1,352 matches
-
de somnolență sau, mai exact, de confuzie care mă făcea să reacționez ca în somn. Cum era lună, vedeam destul de bine la câțiva pași înaintea mea. În orice caz, îndeajuns pentru a mă mira faptul că, în ciuda vântului, apa rămânea neclintită și căpătase un luciu ciudat. La un moment dat, m-am oprit să-mi trag sufletul. Atunci am făcut o descoperire care m-a împietrit. Luciul bălții din stânga mea, peste care pilcurile de stuf aruncau o umbră înfricoșată, nu era
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
aceasta, am dat Mitropoliei noastre via care se află între Socola și Bucium pe care am cumpărat-o cu propriii noștri 60 de zloți gata...cu heleșteul care se află la Bucium, în hotarul Iașului... Acestea să fie neschimbate și neclintite, în vecii vecilor...” februarie 6977(1469) Am terminat de citit și, cu sufletul la gură, am îndrăznit să-l privesc pe măritul Ștefan în față...Cu ochii mijiți și cu un bob de lumină în ei, vodă arăta ca și cum ar
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
trei măji să umble peste tot slobode și în bunăvoie... Pentru aceasta, nici un boier al nostru sau vameș să nu aibă a opri nicăieri carele mănăstirești, pentru nimic, nici vameșii de la Suceava. Toate aceste mai sus-scrise să fie mănăstirii noastre neclintite, întru nimic, niciodată, în veci. Iar pentru mai mare întărire a tuturor celor mai sus-scrise, am poruncit credinciosului nostru pan, Toma logofăt, să scrie și să atârne pecetea noastră la această carte... Suceava, în anul 6978 (1470), luna aprilie 1
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
toate atributele acelea de "damă maro" ale Elenei uimeau pe domnișoara Norica, care, necutezând să~și exprime laudele în fața sorei ei, împreuna mâini extatice către Drăgănescu, profitând, firește, cât mai mult de buna dispoziție a cumnatului, măgulit în idolatria lui neclintită. Elena, conform programului fixat, nu-și amintea prezența fetei decât atunci când avea să-i dea vreun ordin personal, când avea să-i facă un dar sau când vreo împrejurare nouă cerea să ia vreo decizie de protocol cu privire la ea. La
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
mânca doar seara ceva, mama ținea post negru. Cum să uite el Deniile, “Hristos a înviat” pe mai multe voci, colindele, uratul și semănatul, înnoirile care se făceau în toate camerele și-n gospodărie. Satul își avea spiritualitatea sa de neclintit, clădită în jurul bisericii ortodoxe și a legii morale. Oamenii trăiau solidar evenimentele și idealurile. Își cunoșteau bine rostul lor pe pământ și nu se îngândurau de graba timpului. În centrul virtuților stătea ortodoxia, făcând prezent trecutul, străluminând viitorul, exact cum
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
nu- i de uitat nici Butika Francisc, evreu din Transilvania. Facem precizarea că cei cu nume rusești erau, în general, tot evrei, mulți dintre ei cu nume adaptate locului. În articulațiile comitetului central al p.c.r., a fost de neclintit Ghizela Voss, era spaima spaimelor în funcția ei de șef de cadre a comitetului central, având ca șef pe Iosif Chișinevschi care la rândul lui o avea de șef pe Ana Pauker care numise ca Ministru de Interne pe Burăh
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
de-aramă și somnul, vameș vieții, nu vrea să-mi ieie vamă. Pe căi bătute-adesea vrea mintea să mă poarte, s-asamăn între-olaltă viața și cu moarte; ci cumpăna gândirii-mi și azi nu se mai schimbă, căci între amândouă stă neclintita limbă.” Cu venerație, Prof. Felicia Soloviev Galați Dragă Doamnă Felicia, Vă trimit cu întârziere „Elanul” în care a apărut articolul Dvs. despre scrisul meu în general și Volumul II - în special. Mi-ați ușurat mult sarcina de suflet pentru vol
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
acoperea liniștea. Pufăind, niște bărboși se lățeau pe acoperișe. Parcă țineau sfat, în vreme ce câteva lămpașe licăreau neliniștit sub deal. Cred că voiau s-o fure pe zâna Viorică care, scoțând noaptea capul pe frunzare, începuse să părăsească palaturile de sub pământ. Neclintiți, bărboșii erau doar niște oale de ogeag. Câmpul se depărta nelămurit spre pâlcul de salcâmi ; o ciocârlie înălța triluri dintr-o trompetă de argint ; ochind păsărelele ce se strecurau în tufele de sânger, hultanii mici își tremurau aripile în văzduh
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
