîmplat ? zic cînd ajunge sus. — Nenorocitul ăsta de pantof, spune Katie necăjită. Acum cîteva zile l-am luat de la reparat și i s-a rupt tocul. Mi-l bagă În față. Am dat șase lire să-mi repare porcăria asta de toc ! Dumnezeule, ce zi de tot rahatul ! Lăptarul a uitat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Glasurile le coboară și mai tare, și acum chiar că nu mai aud absolut nimic. După care Jack se Îndreaptă țintă spre mine. — Emma... Îmi cer mii de scuze. Dar trebuie neapărat să plec. — Să pleci ? Mă holbez la el necăjită. Acum ? — Va trebui să plec pentru cîteva zile. Îmi pare rău. Se așază lîngă mine, pe bancă. Dar... e destul de important. — A. Am Înțeles. — Sven ți-a chemat o mașină să te ducă acasă. Foarte... drăguț din partea lui, spun și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
persoană să rămînă să răspundă la telefon În timpul ăsta. Îi cad ochii pe mine. Emma. Poți să rămîi tu. Poftim ? zic alb. — Rămîi tu să răspunzi la telefon, spune Paul. OK ? — Nu ! Adică... vreau să mă uit și eu ! spun necăjită. Nu poate să rămînă altcineva ? — Eu una, În nici un caz ! sare Artemis instantaneu. Serios acum, Emma, de ce ești așa egoistă ? Pe tine oricum nu te interesează ce spune. — Ba da, mă interesează ! — Ba nu. Își dă ochii peste cap. — Ba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
surescitarea mi se evaporă. Pe cine Încerc să păcălesc ? Nu m-aș putea niciodată răzbuna pe el. N-aș putea niciodată să-i fac vreun rău. Nu are nici un punct slab. E un ditamai milionarul și e extrem de puternic. Iau necăjită o gură de băutură. Iar eu sînt o ființă care-n-are-nimic-special... un om absolut banal... o nimeni. DOUĂZECI ȘI UNU A doua zi dimineață mă trezesc cuprinsă de spaima cea mai pură. Mă simt exact ca un copil de cinci ani, care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
de câteva ori cureaua ca pe-un bici. Asculta cum pocnește înăbușit. - Am avut și eu un băiat, zâmbi vinovat bătrânul. Nu al meu. Îl înfiasem de la niște neamuri mai de departe, din Șoptireanca. De la unul de-al lui Tomnea. Necăjit, vai de capul lui. Tac-su era văcarul satului, cu cireada. Așa era indicația pe-atunci, ca ăștia ca alde noi, care n-avem copii și lucram unde lucram, să înfiem câte un copil, să-l lăsăm acasă, când eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
a fost să fie chestia cu Valentina. Asta a fost prea de tot. Ne retrăsesem de-acuma aici. Oameni în toată firea. Pensionar și făcea chestii de-astea cu mine în bucătărie... Bătrâna scotoci ceva în poșetă. Nu găsi. Zâmbi necăjită. - Aveam o poză cu toată familia, și cu Ilarion, băiatul înfiat. Să ți-l arăt. Tot scormonea în poșetă. Nu găsea fotografia. - N-o am la mine. Dar e ăla de pe afișele din oraș. Îl cunosc după ochi, migdalați și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Hugo s-a gândit că era o întrebare bună. —Pot să vă ajut? Vocea de deasupra capului său era la fel de sonoră ca aceea a Arhanghelului Gavriil. Hugo a ridicat privirea către chipul unei roșcate cu o față frumoasă, prelungă, dar necăjită. A sesizat, uimit, că femeia avea mai degrabă o expresie amuzată și înțelegătoare decât una ofensată și dezgustată. — Știu cum e cu bucățile astea de plastic, a spus ea. Sunt dificile. Am și eu unele la fel, a adăugat ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
ții atâtea animale și păsări și pe urmă poți să vii să stai cu noi. Cred că el nu are nimic împotrivă, știu că ține la matale. - Tare aș vrea să te văd fericită, fata tatii! Destul am fost eu necăjit și pedepsit de Dumnezeu, cu destinul pe care l-am avut. - Nu ai de ce să-ți faci griji, până acum totul merge foarte bine între mine și George, iar părinții lui mă plac. Se întâlneau în fiecare zi, mai ales
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
pământ, și, așa mai departe. Și era, de o severitate, soră cu tirania, În privința a tot ce putea să Însemne, scurgerea, la moment dat, a vreunei firimituri de profit, În gura, fie, cât a unei vrăbiuțe, de om sărac și necăjit. La un moment dat s-a pus problema lărgirii ariei acordate cimitirului satului reședință de comună. Au venit cereri și intervenții, buluc, de prin toate părțile. El - nu și nu. Și, nu, a rămas, În cele din urmă. Pentru toată lumea
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
de acest gen; să creeze, și să dezvolte, apoi, rapid, salbe de cârciumi - restaurante - pensiuni - hoteluri - moteluri, prin preajma cimitirelor. Începutul a fost modest. Un minuscul café-bar, la poarta cimitirului din municipiul reședință de județ. Motivația; ca să nu mai umble, bieții necăjiți, cu procesiunile funerare, de ici-colo, pe drumuri, iar, la urmă, să caute, până le va cânta capul, mici săli, mărunte localuri, unde să Încropească și praznicul preconizat, iar, mai apoi, să-și țină următoarele prăznuiri, stabilite prin ordinea bisericească. Totul
