911 matches
-
ridicol și impunător. Cine sânt cei care vând muzică pe un trotuar parizian îmbrăcați ca în sala de concert? Mă apropii să-i văd mai bine. Pe o plăcuță fixată de bara orizontală a grilajului care desparte trotuarul de fluxul necontenit al mașinilor stă scris: Filarmonica din Novosibirsk. Siberia. Plec visător. Rușii își câștigă viața la Paris îmbrăcați în frac și cântând la trompetă Aida. Câteva sute de metri mai departe, postate în fața unui Monoprix, două maramureșence cu priviri umile te
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
urmărește acum mișcările Țiganului, continuîndu-și astfel descrierea corridei care mîine va putea fi citită la rubrica de specialitate a unui cotidian din capitală. Și corridele se țin lanț, una după alta și după corride urmează alte corride Într-o metafrivolitate necontenită. Cel puțin atmosfera lor se mută pentru mulți actuali, foști și viitori Juan Lucas În barurile hotelurilor de lux la care vin și toreadorii care stau acolo, ca bunăoară Santillana astăzi, care se fandosește și bate mereu, În cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
N-a fost nevoie. S-a ridicat singur singurel, puțin cîte puțin, Încetișor. De altfel nu dormise. Acolo jos, În atmosfera lui Întunecoasă, Lester nu Încetase o clipă să se lupte cu amețeala care-l prinsese În vîrtejul ei, Însoțind necontenita și Învîrtejita repetare a sosirii lui acasă la Delfina. De nenumărate ori sosi și-și petrecu după-amiaza cu ea, luîndu-i mîna Într-ale lui și simțind răceala inelului Între degete, În timp ce tatăl ei, În unele după-amieze, Îi vorbea de viitoarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
protezei, făcea cu noi orele de catehism și, totodată, pe cele de gimnastică. De Îndată ce se făcea frumos afară, lua toată clasa În grădină. MÎțișorii galbeni ai molizilor, florile trandafirii de ciuboțica-cucului, firișoarele de iarbă, buburuzele și musculițele erau purtătorii unor necontenite mesaje afectuoase pe care ni le trimitea Domnul. În veșmîntul ei alb cu o cruce albastru cu roșu pe piept, doamna Marie-Isaure ne cerea să ne punem mîinile pe umeri și să ridicăm alternativ brațele. Ne arăta fiecare mișcare cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
mult pentru a evita să fie linșat de oamenii furioși pe cel care a pricinuit sistarea profețiilor Pythiei. Sursa puterii provine din informațiile acumulate pe ecranul unde se aglomerează noi și noi imagini ale prezentului. De la un timp, curgerea lor necontenită a ajuns să stârnească mai mult lehamitea decât interesul spectatorilor. Îmbătrânită, pierzându-și farmecele, Pythia e dezgustată de ceea ce socotește drept mereu aceleași porcării (III, p. 91). Marcos se uită cu spaimă la aceste imagini fără sens care sunt înghițite
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
peste trei minute se va contopi cumva cu ele... Necunoscutul și dezgustul provocate de acel nou, care urma imediat să înceapă, au fost teribile; însă zice că în acel timp n-a fost nimic mai greu pentru el ca gândul necontenit: „Ce bine-ar fi să nu mor! Ce nemărginire ar fi dacă mi-aș recăpăta viața! Și toată ar fi a mea! Fiecare minut l-aș transforma într-un secol, nimic nu aș pierde, fiecare minut l-aș socoti, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cu corabia înapoi, spre Europa! Nu de Lumea Nouă e aici vorba, ducă-se pe pustii. Columb a murit aproape fără s-o vadă și neștiind de fapt ce a descoperit. Totul în viață e doar viața, calea spre ea, necontenită și eternă, nici într-un caz descoperirea ei! Dar ce să mai vorbim! Bănuiesc că tot ce spun acum seamănă atât de bine a fraze banale, încât se va crede cu siguranță că sunt un elev din clasele inferioare, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
n-a murit, pistolul nu a luat foc. La insistențele Aglaiei, prințul trebui să povestească imediat și chiar cu toate amănuntele posibile istoria din timpul nopții. Îl grăbea cu povestirea la fiecare minut, dar tot ea îl întrerupea cu întrebări necontenite, care aproape toate n-aveau nici o legătură cu cele întâmplate. Totuși, ascultă cu multă curiozitate cele referitoare la spusele lui Evgheni Pavlovici și chiar de câteva ori puse întrebări ca să se lămurească. — Bine, ajunge, trebuie să ne grăbim, încheie ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
anonimatului. Legile vieții sânt unele la culturile mari și altele la cele mici. Primele își consumă evoluția floral, cresc natural înspre mărirea lor; Franța n-a știut niciodată că e mare, fiindcă a fost totdeauna și a simțit acest lucru necontenit. Complexele de inferioritate caracterizează formele minore de viață, a căror devenire nu se poate concepe fără exemplu, fără prototip. Deficiențele culturilor mici sânt așa de mari, încît, lăsate în cursul lor firesc, degenerează în caricaturi. Biologicește, pot reprezenta un exemplu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