spun că am fost un copil pur. Am impresia că admirația pentru faptele importante de arme pe care fantezia mea le atribuia tânărului artilerist, omul pe care l-am iubit cel mai mult, a fost una dintre puținele convingeri senine, neclintite, din acea vreme. În rest, defectele mi-au tulburat sufletul de timpuriu cu gânduri pe care nu îndrăzneam să le mărturisesc părinților mei. Mă feresc de aceea să vorbesc despre inocența copilăriei. Cred că n-am fost niciodată inocent. Dacă
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
i-l prezentă pe Gargajo spunîndu-i pur și simplu Gargajo și nimic mai mult și ea Îi Întinse mîna, simți În palmă o senzație ca de cîrpă umedă și pe lîngă asta nici nu se uita În ochii ei. Rămase neclintită acolo, În mijlocul grupului, ascultînd glumele și descrierile acestui monstru plin de haz; izbucni și ea peste puțin timp Într-un rîs cu hohote și Începu să se amuze Împreună cu Întreg grupul și, În dorința ei de a se entuziasma de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
ca să vadă dacă Supra Șoricelul fusese vreodată Într-o situație asemănătoare, dacă se rănise și el vreodată așa de tare izbindu-se de un zid. Desigur că pe măsură ce se Înfierbinta Îl durea mai puțin, dar zidul era zid și rămăsese neclintit, În timp ce pe el Îl duseseră la spălător gemînd de furie și cu nasul roșu de sînge. Încercă să intre În pielea Supra Șoricelului și Într-adevăr tipul nu făcea altceva decît să se Întîlnească tot timpul cu ziduri, dar niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
În asemenea cazuri, ori fiindcă niciodată n-au chelie, Îl țintui pe Julius cu o privire fioroasă. Îl dezarma, bagă de seamă că dacă rîzi te mănînc de viu și Într-un fel avea toate motivele, fiindcă Julius stătea acolo neclintit, așteptînd să intre În scenă și spunîndu-și: „ce arătare!“ — Ei, atunci hai să bem un pahar, spuse Juan Lucas. — Primul toast după șase ani! — Fernando mi-a fost coleg și mi-e prieten Încă din școală. — Ba chiar dinainte, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
lui februarie trecut, ea și partenerul ei se strânseseră unul în altul, la câțiva pași de mașina răsturnată. Se bălăcește în apa râului de toamnă, gata să-și reîntâlnească partenerul aici, în meandrele râului, într-un timp nemăsurat, animalic - prezentul neclintit, harta cu marginile îndoite peste ele însele. Dar partenerul ei nu-i nici aici. O cuprinde iar neliniștea, amintindu-și incidentul acela de demult, trauma primăverii trecute. Aici s-a întâmplat odată ceva rău, la fel de zgomotos și de mortal ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
pe jumătate chircit și crispat, cu palmele arcuite ca pentru o rugăminte cumplită și grotescă, cu unul din picioare zbătîndu-se oribil În aer, primi moartea de-a dreptul, ieșindu-i În Întîmpinare. După ce nitul Îl atinse, trupul rămase o clipă neclintit, chircit, crispat, ca o imagine grotescă, bîjbîind oribil și inutil În aer cu unul din picioare, iar un fir de fum acru i se Înălță de la brîu. Apoi hainele ponosite se aprinseră, omul păși orbește Înainte Într-un gol amețitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
strălucitoare aprinsă de un singur țipăt. Așa căzu țipătul acela arzător, străbătînd aerul viu și strălucitor. Mi s-a părut că strigătul acela a inundat Întreg pămîntul - pentru o clipă am avut senzația că tot ce era viu a rămas neclintit și tăcut În afară de țipătul acela. Poate că era adevărat. Categoric, tot ce era viață În clădirea aceea a Încremenit - acolo unde cu o clipă Înainte răsunaseră vuietul și loviturile mașinilor de nituit, zăngănitul manivelelor, ciocănitul dulgherilor, se lăsase acum o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
se priviră Îngrijorați și Începură să-și pună Întrebări pline de neliniște și de mirare, la care nu răspundea nimeni, iar cuvîntul „mort“ se auzi repetat de mai multe ori. După ce auziră și rostiră acest cuvînt rămaseră cu toții tăcuți și neclintiți, se Întoarseră spre mortul de pe bancă și Începură să-l privească fascinați, cu ochii plini de curiozitate, de o foame teribilă și nesățioasă. În acest moment, se auzi un glas de băiat care rosti calm, cu o siguranță și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
În această dimineață plină de nenorociri, și-a pierdut complet capul. Acum locotenentul umblă Încolo și-ncoace pe dig ca un animal turbat, iar ochii albi și fețele negre, brăzdate de sudoare, Îi urmăresc pașii și ieșirile mînioase cu Încrederea neclintită, răbdătoare și credulă a copiilor. Fața sa mică, roșie, greoaie, este umflată de furie Înăbușită și de disperare: pe măsură ce larma nesfîrșită a glasurilor se Întețește, izbucnește În hohote de rîs dement, Își smulge violent banderola gulerului care parcă-l Înăbușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
