951 matches
-
al celui pornit pe obișnuita supușenie, îl mai afurisi, încă o dată, în gând: Rupe-ți-ai limba, blestematule! Că sperii, ca arătările din morminte, pe trecătorii de pe drum. Ca și ceilalți oameni din Goldana, Nicanor era cât se poate de nedumerit: nu cumva, Iuga, cumnatul său, are o firavă idee asupra trăncănelilor sale, potrivind vorbele străine, nu după înțeles, ci după bizare asociații cromatice? Dacă își aducea bine aminte de scenă, cumnatul său auzise pe o vecină agitându-se voioasă, fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
și l-am bătut cu palmele peste obraz Iar după atâta intervenție medicală, nu fără de iscusință din partea noastră, Pamfil Duran a oftat din greu și începând să tragă oxigen pe nas și pe gură, a deschis ochii, uitându-se foarte nedumerit împrejur Carevasăzică, noi nu l-am mustrat și nici nu l-am întrebat de ce a făcut ce a dat să facă, socotind noi că mai priincioși îi suntem, dacă îl lăsăm în pace Atunci, fără să mai tragem la sorți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
sub formă de episod antologic. Hai să ne culcăm, zise Melanie. E trecut de trei! riscase ea, deși intenția îi era exact contrariul. De unde știi? se împotrivi el, dezamăgit. Păi după trosnetele pe care le percepe auzul meu fin. Îl nedumerise și mai mult. O privi întrebător: Ce trosnete? Nu se aude nimic! Ba eu aud cum se crapă, ripostă ea, cu umor. -...cum se crapă? Ce se crapă, adică? arătă el că nu înțelege o iotă. Cum se crapă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
doar oameni care motivează mai bine o cauză și alții care o motivează rău. Așa că nu vreau să mă disculp. Faptul că mă ascultați e mai important pentru mine decât un verdict. Dar destul cu justificările și divagațiile. Eleonora era nedumerită de ostilitatea mea inexplicabilă, iar eu mă afundam în impas. Ca să uit, m-am dus în mlaștină din nou. De ce m-am dus noaptea, n-aș putea să vă explic. 18. Am intrat în stufăriș și, ca de obicei, mirosul
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
să-l duc tot eu... * F2: Întârziată fără vreme se plimbă Toamna prin grădini, cu faldurii hlamidei plini de crizanteme. Și cum abia plutește-n mers, ca o marchiză, de parcă-ntregul univers privește-n urmă-i cu surpriză, un liliac, nedumerit de-alura ei de domnișoară, s-a-ngălbenit, s-a zăpăcit și de emoție-a-nflorit a doua oară. * B1: Toamna, cu-a ei albă frunte și cu galbenii conduri, a lăsat argint pe munte și rugină pe păduri. * B2: Murmur lung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
la fereastra din sticlă colorată care era suspendată de tavan în unghiuri drepte și care servea, oarecum redundant, la a oferi un fel de divizare estetică a zonelor mai înalte ale sălii de baie. Niciodată nu am încetat să fiu nedumerit de posibilul motiv care dusese la construirea lui. Dincolo de fereastra băii, o privighetoare stătea în copacul solitar, dar impunător, din curte. Am simțit că am mai multă încredere în cântecul ei simplu decât în cel pe care-l cânta Hitler
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
era rezidentul ei actual, nu păreau să aibă prea multe în comun dincolo de gluma cât se poate la îndemână pe care toată lumea o făcea despre activitatea de a pune în scenă diverse chestii. Dar în acea zi, pe mine mă nedumerea și mai mult faptul că Heydrich mă chemase aici, în loc de Prinz Albrecht Palais de lângă Wilhelmstrasse. Nu mă îndoiam că avea el un motiv. Heydrich avea un motiv pentru tot ceea ce făcea și am fost sigur că ăsta avea să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
iau din loc, Frau Lange. Am fluturat cele două cecuri în aer și apoi mi le-am strecurat în portofel: — Vă mulțumesc pentru generozitate. — Pentru nimic. M-am încruntat ca și cum îmi trecuse ceva prin minte: — E un lucru care mă nedumerește, i-am spus. Ceva ce voiam să vă întreb. Ce interes are firma dumneavoastră în agenția de detectivi Rolf Vogelmann? — Rolf Vogelmann? repetă ea deloc în largul ei. — Da. Vedeți dumneavoastră, am aflat printr-o pură întâmplare că editura Lange
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
