834 matches
-
ca și cum ar aștepta declicul unei camere foto. Într-o grimasă colectivă, copiii, cu părul alb și ovalele fețelor distorsionate, cu gura expandată și colțurile ridicate înspre urechi, râdeau cu gurile arcuite, râdeau din ochii alungiți ca niște agrafe. Și, în nemișcarea lor, numai râsul se propaga de la unul la altul, ca o respirație. Tonuri de portocaliu, arămiu, galben și arareori verde se întrețeseau și formau noi nuanțe cu modificările de lumină. Lumina se metamorfoza cu fiecare popas al soarelui între doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
o vreme ajustându-se la ritmurile lor, înainte să le uzurpe spațiile eliberate. Doamna de la mijloc Doi bărbați și trei femei au uitat de mult să mai moară; ocupau disciplinat loc pe aceeași bancă, mereu în aceeași ordine, într-o nemișcare imposibilă ce făcea ochiul să patineze pe imagine, grăbit parcă să întoarcă pagina. Femeia, ce stătea la mijloc, a fost cândva atrăgătoare; avea trăsături distinctive și fine, ochii tragici și oblici, scufundați în orbite, gura mai păstra încă urme de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
gleznele subțiri și fine. Îi puteai remarca zilnic, indiferent de anotimp, cu aceeași bucurie în priviri și curenți năprasnici de aer înconjurau chipul femeii din mijloc. Puteai intercepta cu ușurință acești curenți turbionari, dacă te concentrai mai multă vreme la nemișcarea lor, mai ales când atmosfera era difuză și umedă. După ce-i priveai o vreme, ochiul ți-i aducea tot mai aproape, tot mai aproape, ca o cameră video, și atunci puteai să le observi trăsăturile senine, lipsite de griji, obrajii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
se pierdea În Întunericul din Înalt. Parcă Încercau să lumineze o figură din fața lor: un bărbat Înalt, indiferent la agitația celorlalți. Stătea cu capul Îndreptat spre naos, ca și când ar fi scrutat În tenebre, așteptând sosirea cuiva. Era ceva nefiresc În nemișcarea lui. Parcă un lințoliu Îi acoperea trăsăturile, făcându-le nediferențiate. Bărbatul stătea În picioare, cu mâinile Împreunate la spate. Dante era stupefiat. Pe chipurile zbirilor care se Înghesuiau Împrejur Își citea propria incredulitate. Bărbatul părea să fie, În același timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
iar genunchii ușor flexionați, ca și când s-ar fi pregătit să facă un salt. Capul și grumazul erau acoperite cu un strat de var care Îi reproducea În mod grosolan fizionomia. Dante Își reprimă instinctul de a-i sări În ajutor: nemișcarea sa nega faptul că ar fi putut exista, În el, măcar o scânteie de viață. Mâinile legate de stâlp și rigiditatea stratului de tencuială, care se Întărise, Îl mențineau Într-o poziție dreaptă, puțin aplecat În față, aidoma unei macabre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
odaia unei femei. Poetul era Îngrozit la gândul că cineva ar fi putut să vadă și să povestească: un prior al Florenței abia ales, stând la masă cu o dansatoare, Într-un loc dubios. Între timp, după o clipă de nemișcare absolută, femeia Își mișcase capul, lăsându-și privirea să alunece peste chipurile bărbaților aflați la masă. Cel din urmă Îl fixă pe Dante, care, dimpotrivă, se Încăpățâna să Încerce a privi În gol, străduindu-se să ignore forța acelor ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
o mențină În legătură cu spațiul principal. Iar asasinul lui trebuie să fi știut de asta. — Îl vezi? strigă iar Bargello. Masa de pânze Împiedica perspectiva. Dante spera că idiotul acela va tăcea, permițându-i să audă câte ceva. Uscătorul era cufundat În nemișcarea cea mai deplină, cu excepția freamătului ușor al pânzelor. Probabil că arhitectul prevăzuse niște deschideri, dispuse În așa fel Încât să genereze curentul acela ușor de aer pe care Îl simțea pe chip. Așadar, trebuie că existau și alte căi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
lichizi, care străluceau în răstimpuri. De fiecare parte a drumului, nespus de aproape, se desena pe cer pădurea întunecată. Ploaia ușoară care udase drumul cu o oră mai devreme stăruia încă în aerul călduț, făcând și mai apăsătoare liniștea și nemișcarea acelui mare luminiș din inima pădurii virgine. Pe cerul negru tremurau stele încețoșate. Dar de pe celălalt mal se înălță un zăngănit de lanțuri și un clipocit înăbușit de ape. Deasupra barăcii, la dreapta omului care aștepta nemișcat, cablul se încorda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