aprins pornind din colțul buzelor strînse și pata mare, de un roșu aprins, de pe podea. Ce era de făcut? Ce putea face? Lumina obsedantă și fatală a lunii parcă Îi umpluse sufletul de vraja ei Întunecată, de farmecul unui calm neclintit și nesfîrșit. Trenul Își micșora deja viteza, se iveau primele lumini ale orașului, se apropia de sfîrșitul călătoriei sale. Trenul Își Încetini mersul. Se vedeau șinele strălucitoare, semnalele din triaj, mici, strălucitoare, de un verde, roșu, galben intens, străpungînd Întunericul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
se Înălța, se prăbușea și plutea În noapte, străpungînd fiece colț Întunecat cu puterea de pătrundere a glasului său de odinioară, din vremea cînd stătea de vorbă În pridvor În noaptea de vară, iar vecinii Îl ascultau Într-o tăcere neclintită. Acum, cînd tata vorbea, se auzea cum cei din pridvor Îl ascultă la fel, se auzea cînd și cînd scîrțîitul furișat al unui balansoar, cîte un cuvînt rostit În șoaptă, cîte o Întrebare, o vorbă de protest sau de aprobare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
aplecă brusc Înainte cu balansoarul și scuipă o șuviță groasă de salivă Încărcată de tutun peste balustrada verandei, drept În mijlocul straturilor parfumate de mușcate, pe pămîntul gras. — Da, da! rosti el grav, lăsîndu-se din nou pe spate, În timp ce vecinii stăteau neclintiți, așteptînd flămînzi și atenți În Întunericul viu. Mi-i amintesc pe toți cei de la James Buchanan Încoace și i-am văzut aproape pe toți care-au venit după Lincoln. Ei, Doamne! se opri iarăși pentru o clipă Încărcată de așteptare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
În pragul unor uși minunate, pe cînd ne Învăluiau tăcerea și lumina piezișă și coamele dealurilor, am văzut pe pămînt ciudate forme tăcute, zarea mută, și Înțelegînd atunci totul... ce mai puteam spune În afară de faptul că În jurul nostru zăceau risipiți, neclintiți, camarazii noștri și că amiaza era departe? Ce puteam spune acum despre pămîntul pustiu... ce puteam spune acum despre materia și forma veșnică... ce putem spune noi, cei care am trăit aici cu sufletul, cu oasele, cu sîngele, cu creierul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
și a milioane de forme, hrănește-ne, vindecă-ne și contopește-ne cu uriașul tău chip de liniște și bucurie. Pași uriași ai nopții unduitoare, apropiați-vă iute; Învăluie-ne, tăcere, În taina ta presărată de stele; vorbește sufletelor noastre neclintite, căci, În afara acestuia, nu cunoaștem alt grai. — Iată podul peste care am trecut, moara În care am dormit și pîrÎul. Iată un lan de grîu, un gard viu, un drum prăfuit, o livadă de meri și labirintul sălbatic și plăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
noi, bucuria sălbatică, tainică și misterul pămîntului veșnic, Întunericul violet, pustiul sălbatic, tăcut, atotstăpînitor, care adună laolaltă zeci de mii de orașele singuratice, zeci de mii de făpturi singuratice, pierdute, cufundate În somn, Întunericul care așteaptă, dăinuie veșnic și stă neclintit? Oare Garfield, Arthur, Harrison și Hayes n-au așteptat, cu inima plină de bucurie și amărăciune, de dorință și de foame mistuitoare - foc, flăcări, furie -, arzînd sălbatic și stins și singuratic În noapte, arzînd Întruna, pe cînd cei cufundați În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
cu o familiaritate și un farmec de neuitat, toate zgomotele și mirosurile ciudate ale circului care se instala. Rulotele galbene, cu aspect vesel și confortabil, În care locuiau și dormeau artiștii, cufundate acum În Întuneric și liniște, mari, grele și neclintite, erau trase pe șine În șiruri lungi. Iar În jurul lor, În Întuneric, răsuna cu Înverșunare zarva de la sosirea circului. Bolta liliachie a nopții care pălea treptat și se Îndepărta răsuna de răgetul fioros al leilor, de mîrÎitul feroce, neașteptat, al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
clipă. Fața se retrase și Thaw văzu peste margine ceva negru și încovoiat la capăt care aluneca spre el. Era mînerul unei umbrele. înghițindu-și teama care-i aluneca prin gîtlej, Thaw îl prinse cu mîna stîngă și trase. Rămase neclintit. își puse degetul mare ieșit din sanda pe o ridicătură din stîncă, strînse mînerul mai tare, se împinse spre margine și reuși să-și întindă un braț peste ea. Pastorul îi prinse brațul și-l trase pe culme. — Mulțumesc, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]