să-l fi angajat pe el? Frau Lange clipi în mod deliberat și își scutură capul: — Mă tem că habar n-am. Am ridicat din umeri și mi-am permis un mic zâmbet: — Păi, cum vă zic, doar m-a nedumerit, atâta tot. Nimic important. Dumneavoastră semnați toate cecurile firmei, Frau Lange? Vreau să zic, mă întrebam doar dacă asta n-ar putea să fie ceva ce ar putea să fi făcut fiul dumneavoastră de unul singur, fără să vă spună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
și deschis în care se aflau doar un hamac și un balansoar. Lângă balansoar era o sticlă goală de Chianti și un singur pahar folosit. — Copiii tăi sunt aici? Mi-ar plăcea să-i cunosc, minți Leigh. Jesse se uită nedumerit împrejurul verandei, apoi zâmbi ca și când i-ar fi citit gândurile. — Ah, ai văzut locul de joacă pentru copii? E pentru nepoții mei — nu pentru copiii mei. Ceva din felul în care a spus-o părea categoric; chiar dacă își zise că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
cei trei prieteni ciocnesc. Constituția mamii lor! Gicu tușește instantaneu, Înroșindu-se la față, stropind cu bere pe o rază de zeci de centimetri, iar Gore rostește Înciudat „Ptiu, drace!” și-și face trei rânduri de cruci. Amândoi se uită nedumeriți la Sandu, În timp ce acesta bea tacticos Încă un pahar cu vin. Le simte privirile Înșurubate În obrajii lui, pune paharul pe masă cu un gest nervos, apoi se face că deschide gura. Cei doi pun mâna pe halbe, ca să nu
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
privesc câteva momente. Oare chiar nu remarcă ironia situației ? Sau a avut grijă Harvardul să-l desensibilizeze ? — Deci acum ești din nou cel mai bun prieten al meu. Nu-mi pot reprima reproșul din voce. Ce amuzant. Guy se uită nedumerit la mine. — Ce vrei să spui cu asta ? — Haide, Guy. Aproape că-mi vine să râd. Când am fost la ananghie, te-ai făcut că nici nu mă cunoști. Și acum suntem iar amici la cataramă ? — Ești nedreaptă, spune Guy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
ideea că el Își asumă sarcina de a-și consemna versurile, În modul cel mai serios de pe lume, Într-o carte Înconjurată de mister, iată ce uimește și neliniștește o poete să consacrată normelor elocinței. Omar pare jenat; Djahane este nedumerită: — Ai putea să-mi citești câteva versuri? Khayyam nu vrea să continue discuția. Voi putea să ți le citesc pe toate Într-o zi, când le voi considera demne de a fi citite. Ea nu insistă, renunță să-l iscodească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
e Închisă. Hangiul o Întredeschide fără să bată, o lumânare pâlpâie, o carte se Închide În grabă. Acest nobil călător a pornit din Samarkand acum mai bine de trei luni, m-am gândit că puteți Împărți odaia. Dacă tânărul este nedumerit, evită s-o arate și se dovedește politicos, deși fără curtenie. Khayyam intră, salută, Își spune precaut numele: — Omar din Nishapur. O scurtă, dar intensă lucire de interes În privirea tovarășului său. Care se prezintă, la rândul său: — Hasan, fiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Intendent. Toate ambasadele mă cunoșteau. „Pancratz Temelie“, așa-mi ziceau. Nu mă lua la pertu, dacă am venit să-mi dai o gaură la curea. Nu ți-o cer degeaba. - Ziceam și eu, îngăimă meseriașul. Îl privi lung pe bătrân, nedumerit: - Am am auzit de profesorul ăla. A dat și la radio că s-a întors acuma nu demult. Vine și p-aici. A făcut niște donații, subvenții, intervenții, ceva de-astea științifice... Dar nu m-am prins că-i de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
fata veterinarei. Gâfâia: - Și mai dai și în omul ăsta? Și tu ce stai, Stoiene. Ce mai aștepți, să te curăț io de oasele alea? Tu n-ai oase în tine? Bărbatul încerca să arunce mizeria de pe el. Le privi nedumerit pe cele două înlănțuite. Bătaia de-acuma începuse. Alergară dinspre bucătărie și celelalte femei să le despartă. Popa se ridică și se trase spre o bancă de lângă pompa americană, sub vișin. Doi bărbații ieșiseră și ei din bucătăria de vară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