noaptea târziul ruginit în văl să-mi prindă gândul de pripas E doar un vis atât de ofilit Când îți citesc în ochi un bun rămas Clipele ca ploile de ieri E timpul numai clipe nesfârșite Prinse toate-n sfera nemișcării lor Ca niște gânduri lungi și adormite Pe când în suflet rănile mai dor Se scurg clipele ca ploile de ieri Cuprinse-n iureșul ce stă să vină în ropote de ape sau cu pași stingheri Și ochii plini cu lacrimi
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
ferestre, ca să facem o casă; Dar utilitatea casei depinde de spațiile unde nu este nimic. Așadar, la fel cum profităm de ceea ce este, trebuie să recunoaștem și utilitatea a ceea ce nu este. Superioritatea inerentă a vidului față de forme și a nemișcării față de activitate, ca și interdependența lor indivizibilă, reprezintă un element distinctiv al multor filozofii orientale. Majoritatea occidentalilor totuși, fiind direcționați spre formă și activitate, găsesc acest argument greu de înțeles, de obicei. Dar, așa cum pune problema Lao Zi, până și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
bucure de sănătate și longevitate și să mediteze deasupra mormintelor foștilor prieteni și tovarăși. Capitolul 11 Cum „să stăm nemișcați fără să facem nimic” Lasă Vidul să-ți fie cazan; lasă Natura să-ți fie cuptor; ca ingredient principal, folosește nemișcarea; în loc de reactiv, folosește liniștea; în loc de mercur, folosește esența vitală; în loc de plumb, folosește energia vitală; în loc de apă, folosește reținerea; în loc de foc, folosește meditația. Terminologia alchimistă folosită de vechii maeștri în învățăturile lor a cauzat tot felul de confuzii, precum și scepticism în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
viața prin fiecare dintre centrii din creștetul capului. Făcând o paralelă cu meditația kundalini indiană, taoiștii au deschis fiecare dintre acești centri până când, chiar în vârf, au ajuns în punctul pe care hindușii îl numesc Samadhi, budiștii Nirvana și taoiștii Nemișcarea. Saihung a început să practice atingerea acelui Spirit Nemuritor. Primul centru, localizat la jumătatea distanței dintre anus și scrot, este perineul (hui-yi), un centru sexual care atrage energia brută ca un magnet din organele genitale ale adeptului dacă acesta practică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
ar fi vrut să biruiască depărtarea pentru a ajunge acolo mai curând. De ce stătea Auta așa de liniștit tocmai acum? Învins de oboseală nu putea fi, de vreme ce Iahuben nu era învins de oboseală. Câteva măguri de nisip stăteau adormite în nemișcarea lor. Cei doi tauri rămași vii se ascunseseră printre ele, pesemne căutând umbră mai bună decât umbra firavă din spatele cortului. Nicăieri zările nu arătau nimic. Unde era oaza, de unde venea cântecul acesta când vesel, când trist? Atunci ieși din cort
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
răgete de lei se amestecară în tâmplele lui cu bubuit de mii de tobe și cu țipete de trâmbiți ruginite. Auta se uită în jur. Fiare știa că nu sunt în apropiere. Își dădu seama că împrejur e tăcere și nemișcare. Vuietul care semăna uneori și cu urletul valurilor mării îl auzea fără îndoială de undeva dinăuntru. Nu știa ce putea fi. Mai înaintă câțiva pași. Până la ulcioarele de care-i spusese Tela erau vreo sută de pași, poate mai puțin
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
meu e nevătămat și gura mea laudă pe zei. Sunt mândru că zeii m-au ales tovarăș de drum! Cârmaciul ridicase acum luntrea foarte sus și acoperise podeaua străvezie cu carapacea ei. Zborul era așa de lin, ca și când stăteau în nemișcare. Ascultând cuvintele lui Mai-Baka, Mehituasehet nu mai leșină. - Cum să încuviințez, zise ea, ca eu să mă tem mai rău decât niște robi negri? Tu ești un vrăjitor cumsecade, străinule, așa e? Râse cu drăgălășie și urmă: Nu-i așa
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
această zi. Străzile sumbre dispar în speranțele morții. Poveștile șterg dragostea și războiul. Moartea acoperă norii deșerți. Seara luminată lucește în jurul dragostei. Totul e bântuit de întunecimea clară gri, ca o ploaie purificatoare. Pe fondul ceratic nici o mișcare. Pe fondul nemișcării nici o suflare. Sunt ascunse umbrele omniprezente de cunoaștere, în picioare stă el. Eternitate, dragoste de viață. Puterea e eternitate și nemurire. Dreptul de a alege. Ce are el? Durere și libertate. Îi zboară sufletul și simte sângele unor lacrimi deșarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