pervazul ferestrei cu mare viteză și eficiență. La această oră, soarele cădea oblic, dar cărămizile și metalul, care fuseseră Însorite toată dimineața, Încă Îi mai păstrau căldura. Aerul era perlat din cauza gazelor de eșapament. Dinspre Oxford Street se auzea geamătul necontenit al traficului și loviturile, toc-toc, ale muncitorilor care reparau acoperișuri. Viv și Helen se așezară și-și scoaseră pantofii cu grijă, Întinzîndu-și picioarele și trăgîndu-și fustele sub ele, ca nu cumva bărbații care ieșeau de la peruchier să-și arunce o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
sub ocrotirea gărzilor de onoare ale cerului, în această profundă armonie a naturii. Poate că într-un târziu îți amintești ca ești un om și că lumea ta e jos, la poalele acestui templu și cobori să-ți urmezi firul necontenit al zbuciumatei vieți. Dar Ceahlăul îți rămâne în suflet și îți amintește de profunzimile sfintei naturi și te cheamă parcă să mai urci înălțimile, să-l admiri ca pe un pivot al veșniciei, în jurul căruia lumea ta își întoarce încet
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
dunărean, peștii săreau zglobiu, vestind începutul unei noi zile. Aburi fantomatici se înălțau din apă spre cerul limpede ca lacrima. Din stufăriș ieșiră opt lebede, grațioase, ca niște prințese ale naturii. Numeroase viețuitoare își semnalau prezența prin foșnetul și ciripitul necontenit. De după un colț al canalului, își făcură apariția lotcile pescarilor lipoveni. Deși învățați cu răsăritul soarelui, se citea pe fața lor mândria și dragostea pentru Delta Dunării. Stuful aplecat deasupra luciului apei forma o galerie ca în basme. Soarele se
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
amorțeală te întrerupe o fâșie aspră: sunt două păsări micuțe care se ceartă, stai și le privești și vezi că una din ele câștigă și atunci izbucnește într-un strigăt de uimire. Dar acesta este un episod obișnuit din războiul necontenit al vieții. Și cum stai așa neclintit și privești, unde răcoroase flutură părul în vânt. Când te uiți spre munți, vezi cum soarele a mai coborât un pic spre apus. Se aude un fâșâit de aripi. Oare de unde? Uitându-te
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
abia acum, pe înserate, tainele sale, sălbatica sa frumusețe. Nimeni nu a descoperit și nici va descoperi vreodată tainele naturii. Tot ce poate face omul este să păstreze echilibrul dintre el și natură. Se întunecase de-a binelea. O ploaie necontenită de stele ne încânta privirea. Se făcuse frig, însă noi nu simțeam acest lucru, deoarece în sufletele noastre era foarte cald. Parfumul lacului nu se pierduse odată cu înserarea și chiar crescuse în intensitate. Oare poate ști cineva câte vieți s-
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
și unui climat blând. Urâțenia va da naștere frumuseții. Muntele de metal monolitic domina vehicolul blindat. Wierzbowski frână în fața intrării principale. Conduși de Hicks și Apone, infanteriștii se desfășurară în fața marii porți. Vuietul enormelor mașini se putea auzi, în pofida șuieratului necontenit al vântului. Ele își continuau lucrarea chiar și în absența stăpânilor umani. Hudson ajunse primul la poartă și-și plimbă repede degetele peste comenzile de deschidere. ― O surpriză plăcută. Funcționează. Apăsă pe un buton și panoul cel greu lunecă lateral
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
se așeză la una dintre mesele de lângă fereastră și începu să mănânce, mulțumită că-și potolea foamea. Cât de simplu pare a fi totul, de fapt, exclamă și urmări șirul de mașini ce treceau una după alta într-un du-te-vino necontenit. La o masă alăturată, sprijinită de stâlpul de beton acoperit cu pătrățele de marmură negru și roz, o femeie bătrână, sulemenită, cu părul încrețit foarte mărunt pe frunte ședea parcă odihnindu-se după un prânz copios. Din când în când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
doctor... Nu trebuie nimic! nu trebuie nimic!... țipă cu spaimă, cu ochii învăpăiați, Rifca. Lumea din uliță se împrăștiase încet-încet. Femeile vegheau tulburate la căpătâiul bolnavei. Urletele răgușite, urletele sălbatice care nu mai aveau nimic omenesc umpleau odaia, și zbaterile necontenite ale cărnii arse de focul dinlăuntru nu mai conteneau. Toată noaptea s-a cutremurat Haia, izbită, frământată, mușcată cu cruzime de otravă. Și prin gura arsă ca de fier roș abia pătrundeau răsuflări răgușite, pe când ochii aveau o sclipire fixă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