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
niște copii nu face să împingeți lucrurile prea departe. Poate greșeala nu e de partea dumitale, de acord. Eu spun chiar: greșeala e a soacră-mi. Nu trebuia s-o jignească pe Otilia. Dar vezi și dumneata. E singură acum, necăjită, moș Simion bolnav, gîndește-te însuți. Moș Costache contemplă ironic pe Stănică și zise, în sfîrșit: - Și... și ce dorește de la mine? Nu stă bine unde stă? Aceste cuvinte deconcertară pe Stănică. Temîndu-se ca el însuși să nu se strice cu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
De unde are el atâtea creioane neîncepute? Să-i fi cerut, nu ți-ar fi dat." Reapărut în odaia cu musafiri, Stănică împărți, generos, tutunul din chesea, oferind, parcă în deriziune în cele din urmă și lui moș Costache, care, vizibil necăjit de dispersiunea tutunului său, luă ultimele fire și-și făcu o țigară mai groasă decât a tuturor. - Va să zică, unchiul dumitale, zise medicinista de la pian, are o domnișoară. - Și ce domnișoară încă! declamă Stănică. Domnișoara Otilia este o frumusețe rară. Să
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cunosc. Nu-ți închipui c-a cheltuit cine știe cât pe molozurile alea. Dacă face casă, lasă-l s-o facă. Casa n-o fură nimeni. Să nu facă testament pentru nebuna, de asta mă tem. Încolo, treaba lui. Otilia fu foarte necăjită când află intențiile lui moș Costache. Pe ea o plictiseau toate preocupările de a i se face o zestre, de a i se da o situație legală. I se păreau burgheze, umilitoare. Nu trăise niciodată în mizerie și nu se
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
că așa-s oamenii săraci: își cred unul altuia mai repede. Cei mai mulți lucrau la Căile Ferate, Grigore u vedea când plecau la treabă. Își dădeau bună dimineața, și seara se întOneau în prăvălia negustorului, ciocnind câte un ciocan de rachiu. Necăjiți și ăștia, aveau copii mulți, nu se ajungeau cu banii, nu le era ușor să trăiască. Puneau tara la cale, se mai certau, oricum, erau săritori, nu te lăsau la vreun necaz. Când se strica timpul, se culcau devreme, osteniți
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
întunericul abia lăsat. - Da neamuri ai? mai cercetă Bozoncea. - Nu, zise ucenicul. M-a făcut mama de fată și a murit de oftică. Mai mult nea Florea m-a ținut din pomană. Fur de când mă știu... - Ești de-ai noștri, necăjit, vai de vietișoara ta... se mili Sandu. Nicu-Piele așternu niște pirostrii afumate pe pământul tare, deasupra focului. Sosi și Oacă cu un bidon plin, deșertîndu-l în ceaun. Gheorghe aruncă un pumn de talaș peste flăcări. Vântul se iscă iar. Se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
namilă de român cu un păr rar și dinți negri, mâncați. Era îmbrăcat într-o scurtă de stofă militară, vopsită, adusă de pe front, din Moldova. În ea zăcuse de tifos, că nu-l luase Ă-lde-sus, să nu se mai canonească. Necăjit, se vedea bine. Dumnezeu îl știuse cum adunase banii de loc. Și-a ridicat casa singur, cu palmele. Ne-vastă-sa aduna bălegar de pe rampă, se uita la vecini, speriată, îl amesteca în apă cu lut și lipea chirpiciul pe pereții de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
unii se pricopseau. Și pentru că se auzise că spre Cuțarida se vând loturi mai ieftine, dădeau care mai de care năvală. La buza gropii se adunaseră alți ceferiști, lucrători, zidari și gunoieri, ba și un meseriaș cu briciul, Tilică, om necăjit, ridicat din nimic. Era un ăla pipernicit și janghinos, numai sufletu-n el. Avea o traistă cu scule și hârtia primăriei că a plătit în bună regulă lotul, un dos plin de tinichele, tare ca piatra, în spatele lui Matei, cu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de praf? Iar gunoierii, după ce descărcau zece-unsprezece camioane, cărau pe șoferi și își lăsau banii negustorului. Ba se învățase și chivuțcle să tragă câte o dușcă. Se mai îmbăta câte una, o scoteau măturătorii pe brațe afară, strîngîndu-i fustele. Lume necăjită! Câștigau puțin, aveați acasă copii, și ce să le dea de mîncare? Stere nu se supăra. Nu alegea banii. N-avea unul, îl scria pe-o hârtie. Lina se amestecase și ea: - De ce să le dai, Stere, pe datorie? 90
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
se întindeau peste tot. Pământul era numai o clisă galbenă. Oamenii își cumpărau cizme și înjurau, abia înotînd în șanțurile alunecoase. Mai veniseră și alți oameni în Cuțarida. Întâi un sifonar, care avea camion și două cârlane de iepe, om necăjit și ăsta. Căra ca robii, abia scotea de-o pâine și de un ciocan de rachiu. A tras spre casele oltenilor, și-a humit un bordei cu mâna lui. A adus cu spinarea niște uluci și a împrejmuit locul, o
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]