de citit, ar fi putut citi: Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică." Bun. O a doua perioadă de nemișcare dură o oră și se petrecu înainte de înserare. Soarele făcu bună rânduială la ochi, la creier, la inimă și la splină. Prin lumina cernută a apropiatei înserări, toți oamenii apăreau ca dulci la mișcări, lunguieți la obraz, plini de vorbe
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
să merite a fi trăită. O justifică. în orice caz, așa cred eu. Fie te îndrepți către el, fie te îndepărtezi de el. Sau, pentru o secundă, ești chiar acolo și te simți...împlinit. Erau liniștiți. Vultur-în-Zbor se ridică, privind nemișcarea cu calm. Virgil își trecea mulțumit limba lui mare peste colțurile gurii: patrulau la frontiere. — Te-ai gândit vreodată la expresia împietrit de frică? întrebă Virgil. Știi, transformat în piatră. Vultur-în-Zbor se întoarse pe jumătate și vorbi cu jumătate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
schimbarea ar fi fost una profundă? Știa ce trebuia schimbat, dar... „- Mereu găsești câte un „dar...” pentru a-ți justifica lașitatea. Singurul stimul la care ai răspuns până acum a fost iubirea, în rest nimic nu te-a mișcat din nemișcarea ta.” Era adevărat, doar iubirea o trezise din letargie și sperase că durerea se va sfârși în brațele așteptate în zadar. Doar iubirea reușise să o determine să-și dorească mai mult de la ea și să facă ceva în acest
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
niște schelălăituri se Împrăștiară strident, În timp ce femeia umplea sala cu un râs asurzitor, care te Îngheța. Colonelul Încercă să se ridice și, nereușind, Începu să strige un NUUU prelung și să Întindă mâinile rugător spre mine, care zăceam Într-o nemișcare totală, neputând să-l ajut sub niciun chip. Puțin câte puțin, el deveni tot mai șters În lumina aceea care te orbea, iar În cele din urmă se destrămă ca o țesătură răsfirată, ca un fum... Mărturisesc faptul că... dar
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
-ul celui mai iscusit vânător, Într-un val de praf amestecat cu transpirația mea șiroindă, care-și aruncă stropii pretutindeni. Am primit cu bărbăție câteva răni, dar Încerc să le ignor, În ciuda durerii care mă pătrunde. După minute lungi, de nemișcare și de reculegere, cu capul aplecat În piept si mâinile lungite pe lângă corp, mi-ascult respirația nebună și bătăile asurzitoare ale inimii. Aburi ca niște vinișoare străvezii se ridică În fuioare foarte subțiri din brațele mele, din Întreg corpul meu
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
tu oare? Vr-un cântec blând de jale "Au deșteptat în taină glasul gândirii tale...? Pluteai ca o ușoară crăiasă din povești. Dintr-o zîmbire-n treacăt simții ce dulce ești! "Și cum mergeai, armonic și lin îți era pasul, Rămas în nemișcare m-a fost cuprins extasul, "Am stat pe loc, cu ochii doar te urmam mereu "Tu, gingașă mireasă a sufletului meu... "De-atuncea cu pustiu-mi stătut-am să mă cert Urmînd cu-a mele brațe o umbră în deșert
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
grijă ș...ț”. La fel și Alfred de Musset, firav copil al propriului secol, mărturisește În aceleași vremi, ros de melancolie, proaspăt refuzat la „Jokey Club”: „Un sentiment de rău inexprimabil Începu atunci să fiarbă În sufletele june. Condamnați la nemișcare de către suveranii lumii, lăsați la cheremul tuturor pedanților, al trândăvelii și plictisului, tinerii vedeau cum le pier puterile. Toți acești gladiatori Îmbibați În uleiuri purtau În adâncul sufletului o suferință de neîndurat. Cei mai bogați au devenit libertini; cei cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
deoarece, odată sosit la Roma, a sfătuit-o pe Maddalena să vină cât mai iute după mine, împreună cu Giuseppe, și să-mi aducă hârtiile și notele ca să-mi pot îndulci plictiseala cu ajutorul scrisului. În realitate, nu mă puteam deprinde cu nemișcarea și, în primele zile, eram veșnic pus pe harță, blestemând cât era ziua de lungă zăpada, soarta și pe nefericitul de hangiu, care mă slujea totuși cu răbdare. N-aveam să-mi părăsesc odaia decât spre sfârșitul acelui an. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Cum? PARASCHIV: Ce? INAMICUL: Zic: de ce să mâncăm noi pâinea? MACABEUS: De ce să n-o mâncăm? PARASCHIV: Ai spus că o mâncăm... De ce să n-o mâncăm...? INAMICUL: Zic: de ce să mâncăm pâinea și să nu mâncăm... masa? (Stupoare totală; nemișcare.) MACABEUS (Își revine cu greu.): Ce-ai zis? INAMICUL: Zic: de ce să mâncăm pâinea și să nu mâncăm masa? PARASCHIV: Nu înțeleg. INAMICUL: Cum nu înțelegi? Hai să mâncăm masa. De ce să mâncăm pâinea? MACABEUS: Să mâncăm masa? INAMICUL: Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]