favorită, îl avusese o georgiană languroasă și blândă, cu numele Sulamè. Era o simplă roabă și un simplu obiect de plăcere. Iată-l pe marele Soliman pătruns de veninul subtil al unei muieri de altă specie. Amorul ei avea rezerve necontenite; noaptea următoare făgăduia alte delicii care totuși rămâneau niște oaze ale unor deșerturi neistovite. Trupul ei rămânea întruna proaspăt; stăpânul simțea întruna nevoia să se întoarcă la el. Inteligența viperiană a acelei europene curând a înlănțuit deplin pe marele stăpân
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
culcat pe tînărul soldat japonez rostind numele avioanelor care zburau deasupra spitalului. Cerul de deasupra Shanghai-ului era plin de avioane. Deși soldatul știa doar numele a două tipuri de avioane, Îi era greu să țină ritmul cu activitatea aeriană necontenită. Timp de trei zile, Jim se odihnise liniștit În salonul de copii de la ultimul etaj al spitalului Sfînta Maria din Concesiunea Franceză, tulburat doar de tînărul soldat care fuma pe furiș și se Îndeletnicea cu depistarea avioanelor. Singur În salon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
Întinderile nepăsătoare. Jim mergea În fruntea convoiului Încercînd să-i asculte pe bărbații și pe femeile din spatele lui. Tot ce putea auzi era răsuflarea lor, de parcă experiența libertății Îi lăsase fără glas. Jim Își ignoră propria respirație zgomotoasă. În ciuda muncilor necontenite pe care le Îndeplinise În lagăr, nu știa cum e să mergi tîrÎndu-ți picioarele și Împovărat de o cutie de lemn. În primul ceas fu prea preocupat de starea domnului Maxted ca să o mai observe și pe a sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
cel ce se află la originea reflecțiilor despre esența procesului de reprezentare propriu teatrului, proces centrat, de la un capăt la celălalt, pe „mișcarea pendulară care conduce când la incarnarea imaginilor teatrale, când la dezincarnarea lor”. Aceasta este provocarea teatrului: un necontenit du-te-vino între incarnare și dezincarnare și, așa cum Craig prelua îndemnul spectrului shakespearian, tot astfel Vitez apelează, pentru a se exprima, la o frază hamletiană: „Să sfidăm prevestirile”. Cheia acestei sfidări e întâlnirea cu fantomele. Dar perspectiva deschisă de Craig - aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
cărui temă este legătura dintre părinți și copii, o legătură pe care suferințele, despărțirile o fac de fiecare dată mai puternică, trădează, desigur, o viziune budistă asupra vieții: rob al unor sentimente care nu-i aduc decât frământări și un necontenit zbucium de-a lungul întregii sale existențe, omul tânjește să ajungă „pe celălalt mal”, pe un tărâm de unde au dispărut definitiv și nașterile, și morțile, și tensiunile, și durerea de neîndurat a separării de cei dragi. Dar același no rostește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
semnificația lui - în care se făcea că, mort fiind, fusese readus la viață de sărutarea fierbinte a Julietei. Căci ceea ce vede el în vis nu este decât o umbră (shadow), o iluzie, ca și cum în miezul tragediei s-ar afla această necontenită permutare între adevăr și fals, între visul resurecției care ar fi trebuit să se adeverească - și nu s-a adeverit - și realitatea unei aparente morți care se va dovedi, în cele din urmă, adevărată. Fără a complica atât de mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
actor care l-ar aduce, în cele din urmă, pe scenă. În discursul său cu rol de prolog, Doctorul Hinkfuss, regizorul spectacolului Astă-seară se improvizează, reia tema paradoxului unei arte alimentate de tensiunea dintre materialitatea masivă, osificată a formelor și necontenita lor schimbare, datorată fluxului invizibil, insesizabil al vieții. Opera fixată o dată pentru totdeauna într-o formă, opera socotită de autor ca definitiv încheiată în momentul scrierii ultimului cuvânt și devenită, în consecință, imuabilă, nu trăiește ca atare și nu supraviețuiește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
scrisori primite nu erau în măsură să-l liniștească. Își simțea sufletul ca pe o pasăre ciudată, rămasă în ploaie, pe un singur picior. Și, orice ar fi făcut, la orice s-ar fi gândit, pasărea rămânea sub acea ploaie necontenită din el, cocoțată pe unicul ei picior și cu aripile mult prea grele, cu totul căzute. Mânca pe unde apuca și fără chef. Călărea pe străzi, uneori de mai multe ori pe una și aceeași stradă, fără să-și dea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]