culoarea semaforului. Îl văzu apoi cum, traversând, se ridică ușor de pe caldarâm, pășește în aer, ca și cum ar urca un deal, pirezându-se în înălțimea zării de dincolo de restaurantul „Clodie’s dandy“ (cu club de zi privat), de peste drum. Popa Băncilă privi nedumerit în jur. Nu mai pricepea unde se află. Două fetișcane veneau, îmbrățișate strâns, spre el. Li se proțăpi în față și speriat, încercând totuși să pară prietenos, le întrebă: - Este-adevărat că drumul ăsta merge la gară? Nu cumva m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Corala Patriarhiei care repetau cu coriștii Catedralei o cantată a cărei primă audiție urma să aibă loc cu ocazia apropiatei vizite a Patriarhului, în trecere spre Șoptireanca, unde urma să sfințească piatra de temelie a bisericii ctitorite de Goncea. Ceea ce nedumerea era doar vocea care se auzea, care citea. Toți parcă aveau același glas, aceleași modulații și, mai ales, acel r graseiat care, în oraș, toată lumea știa, nu-l pronunța decât Subreanu, fostul actor din Cernăuți, rămas în orașul lor după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ilogic, o-ngână el. Tot ce faceți voi e ilogic, ce să mai vină alții să v-amestece... Surâse, dând s-o cuprindă pe după umeri. - Lumea, într-adevăr, crede în de-astea, oftă ea, strângându-se sub brațul lui. Sunt nedumeriți, nepregătiți, i-a luat așa pe negândite evenimentele, sărăcia, viața... Și atunci au început să caute o logică în povești ca asta cu Chiru. Dar mai poți să știi dacă o fi chiar poveste... A scris chiar acuma vreo două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
plecăciune și, fără să-i mai privească pe cei doi, porni spre sălcii. Se răsuci cu spatele la ei, își sprijini vioara pe umăr și începu să cânte. O melodie stinsă, întăcută, abia deslușită în clipocitul vălurelelor izbind barcazul. Priviră și ei nedumeriți spre barcaz. Parcă pe ei îi aștepta, pregătit de plecare. Din zidul foșnitor al stufărișului, nu departe de sălcii, începură să iasă, rând pe rând, vâslașii. Salutând și ei, cu reverențe adânci, ca într-un dans bine învățat, treceau rând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Mulțimea devenea și mai plictisită, iar Gardienii păreau parcă din ce în ce mai odihniți. Pe nesimțite, un copil, sau cel puțin așa părea, s-a strecurat prin acea mulțime și a ajuns la mine, începând să mă tragă de picior. M-am uitat nedumerit la el și mi-a făcut semn să-l urmez. A țâșnit apoi, la fel cum venise, prin acea mulțime de oameni. Intrigat, m-am dat jos și am început să-mi croiesc drum printre rândurile de elevi. Pentru mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
la altul și mai încolo, în întunericul de nepătruns. Dinspre șine se auzea un sunet metalic... Deodată, caverna fu inundată de un zgomot incredibil! Pereții vibrară ușor și apoi se liniștiră. Elevii încă soseau, iar cei deja ajunși se uitau nedumeriți în jur. Oare ce se auzise? Nu dură mult și se auzi din nou. De data asta, mai tare. Oare putea fi...? După câteva secunde, capătul din dreapta al tunelului începu să fie iluminat fantomatic de către ceva ascuns. Trebuia să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
ovulele, pentru bani. — Tinerele fac deja asta, zise Feinstein. Își vând deja ovulele. — De ce, ca să-și plătească colegiul? Câteva, poate. Majoritatea ca să cumpere o mașină nouă pentru prietenul lor sau ca să-și facă vreo operație estetică. Senatorul Wilson o privi, nedumerit: — De cât timp se întâmplă asta? — De vreo doi ani, zise Feinstein. — Poate în California ... — Peste tot, Bob. O adolescentă din New Hampshire a făcut-o ca să achite cauțiunea prietenului ei. — Și asta nu te deranjează? Nu îmi place, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
strige: - Hăăă! Hăăă! Băăă, plecați imediat că vă împușc! Na, că asta îmi mai lipsea, să se mai afle la Iași că pe lângă altele m-am apucat și de furat struguri! - Domnule, dar nu e via dumneavoastră? - l-am întrebat nedumerit pe director. - Nu domnule, e a CAP-ului! Dar stați liniștit, că nu e nici o problemă. Cornele, du-te tu până la tâmpitul ăla și spune-i că suntem aici cu tovarășul inspector de la partid și să tacă dracului din gură
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
lui Cyril. — Poftim ? zice acesta, făcând câțiva pași spre noi. — Vorbesc de băiatul ăsta, Jack, spune tata, arătând spre Jack, care vorbește cu un tip În sacou bleumarin. Găsiți voi un loc unde să-l reangajați, nu ? Cyril se uită nedumerit de la tata la mine, apoi iar la tata. — E OK, Cyril ! strig relaxată. Tată, taci, OK ? Îi șoptesc. E șeful companiei. — Poftim ? Toată lumea se uită la mine. Compania e a lui, spun, roșie la față. Așa că... vă rog nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]